Istoricul Alexandru Moraru, dovezi care infirmă așa-zisul holocaust din Basarabia și Transnistria
Posted by justitiarul 1 day ago
Partajare4
PARCĂ SPUNEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL, DE UNDE AU APĂRUT ATÂȚIA ÎN 3 ANI? […]
PARCĂ SPUNEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL, DE UNDE AU APĂRUT ATÂȚIA ÎN 3 ANI?
anrm-f-3305-inv-2-d-3-regele-documentelor
Traducere documentului de mai sus de Al. Moraru:
8 aprilie 1947
PREŞEDINTELUI SOVIETULUI PENTRU CHESTIUNI ALE CULTELOR RELIGIOASE PE LÂNGĂ CONSILIUL DE MINIŞTRI A URSS
Tov. Poleanschii I.V.
La scrisoarea Dvs. Nr. 222 din 7 martie 1947 Vă comunicăm, că în RSS Moldovenească locuiesc aproximativ evrei în număr de:
Chişinău până la 3000 oameni comunitatea este înregistrată
Leova =&= 200 oameni =============&=====
Călăraşi 300 oameni ==========&======
Cotovsc (azi Hânceşti-Al.M.) 300 oameni ====&========
Bender 1000 oameni =====&=======
Căuşeni 300 oameni =====&=======
Orhei 1000 oameni ====&=======
Teleneşti 300 oameni ====&=======
Bălţi 1500 oameni ====&=======
Făleşti 300 oameni ====&======
Briceni 300 oameni ====&=======
Tiraspol 500 oameni ====&=======
Floreşti 150 oameni =====&======
Romanovca 400 oameni ====&=======
Râbniţa 100 oameni înregistrarea comunităţii a fost refuzată
Lipcani 250 oameni Comunitatea a depus cerere
Cahul 200 oameni ======&=======
Soroca 1000 oameni ======&=======
Edineţ 300 oameni =====&=======
Rezina 250 oameni =====&========
Râşcani 200 oameni comunitatea n-a depus cerere
Sculeni 150 oameni ======&========
Corneşti 100 oameni ======&========
SURSA: Arhiva Naţională a RM, F. 3305, inv. 2, d.3, f. 53
Zilele trecute, răscolind prin hârtiile mele, am dat de o xerocopie a unui document- bombă cred eu, fiindcă acesta este încă o confirmare, că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust.Acest document, este depistat din fondul arhivistic al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, și nu este altceva decât o scrisoare oficială semnată de Împuternicitul Sovietului pentru culte religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri a URSS pentru RSS Moldovenească tov. S. Deseatnicov adresată șefilor de la Moscova, și anume tov. Poleanschii I.V., președinte al Sovietului pentru cultele religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS. Documentrul este datat cu 8 aprilie 1947, adică cu trei ani după sfârșitul războiului…Mă întreb eu și vă întreb și pe Dumneavoastră, DE UNDE S-AU LUAT ATÂȚIA EVREI ÎN BASARABIA ȘI TRANSNISTRIA? PARCĂ ZICEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL? Citiți documentrul, și vedeți că numărul evreilor este destul de impunător! Vreți să spuneți că aceștia sunt alții, nu aceia care i-a omorât Mareșalul? Iarăși este minciună! De ce? Fiindcă în anii 1946-1947 în republica înjghebată de sovietici, RSS Moldovenească era în toi foametea organizată de ocupanții sovietici…și care familie de evrei va veni acolo unde este foamete? E total lipsă de logică! Atunci cum rămâne să înțelegem, au înviat toți din morți?
Am fost primul istoric din Republica Moldova, care am declarat oficial în cadrul Conferinței Științifice care a avut loc în anul 2005 la Biblioteca Onisifor Ghibu (în prezența publicului și a participanților la conferință(inclusiv distinșii istorici Ion Coja, Anatol Petrencu, sociologul și politologul Viorel Ciubotaru, etc.) că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust. Acelaș lucru l-am scris în presa periodică de atunci: ”Flux”, nr.61 din 27 aprilie 2005; ”Flux de vineri” nr.20 din 27 mai 2005.
