Ion Țiriac trage semnalul de alarmă! L-aude cine trebuie?

2021-04-18T10:39:31+03:0018 aprilie 2021|Doctrină naţionalistă|

Previziune sumbră făcută de Ion Țiriac, care spune că tenisul de performanță o va lua pe calea gimnasticii sportive feminine, după ce se va retrage Simona Halep din activitate.

Țiriac trage un semnal de alarmă cu privire la starea sportului românesc în ansamblul său și la lipsa condițiilor pentru ca tinerii și copiii să fie pregătiți de mici pentru performanță.

”A dispărut complet sportul la sate”

”Dacă noi nu facem ceva pentru tineret începând de la grădiniţă, noi nu avem unde să ne ducem. Azi, după Halep, tenisul dispare exact cum a dispărut gimnastica.

În anul 2000 luam aur, argint, bronz. 26 de medalii. În anul 2000, 40 de ţări în lumea asta aveau antrenori 40 de români, iar acum Nadia Comăneci caută un american pentru a-l trimite la noi.

Am fost cu căciula la domnul preşedinte în urmă cu 3, 4 ani. I-am spus: «Domnule, preşedinte, nu pentru mine… Daţi-mi doi oameni care se gândească de dimineaţa până seara la sport.» «Domnule Ţiriac, se face. Treaba asta am văzut-o şi eu.»

A dispărut complet sportul la sate. Au dispărut toate acele evenimente pentru sportul de masă.

În următorii 50, 60 de ani mai apare încă o Simona Halep. Halep este suferinda perioadei când avea 14, 15, 16 ani când nu a avut un antrenor care s-o ajute mai mult”, a arătat Ion Țiriac, într-un interviu pentru Antena 3.

”Agassi a început la 3 ani”

”Ea are atâta talent cât nu încape într-o sală de sport. Halep nu a fost pregătită cum ar fi trebuit, pentru că structura unui mare sportiv se face la grădiniţă.

Ştiu că Agassi a început la 3 ani. Şi acum sunt doi juniori care la 11, 12 ani sunt senzaţionali.

Acum, în faţa dumitale, fac un pariu cu domnul Cîţu. Un pariu pe un milion de euro că nu face 500 de săli de sport în cinci ani. Fac pariu şi cu domnul preşedinte pe case, pe maşini, pe ce vrea că nu se întâmplă nimic şi ne lasă de prăpastie.

Nu pentru mine, repet, dar nu pot s-o las de izbelişte cu copiii.

Şcolile sportive nu au o programă pentru dezvoltarea sportului de performanţă. Un tânăr care intră acolo trebuie să se direcţioneze către un sport.

Înainte era şi o selecţie tehnică, nu doar naturală. Antrenorii se uitau şi la părinţi, la genă…

Tutungeria pe care am avut-o eu cât timp nu era a fundaţiei e mult mai mică decât tutungeria România.

Cu tot respectul, nu o să-i cânte imnul preşedintelui de 450 de ori cum mi-a cântat mie nici dacă mai stă 8 ani”, a mai afirmat Țiriac.

”Totdeauna, Simona a fost bazată pe talent, nu pe fizic”

”Dacă ai puţină integritate şi moralitate, atunci eşti responsabil pentru 22 de milioane. Şi pentru astea 22 de milioane, trebuie să-ţi organizezi mintea şi relaţiile, dar nu pentru un cincinal, cum făceau comuniştii, ci pentru decenal.

La noi se votează contra partidului care s-a erodat. Eu dacă m-aş duce la şedinţa de guvern, m-aş duce acolo, le-aş pune pe masă şi m-aş urca pe masă.

La noi nu se alege omul, se alege partidul. De ce puterea nu acceptă să lucreze cu opoziţia sau invers? Când pleacă ăştia, pleacă şi cu creioanele de acolo.

Dacă Simona începe să se rupă mai mult ca înainte, e puţin problematic. E mai greu să te lipeşti, să te vindeci la o vârstă mai înaintată. Totdeauna, Simona a fost bazată pe talent, nu pe fizicul ei.

Din când în când, e vina ei că are probleme fizice”, susține Ion Țiriac.

”Eu mi-aş dori foarte mult ca Halep să rămână în tenis”

”Simona, cu talentul ei, mai are doi, trei ani fără probleme, dar dacă vede că nu… Eu i-am spus că oricând s-ar retrage, s-ar retrage un an prea devreme, însă la un moment dat ce ajunge, ajunge.

Ea este un lider cum nu o să mai avem multă vreme, care a făcut multe familii şi sute de copii să dorească tenisul.

Simona Halep nu are nevoie de cadouri, pentru că şi le permite singură şi îşi ia tot ce vrea. Dacă Simona încoronează cariera ei cu medalia de aur la Tokyo, atunci poate să se retragă, dar aia poate fi şi un motiv să continue.

Serena Williams e o fată deosebită. Din păcate, oamenii din jurul ei au adus-o în situaţia în care e. Un om se schimbă prea repede ori când are prea mulţi bani, ori când are prea multă putere.

Un monstru cum este această atletă sportivă care a făcut ce a făcut senzaţional… Eu nu pot să văd şi să tac dracului din gură, pentru că e şi meseria mea.

Când se va retrage, Simona cred că va face trei copii. Eu mi-aş dori foarte mult să rămână în tenis. Dar nu o văd nici antrenoare, nici interesată de vreo funcţie”, a spus în concluzie Ion Ţiriac.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top