 Calin Kasper229 aprobate calin.kasper@gmail.com 188.108.120.213
Ioanu Buteanu, unulu dein martirii dela 1849 (1) În 7. Maiu 1849 au cădiutu în Abrudu prin trădare spurcată mai mulţi români fruntaşi în mânile unuia deintre cei mai furioşi comandanţi unguresci, anume Hatvani. Între acei romani de frunte au fostu şi advocaţii Dobra şi Ioanu Buteanu. În aceeaşi di Hatvani tăie cu mâna sa, cumu amu dice în prim’a furia, pe unu locuitoriu anume Crişianuţiu dela Roşii’a. Acesta fu semnalu datu insurgenţiloru spre a talia, înpuşca, spendiura şi spolia totu ce era românescu, adecă curatu aşia, precumu făcea odenioră turcii cându călca vreo ţiară sau Într’aceea se începu bătăli’a cea cruntă. În 8 Maiu Hatvani puse de împuscă pe Dobra, eră pe Buteanu îlu aruncă în feră şi în 10. Maiu demenăţi’a, cându s’a retrasu dein Abrudu, îlu duse cu sene, apoi dupa aduo’a bătălia îlu spendiură la Iosaşiu, adecă tocma la fruntaria între Ungari’a propria şi între comitatulu Aradu, în 23 Maiu,1849. Ioanu Buteanu fusese pe atunci administratoriu alu comitatului Zarandu, pusu în acea calitate prin baron Anton Puchner, generariu comandante şi commissariu plenipotente împeratescu în marele principatu alu Transilvaniei, eră de cătra comitetulu nostru naţionale i se conferise prefectur’a bellica în În momentele dein urmă Ioanu Buteanu apucă a dice acestea cuvente memorabili: „Eu Întocma aşia morise şi protopopulu septuagenariu Turcu dela Cătin’a în furcile dela Clusiu, cu singur’a differenţia, că elu încă nu potuse dice: sunt satisfăcutu, sunt resbunatu, ci a fostu îîn stare numai de a’şi esprima dorinţi’a: În anulu trecutu (1872) românii dein munţii apuseni şi anume cei dein comitatulu Zarandu au serbatu şi memori’a lui Ioanu Buteanu. Forte bene au făcutu, sacra datoria au implinitu. Numele lui Buteanu merita ca se fia conservatu în memori’a şi în istori’a nostra pentru totu-deauna. Palestr’a pre care a trecutu elu fusese, ce e dreptu scurtă, dară valorea intrinseca a fapteloru sale a fostu cu atâtu mai mare, ceea ce se va vedea înca şi dein unele date biografice, pe care le primirămu dela mân’a unuia deintre colegii sei, adecă dela dn. Eliseiu I. Armatu, fostu prefectu alu unei legiuni de oste românescă înfienţiată în Octobre 1848. Dn. Armatu dupăce făcuse cunoscinţia intima cu repausatulu întru fericire Buteanu, îşi însemnă între altele, încă şi următoriele schiţie biografice ale lui. Dupa mine, dice dn. E. I. Armatu, toţi apărătorii causei nostre celei sacre dela anii 1848 et 1849, fia fostu cu arm’a, seu cu pen’a, seu cu poterea graiului viu, au fostu tramişi atunci’dela Ddieu, inspirati de spiritulu santu; dară vocaţiunea mai multora dein ei s’ar fi potutu prevede şi înainte de catastrofele Gazet’a şi Foi’a (referire la revista Transilvania şi Foaia pentru minte, inimă şi literatură a lui Bariţiu) dtale preparase pe generaţiunea nostră, care urmă immediatu dupa dv., nu numai prin lectura câtă le-ai potutu intende, ci şi prin îndemnarea neîncetată ce le-aţi datu, ca se citesca şi în alte limbi, se se prepare, că voru veni tempuri grele, se nu ne afle nepreparaţi, În a. 1847 venise în ajutoriu dn. Tim. Cipariu cu „Organulu Luminarei”, care era numai sâmbure sanetosu. Noi junii citeamu şi fiendu că sciamu bene, că pe cerbicea dvostră apasâ censura grea, ne