În Arhiva Naţională a RM se află câteva zeci de dosare în care sunt incluse documente ce fac lumină istorică la perioada aflării lui Ion Antonescu în diferite zile şi diferiţi ani în Basarabia şi Transnistria. Dacă e să le facem o scurtă caracteristică, acestea pot fi împărţite în 2 părţi: documente româneşti, bine îngrijite şi puse la punct din care fac parte documentele primăriilor, chesturilor, poliţiei şi siguranţei române, a corpurilor de armată şi alte structuri statale din respectiva perioadă; şi documente sovietice, multe din ele scrise pe reversul diferitor documente româneşti (fapt ce confirmă lipsa de hârtie a ocupanţilor sovietici din perioada 1940-1941 şi 1944-1956), multe din ele ticluite după terminarea războiului, de diferite comisii cu o componenţă dubioasă, lucru care ştirbeşte mult din credibilitatea textelor incluse în fondurile arhivistice. În afară de documentele în limba română şi rusă (sovietice) în dosarele fondurilor arhivistice atât româneşti cât şi sovietice se întâlnesc documente germane, multe din care confirmă faptul, că Ion Antonescu n-a permis ofiţerilor germani să se amestece în treburile interne ale României.
În majoritatea lucrărilor de specialitate de până la anul 1989 (româneşti şi sovietice) Ion Antonescu este condamnat, ca fiind un necruţător dictator, antisemit, responsabil pentru moartea a sute şi mii de oameni, în special evrei. Această afirmaţie însă pe departe nu corespunde adevărului istoric. Vă propunem câteva argumente solide, care dau peste cap politica bolşevică de învinuire a Mareşalului în antisemitism (termenul „antisemit” cu o descifrare mai populară ar fi „nu-i iubeşte pe evrei”, termen care obligă să-i iubeşti, altfel eşti considerat antisemit. Nici un popor nu are în lexicon un termen, precum „antirus”, „antiucrainean”, „antifrancez”, “antiromân” etc. Paradoxal, dar potrivit logicii nu poţi să obligi pe cineva să te iubească numai din motiv, că eşti francez, rus, german etc. Dar mă rog, toate-s relative pe lumea asta – Al.M). La subiectul propus, în numărul istoricilor se consideră pe bună dreptate şi câţiva specialişti printre care Larry Watts, unul dintre puţinii istorici occidentali, care se ocupă în mod serios de studierea regimului lui Antonescu, şi un important, dar puţin cunoscut, studiu ce pune în discuţie problema evreilor din România în timpul celui de-al doilea război mondial, realizat de doi dintre cei mai calificaţi specialişti în problemă, dr. Sabin Manuilă, cel mai important demograf din România în perioada interbelică, şi dr. Wilhelm Filderman, liderul comunităţii evreieşti din România în timpul perioadei de discuţie.[1]
Ca fost Preşedinte al Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România, W. Filderman este considerat un luptător ardent pentru drepturile poporului evreu. Eforturile sale de a apăra drepturile evreilor români în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial sunt bine cunoscute. Acest fapt nu a convenit noilor lideri comunişti, care l-au expulzat din ţară împreună cu rabinul şef Alexandru Şafran. Ei au fost înlocuiţi cu o conducere sponsorizată de comunişti, care chiar după prăbuşirea comunismului, continuă să susţină în interesele proprii o propagandă ce vrea să ascundă adevărul privind prigonirea evreilor români în timpul celui de-al II război mondial.
