Jurămîntul lui Ion Creangă: „Jur pe onoare şi conştiinţă. Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu, Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc”. Ion Creangă, membru al unei societăți patriotice secrete, alături de Nicolae Culianu, bunicul lui Ioan Petru Culianu

„Fratia de Cruce“ a lui Horia

Despre conducatorul rascoalei motilor din 1784, Horea, se spune ca ar fi fost membru al unei loji masonice. Am cautat si eu informatii despre acest subiect incitant, dar cele mai multe articole si comentarii pe aceasta tema n-au rezistat nici celei mai inofensive cercetari critice: erau scrise ca niste … basme, fara bibliografie, fara indicarea sursei, fara explicatii logice. (De exemplu, ce l-a determiant pe Horia sa intre in masonerie, ce documente atesta aceasta apartenenta, etc.) Dupa multe cautari insa, am gasit un articol al profesorului Ioan Chindris, membru al Academiei Romane, care m-a convins ca merita sa-i dau crezare, fara riscul sa cad in derizoriu. Iata ce scrie profesorul Chindris referitor la acest subiect:

„… la foarte scurt timp după înăbuşirea revoltei, în 1786, activitatea de tip masonic este implicată public în povestea lui Horea. Concret, revista vieneză „Provinzialnachrichten aus den k. k. Staaten” nr. 5 din august 1786 publică articolul intitulat „Fratres de cruce“, în care se dezvăluie un substrat politic de esenţă masonică pentru ceea ce s-a petrecut în Ardeal cu doi ani înainte. Relatarea a fost resuscitată târziu, peste un secol, de istoriografia pozitivistă ungară, printr o reeditare a ei la Budapesta, de către Gusztáv Brabbée[2]. Abia în 1908 apare şi o ediţie pe teritoriu românesc a insolitei relatări, la Braşov, în limba germană[3]. Dintre istoricii români, Ştefan Meteş a acordat documentului o atenţie aparte, publicându-l cu un scurt comentariu şi cu traducere românească[4].

Până astăzi, nici un alt document pozitiv nu a venit în sprijinul ideii de implicare francmasonică în Răscoala lui Horea. Pe de altă parte, articolul de la 1786 vorbeşte despre o organizaţie de tip masonic românească, o lojă a negustorilor români din capitala Imperiului. Aici, în capiştea pe care o adăpostea casa unui negustor de vite foarte bogat – zice relatarea – ar fi găsit poliţia busturile sculptate în mărime naturală ale lui Horea, Cloşca şi Crişan, „Sfânta Treime românească”, după exprimarea nu lipsită de maliţie a relatării. Istoricii masoneriei nu cunosc o asemenea lojă şi nici listele lojilor, foarte minuţioase întocmite de poliţia austriacă spre sfârşitul secolului al XVIII lea, care ne sunt la îndemână, nu o consemnează. Pare un drum care se înfundă, cel puţin deocamdată. În marea sa lucrare închinată masoneriei din Austro Ungaria[5], Ludwig Abafi va vorbi despre o implicare a rozacrucienilor în viaţa bisericească a românilor ortodocşi din spaţiul illiric, enumerând câteva nume de episcopi membri ai acestui ordin[6]. Legătura lui Horea continua să rămână misterioasă.“

(Iata si link-ul pentru cei care vor sa citeasca mai mult: http://sevenwhitelions.blogspot.de/2010/07/horea-si-masoneria.html )

Din acest text rezulta ca nu exista o loja masonica cu numele „Kreuzbruderschaft“ la Viena iar revista care a publicat stirea in 1786 nici n-a pretins ca aceasta organizatie se numea „Kreuzbruderschaft“. Articolul in schimb da denumirea de origine a organizatiei, care se numea „Fratres de Cruce“ si era o organizatie a negustorilor romani din Viena! Confuzia este cat se poate de clara. O „Fratie de Cruce“ romanasca, care activa in Viena, a fost confundata cu o organizatie masonica austriaca. De asta a si fost tradus in germana numele romanesc al organizatiei, ca afirmatia sa fie plauzibila. Deci romanii nostri, pe unde se propaseau, tranteau cate o „Fratie de Cruce“, ca sa se ajute intre ei. Acesti negustori aveau, cum era si normal, legaturi cu Ardealul si desigur, cu alte Fratii locale. Cand Horia s-a dus la Viena, a avut la el cu siguranta scrisori de recomandare, ca de la Frate la Frate, iar Fratia vieneza n-a pregetat sa-l ajute, asa cum prevede codul deontologic al Fratilor. Acest ajutor a fost binevenit, constand probabil, pe langa masa si casa, si in sprijinul acordat ca sa fie primit de imparatul Iosif al II-lea in audienta (si nu odata, ci de trei ori).

Horia facea fara indoiala parte dintr-o Fratie de Cruce locala, acest lucru fiind intarit si de faptul ca inainte de rascoala mergea pe la tribunale si intervenea in favoarea impricinatilor iobagi, care de obicei nu stiau sa se descurce in fata autoritatii judeatoresti. Horia, cu prestanta si experienta lui, prelua rolul de avocat al taranilor, fara sa fie pentru asta retribuit. In schimb, Fratiile satelor strangeau bani pentru drumurile lui la Viena, unde a fost insotit aproape tot timpul de „Fratele“ Closcut. (asa-i spunea Horia: Frate Closcut!)

