Ion Coja se războieşte cu Muzeul Holocaustului

Stimate domnule preşedinte al Senatului american,
Stimaţi membri ai Senatului american,

La începutul lunii iunie a.c., s-a ţinut la Bucureşti o dezbatere publică despre situaţia evreilor din România în perioada 1940-1944. La această reuniune au participat mai mulţi cercetători ai acestei probleme. Printre ei s-a aflat şi dl. RADU IOANID, directorul Muzeului Holocaustului din Washington. Domnia sa a adus la cunoştinţa celor prezenţi faptul că Senatul SUA este direct implicat în înfiinţarea acestui muzeu, în programul său de activitate şi de cercetare. Fireşte, această împrejurare devine pentru publicul românesc şi pentru istoricii români o garanţie a seriozităţii acestei instituţii ştiinţifice, a calităţii umane şi profesionale a personalului care deserveşte Muzeul Holocaustului. Muzeul Holocaustului are, evident, o misiune cu totul deosebită pentru viitorul planetei noastre, de aceea, cu toţii suntem interesaţi ca nimic să nu compromită şi să nu denatureze intenţiile cu care Senatul SUA a decis înfiinţarea acestui important muzeu.
Vă scriu, stimaţi domni senatori, considerând că este de datoria mea să vă semnalez prestaţia penibilă, deprimantă, ruşinoasă pe care a avut-o la Bucureşti dl. RADU IOANID. Declaraţiile sale legate de subiectul pus în discuţie au nemulţumit profund prin lipsa lor de onestitate, de respect pentru adevăr. Rareori mi-a fost dat să întâlnesc, într-o reuniune de istorici, de oameni de ştiinţă, ca lipsa de probitate şi de corectitudine să se manifeste în mod repetat numai la una şi aceeaşi persoană: dl. RADU IOANID. Nivelul deontologic precar al „istoricului” RADU IOANID, e bine s-o ştiţi, stimaţi domni senatori, a creat o stare de confuzie printre participanţi cu privire la rolul pe care Senatul american îl are în funcţionarea Muzeului Holocaustului. Oare Senatul american, oferindu-şi garanţia morală şi sprijinul material pentru acest muzeu, nu este interesat ca acest muzeu să slujească numai şi numai Adevărului, iar nu, prin minciuni, unor meschine interese de grup?
Din felul cum dl. RADU IOANID şi-a prezentat poziţia sa de istoric al evenimentelor din România anilor 1940-1944, dar mai ales din felul cum a răspuns obiecţiilor ridicate de mai mulţi participanţi la dezbaterea amintită, a rezultat limpede că Muzeul Holocaustului de la Washington, fie prin omisiunea de a prezenta unele informaţii, fie prin informaţii total false pe care le oferă vizitatorilor săi, se abate grav de la misiunea cu care Senatul american l-a investit.
După cum probabil ştiţi, domnilor senatori, la Muzeul Holocaustului autorităţile româneşti sunt prezentate ca fiind vinovate de moartea a peste 400.000 de evrei. Această gravă acuzaţie este respinsă de istoricii români, ale căror argumente şi dovezi sunt însă sistematic ignorate. Inclusiv de dl. RADU IOANID care, la întâlnirea de la Bucureşti, a refuzat să răspundă acelor întrebări şi obiecţii care susţineau şi, în parte, demonstrau lipsa de temeinicie a acuzaţiilor de genocid aduse autorităţilor din România. Printre altele, RADU IOANID a refuzat să recunoască valoarea de document a declaraţiei făcute în august 1946 de preşedintele Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România, juristul Wilhelm Filderman. Declaraţia acestuia sună astfel: „În nici o ţară dominată de nazişti n-a supravieţuit o aşa mare proporţie a populaţiei evreieşti ca în România”. Această declaraţie a fost reluată de acelaşi Wilhelm Filderman în 1957, la Congresul Internaţional de Statistică de la Stockholm, şi reprezintă cea mai autorizată părere despre soarta evreilor din România anilor 1940-1944. Pentru noi, românii, este de neînţeles de ce la Muzeul Holocaustului sunt ignorate sau ascunse documente istorice de o asemenea importanţă.
De asemenea, cu aceeaşi ocazie, am fost cu toţii foarte miraţi şi contrariaţi să aflăm de la RADU IOANID că Muzeul Holocaustului nu este interesat să afle câţi evrei au murit în Uniunea Sovietică sau din cauza autorităţilor sovietice în anii 1940-1945! Ne este greu, în aceste condiţii, să mai înţelegem care este raţiunea de a fi a Muzeului. În orice caz, de la RADU IOANID ne-a fost imposibil s-o aflăm.
Vă stau la dispoziţie cu detalii privind acuzaţiile ce i le aduc lui RADU IOANID, implicit Muzeului Holocaustului. Precizez că dovezile de care dispun le pot administra în modul cel mai concludent în prezenţa lui RADU IOANID, dacă dânsul nu are nimic împotrivă.
Întrucât neadevărul răspândit de RADU IOANID prin intermediul unei instituţii create de Senatul american priveşte o ţară – România, şi un popor – poporul român, sunt convins că Senatul SUA, ca instituţie reprezentativă a poporului american şi a statului american, nu va pregeta să repună adevărul în drepturile sale cu maximă operativitate, în regim de urgenţă. Mă pun la dispoziţia cui veţi crede de cuviinţă pentru a prezenta motivele care mă obligă să contest corectitudinea şi onestitatea lui RADU IOANID şi, implicit, a unor afirmaţii care se fac la Muzeul Holocaustului sub înaltul patronaj al Senatului american.

Ion Coja

Notă: Textul de mai sus a fost publicat în „România liberă” (4 septembrie 1998), prin insistenţa d-lui Viorel Patrichi, redactor la amintitul ziar, care a ştiut să profite de absenţa „stăpânilor” din ţară. La revenirea acestora în Bucureşti, adică a d-lui Mihai Băcanu, dl. Viorel Patrichi a fost sancţionat pentru publicarea scrisorii mele şi îndepărtat din redacţie. Altminteri, scrisoarea a fost depusă şi la Ambasada SUA, atât textul românesc cât şi traducerea sa în engleză. Răspuns însă n-am primit nici până azi. Iar numitul Radu Ioanid, de câte ori mai vine prin ţară, nu scapă ocazia de a relua acuzaţiile de holocaust în România. Ca profesor de marxism-leninism ce a fost în tinereţea sa, Radu Ioanid se arată astfel a fi consecvent pe întreg parcursul existenţei sale: mereu propagandist al minciunii! Profesor de baliverne!