Natura acestei probleme este atestată de Wilhelm Filderman într-un testament legalizat la New York în 1956. În acea perioadă el scria:
„A fost mult acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi Mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist. Adevărul este că Mareşalul Antonescu este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimând toate activităţile politice ale acestei organizaţii. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la procesul său – montat de comunişti – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu, care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momente de grele încercări din timpurile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure contra evreilor…
El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol! Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun.
f-120-inv-1-d-763-pag-21-dovada
Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că poporul român, chiar când a avut într-o măsură limitată controlul ţării, a demonstrat sentimente umanitare şi de moderaţie politică.”[2]
Un alt argument la cele menţionate mai sus este şi dosarul ce a aparţinut Preşedenţiei Consiliului de Miniştri al României C.B.B.T. / secţia militară / intitulat „Evidenţa lucrărilor cu rezoluţiile dlui Mareşal. Limitele cronologice ale dosarului sunt, 30 martie 1942 – 1 ianuarie 1944 şi se păstrează la Arhiva Naţională a RM, Fondul.706 – Administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei. Dosarul este împărţit în 3 părţi: Chestiunea (sau problema – Al.M.), Rezoluţia Mareşalului şi unde s-a îndrumat. Vă propunem să faceţi cunoştinţă cu problema înregistrată la numărul 20 pagina 17, după care urmează rezoluţia Mareşalului Ion Antonescu:
Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R. i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odessa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israilit din Odessa şi vândute; de către Municipiul Odessa s-a dispus ca predarea acestor monumente să fie oprită şi ele să fie depozitate în magaziile C.F.R. –
Rezoluţia Mareşalului: Este o profanare. Un act odios şi necugetat, care poate avea consecinţe pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare. Să fie totul retrimis la Odessa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face. Execuţie Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare din avere. Aspre observaţii prin Guvernator, acelora din Administraţia Transnistriei cu concursul cărora s-a putut comite această infamie.
G-ralul Potopeanu să împiedice pe viitor asemenea acte şi să repare ceeace eventual s-a comis. Va discuta cu mine.[5]”
Cred că comentariile sunt de prisos. Totuşi, cititorul, în textul acestei rezoluţii a observat fraza „dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr”, care este o dovadă, că indiferent de naţionalitate, persoana care a săvârşit o infracţiune era trimisă în lagăr; fie român, ucrainean, evreu sau ţigan. Era pedepsit infractorul. Fără îndoială că au existat şi o mulţime de excepţii, greşeli, crime şi masacre.
A fost război. A fost cel mai sângeros război pe care l-a cunoscut omenirea. Este binecunoscut faptul, că concepţia de comunism are naţionalitate, că în 1940 când în Chişinău şi în celelalte localităţi din Basarabia au „intrat” (de citit ocupat – Al.M.) armatele sovietice, majoritatea populaţiei de origine evreiască i-au întâlnit cu nespusă bucurie şi entuziasm. După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri duşmănoasă, unii lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi tot felul de provocaţii.
Astfel în „Lista Centrului de partid, aruncat pe teritoriul Moldovei” de autorităţile sovietice din 9 persoane trimise, şase erau evrei, membri ai partidului comunist român, un rus, un ucrainean şi un „moldovean” pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care până la război avea funcţia de secretar al CR Slobodzia al ULCTM.
Cei şase erau Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, cu ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre al Narcomatului de finanţe a RSSM, cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască (aşa-i în document), „aruncat” cu documente false cu pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici; Morghenştein Izraili Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă – funcţia de preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (aşa-i în document, probabil ivrit – Al.M.), cu documente false, pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici; Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907, fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kvitco Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română; Bruhis Sruli Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă – director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din or. Chişinău cu documente false cu pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană; Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei „Moldova Socialistă”, care ştia rusa, evreiască, franceza, româna, cu documente false, pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna şi Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă – redacţia gazetei „Moldova Socialistă” din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici.[6]
Cititorul, probabil, intuieşte, că aceşti paraşutişti au fost aduşi din URSS, iar ultimile locuri de muncă ale acestora au fost în aşa numita RSSM. Acest lucru înseamnă că în 1941, când Ion Antonescu a ordonat trecerea Prutului, numiţii funcţionari poligloţi „s-au retras” în URSS, iar după o oarecare pregătire au fost „aruncaţi” în Moldova pentru a îndeplini misiunile speciale sovietice împotriva Statului Român.
