Iulian Capsali: Medici care ucid
Vă imaginați o clipă ce au putut face unii dintre medici în plandemie dacă acum, în 2024, s-au descoperit unii care au lichidat zeci de bolnavi în ATI-ul din spitalul Sf. Pantelimon? Înțeleg că asistentele care nu au intrat în această conspirație satanică au fost date afară din serviciu.
Ar trebui decorate!
De ce nu este anchetat Arafat, cel care a închis spitale de au murit zeci de mii de oameni cu zile? Cine îl acoperă pe acest individ care a închis un spital unic în țară precum Foișor, ca să-l transforme în spital „covid”, scoțând din ATI noaptea bolnavii abia operați, iar apoi spitalul a rămas nefolosit?
De ce nu-l anchetați pe președintele Colegiului Medicilor, prof. Coriu, care a acceptat ca un obedient imbecil toate abuzurile de atunci, ce reverberează și azi în crimele din spitale?
Marea problemă este că medicilor și asistentelor li s-au inoculat ideea în plandemie că sunt eroi, niște semizei care au drept de viață și de moarte asupra pacienților.
Au existat medici scelerați care cereau public ca nevaccinații să nu fie primiți în spitale, sprijiniți mediatic de gunoaiele din presă.
Iulian Capsali
PS Felicitări jurnalistului Cătălin Antohe că încă își face meseria și reușește să facă lumină în cazuri atât de dificile, în timp ce a rezistat presiunilor imense venite din tagma medicală.
(Sursa: Facebook)
Sunt oameni independenți care sunt capabili, dar nimeni nu-i solicită,nu-i inviă. Rămânem tot cu leprele din partide care au devenit niște găști mafiote, sau klaanuri ce se bat pe interese de buzunar..
De ce sunt respinși acei oameni ? De ce nu sunt acceptați la conducerea ‘Țării ? NU! nu se mai poate așa ceva. Membrii partidelor au câștigat experiența manipulării populției, sunt considerați oameni universali ai globalizării, nu sunt suveraniști. Ei cred orbește în Noua Ordine Mondială și cred că deja aceștia și-au asigurat un viittor al prosperiății, că așa le prediă cei dela DAVOS. Ucideți voi din partidele școlite populațile pe care le păstoriți,viitorul vostru depinde de faptele voastre care să ducă la globalizarea planetară cât mai repede.Vă vom crea toate condițiile de a vă îmbogăți,de a vă păstra în plampuma cea nouă a globalizării. Peștișori noștri au prins o momeală și speră tot ce li se comunică dela mare for Mondial DAVOS..
Cioloș,Ciolacu,Ciucă, deja sunt cei mai buni și devotați ai globalizării.
Ți-e greață când vezi cloaca…Un idiot evident a adus în discuție că doctorii au 10 ani de facultate…
Ba, ești nebun? Mengeles era analfabet?
A dispărut dictatura Fi, am rămas cu dictaturi, căci cea a SRI s-a domolt, cea a medicilor mediocri și hulpavi și a magistraților, mai ales de la CA în sus!
Rețineți ca ambelor categorii profesionale poporul le-a dat cât nu meritau și de 2 x pe atât cu speranța că își vor face datoria în spital și în sala de judecată …
Vax albina! Jegul uman este jeg și nu înțelege de vorba bună, doar de cătușe sau …
nevasta lu Coriu e printzessa ATI….
(Coriu are mutra de mortu-viu)
sfat pentru Ion Coja, si pentru toti romanii trecut binisor de 70 ani-
NU MERGETI IN SPITALE de stat, ca veti fi omorati. Fie prin neglijenta, te lasa medicul si asistenta, infirmiera fara sa bei o cana cu apa, timp de 10 ore, si te deshidratezi, ti se dilata creierul, si intri in coma.
Fie prin neadministrarea de medicatie necesara, cazul ATI, fie prin ,,protocoale,, covid, adica
– pacientul aflat in AVC nu este resuscitat pentru a nu se lua infectia vrajeala COVID, deci e lasat sa moara.
-pacientul e oxigenat la aparate pana ce ii plesneste plamanii. Majoritatea celor decedati de asazisul COVID, au murit in acest fel, asfixiati.
– pacientul care nu are bani sau rude e trimis la ATI imediat, si patul eliberat i n scurt timp, in saci negri.