înveţiaserămu a citi şi p’intre linii. Aşia, de şi numai în preascurtulu periodu de diece ani, adecă dela 1838 de candu ai începutu dta, dară generaţiunea nostră totu se preparase binişioru pentru tempuri grele si dacă simţiamu vreo lipsă forte mare; aceea era pucin’a cunoşcere a armeloru şi lipsa totală de esperienţia şi praxei pe terrenulu politicu. Dară amiculu meu Ioanu Buteanu n’au fostu avutu parte nici măcaru de atâta preparaţiune, de câta ne folosiserămu noi cei dein Transilvani’a. Vocaţiunea lui ca se apere sânt’a nostră causa, a fostu inspiraţiune immediată, fără altu concursu omenescu. Agerulu de mente şi multu meritatulu protopopu Simionu Balintu cunoscuse acasta în Buteanu îndată dein Aprile 1848, pre cându aflândune la pop’a dein Turu, ne dise celoru carii eramu de facia: „Sciţi voi cine este Buteanu? Elu este unulu deintre cei ce au chiamare apostolică, unulu deintre genii românismului.” Famili’a Buteanu este una dein cele mai vechi familii nobili românesci, rămurită în comitatulu Maramurăşiu şi în districtulu Cetăţei-de petră; dară precumu şciţi, în acelea părţi ale Ung’ariei familiile româneşci sunt espuse forte tare la desnaţionalisare, dein care causa şi eşi dein ele mulţime de renegaţi, încependu dela famili’a baroniloru Stoica până în classea cea dein urmă ce se numeşce nobili armalişti. În acelea ţienuturi beseric’a înca nu apără pe români de renegaţiune. Acestu Buteanu alu nostru a remasu românu caă prin unu feliu de minune. Elu remăsese de micu orfanu de mamă. Tata-seu căsătorinduse a duo’a-oră, alunecă a’şi lua de socia pe una unguroica nobile şşi forte îngânfată. Dein acea di limb’a românescă fu essilată dein cas’a şi famili’a lui Buteanu, precumu se întemplă acesta mai în tote csurile, în care români „civilisaţi” dein Ardealu seu dein Ungari’a iau de socia pe vreo unguroică. Mai toţi acei bărbaţi ajungu sub pantofu, eră limb’a loru maternă necumu se o mai cultive în familia, dar’ abia cutedia a o mai vorbi cu sierbitorii, că-ci sufere urechile domnei. ÎÎntr’aceea tata-seu dedese pe Ioanu Buteanu în gimnasiu, de nu me înşielu la Careii-mari. Aflânduse B. în a trei’a classe gimnasiăle, în una den dile professoriulu, unu călugaru catolicu, esplicase unu periodu interessante dein istori’a Romei cu mare zelu şi talentu. În acelea minute Buteanu răpitu de atâtea imagini măreţie şi modelle de virtuţi civili republicane, Atunci professoriulu ilu apucă den scurtu şi’lu întrebă că ce vrea. Junişiorulu B. se reculege şi respunde: „Voliam se şciu, dacă se mai află cineva în lume dein acei omeni mari ai Romei.” Frementatu de acestea întrebări, tenerulu îndată ce eşi dein scolă, se amestecă p’intre alţi români, până ce dede preste unii mai înaintaţi în etate, cari’i spuseră că professoriulu călugăru adeverulu vorbise, şi că cine mai şcie, nu cumuva şi acelu călugăru va fi unulu deintre acei români, carii ca se scape de iobagia, au înveţiatu la şcola, apoi ca se nu fia necessităţi a se reîntorce erăşi la robi’a, se tragu la câte una monasteria, fia de ce confessiune va fi, numai ca se’şi câştige unu adăpostu. Tote bunătăţile lumei nu aru fi produsu în tenerulu sufletu atâta bucuria, atâta mândria şi ambiţiune, câtă a produsu informaţiunea, că în venele daco-româniloru încă totu mai cerculă |
|---|
Distribuie!
