„Iudaismul este impregnat de ură față de creștini!”

Un evreu care ucide un neevreu se face vinovat doar de un păcat împotriva legilor Cerului, care nu poate fi pedepsit de o instanță terestrea(!). A provoca indirect moartea unui neevreu – goy – gentil, nu este deloc păcat.
Astfel, unul dintre cei mai importanți doi comentatori ai Shulhan Arukh explică faptul că atunci când vine vorba de un goy/ne evreu, „nu trebuie numai decat să ridice mâna pentru a-i face rău, dar îi poate face rău indirect, de exemplu prin îndepărtarea unei scări după ce a căzut într-o crăpătură .., nu există nicio interdicție aici, pentru că nu a fost făcută direct: El subliniază, totuși, că un act care duce indirect la moartea unui goy este interzis dacă poate provoca răspândirea ostilității față de evrei.(!)

Un criminal din rândul goimilor (goim este pluralul de la goy) care se întâmplă să se afle sub jurisdicția evreiască trebuie executat indiferent dacă victima a fost evreu sau nu. Cu toate acestea, dacă victima a fost goy și criminalul se convertește la iudaism, el nu este pedepsit.
Când forțele noastre vin peste civili în timpul unui război sau în urmărirea fierbinte sau într-un raid, atât timp cât nu există nici o certitudine că acei civili sunt incapabili de a face rău forțelor noastre, atunci în conformitate cu Halakhah acestia pot și chiar ar trebui să fie ucisi … În nici un caz nu ar trebui să ai încredere intr-un arab, chiar dacă el face o impresie de om fi civilizat. În război, când forțele noastre iau cu asalt inamicul, li se permite și chiar li se impune de Halakhah să ucidă chiar și civili buni, adică civili care sunt aparent buni.

Rabinul Shim’on obișnuia să spună: „Pe cel mai bun dintre goimi – ucide-l; cei mai buni dintre șerpi spulberă-le creierul.”
În ceea ce privește goimii, principiul talmudic de bază este că viața lor nu trebuie salvată, deși este, de asemenea, interzisă uciderea lor pur și simplu. Talmudul însuși~~ exprimă acest lucru în maxima „Goimii nu trebuie nici să fie ridicati dintr-o fântână, nici aruncati în ea”.

Maimonides explică: „Cât despre neamurile cu care nu suntem în război… moartea lor nu trebuie cauzată, dar este interzisă salvarea lor dacă se află în punctul morții; dacă, de exemplu, unul dintre ei este văzut căzând în mare, el nu trebuie să fie mântuit, pentru că este scris: «nici să nu stai împotriva sângelui aproapelui tău» – ci un goy nu este tovarășul tău”.
Un medic evreu nu trebuie să trateze un pacient dintre neamuri. Maimonides – el însuși un ilustru medic – este destul de explicit în această privință; într-un alt pasaj, el repetă distincția dintre «tovarășul tău» și un goy și concluzionează: «și din aceasta învățați voi, că este interzis să vindecați un goy chiar și cu plată…»
Cu toate acestea, refuzul unui evreu – în special al unui medic evreu – de a salva viața unui goy poate, dacă devine cunoscut, să antagonizeze pe neevrei puternic și astfel să-i pună pe evrei în pericol. Acolo unde există un astfel de pericol, obligația de a-l evita înlocuiește interdicția de a ajuta goimii. Astfel, Maimonides continuă: ‘ … dar dacă te temi de el sau de ostilitatea lui, vindecă-l pentru plată».

Arba’ah Turirn din secolul al 14-lea și Beyt Yosef Karo și Shulhan „Arukh.19 Beyt Yosef adaugă, citând Maimonides: „Și este permis să încercați un medicament pe un păgân, în cazul în care acest lucru servește unui scop”; și acest sfat este repetat și de celebrul R. Moses Isserles.

PROFANAREA SABATULUI – adică a face o muncă care altfel ar fi interzisă sâmbăta – devine o datorie atunci când nevoia de a salva viața unui evreu o cere.
Problema salvării vieții goimilor în ziua sabatului nu este ridicată în Talmud ca o problemă principală, deoarece este în orice caz interzisă chiar și într-o zi obisnuita din săptămână;
Cea mai recentă poziție halahică cu privire la aceste aspecte este cuprinsă într-o carte recent, concisă și autoritară publicată în limba engleză sub titlul Jewish Medical Law. Această carte, care poartă amprenta prestigioasei fundații israeliene Mossad Harav Kook, se bazează pe Decizia lui R. Eli’ezer Yehuda Waldenberg, judecător-șef al Tribunalului Districtual Rabinic din Ierusalim. Câteva pasaje din această lucrare merită o mențiune specială.