M-am referit intr-un comentariu anterior la faptul ca „Fratiile de Cruce“ aveau un protocol de depunere a juramantului, cu anumite prevederi: ca nu va palavragi (Legea tacerii), ca nu va trada (Sa nu fii misel) , ca va fi devotat Fratilor chiar daca pentru asta ar trebui sa-si piarda viata (Legea onoarei). Ceea ce ne lipseste in demonstratia noastra este tocmai o mentiune istorica care sa confirme aceasta procedura specifica „Fratiilor“ cu referire la Horia. Daca am gasi-o, atunci apartenenta lui la o „Fratie de Cruce“ ar fi ca si dovedita.

Sa ne intoarcem acum la un document interesant, care pare o poveste din 1001 de nopti:

Pe la mijlocul luii octombrie 1784, la castelul baronului Antoniu Iosica din Branisca a aparut un cersetor, imbracat cu haine zderntuite, legat la un ochi si cu o caciula tuguiata in cap. Aceasta aparitie ciudata voia sa stea de vorba cu baronul sau cu baroneasa, intre patru ochi, fiindca voia sa le dezvaluie viitorul, el fiind inzestrat cu darul profetiei.

Afland de dorinta destul de ciudata a acelui om, Maria Teleki, nevasta baronului, refuza sa-l primeasca si ordona slujitorilor sa-l dea afara din castel. Omul insa, cerbicos din fire, n-a plecat, ci a asteptat la poarta castelului pana cand baronul, insotit de slujitori a aparut pe seara, venind de la vie. Prezicatorul i-a spus ca vrea sa stea de vorba cu el sau cu baroeasa, intre patru ochi, el fiind profest care prevesteste viitorul. Baronul i-a cerut sa spuna ce are de spus de fata cu toata lumea, dar romanul nu s-a invoit. Atunci, dandu-i un ban de argint, i-a intors spatele si n-a mai vrut sa stea de vorba cu el.

Romanul totusi n-a vrut sa plece nici atunci, strigandu-i ca macar acum sa-l asculte ce-i va spune. Privind baronul inapoi, romanul i-a zis: Fiindca Maria Ta nu voiesti sa ma asculti, iti voi vorbi acum in pilde. „Se va scula in curand un crai, care va incepe razboi si vor umbla oamenii in sange pana la glezne.“ Apoi, dupa ce spuse asta, romanul s-a intors si a plecat. Mai tarziu insa, baronul povestindu-i sotiei ce-a patit cu profetul, aceasta i-a spus la randul ei ca acel om a asteptat mai bine de o jumatate de zi la poarta castelului ca sa-i vorbeasca. „Daca o fi asteptat atata timp, inseamna ca avea ceva important sa-mi spuna!“ s-o fi gandit baronul. Parandu-i rau ca nu l-a ascultat, a chemat judele satesc la el si i-a poruncit sa-l caute si sa-l aduca la el pe profet, dar judele nu l-a mai aflat.

Dupa doua saptamani a pornit sangerosul tumult al Horii, implinindu-se profetia acelui om strain. Iar printre castelele pradate si devastate, a fost si cel al lui Antoniu Josica.

Dupa infrangerea rascoalei si prinderea ductorilor (asa se numeau conducatorii sau capii unei rascoale sau miscari in secolul 19, in Ardeal.), Antoniu Josica a fost trimis la Alba Iulia pe la inceputul lunii februarie 1785, ca sa cerceteze niste iobagii arestati, care proveneau din comitatul Hunedoarei. Intrand si in celula lui Crisan, acesta il intreba pe baron daca il recunoaste. Dupa ce baronul a negat, Crisan i-a adus aminte ca el a fost acel profet care a vrut sa-i vorbeasca intre patru ochi, dar n-a fost primit. Lui Crisan i-a parut tare rau, fiindca voia sa-l avertizeze pe baron de ce urma sa se petreaca in viitorul apropiat, ca sa se poata feri de nenorocire. Intrebat de ce a dorit sa faca asta, Crisan i-a raspuns ca cu doi ani in urma, pe cand bolea de boala grea in comuna Miercurea, sub streasina unui otel de nu credea ca mai scapa, trecand pe acolo baronul si cu baroneasa cu trasura, sotiei acestuia i s-a facut mila de bolnav si, lasand bani „otelariului“ (hotelierului) , i-a spus sa aiba grija de bolnav si sa-i dea tot ce-i trebuie, ca sa se insanatoseasca. Trecad peste cateva zile inapoi, baronul l-a pus pe Crisan peste bagaje, ducandu-l si pe el la Bransica, unde a primit buna ingrijire pana s-a insanatosit si a putut sa mearga pe picioare la casa lui, la Carpenis. Acest gest l-a facut doar din recunostinta pentru binele facut, pe care voia sa-l intoarca printr-o fapta asemenea. Iata acum textul copiat litera cu litera din cartea lui Nicolae Densusianu, „Rascoala lui Horia“, unde am dat peste aceasta intamplare iesita din comun: „Aceasta mare binefacere voia el sa o rasplateasca in modul acesta familiei baronesti si sa-i profeteasca lucrurile pe care nu le putea descoperi altmintrelea, fiindca limba lui era legata CU UN JURAMANT INFRICOSAT“.

Autorul acestei note este un maghiar, Szilagi, care a aflat intamplarea din gura lui Ion Josica, fiul lui Antoniu Iosica, la 23 octombrie 1838. Ion mai adauga ca raposatul sau parinte inca multi ani dupa aceea isi arata parerea de rau de a nu-l fi ascultat pe Crisan, atunci cand a vrut sa-i prevesteasca viitorul.