2 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Ioanu Buteanu, unulu dein martirii dela 1849 (2)
( Revista Transilvania din 15 aprilie 1873)
Ducendu-se junele Buteanu pe vacaţiune a casă, pretense dela tata-seu cu multă fervore, că se’lu dea undeva la şcole de acelea, în care se înveţia şi limb’a românescă, adecă seu la Blasiu, seu la Beiuşiu, că-ci altu gimnasiu românescu nu mai era nicăiri în totu coprinsulu imperiului. Urmarea fu, că rnamă-sa vitregă lu luă la persecuţiune, era tata-seu ilu luă şi’lu duse tocma la Agramu în capital’a Croaţiei, pentrucă se’lu scape de „romano-mania.”
Dară călile Provedenţiei sunt ascunse. Între anii 1840—5 valurile politice începuseră se agitedie şi pe croaţi în modu estraordinariu şi se’i facă a lua posiţiune defensivă forte pronunciată în contra fanatismului magiaru. În una de dile de vacaţiune studentele Buteanu vede în piaţia unu conflucsu de omeni, eră în midiulocu duoi preoţi teneri, deintre cari unulu vorbea adunarei în duoe limbi, cu multă elocenţia şi cu superioritate de scienţia şi spiritu.
Preoţii pleca spre allea, lumea după ei; dară în fine preoţii se desfăcu de omeni şi se aşiddia
pe una banca. Tenerulu B. trece pe dein dosulu bancei, îi aude vorbindu în limb’a romanescă, pe care înse elu nu o mai înţielegea. „Ve rogu domniloru ca se nu ve cadiă cu greu întrebarea mea: Ce limba vorbiţi dvostră?” „Noi vorbimu limb’a nostră maternă, limb’a românescă,” fu respunsulu. „Eu înca sunt românu şi dorinţi’a de a’mi înveţia limb’a maternă m’a essilatu aici.”
La aceasta unulu deintre preoţi ilu îmbrăţioşiă; după aceea ‘i spuseră că ei sunt clerici dela Blasiu, tremişi la universitatea dein Vien’a, că se’şi continue studiulu si că fiendu vacaţiune, au venitu, cumu se dicea, în esperienţia, ca se cunoscă şi Croaţi’a. Acei clerici ‘iau tremisu apoi şi ceva cărţi românesci ca se se ajute la înveţiarea limbei. Îmi pare forte reu, că am uitatu în care anu se întemplase aceasta.
Pre cându absolvise B. gimnasiulu, manifestaţiunile Croaţiloru în contra dietei ungureşci
începuseră se insufle grijă mare. Vediendu acestea junele B., începu se credă că tote poporele nemagiare voru face totu ca croaţii. Într’o di întrebă pe unu professoriu, că unde au românii capital’a loru, seu vreunu locu, în care se fia mai mulţi bărbaţi de scienţia.
„La Blasiu în Transilvani’a sunt scole mari româneşci, cu mai mulţi bărbaţi înveţiaţi, de unde ar pote se esă ceva şi pentru români,” fu respunsulu. Audiendu acestea B., îndată după essamenulu celu dein urmă de veră ia chart’a în mână şi caută unde este Blasiulu, după aceea plecă înainte pe cale pe cărare spre Banatu, unde trage mai totu la preoţi.
Unulu dein acei preoţi ilu întrebă, că ce caută la Blasiu. B. ii spune cu candore tenerescă Preotulu ii replică: Vei paţi reu la Blasiu. — De ce? —Pentrucă nu şcii româneşce şi blasianii sunt români înfocaţi, ei nu vorbescu altă limbă, de câtu numai româneşce; te voru lua de spionu. Acea conversaţiune a lui B. cu acelu preotu ii însuflă mare grijă şi plănui totă noptea cumu se se presente în Blasiu, ca se nu fia maltratatu. În fine se decise a merge şi a le vorbi blasianiloru numai latineşce, a le spune totu ce facu croaţii, si a’i provoca se facă şi ei aşia.
