|
Un document cutremurător, o succintă relatare a masacrului comis de către militarii N.K.V.D. în anul 1944, la marginea oraşului Bălţi din Basarabia. Textul scris în anul 1994 este la fel de actual şi astăzi. Călugării români de la Sf. Munte Athos au primit, prin căi ocolite, o scrisoare zguduitoare din partea Ierodiaconului Ieronim Şchiopu de la Bălţi, Basarabia, care relata masacrul comis, acel îngrozitor masacru despre care s-a scris prea puţin şi prea târziu. Putem lua exemplu de la evrei, trebuie să-l facem cunoscut întregii planete. Victimele de la Bălţi sunt morţii noştri, sunt cei ce au apărat Ţara şi Neamul. Prizonieri fiind, au fost ucişi mişeleşte pentru singura vină de a fi fost militari români care şi-au făcut datoria. La fel şi prizonierii militari germani, unguri, polonezi, cehi… După cum se poate constata, nici Rusia, nici Occidentul nu ne recunosc dreptul de a ne cinsti morţii! Încă o dată istoria o scriu cei puternici – „învingătorii”.
În jurul Regelui Mihai se vântura o faună pestriţă, o şleahtă de oportunişti care şi-au adus contribuţia funestă la marea trădare naţională de la 23 august 1944. „La începutul lunii iulie 1944, o vizită discretă la Iaşi a generalului Aurel Aldea, trimis de rege pentru a se întâlni cu generalul Racoviţă, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnăraş-Dămăceanu pentru deschiderea frontului în «Poarta Iaşiului», iar la sfârşitul lunii iulie 1944, Bodnăraş i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programată a frontului; zona deschiderii; data prevăzută – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia şi transferarea de trupe pe frontul din Moldova, în sectorul stabilit.”[1]
Arestarea Mareşalului Ion Antonescu de către Regele Mihai, cu sprijinul nemijlocit al camarilei sale, apoi difuzarea prin postul de radio, în seara nefastei zile a Neamului Românesc – 23 august 1944 – a „Proclamaţiei către ţară”[2], a însemnat, în fapt, o capitulare necondiţionată. Militarilor români li s-a ordonat să nu riposteze inamicului, iar acesta, avertizat din timp prin Bodnăraş, a dat prilejul nesperat Armatei Roşii să înceapă distrugerea Armatei Române şi ocuparea întregului teritoriu al ţării. În intervalul 23 august-12 septembrie 1944 (perioadă în care România s-a găsit în situaţia de a avea inamici atât pe fostul aliat, Germania, cât şi pe inamicul de până atunci, Uniunea Sovietică), în jur de 170.000 de militari români, lipsiţi prin ordin regal de dreptul de a se apăra, au fost luaţi prizonieri de către sovietici. Au urmat deportările, masacrele, crimele abominabile ale asasinilor N.K.V.D., ascunse timp de decenii şi, regretabil, ascunse şi astăzi.
1944 – Masacrul prizonierilor de la Bălţi
„În anul 1944, la năvala hoardelor ruseşti care au invadat Basarabia, Armata Roşie a făcut zeci de mii de prizonieri militari. În oraşul Bălţi au fost concentraţi cca. 50.000 de militari care ţinuseră piept hoardelor dezlănţuite. Dintre cei 50.000 de militari, 80% erau români, iar ceilalţi erau aproximativ: 5.000 germani, 2.000 unguri, iar restul cehi şi polonezi. În nord-estul oraşului, unde curge râul Răut şi se formează mlaştini, KGB a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul înconjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată. Chinurile acelor prizonieri erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoţit de lipsa de higienă; bolile, frigul şi umezeala produceau decese fără număr. Din acel lagăr unii mai curajoşi au evadat, dar au fost mitraliaţi. Totuşi, au mai fost şi fugari scăpaţi, pe care nu i-a găsit nimeni, decât că s-au făcut singuri cunoscuţi, după destrămarea Uniunii Sovietice. Informaţii despre crimele petrecute în acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord” din oraşul Bălţi, săptămânal al Basarabiei de Nord. Ziarul mai apare şi acum, dar ştrangulat şi ameninţat de către cei care urăsc tot ce este românesc. Din declaraţiile celor evadaţi s-au stabilit crimele KGB săvârşite la Bălţi.