În primul rând, „este interzisă profanarea sabatului… pentru un Karaite.” Acest lucru este declarat fără menajamente, absolut și fără nicio altă calificare. Probabil că ostilitatea acestei secte mici nu contează, așa că ar trebui să li se permită să moară, mai degrabă decât să fie tratați în ziua sabatului.
În ceea ce privește goimii: „Conform hotărârii enunțate în Talmud și în Codurile legii iudaice, este interzisă profanarea Sabatului – fie că încalcă legea biblică sau rabinică – pentru a salva viața unui pacient periculos de bolnav al goimilor. De asemenea, este interzisă eliberarea pruncului unei femei dintre goimi în ziua de sabat».
ACTUL SEXUAL dintre o evreică căsătorită și orice alt bărbat în afară de soțul ei este o infracțiune capitală pentru ambele părți și unul dintre cele mai odioase trei păcate. Statutul femeilor dintre goimi este foarte diferit. Conceptul de adulter nu se aplică nici în cazul raporturilor dintre un bărbat evreu și o femeie din rândul goimilor, Talmudul echivalează un astfel de contact cu păcatul bestialității. Acest lucru nu implică faptul că este permis actul sexual între un bărbat evreu și o femeie din rândul goimilor – dimpotrivă. Dar pedeapsa principală este aplicată femeii goim; ea trebuie executată, chiar dacă a fost violată de evreu: „Dacă un evreu are coitus cu o femeie dintre goimi, fie că este un copil de trei ani sau un adult, fie că este căsătorit sau necăsătorit, și chiar dacă este un minor în vârstă de numai nouă ani și o zi – pentru că el a avut coitus voit cu ea, ea trebuie ucisă, cum este cazul unei fiare, pentru că prin ea un evreu a avut probleme’ Evreul, însă, trebuie biciuit, iar dacă este Kohen (membru al tribului preoțesc) trebuie să primească dublul numărului de biciuiri, pentru că a comis o dublă infracțiune: un Kohen nu trebuie să întrețină relații sexuale cu o prostituată, și se presupune că toate femeile din rândul goimilor sunt prostituate.

POTRIVIT LUI HALAKHAH, evreii nu trebuie să permită ca un goy să fie numit în orice poziție de autoritate, oricât de mică, asupra evreilor. În mod semnificativ, această regulă specială se aplică și convertiților la iudaism și descendenților lor prin linia feminină timp de zece generații sau „atât timp cât coborârea este cunoscută”.

Se presupune că goimii sunt mincinoși congenitali și sunt descalificați să depună mărturie într-o curte rabinică. În acest sens, poziția lor este, teoretic, aceeași cu cea a femeilor, sclavilor și minorilor evrei; dar în practică este de fapt mai rău. O evreică este astăzi admisă ca martor la anumite chestiuni de fapt, când curtea rabinică o „crede”; un goy – niciodată.
Talmudul interzice fără menajamente să dea un cadou unui goy … dar un evreu poate oferi un dar unui goy, cand acest lucru nu este privit ca un dar adevărat, ci ca un fel de investiție, pentru care se așteaptă o anumită recompensa. Darurile pentru goimi rămân interzise.

Cazul în care se acorda un împrumut fără dobândă unui evreu este recomandat ca un act de caritate, dar de la un debitor dintre goimi este obligatoriu de a percepe o dobândă exactă. De fapt, multe – deși nu toate – autorități rabinice, inclusiv Maimonides, consideră că este obligatoriu să se impună cât mai multă cămătărie pe un împrumut acordat unui goy. La §545, care se referă la obligația religioasă de a cere dobânzi exacte pentru banii împrumutați neamurilor, legea este declarată după cum urmează: „Că ni se poruncește să cerem dobândă de la neamuri atunci când le împrumutăm bani și nu trebuie să le împrumutăm fără dobândă”.

Dacă un evreu găsește proprietăți al căror proprietar probabil este evreu, căutătorul este strict obligat să facă un efort pozitiv pentru a întoarce descoperirea prin publicitatea publică. În schimb, Talmudul și toate autoritățile rabinice timpurii nu numai că permit unui căutător evreu să-și însușească un articol pierdut de un goy, dar de fapt îi interzic să-l returneze.
Este interzisă fraudarea unui evreu prin vânzarea sau cumpărarea la un preț nerezonabil. Cu toate acestea, „Frauda nu se aplică goimilor.
Cu toate acestea, jaful unui gentil de către un evreu nu este interzis pur și simplu, ci numai în anumite circumstanțe, cum ar fi „atunci când neamurile nu se află sub conducerea noastră”, ci este permisă „atunci când se află sub conducerea noastră”.