Care ar putea fi atitudinea autorităţilor române faţă de spionii Moscovei? Cred că în cazul dat, nu mai contează de ce naţionalitate sunt ei! Probabil, că şi în cazul dat Conducătorul Statului a luat măsurile cuvenite, deoarece grupa de spionaj a dispărut fără urmă la marginea pădurii în apropierea satului Bravicea, raionul Orhei unde a fost aruncată în noaptea de 24 spre 25 septembrie 1941 dintr-un avion sovietic venit din localitatea Pocrovsc, regiunea Dnepropetrovsc (vezi Scrisoarea secretă a secretarului CC al PC(b) din Moldova N. Salogor din 27.06.1946 adresată ministrului KGB a RSSM,Mordoveţ .[7]) Am prezentat doar un singur exemplu, din miile care ar putea fi aduse din documentele aflate în fondurile arhivistice ale principalelor arhive din RM, care confirmă complicitatea multor reprezentanţi ai minorităţii evreieşti din Basarabia la „lupta în ilegalitate” împotriva statului român.
Din astfel de motive, şi nu numai, cei arestaţi erau trimişi în lagăre de muncă. Unii istorici, care încă se mai află în slujba caracatiţei roşii, încearcă să pună semnul egalităţii dintre lagărele de muncă sau ghetouri din Basarabia şi Transnistria cu lagărele de concentrare naziste din Germania, Polonia etc. dar nu prea reuşesc, fiindcă ar fi o aberaţie să faci asemenea comparaţii!
În lagărele din vest existau camere de gazare, cuptoare de ars şi laboratoare, care făceau diferite experianţe pe corpurile umane ale deţinuţilor, iar în lagărele de muncă din Basarabia şi Transnistria n-a existat aşa ceva.
Alexandru MORARU, istoric-arhivist și publicist
[1] Populaţia evreiască din România în timpul celui de-al doilea război mondial,Fundaţia culturală română ,Iaşi , 1994 , pag. 6 / ediţie dilingvă român-engleză/
[2] O copie a acestui document se află în Arhiva Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române /Filiala Iaşi
[3] Populaţia evreiască…,pag.12
[4] Ibidem , pag.12,14.
[5] Arhiva Naţională a RM , F.706 , inv. 1 , d. 51 ,fila 17
[6] Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a RM , F.51 , inv.4, d.60
[7] Ibidem
Sursă material: https://mazarini.wordpress.com/2016/12/11/parca-spuneati-ca-i-a-omorat-maresalul-de-unde-au-aparut-atatea-in-3-ani/
Noi nu negam suferinta si mortile probabil, a cel putin sute de mii de evrei, multi nevinovati dintre ei, dar cifrele sunt constant reduse de la 6.000000 de mereu noi constatari factice care arata clar ca aceasta cifra nu poate fi demonstrata stiintific . Cati martori falsi se grupeaza s-o demonstreze , nu conteaza, in masura in care martorii falsi sunt masiv demonstrati ca atare . Multi se contrazic inte ei. .
Revizionistii deci sunt reductionisti, NU NEGATIONISTI !
Zilele trecute vedeam un reportaj al unui cunoscut istoric englez care prezenta Magna Charta Libertatum a lui Ioan Fara de Tara din 1215,cum este ea respectata si aplicata in SUA (de 400 de ori s-a facut apel la ea de la independenta Statelor). Ultima aplicare a ei a fost in legatura cu detinutii de la Guantanamo. Fiind sesizata Curtea Constitutionala a SUA a facut apel la prevederile Chartei si a declarat neconstitutionala retinerea detinutilor fara proces. Insa Curtea Suprema a SUA facand apel la principiile dreptului roman a declarat ca in vremuri de razboi se aplica principiul „necessitas non habet legem, ipsa sed Sibi facit legem”-necesitatea nu cunoaste nicio lege ci devine ea legea . Deci, in vreme de razboi (Curtea Suprema a combatut faptul ca razboiul terorismului nu ar fi un razboi in adevaratul sens al cuvantului) legile pot fi suspendate si se aplica legile razboiului.