Toţi cei 50.000 de prizonieri au fost împuşcaţi în ceafă de militarii KGB-ului (corect N.K.V.D.-ului – n.r.) şi aruncaţi în şanţurile mocirloase pe care tot ei le-au săpat la ordin (exemplu tipic al asasinilor KGB-işti (corect N.K.V.D.-işti – n.r.), întocmai ca în cazul Katynului, unde diferă numai numărul celor asasinaţi). Îndată ce au fost date în vileag cele întâmplate, s-au făcut sondaje în mlaştini, în anii 1991-1992, iar rezultatele au fost cutremurătoare: nici hârleţele, nici lopeţile nu au mai putut fi utilizate din cauza mulţimii scheletelor şi osemintelor răspândite în acele mocirle. Inimile îndurerate ale evlavioşilor creştini şi ale celor de la săptămânalul „Curierul de Nord”, i-au împins să facă o piramidă de oase şi cranii, care au fost strânse pe un loc mai uscat, peste care s-a aşternut o mare cantitate de pământ bătătorit şi s-a ridicat în felul acesta un deluşor mai înalt, o moviliţă în trepte, tot din ţărână, iar pe partea ei de sus s-a aşezat o troiţă. Troiţa de lemn sculptat a fost darul credincioşilor din raionul Răşcani, din apropierea Bălţilor. Pe data de 7 mai 1992, s-a sfinţit această troiţă de către Preasfinţitul Petre de Bălţi, cu sobor de preoţi şi monahi, la care sfinţire au participat mii de credincioşi români şi autorităţi orăşeneşti. Atunci, cu ocazia cuvântului solemn, întocmit de Ierodiaconul Nicodim Şchiopu, s-a lansat chemarea ca pe acel loc să se construiască o „Biserică sau Mănăstirea oaselor”, pentru ca zi şi noapte, prea cuvioşii monahi şi prea cucernicii preoţi să pomenească sufletele celor 50.000 de martiri nevinovaţi, ucişi mişeleşte cu gloanţe trase în ceafă, de către militarii sovietici.
Preasfinţitul Petru de Bălţi a investit ca paroh al viitorei „Biserici a oaselor” pe tânărul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al Eparhiei Bălţi. După aceea, lucrurile au luat o întorsătură tragică: Presfinţitul Petru a fost atacat cu arme şi bâte chiar la sediul Palatului Episcopal, de un grup de călugări şi preoţi, adepţi ai Arhiepiscopului Vladimir Cântăreanu, care ţine de Patriarhia de Moscova. Atacurile au fost extinse şi la cele două mânăstiri din Eparhia de Bălţi şi mai continuă şi astăzi, după doi ani, împotriva a tot ce este românesc. În scaunul episcopal s-a aşezat şeful agresorilor moscoviţi, arhimandritul trădător Marcel Mihăescu. Biserica a rămas numai în proiect, un plan făcut de arhitecţi inimoşi, din cauza lipsei de fonduri, din cauza sărăciei în care se zbate Biserica Românească din Basarabia, sub persecuţia moscovită.