Prin urmare, este clar că – exact așa cum spun liderii și simpatizanții lui Gush Emunim – întreaga întrebare legată de modul în care palestinienii ar trebui tratați este … pur și simplu o chestiune de putere evreiască: dacă evreii au suficientă putere, atunci este datoria lor religioasă să-i expulzeze pe palestinieni.

Există, de asemenea, o serie de reguli care interzic orice expresie de laudă pentru neamuri sau pentru realizările lor, cu excepția cazului în care o astfel de laudă implică o laudă și mai mare pentru evrei și a lucrurilor evreiești.
În §322, care se ocupă cu datoria de a păstra un sclav neamurilor înrobit pentru totdeauna (în timp ce un sclav evreu trebuie să fie eliberat după șapte ani).
În explicarea interdicției de a întârzia salariul unui lucrător (§238), autorul este atent să sublinieze că păcatul este mai puțin grav dacă lucrătorul este goy. În mod similar, interdicțiile de a da sfaturi înșelătoare, de a urî alte persoane, de a le rușina sau de a se răzbuna pe ele (§240, 245, 246, 247) se aplică numai semenilor evrei.
Interdicția de a nu urma obiceiurile neamurilor (paragraful 262) înseamnă că iudeii nu trebuie doar să se „îndepărteze” degoimi, ci și să „vorbească rău despre tot comportamentul lor, chiar și despre îmbrăcămintea lor”.

Iudaismul este impregnat de o ură foarte profundă față de creștinism. De fapt, ea datează din perioada în care creștinismul era încă slab și persecutat si nu în ultimul rând de evrei și a fost împărtășit de evrei care nu au fost niciodată persecutați de creștini sau care au fost chiar ajutați de ei. Astfel, Maimonides a fost supus persecuțiilor musulmane de către regimul almohadilor și a scăpat de ei în Regatul Ierusalimului al cruciaților.
Potrivit Talmudului, Iisus a fost executat de o curte rabinică pentru idolatrie, pentru ca a incitat pe alți evrei la idolatrie și dispreț față de autoritatea rabinică. Toate sursele evreiești clasice care menționează execuția sa sunt destul de fericite să-și asume responsabilitatea pentru aceasta; în relatarea talmudică romanii nici măcar nu sunt menționați.
Atitudinea iudaismului față de Islam este, în schimb, relativ blândă. Deși epitetul dat lui Mahomed este „nebun” („meshugga”), acest lucru nu a fost nici pe departe atât de ofensator pe cât ar suna acum și, în orice caz, palește înainte de termenii abuzivi aplicați la adresa lui Isus. În mod similar, Coranul – spre deosebire de Noul Testament – nu este condamnat la ardere. Ea nu este onorată în același mod în care legea islamică onorează sulurile sacre evreiești, ci este tratată ca o carte obișnuită. Majoritatea autorităților rabinice sunt de acord că Islamul nu este idolatrie (deși unii lideri ai Gush Emunim aleg acum să ignore acest lucru).
Prin urmare, Halakhah decretează că musulmanii nu ar trebui să fie tratați de evrei nici mai rău decât goimii obișnuiti. Dar, de asemenea, nu mai bine.

BIO:
Israel Shahak – ישראל שחק; s-a născut Israel Himmelstaub, la 28 aprilie 1933. în Varșovia, și a fost cel mai mic copil al unei familii de evrei Ashkenazi sioniști de inalta cultură, a decedat la 2 iulie 2001 in Israel. A fost un profesor israelian de chimie organică la Universitatea Ebraică din Ierusalim, un supraviețuitor al holocaustului, un intelectual de aplecare politică liberală și un activist pentru drepturile civile atât în numele evreilor, cât și al tuturor goimilor (non-evrei).
Timp de douăzeci de ani, a condus Liga Israeliană pentru Drepturile Civile ale Omului (1970-90) și a fost un critic public al politicilor guvernelor Israelului.
Ca intelectual public, lucrările lui Shahak despre iudaism s-au dovedit controversate, în special cartea “Istoria evreiască, Religia evreiască: Greutatea a trei mii de ani” (1994).
Ca un intelectual de statura international publica, Shahak a scris despre acțiunile criminale ale guvernului israelian împotriva cetățenilor non-evrei ai statului Israel, cum ar fi suprimarea libertății de exprimare și a activității politice generale; ordonanțe funciare, restricții de viață și confiscarea terenurilor de la ne-evrei; distrugerea caselor; restricții inegale de remunerare și de muncă sancționate legal; reglementări de apărarea de urgență care să permită arestarea sumară, detenția și torturarea prizonierilor (civili și militari); pedepsirea colectivă a comunităților; asasinarea liderilor (religioși, politici, academici); discriminarea rasială în ceea ce privește accesul la educație; și privarea de cetățenia israeliană.
Astfel de activități politice i-au adus lui Shahak multă ostilitate și amenințări cu moartea.

Traducerea CD