Istoria spiralată sau Arc peste timp

 

  Recent am fost luat prin surprindere de solicitarea unor cititori fideli, pe care îi cotasem greșit, că m-au abandonat definitiv în valurile uitării. Acești admiratori m-au provocat să dezvălui ferocitatea unor perioade diferite, din trecutul incredibil, detalii de interes, dar cernute  prin sita comparației, domeniu în care semnatarul a trudit mulți ani.

   Secolul XX sau 20, în alte accepțiuni a debutat cu un eveniment major. Este vorba de Răscoala Țărănească din februarie-martie 1907, revoltă generată de litigiul prelungit a doi cumnați-arendași, Mochi Ficher (apelant) și Juster Borman (intimat), tensiune amplificată de lentoarea Justiției timpului, care a amânat verdictul. Ficher avea în stăpânire 22 de sate lovite de o foamete cumplită în trei județe, Iași, Botoșani și Baia (actual Neamț-parțial).

   Tot în debutul de secol, la trei ani de la eveniment, în 1910, Caragiale aflat în exil la Berlin i-a scris lui Vlahuță, prieten care îl sfătuise să se întoarcă acasă:

   Pentru nimic în lume n-aș părăsi acest colț de viață străină pentru a mă întoarce în patrie. Să mai văd ce am văzut, să mai sufăr ce am suferit, aceleași mutre, aceleași fosile care conduc viața publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide și bănuitoare.

  Nu, dragul meu, nu. M-am exilat și atâta tot. Aerul de aicea îmi priește, sunt mulțumit cu ai mei și n-am ce căuta într-o țară unde hoția și lingușirea sunt virtuți, iară munca și talentul, viții demne de compătimit.

  Încă din 1902, cu doi ani mai înainte de a pleca din țară, dramaturgul scrisese poemul-Da…nebun! din care vom extrage un fragment: Disprețuiesc onori, avere; / De slavă m-am hrănit destul! / Alt orizont privirea-mi cere: / De-așa numicuri sunt sătul! (…)/ Trec astăzi ignorat prin lume, / Dar, trainic las în viitor / Un semn, o glorie, un nume / Acestui imbecil popor! (…) / Mulțime brută și ingrată! / Cu-a mea cântare nu putui / În viață-mi să te mișc odată…/ Și-odat’…o să-mi ridici statui. / “A! ești nebun“ mi-au zis mișeii. / “Da, sunt nebun !“ răspunsa-mi eu…/ Ca voi strigau și fariseii / Crucificând un Dumnezeu! (…).

   Câțiva ani mai târziu, la 10 octombrie 1914, din cauza unei ciroze galopante a survenit decesul Regelui Carol I, în vârstă de 75 de ani, după o perioadă de 48 de ani pe tronul țării. La conducerea Guvernului se afla eternul Ion I. C. Brătianu, premier în multe perioade, inclusiv între 4 ianuarie 1914 și 28 ianuarie 1918. Următorul monarh, în vârstă de 49 de ani s-a numit Ferdinand I, nepotul fostului rege. Dacă Regele Carol I refuzase să-și pună pe umeri gradul de mareșal român, Ferdinand nu a refuzat oportunitatea!

   După doi ani de pregătiri, negocieri și ezitări, la 27 august 1916, România a intrat în luptele primei conflagrații mondiale, total nepregătită, de partea Antantei Cordiale. Țara avea un nivel de trai redus, cu soldați analfabeți, fără arme suficiente și performante. Timp de aproape cinci luni armata a avut mari pierderi, deoarece militarii NU aveau cască de oțel, pentru protejarea capului. Prin subțirica bonetă, o simplă rană  ducea la decese în lanț. Casca de oțel tip-Adrian a fost livrată de francezi abia în ianuarie 1917, evident comandate cu întârziere, dar bucăți insuficiente. Avea și o mare hibă, grosimea fiind de 0,7 mm., după modelul pompierilor parizieni.