Oare de ce nu se vorbeşte nimic despre acest genocid împotriva poporului român? De ce nu se stabileşte adevărul în privinţa masacrelor făcute împotriva neamului nostru? Aceste crime monstruoase trecut însă sub tăcere, nu sunt oare tot un Holocaust? Aici se încheie cutremurătoarea scrisoare a cucerniciei sale, Ierodiaconul Nicodim Şchiopu. (Nicolae D. Rusu)
Nota redacţiei: Textul de mai sus a fot reprodus respectând ad-literam texul tipărit în ziarul „Curierul de Nord” (foto)
Există unele analogii ale evenimentelor şi, în mod firesc, apar întrebări. După Al Doilea Război Mondial, evreii au intreprins o campanie îndreptăţită, dar foarte agresivă pentru mondializarea, sacralizarea şi „valorificarea” holocaustului, ceea ce l-a determinat pe Norman Finkelstein să declare: „Campania care se desfăşoară sub ochii noştri, având ca scop extorcarea de bani a statelor pentru „victime” ale holocaustului lipsite de posibilităţi”, instrumentată de industria holocaustului, a adus statura morală a martiriului lor la nivelul unui cazinou din Monte Carlo”.[3] Scriitorul israelian Boas Evron susţine: „Conştiinta Holocaustului este în realitate o îndoctrinare propagandistică oficială, o maşinărie agitatorică producătoare de lozinci şi o viziune falsă asupra lumii, al cărui ţel nu e nicidecum înţelegerea trecutului, ci manipularea prezentului”.[4]
Supremul furnizor al mistificării cunoscute sub numele „sacralizarea holocaustului”, este Elie Wiesel – împostor dovedit. Pentru Wiesel, susţine istoricul american Peter Novick, „Holocaustul este efectiv o «religie a misterului»: duce în întuneric, neagă toate răspunsurile, se situează în afară, dacă nu dincolo de istorie, sfidează atât cunoaşterea cât şi descrierea, nu poate fi explicat, nici vizualizat, nu poate fi înţeles sau transmis în veci, marchează o destrucţie a istoriei şi o mutaţie la scara cosmică.”…
„Numai preotul-supravieţuitor e calificat să-i oficieze misterul. Orice supravietuitor are mai mult de spus decât toţi istoricii la un loc despre ce s-a întâmplat. Şi totuşi, misterul Holocaustului este noncomunicabil. Nici măcar nu putem discuta despre el. […] A existat un singur Holocaust. A compara Holocaustul cu suferinţele altor popoare constituie «o trădare totală a istoriei evreieşti». A desacraliza sau a demistifica Holocaustul este o formă subtilă de antisemitism.”[5]
Trăim într-o epocă în care credinţa în Dumnezeu este ridiculizată de mulţi pentru că „nu poate fi explicată raţional”, dar după concepţia unora asemenea lui Wiesel, holocaustul este superior credinţei în Dumnezeu, în acest caz „misterul” fiind permis. Clamarea unicităţii holocaustului este ruptă de pretenţia că, holocaustul nu poate fi înţeles raţional. Dacă holocaustul nu are precedent în istorie, ar trebui – după unele afirmaţii – să stea deasupra acesteia. În concluzie, conform aceloraşi principii absurde, nu poate fi înţeles prin intermediul istoriei: „este unic pentru ca e inexplicabil şi este inexplicabil pentru ca e unic”.
„Pentru unii mumă, pentru alţii, ciumă”?
Contrar spuselor nestimatului neprieten al românilor, Elie Wiesel, propaganda exacerbată care nu permite compararea suferinţelor evreilor cu suferinţele altor popoare poate fi numită terorism intelectual. Spre diferenţă de cei ca Elie Wiesel, care urăsc oricare altă naţie decât a lor, îmi respect şi iubesc poporul din care fac parte, dar nimic nu mă împiedică să le respect pe toate celelalte, deopotrivă. Din punct de vedere existenţial, toţi suntem egali în faţa Creatorului Suprem şi povestea cu „poporul ales” n-are decât să o creadă cine vrea. Eu, unul, nu ştiu cine l-a „ales”, când şi pentru ce. Cu ce sunt mai buni sau mai răi evreii ucişi decât românii lipsiţi de apărare, decât nemţii, ruşii, polonezii sau alte naţii? Cu ce sunt mai presus morţii evrei decât polonezii asasinaţi la Katyn sau decât prizonierii români, nemţi şi unguri masacraţi la Bălţi?„Pentru unii mumă, pentru alţii, ciumă”?
Astăzi, după 68 de ani de la comitere, privit din alt unghi, cazul masacrului de la Bălţi poate fi analizat şi altfel. În România, instituţia Bisericii este respectată şi de stat şi de popor, chiar dacă printre înalţii demnitari ai Parlamentului European se află persoane care nu o agreează, precum însuşi Preşedintele acestei instituţii, care i-a numit pe slujitorii bisericii noastre „corbi negri”. În România ultimilor douăzeci de ani au fost înălţate sute de lăcaşuri monahale sau bisericeşti. Oare Înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) nu pot sau nu vor să-i susţină pe fraţii lor din România de pe malul stâng al Prutului? Dacă greşesc, rog să fiu corectat, dar nu am auzit de vreun protest al B.O.R. în legătură cu batjocorirea Episcopului de Bălţi, aflat în subordinea B.O.R.. Cum ajută BOR credincioşii români de pe Valea Timocului, din nordul Bucovinei (Ucraina) sau Herţa, din Bulgaria sau Ungaria?