Atunci cand ne referim la ce s-a intamplat in Al Doilea Razboi Mondial este bine sa nu neglijam contextul, respectiv vorbim de cel mai mare confragratie. Reactia statului roman in timpul razboiului trebuie vazuta si analizata din prisma evenimentelor de atunci si nu prin raportarea la realitatile de azi, realitati care vedem ca in situatii de razboi pot fi schimbate asa cum a facut si Curtea Suprema a SUA. Romania fusese victima unei agresiuni sovietice care ii rapisera teritorii stabilite si recunoscute prin tratate internationale iar evreii comunisti in colaborare cu evreii romani ori profitand de ajutorul lor pusesera la cale niste atentate, azi le-am numi teroriste, la adresa armatei romane, adica a statului roman. Prin implicarea in conflict civilii evrei nu mai intrau sub protectia legilor razboiului ci erau considerati combatanti.
Putem vorbi de reactia post factum a romanilor daca a fost disproportionata, dar tot in contextul evenimentelor si prin analogie cu reactia americana, sovietica, britanica in situatii similare.
Problema holocaustului este ca a devenit ceva tabu si orice referire antiholocaust primeste conotatie de antisemit si apologist al nazismului. Acest lucru este o tampenie. In SUA a fost un celebru proces si nu pentru ca era vorba de un negationist, ci pentru ca era vorba de libertatea de exprimare (libertate care nu trebuie sa vatameze pe altii) instanta a admis ca cel mai mare specialist in gazare (cel care pusese la punct sistemul de executie prin cazare) sa faca niste studii in lagarele de exterminare din Polonia, sa ia probe, sa discute cu victimile, cu paznicii (multi inchisi) etc.. Concluziile au fost dure pentru adeptii gazarii evreilor in lagare. Din esantioanele culese, din marturiile culese de la victime, din fotografii si din analiza fizica a asa ziselor camere de gazare a reiesit ca acestea nu erau destinate executiei ci deratizarii.
Este evident ca in lagarele de concentrare au murit mii si mii de oameni nevinovati printre care si evrei, dar cauzele au fost altele: munca fortata, lipsa hranei si a medicamentelor, conditiile de detentie, experimentele medicale,dar nu prin gazare.
Paradoxul este ca un evreu si urmas al supravietuitorilor lagarelor,Norman Finkelstein, sa prezinte in „Industria Holocaustului” (aparuta in romana la ed. Samizdat) modul in care a fost distorsionat si manipulat suferinta evreilor in scopuri pecuniare,culmea in defavoarea adevaratelor victime. Modalitatea de a pastra o vie amintire victimelor nazismului nu o reprezinta recurgerea la legi tampite ci aflarea adevarului si nu mistificarea lui.
O gresala pe care o fac negationistii este sa duca in derizoriu victimele nazismului ori ca in lagarele de munca germane ori cele destinate prizonierilor sovietici se traia bine
trebuie precizat mereu ceea ce se omite cu regularitate la numararea victimelor: Crucea Rosie venea regulat din Elvetia si facea controale in toate lagarele germane .
Pe aceasta baza -pe baza cifrelor inregistrate de Crucea Rosie – se stie ca majoritatea detinutilor decedati in lagare au murit in urma bombardamentelor aliatilor care au distrus toata Germania, si in primul rand mijloacele de transport si comunicare :
DECI TOATA GEMANIA A RAMAS FARA MANCARE, FARA APA POTABILA FARA MEDICAMENTE !
NU DOAR LAGARELE DE CONCENTRARE, CARE AU FOST SUPUSE STARII GENERALE DE DISTRUGERE .
