Ion Măldărescu – „23 August 1944 aşa cum a fost” – o carte de patrimoniu național

Ion Măldărescu – „23 August 1944 aşa cum a fost” – o carte de patrimoniu național
Maria Diana Popescu 03 Noiembrie 2024
23 august 1944-asa cum a fost-IM
„Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală ca uleiul la suprafaţa apei, iar Dumnezeu nu bate cu parul!”, ne spune istoricul Ion Măldărescu în deschiderea comunicării, „23 August 1944 – Aşa cum a fost”, o carte de patrimoniu naţional, cu privire la Marea Trădare Naţională de la 23 August 1944, o pată tragică şi ruşinoasa în Istoria României, săvîrşită de un rege, cunoscut cu probleme psihice. Vorbim despre o prezentare mărturisitoare a adevărului inexpugnabil, aşa cum s-a petrecut, etalat în cuprinsul unor documente ale vremii. Istoricii prezentului, pe care viiturile vremii îi ţin pe fotolii, în loc să-i măture, au săvîrşit un adevărat asasinat asupra Istoriei Românilor, adevărul istoric fiind atîrnat de tiparele unei istorii fals-speculative, impusă de către rollerii moderni, astfel că, întreg corpul expunerii, ca arie de noutate, circumscrie transcrierii unei înregistrări pe placă a ceea ce s-a petrecut la 23 August 1944, în Salonul Galben al Palatului Regal, şi mai multor documente originale, aflate în Arhivă, Fond C.C. al P.C.R., Secţia Cancelarie, dosar 215/1944, căreia i se adaugă comentariile după surse oficiale: Ioan Mocsony Stircea, Pamfil Şeicaru, General Platon Chirnoagă. Asupra documentării s-a lucrat cu rezultate de necontestat, descoperite în Arhivă, date publicităţii de cercetătorul arhivelor Mircea Vâlcu-Mehedinţi, pentru prima dată în „Revista ART EMIS”, la 23 august 2018 şi, apoi, „Ziariştii online”. „Mai târziu, abjecţia de proces înscenat Mareşalului în 1946 de către aşa numitul Tribunal al Poporului, în așa numitul „Proces al marii trădări naţionale”, derulat sub regie străină, în stilul execuţiilor sumare […] a desăvârșit fără-de-legea”. (Ion Măldărescu).

Cu decenii în urmă, Nikolai Berdiaev consemna că, în epoca modernă, istoria va fi falimentară, pentru că „istoria a fost duşmanul omului pe care l-a strivit după bunul ei plac”. Să ne amintim şi de Herder, care nu dă vina pe istorie, el aşează eşecurile istorice în sarcina raţiunii umane, pe care o întrevede ca un „har”, dar şi ca pe „o povară” – pentru că prin raţiune omenirea a făptuit „opere grandioas”, dar şi „mizerii execrabile”, cum de pildă acest 23 August 1944. Mizeria morală, după cum se vede, a devenit axioma lumii moderne. Urmare a unor falsuri istorice, astăzi, urmaşii trădătorului Mihai, o aşa-zisă Casă Regală a României, de fapt, un cuib de trîntori străini, falşi prinţi şi prinţese, care au obţinut averi fabuloase cu documente îndoielnice, au profitat de slugărnicia autorităţilor faţă de tot ce este străin şi huzuresc pe banii poporului român. Aşadar, vorbim despre o prezentare veridică a unui episod al evenimentelor de la 23 august 1944, care întăreşte încrederea stenică în adevărul faptelor istorice, o tenacitate a rezistenţei poporului român prin adevăr şi pentru adevăr. Autorul subliniază că orice român este dator să cunoască adevărul despre istoria Patriei şi să facă din acest adevăr, incomod pentru unii, prilejul unei noi biruinţe, comunicarea de faşă indicînd de fapt, un punct de plecare solid şi obligatoriu spre cunoaşterea adevărului cu privire la fatidicul 23 August 1944. Istoricul Ion Măldărescu convinge prin cele prezentate că datoria de memorie a adevărului şi de rezistenţă a acestuia prin vreme este temelia pe care trebuie să stea România însăşi.