————————————————————————–
[2] Proclamația către țară a regelui Mihai I difuzată la radio în seara zilei de 23 august 1944
[3] Norman G. Finkelstein „Industria Holocaustului”, New York City, 2000
[4] Ibidem
[5] Elie Wiesel
|
Tatal meu a fost acolo in 1940.
A avut nenorocul de a fi martor la amandoua amputarile de teritoriu. La Cluj, la parasirea orasului de catre autoritatile romanesti, a defilat in Piata Unirii in semn de doliu pentru Ardealul pierdut, dar si de juramant ca pamantul taiat din corpul Patriei va fi eliberat cat mai curand. In vremea studentiei mele, cand ma vizita la Cluj, statea ore intregi pe treptele grupului statuar Matei Corvin si imi arata pietrele din Piata: Uite, pe acolo am batut pasul cu lacrimi in ochi pentru Cluj ca il lasam in mainile dusmanilor.
In Basarabia a fost facut prizonier de catre sovietici in mod las, prin incalcarea tuturor legilor. Nu eram in razboi, ne gaseam in intervalul stabilit de ei pentru retragere, dar rusii au inconjurat unitatea in care era Tata si i-au luat prizonieri, batjocorindu-i si agresandu-i. Spre norocul lui si al nostru, a scapat apoi si a ajuns in tara.
Autoritatile romane de azi, daca si-ar face putin timp in febrila si atat de productiva lor activitate de furat, ar fi obligate sa amenajeze acel munte de oase si sa il faca cunoscut pe toate meridianele. Este acolo un numar dublu de victime fata de Katyn. De Katyn stie toata lumea, de Balti abia acum auzim si noi, ca maine sa se astearna din nou tacerea. Iar ingrijirea cimitirelor eroilor stiu ca se respecta chiar si in statele aflate in conflict. Sper ca Republica Moldova nu e pentru noi un stat inamic.
A ordonat generalul Antonescu declansarea pogromului de la Iasi?
de Tesu Solomovici
La Cimitirul Evreiesc din Iasi s-au adunat, si in acest an, supravietuitori ai Pogromului de la Iasi si ai „Trenurilor Mortii” din 29 iunie – 2 iulie 1941. Un carturar al obstei evreiesti din Iasi, academicianul Silviu Sanie, a amintit ca de-a lungul ultimelor sase decenii istoricii au cautat sa dea un raspuns la intrebarea-cheie: „Din ordinul cui a fost declansat pogromul?” Profesorul Sanie este categoric: pogromul „a fost programat” si „nu ar fi ajuns la dimensiunea macelului fara implicarea fortelor care aveau datoria sa apere cetatenii tarii”. In ce-l priveste pe generalul Ion Antonescu, Conducatorul Romaniei, el „a fost implicat direct in tragedia care a marcat pe veci comunitatea evreiasca ieseana…”
Majoritatea istoricilor ar putea subscrie la aceste afirmatii. Una este sa spui ca Antonescu a fost implicat in tragedia de la Iasi, si alta e sa scrii ca generalul, personal, a initiat, patronat si dirijat macelul. E ceea ce incearca sa demonstreze istoricul ierusalimitean Jean Ancel in noua sa lucrare „Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iasi, 29 iunie 1941” (Editura Polirom). Ancel este socotit cel mai important istoric al Holocaustului din Romania, cercetator la Institutul Yad Vashem din Ierusalim, el este editorul unui corpus de 12 volume de documente foarte pretios privind soarta evreimii-romane in anii celui de-al II-lea razboi mondial si autorul lucrarii „Transnistria” (in trei volume).
Cronica evenimentelor de la Iasi a inceput sa fie scrisa chiar din vara anului 1941, intamplarea a facut ca la fata locului sa se afle unul dintre cei mai faimosi reporteri ai planetei, italianul Curzio Malaparte. Cartea sa „Kaputt”, a facut inconjurul lumii, i-a urmat o alta lucrare, mai documentata, mai profunda, „Cartea Neagra” de Matatias Carp, un evreu care nu intentiona sa faca nici literatura si nici istorie; autorul era un simplu lefegiu al Comunitatii evreiesti din Bucuresti, care s-a ambitionat sa consemneze evenimentele pentru posteritate.