In LAGARE se murea si de boli, printre altele. . Tifos de exemplu.
Din păcate, Alexandru Moraru este și el victima aflată în siajul propagandei holocaustiste cînd, în ultimul paragraf, scrie: „În lagărele din vest existau camere de gazare, cuptoare de ars şi laboratoare, care făceau diferite experianţe pe corpurile umane ale deţinuţilor, iar în lagărele de muncă din Basarabia şi Transnistria n-a existat aşa ceva”. NU, nu era nici o diferență între lagăre pentru simplul și binecuvîntatul motiv că toate erau lagăre de muncă. În toate cărțile și filmele „documentare” holocaustiste se vorbește, la unison, de „lagăre de exterminare”. În lagărele „de exterminare” se murea foarte rar, foarte greu de muncă, căci toate lagărele aveau spitale, pe cînd pe front și, mai ales, în linia întîi, se murea foarte mult și foarte prompt! E deja notoriu că faimoasa „cameră de gazare” de la Auschwitz, arătată turiștilor, a fost construită, după război, de Polonia, tocmai în scop turistic, ca atracție „de istorie veridică” – de fapt, un „fals autentic” -, pe de o parte, iar, pe de alta, ca să-și pună, astfel, cenușă-n cap, fiind de obediență sovietică, deoarece în aproape toate lagărele, paznicii și deservenții lagărelor – aproape toate construite în Polonia – erau polonezi! Iar polonezii erau și atunci, ca și acum, foarte „antisemiți”, întrucît în Polonia și Lituania – foste provincii țariste, care, alături de Ucraina, Bielorusia formaseră Zona de rezidență în care erau obligați să locuiască jidanii – fuseseră concentrați jidanii din Rusia .
Nahum Goldman, unul dintre marii istorici jidani, a scris în celebra sa carte Le Paradox Juif că din lagărele „de exterminare naziste” au rămas în viață, la sfîrșitul războiului, 600.000 de mii de jidani, printre care cîteva mii de copii jidani născuți în lagăre! Păi mai scăpau ăștia dacă ar fi să credem propaganda jidănească confecționată de Yad Vașem că jidanii erau exterminați doar pentru faptul că erau jidani (Das Juden, în germană, cuvînt pe cre românii, care nu știu germană, îl citesc, firesc, jiudeni, adică, mai direct românește, jidani)?! Am demonstrat aceste aspecte, pe larg, documentat, chiar cu texte din cărțile holocaustiștilor jidani sau ale mercenarilor jidăniți în cartea mea HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ.
Asa este: Faurisson este condamnat la inchisoare la 88 de ani pentru faptul ca , descoperind (cu totul accidental caci erau ascunse bine)arhitectura cu planurile exacte ale Auschwitzului, in arhivele Auschwitzului, arata ca e vorba doar de cuptoare de dezinsectie si de camere unde tevile pentru „gazare” au fost introduse de polonezii comunisti dupa terminarea razboiului!
Absolut tot mapamondul stie povestea .
In plus , gazul albastru, cyanhidrul, este un gaz extraordinar de exploziv si ERA IMPOSIBIL DE TURNAT IN CAMERE DE DUS PLASATE CHIAR LANGA CUPTOARELE DE DEZINSECTIE DE PADUCHI SI TIFOS, INCINSE ORE LUNGI, asa cum se vede pe schema Auschhwitzului, fara ca acest gaz supravolativ sa explodeze si sa provoace incendierea tuturor cladirilor din aproppiere!