În fine Buteanu ajunge la Blasiu, unde înse află numai câţiva canonici şi şiepte seu optu professori, că-ci fiendu vacaţiune, alţii mai eşiseră şi prin ţiară, eră aceia carii remaseră pe locu, dupa ocupaţiunile loru preparative eşia dein monasteria de câte duoe ori pe di la preamblare, mai cu sama duoi câte duoi. Într’o di B. ese înainte la vreo duoi professori, că se le spună cu cea mai mare naivitate scopulu venirei sale, că adecă volieşce se le facă propaganda despre ceea ce a vediutu elu în Croaţi’a, şi se’i îînveţie, cumu se scape de robi’a ungurescă.
Se înţielege, că professorii ilu lăsară în drumu. Dară B. nu se descuragiă, aduo’a di erăsi le
ţienu calea şi erăşi începu se’i dăscălescă cu mare focu, până ce unii dein professori începură se prepună că nu ‘iar fi la locu scaunulu mintei; unulu înse, ceva mai înaintatu în etate, ilu chiamă la locuinţi’a sa şi ‘lu întrebă că ce volieşce, şi că se’i vorbescă ungureşce decă’si pote respica ideile mai bene. Bietulu teneru ţienu professoriului blasianu una lecţiune lungă şi înfocată, eră acela ‘lu ascultă cu patienţia rară, apoi îi dise: „Filiulu meu, tote sunt bune şi frumose, câte ai înveţiatu dela croaţi, afla înse că posiţiunea nostră şi tote împregiurările nostre differu forte multu de ale croaţiloru.
Differenţi’a principale este, că croaţii voru se conserve aceea ce au până astădi, dein contra noi românii avemu se ne recâştigămu cele răpite de seculi. Va veni înse tempulu şi pentru noi; elu nici nu este aşia departe. Se’lu aşteptămu preparândune în linişte. Era ‘dta dacă vrei se reintif în sinulu naţiunei nostre şi se’i fii în adeveru folositoriu, du-te la Pesţ’a, învaţiă legile, că noi avemu forte mare trebuinţia de legişti; dară se’ţi înveţi şi limb’a matern perfectu că-ci dacă vrei se ajuţi româniloru, trebue neaparatu se le vorbeşci în limb’a loru.
Acelu professoriu care a datu Iui Buteanu acea lecţiune, a fostu repausatulu Ioanu Rusu professoriu de istori’a generale, auctoriu alu iconei pamentului, omu înaltu, blându şi dulce la vorbă, carele încă studiase căndu-va la facultatea Vienei. Petrunsu de acea înveţiatură întieleptă şi suavă, I. Buteanu merse la Pest’a, absolvi drepturile, după aceea se făcu pracltcante seu cumu le dicu în Ungari’a,jurassoriu, la comitatulu Maramurăşiu. Acolo înse o paţi forte reu cu românismulu seu, că de duoe-ori fu ăncă şi arestatu, eră tata-seu atâtu de multu s’au amărâtu asupra lui, în câtu l’a desmoştenitu.
În fine B. era p’aci se’şi piardă viaţia în Maramurăşiu, de unde a scăpatu numai ca prin urechile acului, mai alesu de furi’a renegaţiloru. Descuragiatu de una lupta atâtu de inegale fugindu deintre adversarii sei, se stracură pe tăcute pâna în munţii apuseni, unde a fostu înbrăţioşiatu mai alesu de protopopulu Simion Balintu dela Roşii’a şi de amicii acestuia, cari’l ajutară ca se deschidă în Abrudu cancellaria de advocatură, unde apoi avu şi ocasiune de a’şi înveţia bine limb’a maternă, pe care la loculu naşcerei sale nu a fostu prin potinţia se o înveţie.
Acestea date le şciu dein însăşi naraţiunea neuitatului meu amicu, şi te rogu domnule redactoriu, ca se le aduci dta în legătură cu cealaltă parte a vieţiei sale şi se le aşiedi la loculu loru.