Despre Iasiul insangerat au scris, in ultimele decenii, multi istorici romani si evrei, dar tot lui Jean Ancel ii revine meritul sa fi imbogatit istoriografia cu o monografie esentiala. La intrebarea „Cui ii apartine ordinul?”, Ancel raspunde fara nici-o retinere: generalului Ion Antonescu. Numai ca in puzzle-ul construit de Ancel, lipseste ceva. Sper ca nu voi fi acuzat ca-i iau apararea lui Antonescu dupa ce voi incerca sa arat in continuare unde se clatina demonstratia istoricului de la Ierusalim.
Ramas singur la carma Romaniei, dupa zdrobirea rebeliunii legionare si fuga lui Horia Sima in Germania, generalul Ion Antonescu putea, in sfarsit, sa se dedice, asa cum si-a dorit-o, „reconstructiei tarii”. Discursul sau politic promitea romanilor prosperitate, eliberarea tinuturilor praduite de unguri si de bolsevicii rusi. Dar si „purificarea tarii”. In cartea mea „Istoria Holocaustului din Romania” am aratat cum sub aceasta nebuloasa sintagma se ascundea vointa generalului de a-i alunga pe evrei din Romania. Strigatul nationalist „Romania-romanilor, a tuturor romanilor si numai a romanilor” – formulat in anii puseului nationalist de istoricul Nicolae Iorga – a catalizat elanurile si gandirea extermistilor romani, dandu-i un sens violent militant si o puternica coloratura antisemita. Inspirat de acest slogan, Antonescu a inventat politica „purificarii tarii”, cu un continut antisemit identic. Conducatorul Statutului ar fi preferat ca evreii sa paraseasca Romania de buna voie, plecand in Palestina sau oriunde, numai sa nu ramana intre hotarele tarii. In primele zile ale guvernarii asociate cu legionarii, generalul explica tactica si strategia sa in problema evreiasca: „Eu voi rezolva problema evreiasca in cursul reorganizarii Statului, substituind incetul cu incetul pe evrei cu romani, si in primul rand cu legionari care intre timp se vor pregati. Bunurile evreilor vor fi in mare parte expropiate in schimbul unor indemnizatii. Evreii care au venit in tara dupa 1913, cu alte cuvinte dupa a doua parte a razboiului balcanic, vor fi inlaturati de indata ce aceasta va fi cu putinta, chiar daca au devenit cetateni romani, in vreme ce ceilalti, o repet, vor fi substituiti incetul cu incetul. Evreii vor putea trai, dar nu vor putea fi beneficiarii resurselor si bogatiilor acestei tari. In Romania trebuie sa traiasca si sa fie pusi in valoare mai intai romanii: Ceilalti, daca raman locuri libere vin dupa ei.”
Evreii, avertiza Antonescu, vor trai daca… Aceasta conditionare o vom mai auzi in cursul viitoarelor discursuri si rezolutii antonesciene, ea nu prevestea lucruri bune pentru evrei. La 7 februarie 1941, Antonescu a convocat Consiliul de Cabinet si a pus in discutie un pachet de masuri de „purificare a tarii”. Stenograful a notat spusele generalului: „…Este, apoi, aspectul celalalt al purificarii atmosferei de elementele iudaice. Daca timpurile ar fi normale, eu as proceda in mod normal la eliminarea din statul roman, in masa, a elementelor evreiesti, adica la izgonirea lor peste granita. Dar astazi nu pot s-o fac. Neuman nu pot sa fiu, sau unde sa-i trimit si nici nu pot sa-i las sa moara de foame. Si atunci, problema aceasta o intrevad sub un aspect cu totul special, adaptat la situatia internationala de azi…”
Conducatorul Statului nu stia, inca, ce sa faca cu sutele de mii de evrei.