Deci domnilor, daca aveti neaparata nevoie de medici strangeti un ban, si mergeti la oclinica privata!!
Consumati lichide multe vara, nu mancati multa carne dupa 70 ani, alcool deloc, pentru ca plesneste dementa imediat.
Cine bea alcool zilnic in 7 ani de zile creierul se distruge 20 procente.
Atentie la ce beti, si ce mancati. Cat mai multe vegetale sunt bune, un pic de carne, dar niciodata afumata, mititei si altele, ci carne la cuptor, un pui, un curcan, in cantitati mici.
Mancati PADUCEL pentru inima, il gasiti salbatic si pe marginea drumului, e gratis, sau la padure.
Mergeti la munte foarte mult, mai putin la mare. Cei care v-ati injectat cu PFIZER aveti sanse sa muriti la mare.
INALTA TRADARE NATIONALA !!!
Pedeapsa cu moartea prin SPANZURATOARE !!!
,,Poporul roman”, o adunatura de IDOTI Vaxati = Markati care se vor duce la dracu din aceasta toamna, pentru ca Gradina Maicii Domnului trebuie sa fie curatata de jivine si spurcaciuni !
Rețeta perfectă a unui jaf național generalizat cu complicitatea politicienilor români cum ar fi
Jidanii spurcati Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă. Unde este marele hAURar Simion jidanitul sa apere tzarisoara lui… ? Dar unde este Marele Grup pentru Romania ?
Se face ca face, desigur, ca doar este format din foarte multi IMPOSTORI TRADATORI !!!
,,Conducta BRUA care se vrea a fi o alternativă a gazelor rusești și care este finanțată de Uniunea Europeană nu va livra gaze în România. Este rețeta perfectă a unui jaf național generalizat cu complicitatea politicienilor români cum ar fi Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă.
Totul a început în 2018 când premierul de atunci, Mihai Tudose (PSD) a semnat un parteneriat privind construcția unei conducte care să transporte gaze naturale din România către Austria
Sunt aproximativ 1400 de kilometri de conducte, iar 479 dintre acestea vor trece prin România.
Uniunea Europeană finanțează o treime din costuri, România 300 de milioane de euro.
Gazele naturale vor ajunge în Austria, țară cu zero resurse și care va profita cel mai mult.
Conducta BRUA este unul dintre cele mai mari proiecte europene de încercare a obținerii o unei oarecare independențe față de Rusia. În teorie, proiectul care costă peste 450 de milioane de euro ar fi o mană cerească pentru România. În practică, cu complicitatea PSD-PNL-UDMR-USR, este rețeta unui jaf național perfect.
Paradoxul este unul în care, cu toate că România are calitatea de producător, nu va beneficia de absolut niciun centimetru cub de gaze naturale. Toate ajungând în Austria care va deveni un important jucător pe piața europeană. Ba mai mult, un alt paradox este faptul că această conductă va traversa localități din România care nu au încă acces la gaze naturale ! În 2018, primarii din comunele care sunt traversate de conductă au fost chemați explicându-le că localitățile lor se vor ”înțepa” la conductă și vor avea gaze naturale. O mare țeapă, explica primarul de atunci din Schelă, județul Gorj, localitate care va avea cei mai mulți kilometri de conductă. ””Situația este una revoltătoare. Arată ca o pradă de război pentru că se scot cu orice preț gazele din România și nu se consumă deloc autohton” spune un specialist.
Un alt specialist arată faptul că România pierde un alt tren pentru că în mod ideal, gazele ar fi trebuit păstrate intern și din ele să se facă produse cu valoare adăugată cum ar fi energie, furnizare către locuințe sau către industrie. ”Asta e sărăcirea românilor. În mod ideal, gazele naturale ar fi trebuit păstrate în România, sau măcar o majoritate, și din ele făcute produse cu valoare adăugată cum ar fi energia, de exemplu.” În tot acest timp, la conducerea Neptun Deep, cel mai mare proiect din istoria României de extragere a gazelor naturale a fost pusă o cântăreață de muzică populară.
