Sorin
68 aprobate
sorin.filip5780@yahoo.com
89.136.118.10
Mai adăugați și istr-rom.
„pălude, loc apos şi plin de plănte mari. Nu vine de aici și cuvăntul nostru pădure?”

https://dinitrandu.com/wp-content/uploads/2020/06/Itinerar-in-Istria-si-vocabular-istriano-roman-142p.pdf

În legătura asta apar câteva cuvinte care la noi au dispărut, dar și termeni lingvistici folosiți de Ioan Maiorescu, sufipt şi prefipt (sufix și prefix), mi se par haioși și utili în același timp. Ar trebui adăugați la multar și singurar (plural și singular).
Altele: ver, veară, plur. veri, vere, „adevărat” (lat. vērus), curbă (curvă, prostituată), cuştiinţă şi cusciință (conștiință), puntă (vârf de munte, de cuțit), catină/cădină (lanț), canobă şi canovă (pimniţă, cămară de conservat; lat. cannaba?), caligar (maistrul care face călțunii sau ciubotele; lat. caliga?), a președa (a strămută cu locuinţa, a coloniza), căntune („părete; unghiu, ungheţ; lat. canthus), escu (sunt), esmu (suntem), chiar/chiară (limpede), cot și cuvet (lat.cubitus), demboc / demboacă (adânc, afund), fegură/figură (icoană, chip), sortă (fel), rupă (stâncă; lat.rupēs), scur (obscur), etc.

Cel mai interesant mi se pare clostru (mânăstire, claustru), care apare o singură dată în dicționarul lui Dorin Ștef (claustru), dar era probabil un împrumut cultic. Ar fi trebuit să sune *cliostru și/sau chiostru. Îmi pun întrebarea cum numeau străromânii mileniului întâniu mănăstirea/remeția până să vină slavii și grecii, dacă existau și la noi? Știu că sunt vestigii ale unor vechii ”colonii” de sihaștrii în Dobrogea, apoi în munții Buzăului, unde probabil este martirizat Sf. Sava (Sabbas, Sabas) de către goți prin înecare în râul Buzău (Musaios) și alte locuri din țară, peste care se vor construi mai târziu numeroase așezăminte monahale.

Sunt probabil multe alte cuvinte interesante din „proto-rumănă” care nu se mai păstrează la noi, dar sunt vii în dialectele balcanice. Despre acești istro-români, Ioan Maiorescu (Trifu), crede că provin dintre Românii vestici rotacizanți (termenul lui Ioan Boamfă) care sunt împrăștiați prin Balcani de invazia ungurilor. Mai exact, el credea că provin din Pannonia și din jurul Sirmium-ului, parte a romanității locale împrospătată de românii transhumanți, care se băteau cu slavii pentru teritoriu înainte să intre cu forța ungurii (cf. lui N.Drăganu) în Transdanubiana și Pannonia.
Nu degeaba croații le dau sârbilor bosniaci și celor din Craina Croației (expulzați în 1995) apelativul injurios de vlahi, laolaltă cu istro-românii și mauro-vlahii (daco-români), pentru că la un moment dat erau atât de mulți în Bosnia și Dalmația. Azi sunt asimilați aproape complet. Istroromânii le zic croaților, tot în batjocură,”besiaci” (=fugari).