Dupa intalnirea cu Hitler, generalul declanseaza „purificarea tarii” Promisese „purificarea tarii”, dar o solutie nu avea. Berlinul nazist se va grabi sa-i propuna Solutia Finala. Din clipa in care incepuse sa se gandeasca la atacarea Uniunii Sovietice, Hitler inscrisese Romania in agenda sa cotidiana. In martie 1941 au sosit la Bucuresti emisarii lui Heinrich Himmler. Marea capetenie nazista dorea sa stie ce are de gand sa faca Antonescu cu evreii locali. O forta uriasa a Wehrmacht-ului stationa deja in Romania, circa 700.000 de soldati super antrenati si inarmati. Conducerea romaneasca a apasat pe accelerator. La 23 martie 1941, Antonescu a ordonat: „In toata tara, in Capitala ca si in centrele urbane si rurale, evreilor sa li se fixeze anumite cartiere unde sa fie obligati a locui.” Ordinul de ghetoizare a evreilor s-a dovedit inoperant. Generalul Radu Rosetti, ministrul Culturii Nationale si al Cultelor, considerand ca „fiinta etnica a neamului romanesc trebuie ferita de amestecul cu sange evreiesc”, a semnat decretul interzicerii convertirii evreilor la crestinism. La Berlin se stia ca, in pofida caracterului draconic al prevederilor, nu se putea stabili cu exactitate cat de departe s-a mers cu „exceptiile” si „inlesnirile”. Data fiind coruptia ce domnea in Romania, responsabilii nazisti cu rezolvarea problemei evreimii europene nu puteau conta pe informatiile provenite din cercurile guvernamentale.
Sosirea la Bucuresti a emisarului nazist Gustav Richter
La sfarsitul lunii aprilie 1941, soseste la Bucuresti Gustav Richter, Hauptsturmfuhrer SS, un ofiter important in ierarhia Gestapo-ului si al aparatului exterminator al evreimii-europene. Planul lui Gustav Richter nu era altceva decat aceeasi Solutie Finala germana pe care Berlinul vroia s-o aplice si evreimii-romane. Ion Antonescu va refuza sa contrasemneze acest plan si sa-i predea pe evreii-romani lui Adolf Eichmann si Gustav Richter. Nu se stie daca in cursul intalnirilor sale cu Hitler, Conducatorul Romaniei i-a spus-o, dar este evident ca Antonescu nu a agreat ideea unui monopol german in rezolvarea problemei evreimii-romane. Dupa vizita delegatei germane la Bucuresti, (din care facea parte si Gustav Richter), din martie 1941, serviciile speciale germane au inceput sa-i parasca lui Hitler pe conducatorii romani ca ar fi prea „blanzi” fata de evrei. Antonescu incepuse sa aiba alte prioritati. Informat de Hitler asupra datei inceperii razboiului in Rasarit (22 iunie 1941), toata energia generalului se consuma cu pregatirea armatei. Daca Antonescu vedea in razboiul german impotriva Uniunii Sovietice cea mai strasnica oportunitate pentru recuperarea Basarabiei si Bucovinei, pentru evrei, acest razboi va fi catastrofal. Trei zile inainte ca generalul Antonescu sa ordone armatelor romane sa treaca Prutul, generalul Ilie Stefea transmitea comandamentelor armatei romane ordinul secret al Conducatorului: „Toti jidanii, comunistii si agentii sa fie identificati. Ministerul de Interne trebuie sa stie unde se afla acestia, pentru a le interzice deplasarea si pentru a fi in stare sa aplice orice ordine care vor putea fi transmise la un moment dat”. Marea vanatoare impotriva evreilor putea sa inceapa. In viziunea militara a lui Antonescu, zona frontului trebuia „curatata” de populatia evreiasca locala. Inclusiv cea din Iasi. La 22 iunie 1941, generalul a ordonat trupelor romane sa treaca Prutul. Daca s-ar fi oprit la Nistru, dupa eliberarea Basarabiei si Bucovinei, statuile cu chipul maresalului puteau astazi fi vazute in toate orasele tarii. Megalomania si o judecata politica stramba l-au impins sa continue nenorocita alianta cu Hitler pana la Stalingrad, provocand moartea a sute de mii de romani. Acelasi calcul politic gresit l-au indemnat sa transforme Transnistria intr-un imens cimitir al evreimii basarabene, bucovinene si ucrainiene. Inainte insa de episodul transnistrean, generalul va asista, cu indiferenta, la explozia antisemita din zilele de 29 iunie-2 iulie 1941 de la Iasi, soldata cu moartea a circa 10.000 de evrei, care nu erau basarabeni si nici bucovineni, ci reprezentau parte din evreimea regateana. Pe care Antonescu isi daduse cuvantul de onoare ca o va apara.