Si totusi criminalii juridici l-au bagat pe chimistul – dr in chimie – Germar Rudolf la inchisoare trei ani si ceva, il baga pe prof univ Robert Faurisson la inchisoare, iar Fred Leuchter, specialistul in construit camere de gazare in USA ,care a aratat ca fara usi extraordinar de etanse(necesita o structura extrem de etanse, nu ca harburile de la Auschwitz) face taxi in Chicago ca sa aibe ce sa manance , intrucat sindicatul gangsterilor l-au dat afara din slujba lui de mare specialist in camere de gazare pentru executii, pentru ca a declarat imposibilitatea gazarilor fara o structura foarte sofisticata a camerelor de gazare caci fara controlarea gazelor si retinerea lor pentru inca 48 ore inaintea deschiderii usilor dupa executie, se pune in pericol viata muncitorilor care manipuleaza usile si locurile de aerisire ale camerei respective .
Legile liberticide care permit astfel de procese si incarcerari total inumane , vor disparea intr-o zi , dar istoria nu va uita niciodata acesti criminali juridici care isi bat joc de respectul fata de drepturile omului la adevarul stiintific!
Ei nu au niciun drept sa bage lumea la inchisoare ignorand probele stiintifice aduse drept dovada intr-un proces drept si cinstit!
Caci sunt din ce in ce mai numerosi judecatorii care refuza sa condamne lumea pe baza de dictatura dinafara: vezi in acest sens importantul proces din Naumburg cu schimbarea deciziei adusa de Curtea Constitutionala dupa trei condamnari succesive in instanta a lui Hans Puschel :
„Bereits 2012 fällte das sogenannte Bundesverfassungsgericht einen Holocaust-Freispruch (Az: 1 BvR 461/08), der systemverändernd hätte wirken müssen. Ein Aufklärer wurde in drei Instanzen wegen „Volksverhetzung verurteilt”, doch das Bundesverfassungsgericht hob diese Verurteilungen wieder auf. Der Mann dürfe sich auf das Grundrecht der Meinungsfreiheit berufen, heißt es in besagtem Urteil von 2012″
Iar aici aveti concluzia judecatorului care subliniind faptul ca” numerele victimelor de la Auschwitz si Maidanek au fost reduse de istorici in fiecare an , aceste cifre nu par asigurate nici pentru viitor”, declara judecatorul, care se intreaba oare cate greseli s-au facut pana acuma condamnand si alti Germani in afara lui Hans Puschel, judecatul in discutie,
Observatie ce desfiinteaza pricipiul proceselor facute pana acum revizionistilor, care se bazeaza pe declaratia ca „e o treaba de fapte cunoscute public”
Iata deci ca cifrele „faptelor cunoscute public ” sunt demonstrate ca fiind intruna in schimbare!
Procesul s-a soldat cu eliberarea acuzatului Hans Puschel „IN NUMELE DREPTULUI LA LIBERA EXPRIMARE A OPINIEI.
Aici aveti verdictul citat exact
„Genau genommen haben sich die Naumburger Richter von den revisionistischen Tatsachen und Argumenten des Angeklagten überzeugen lassen, denn im Urteil wurde festgehalten: „Auch in der Aussage, wann die nächste ‘Lüge’ platzt, ist keine Verharmlosung enthalten. Insoweit nimmt der Angeklagte zunächst Bezug auf die jahrzehntelang als gesichert angesehenen Opferzahlen in Majdanek und Auschwitz, die sich beide als weit überhöht herausgestellt haben. In diesem Zusammenhang fragt er, wann und ob auch bei anderen den Deutschen zugeschriebenen Verbrechen neuere geschichtliche Erkenntnisse zu erwarten sind.” Damit haben die Richter auch die sogenannte Offenkundigkeit, wonach alles, was wir über den sogenannten Holocaust wissen, feststehe und nicht behandelt bzw. nicht mehr Beweis darüber erhoben werden müsse, regelrecht vernichtet. Mehr noch, diese Offenkundigkeit, wonach es keine Meinungsfreiheit außerhalb der bislang juristisch geschützten Holocaust-Propaganda geben darf, ist mit diesem Urteil juristisch zu Grabe getragen worden, denn im Urteil heißt es: „Dies ist von der freien Meinungsäußerung gedeckt.”