    Totul se petrecea pe fondul unui haos mioritic. Confuzia era la ea acasă. Cârmacii țării se certau constant, într-un firesc absolut cotidian (temă aprofundată de Alexandru Vlahuță în celebra poezie-Cârmacii). Au urmat zile hotărâtoare. Guvernanții diletanți au luat decizia total greșită, incredibilă, de a trimite TOT tezaurul la Moscova! După ce primul transport a plecat la 14 decembrie 1916 compus din 17 vagoane, trei luni mai târziu, Țarul a abdicat (15 martie 1917). Cu toate că destinația devenise nesigură, dezastruasă, într-un perimetru anarhic, în mod inexplicabil s-a organizat al doilea transport, la 27 iulie 1917 alcătuit din 24 de vagoane, trimise aiurea, fără întoarcere!

   În anul 1916, Octavian Goga, aromân la origini, în vârstă de 35 de ani, deși locuia în Împeriul Austro-Ungar, la Rășinari, Sibiu și Ciucea, cunoștea la perfecție problematica socială ardentă din Regat. În calitate de profesor și gazetar a susținut românismul, sentimentul național, prin a publica la multe reviste și ziare, mesajul său fiind catalogat în mod diferit, atunci, dar și acum, detalii analizate cu altă ocazie. Constatarea lui Goga, despre starea societății românești din 1916 este edificatoare, dar, atenție privită comparativ cu prestația, oferta și apucăturile politicienilor de azi:

    Țară de secături, țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei…Aici ne-au dus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi ca moraliști, miniștrii care s-au vândut o viață întreagă, deputații contrabandiști…Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșată de meningita morală.

   Travesând suta de ani, ca un arc peste timp, iată ce vedem în vara lui 2026. Politicienii români se ceartă cât mai abitir. Țara NU are guvern de aproape zece săptămâni, deși are datorii internaționale enorme. Cârmacii dorm liniștiți jucând  perfect la două capete și mai ales că se simt excelent cu sfincterul în două luntre. Mulți, nu ne întorc spatele, deoarece au…două fețe! Marionetele nutritive se află în meniu. Experții prefăcătoriei au obrazul ud de lacrimi și tupeul plin de patimi. Toate adunate într-un palmares conotativ, care au fost anticipate de poetul vizionar Adrian Păunescu, încă înainte de anul 2010, când ne-a părăsit. Spre edificare, sunt potrivite câteva fragmente din vasta sa operă de revoltă socială:

   1.-Am ajuns ce ni s-a spus, / Un popor cu preț redus, / Biet popor, fără imbold, / Un popor la preț de sold. / Am ajuns fără un sfanț, / Biet popor cu glezna-n lanț. / Biet popor al nimănui, / Cerșetor în țara lui. (Popor cerșetor-1996) ; 2.-De ce nu puneți și pe râs impozit / Și birul progresiv pe sărăcie ? / De ce nu puneți taxe pe-ntuneric? / Impozitați și vântul ce adie! / Nu-i logic să nu puneți niște biruri / Pe nou născuți ce nu știu cum îi cheamă, / Lucrați neiertător și echitabil, / Impozitați și laptele de mamă. (De ce nu puneți și pe râs impozit); 3.-Nebunii urcă-n vârf de tot, / Comandă lumea idiot, / Declară zilnic un război, / Murim săraci, murim umili, / Din moftul unor imbecili / Si este vai și-amar de noi. (Suntem pe mâna unor nebuni).

   În aceste rânduri, așa cum afirmam cu altă ocazie am căutat să fac o scurtă călătorie rațională, printre reacții, prestații și documentații, cu sensuri antagonice, unele definitorii, altele reparatorii așezate în balanța comparației. Acum, la fel ca și atunci, stăpânii stabilesc regulile jocului. Se vede. Se simte. Poți rosti orice, în cor, / Mai puțin de …dumnealor! Dacă am reușit sau nu, numai cititorul avizat poate măsura sentința și elocința.

 

                                                     Cronicar, Ion Anton Datcu, iulie 2026