„O ciudată dar elocventă dovadă că „Pactul Ribbentrop-Molotov” este încă valabil îl constituie și faptul că urmașii alogenilor „veniți pe tancurile sovietice” în 1944, sub oblăduirea slugilor autohtone – dintre care nu lipsesc prim-miniștri și șefii de stat postdecembriști ai României – nu contenesc să re-condamne valorile noastre naționale prin „instituția” bastardă, rezultat al incestului a două organizații criminale: „Наро́дный комиссариа́т вну́тренних дел” (Н.К.В.Д. – Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne – Ministerul de Interne al Uniunii Sovietice) și „Geheime Staatspolizei, (poliția oficială secretă de stat a Germaniei celui de-al treilea Reich). (Ion Măldărescu)

Paginile comunicării avansează ideea că există, potrivit documentelor de arhivă, un adevăr istoric pur şi simplu, care prin sensul lui trebuie să fie scutit de manipulările şi ambiguităţile prezentului, un adevăr ascuns, care trebuie înţeles de oricine, orişiunde, în istoria universală. Doar cunoscînd adevărul Is­toria noastră poate dobîndi un profil puternic şi o semnificaţie dreaptă. De notat modul cum autorul trezeşte la viaţă istoria adevărată ca dimensiune a unui eveniment de cotitură pentru România. „Vă reamintim că – excluzând longeviva relicvă regală păstrată „la rece” până la finele amenajărilor de la Mânăstirea Curtea de Argeș și înmormântată cu surle și trâmbițe -, toți ceilalţi participanţi şi/sau implicaţi în complotul de la 23 august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către slugile alogene ale bolșevicilor sovietici”. (Ion Măldărescu)

În ordinea aceasta de documentare avem prilejul de a găsi adevărul istoric în lumina lui reală, pătruns de semnificaţiile desprinse din paginile de arhivă ale vremii. Ion Măldărescu, cel care străluminează mersul Revistei Artemis, unul din diplomaţii culturii româneşti prin excelenţă, istoric, patriot, intelectual de valoare incontestabilă, apărător al istoriei şi tradiţiilor spirituale româneşti, a cărui biografie este partea cea mai valoroasă a conştiinţei sale, trăieşte cu responsabilitatea omului superior, fiind descendent al unei obîrşii de notabilă nobleţe istorică – Cula Măldărești – urmaş al boierilor Măldăreşti: al lui Nan Paharnicul, al căpitanului din oastea lui Mihai Viteazul – Tudor Maldăr, al colonelului-luptător în Războiul de Independenţă de la 1877, Gheorghe Măldărescu şi al celor de după ei, ctitori de lăcaşe bisericeşti şi locuri de preumblare culturală publică, dar şi al neobositului jurnalist Dumitru Măldărescu, tatăl său – martor la încrucişarea şi derularea unor importante contexte ale vremurilor trecute.

Notorietatea de care se bucură autorul este dată şi de influenţa binefăcătoare a operelor sale, nu puţine la număr, studii, cercetare de istorică şi religioasă, sesiunile anuale de comunicare ştiinţifice organizate sub egida ART EMIS şi Filiala Cavalerilor de Clio – Maia-Ialomița, alături de redutabilul istoric, comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru şi sub egida Academia Oamenilor de Ştiinţă, la Maia-Ialomița, zeci de filme istorice, documentare şi artistice, sute de editoriale, articole, eseuri şi comentarii în diverse publicaţii din ţară şi din străinătate, grafică şi coperţi de carte – numeroşi scriitori contemporani îi poartă semnătura pe cărţile lor – recunoaşterea şi aprecierea operei aducîndu-i numeroase distincţii şi medalii, semn că prestigiul domniei sale se dovedeşte extrem de fructuos. Acestora, li se adaugă lucrarea de faţă, utilă istoriei şi generaţiilor viitoare în cercetarea adevărului istoric, mai ales în această cotitură a vremii, cînd Ministerul Educaţiei a distrus şi continuă uzurparea sistemul românesc de învățămînt, construit de Spiru Haret, cînd în şcoli nu se mai predă „Istoria Românilor”, ci istoria falsificată a altei naţii. Jupînii externi au considerat că poporul român este needucat şi trebuie civilizat cu forţa. „Civilizatorii” au pătruns pînă şi în şcoli, iar „lecţiile” de istorie oferite tinerilor ţin de falsificarea identităţii româneşti. De aici, strădania autorului Ion Măldărescu, de a ţine mintea trează, în acest secol al degradării, un secol al neputinţei în a susţine marile adevăruri. La fel ca Mircea Eliade, care în lucrarea „Destinuri româneşti” (1936) îşi exprimă încrederea în capacitatea poporului de a traversa cu bine momentele spinoase ale istoriei, prin „evitarea maimuţărelilor europeniste”, Ion Măldărescu crede cu tărie în poporul român care a traversat întreg la trup şi la spirit vicisitudinile istoriei, ştiut fiind din vremuri străvechi că românul nu a fost nici milog, nici laş, dar a fost mereu traumatizat…, iar istoria i-a fost de cele mai multe ori ostilă.