Kristof Terhes, CEO al FGSZ, transportatorul maghiar de gaze: Ce să faceți voi cu gazele? Să faceți un foc mare ? Cu o mare nesimțire, fără nicio reacție din partea statului român la acea vreme, Kristof Terhes, CEO al FGSZ, transportatorul maghiar de gaze, explica la București că România nu are nevoie de gaze naturale și că oricum noi am face un foc mare. Oficialul vorbea în numele Ungariei, sprijinind interesele țării care dorea ca BRUA să devină doar BRU, adică să tranziteze doar Bulgaria, România și Ungaria, fără Austria. ‘Este pur şi simplu prea mult pentru necesitatea internă a ţării. Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul ? Îl ardeţi, faceţi un foc mare ?’, s-a întrebat el retoric.
Kristof Terhes avea dreptate! România, prin politicienii corupți din PSD-PNL și alte partide care au condus-o, au vândut toată industria petrochimică. Au distrus-o sistematic, iar în loc nu au mai pus nimic. Nimeni nua fost și nici nu va fi tras la răspundere pentru acest jaf !
Dormiți români că PSD și PNL vă fură !
Politicienii actuali și din trecut nu au făcut nimic și nici nu vor să facă ceva pentru interesele românilor. Rețeta unui jaf național perfect stă în pixurile lui Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis sau Nicolae Ciucă. PSD-PNL-USR-UDMR, partide care se află sau s-au aflat la guvernare au tăcât mâlc fiind cel puțin complice la această situație. România pierde, prin BRUA, un alt tren către dezvoltare. O dezvoltare pe care nu o vom mai avea niciodată dacă românii nu înțeleg că această mascaradă trebuie să înceteze și că în fruntea țării trebuie să vină oameni patrioți, oameni care înțeleg că lucrează pentru români și că sunt plătiți de aceștia! Vom reveni, dar până atunci: RIP România.
PS: În galeria foto aveți pozele cu toți trădătorii de neam și țară ! Vizionare plăcută !’’
https://www.bzi.ro/reteta-perfecta-a-unui-jaf-national-conducta-brua-nu-va-alimenta-romania-cu-gaze-naturale-paradoxul-5040185#goog_rewarded
https://media.bzi.ro/unsafe/1150×647/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2024/08/BRUA-1200×558.png
Votati-ne, dragi IDIOTI !
Asteptam sa ne votati din nou ! In 2020, dupa ce v-am tinut arestati la domitziliu ca sa fiti iradiati cu 5G,
v-am bagat in sperieti cu tembeliziunile si cu ZOIarele care afisau mortii si imbolnavitii, v-am facut sa cereti bilet de voie ca sa iesiti la cumparaturi, v-am dat amenzi ca sa purtati masca impregnata cu Oxid de grafen, v-am pus la dispozitie paznicii de la suprmaket ca sa va consulte GRATUIT cu termometru cu LASER,
v-am facut legitimatie de eutanasiat ca sa puteti face cumparaturi de unde voiati, v-am legat de paturi si
v-am oxigenat plamanii pana ati mierlit-o, v-am interzis sa cumparati IVERMECTINA din farmaciile veterinare ca sa muriti cat mai multi sa nu va mai dam pensii, ajutoare sociale si alte drepturi, ca sa avem ce fura noi PENALII CRIMINALI din PARLAMENTUL PENAL CRIMINAL TRADATOR si JEFUITOR, noi din Guvernele CRIMINALE, noi din Primariile pline de CRIMINALI JEFUITORI. V-am cerut votul si spre surprinderea noastra ni l-ati dat… !!! Atunci am inteles ca romanii sunt IDIOTI fara scapare !
V-am promis ca daca ne votati va punem pielea pe bat si va facem boschetari, si vedeti ca ne tinem de cuvant : vindem rezervele strategice ca sa va lasam muritori de foame, va interzicem sa mai circulati cu masinele ca sa va punem taxe pentru ca sunteti IDIOTI, va trimitem la razboi sa muriti pentru jidanii paduchiosi, si inca mai avem surprize pentru voi IDIOTILOR Vaxati !
Va asteptam sa ne votati ca sa va luam casele, pamanturile si averile !
Va asteptam sa ne votati ca sa va luam copiii pentru pedofilie si pentru organe !
Va asteptam sa ne votati ca sa va exterminam sa populam Romania cu jidani !
Tara va vrea IDIOTI asa cum sunteti !
Criminalii vostri dragi !
Da, în multe privințe ai dreptate, mai pot adaugă și eu, în altele nu prea ai dreptate, dar este doar problema ta!
Problema noastră este: pe cine alegem în locul actualilor? Ai nume?