Eu, E. I. Armatu.
NB. Dacă un „neamţiulu” din nord se întâlneşte cu „altulu” din sudul Germaniei, ca să se înţeleagă, au nevoie de dicţionar. Românii, muntean, moldovean ori ardelean, se înţeleg fără nicio greutate. Dar şi mai de mirare este că noi, cei de azi, înţelegem şi „limba bătrână” a lui Neacşu cu a lui „I pak dau ştire domniei tale”, sau a lui Neagoe Basarab care-i cerea fiului „când vei ședea pe scaunul domniei tale, să nu gândești în inima ta că ești mai înalt decât ceilalți oameni”, sau Grigore Ureche care spunea despre Iliaş-Vodă că era „pe din afară pom înflorit, iar dinăuntru lac împuțit”. Putem zice că avem o minune de limbă ce evoluează, dar nu iese din matca ei. Ceea ce, zic eu, că e foarte bine.
Iisus ii trasneste pe sectantii catolici cu propria cruce pe care a fost rasticnit de khazarii talmudisti satanisti prezenti la Vatica(n) !
Este a doua oara cand in Secta Catolica se intampla acest lucru !
Vatica, este zeita protectoare a lumii interlope !
Prima data a cazut o cruce mare de lemn peste un enorias care participa la ceremonia de ,,sfintire” a fostului satanist Papa Ioan 2.
Bietul om a murit, ca jertfa pentru sfintirea unui satanist, si ca marturie a unui nou ,,miracol” facut de ,,sfantul” Ionica Poponica 2 !
Singura Biserica a Mantuitorului Iisus Cristos este Biserica Ortodoxa !
Iisus Cristos nu a fost parlamentar sau Europarlamentar sa fi furat fara numar ca sa-si faca mai multe ,,case” – Biserici !
Mantuitorul Iisus Cristos a fost rasticnit pe cruce, iar sectantii care MINT ca sunt crestini si ca-L slujesc pe Iisus, nu-si fac semnul crucii.
Sectantii din secta Catolica fac semnul crucii invers.
Papii Poponari Satanisti spun ca Iisus are mainile spurcate si de multe ori crucea este montata pe scena cu capul in jos ca semn de batjocura pentru Mantuitor !
Papa Satanistul Francisc Original pupa mana sionistilor nazisti Kisinger si Satanyahu
https://www.youtube.com/watch?v=N96T6c4qkkE&pp=ygUkUGFwYSBzcHVuZSBjYSBMdWNpZmVyIGVzdGUgdGF0YWwgc2F1
Exista un obelisc reptilian in piata Vaticaului:
Foto https://benjaminfulford.net/wp-content/uploads/2024/10/The-Egyptian-Obelisk-2.jpg
VIDEO https://benjaminfulford.net/wp-content/uploads/2024/10/7320937114968332743.mp4?_=6
,,Preot mort în timpul slujbei, după ce o cruce din lemn a căzut peste el ! ‘’
Într-o biserică din Ecuador. Un preot a murit pe loc, chiar în timpul slujbei, după ce o cruce uriașă de lemn s-a desprins de pe peretele altarului și i-a căzut în cap. Impactul a fost violent, iar părintele nu a mai avut șanse de supraviețuire. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere care transmiteau slujba religioasă live. Credincioșii au început să strige îngroziți după ajutor.
Din păcate, echipajele de salvare ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic și au declarat decesul preotului Patricio Alfredo Sánchez Molinari. Tragedia a avut loc sâmbătă, 17 octombrie, în timpul slujbei. Cauzele desprinderii crucii nu au fost făcute publice deocamdată, dar o anchetă se află în desfășurare, precizează observatornews.ro.’’
https://www.bzi.ro/scene-socante-intr-o-biserica-preot-mort-in-timpul-slujbei-dupa-ce-o-cruce-din-lemn-a-cazut-peste-el-5625989