A initiat si dirijat personal generalul Ion Antonescu pogromul de la Iasi?
Intrebarea daca Ion Antonescu a initiat si dirijat personal pogromul de la Iasi va continua sa starneasca controverse, dar nimeni nu se indoieste ca generalul era stapan pe toate mijloacele militare si politienesti care i-ar fi permis sa impiedice declansarea tragediei sau, cel putin, sa-i limiteze proportiile. Dar nu a intervenit decat atunci cand 10.000 de evrei erau deja morti. Pogromul din Iasi a fost „repetitia generala” a masacrelor savarsite in Basarabia, Bucovina si Transnistria in lunile urmatoare.
In zilele precedente pogromului, Iasiul devenise un oras de front; trupele romane si germane il traversau indreptandu-se spre primele linii de lupta, din cand in cand avioanele rusesti il bombardau, provocand putine pagube, dar multa panica si zvonistica. Orasul respira cu greu, evreii presimteau nenorocirea care ii pandea. Se implinise un an de la pierderea Basarabiei si Bucovinei, destui antisemiti ii cautau pe evrei ca sa razbune rusinea ciuntirii Romaniei, de parca acestia ar fi avut vreo vina. In plus, evreii erau spionii care semnalizeaza aviatorilor rusi tintele de bombardat. 45.000 de evrei traiau la Iasi in acele zile. Daca nu puteau fi cu totii evacuati, cel putin era cazul sa fie „rariti”.
La 21 iunie 1941, Ion Antonescu ordonase evacuarea tuturor evreilor, intre 18 si 60 de ani, din zona cuprinsa intre Siret si Prut. Dupa unii istorici, misunau in Capitala Moldovei specialisti ai serviciilor secrete ale armatelor romane si germane, cele ale lui Eugen Cristescu, agentii Gestapo-ului, SS si Geheim Feldpolitzei (Politia militara de campanie germana). Nu le-ar fi fost greu acestora sa aprinda scanteia care avea sa provoace incendiul. Evreii au inceput sa fie acuzati ca semnalizeaza avioanelor sovietice si ca trag asupra soldatilor romani si germani. In cursul zilelor de joi 26, vineri 27 si sambata 28 iunie au loc executii sporadice de evrei. In dupa amiaza zilei de 26 iunie, sefii orasului, prefectul Dumitru Captaru, colonelul Constantin Lupu, comandantul Garnizoanei, colonelul Constantin Chirilovici, chestorul Politiei, inspectorii de Siguranta Emil Gioseanu si Matei Cosma etc., au ordonat perchezitii in casele evreiesti. 140 de politisti si 677 de jandarmi au navalit in locuintele evreilor. Urmeaza arestari, jafuri, maltratari, violuri, executii. Ca sa aflam ce s-a intamplat in urmatoarele ore, avem la dispozitie rapoartele adresate de responsabilii Iasiului catre superiorii lor.
Rapoartele sunt contradictorii, istoricul Jean Ancel a demonstrat ca documentele esentiale au fost masluite, cu scopul de a se arunca toata vina pe germani, si de a-i disculpa pe marii sefi de la Bucuresti, dar ele oglindesc o anumita realitate. Din ziua de 28 iunie, situatia s-a complicat si autoritatile romane nu au mai fost in stare sa impuna ordinea. Poate nu aveau nici un interes sau poate ca au dorit sa se ajunga la un haos sangeros. Apar si provocatorii care trag cu cartuse oarbe asupra soldatilor germani. Acestia atata asteptasera. La vanatoarea impotriva evreilor se inroleaza soldati, jandarmi si politisti romani, soldati germani, si, bineinteles, declasatii orasului.
Dupa masacru, imbarcarea supravietuitorilor in „Trenul mortii” Abia cand masacrele s-au potolit si victimele din Trenurile Mortii au fost ingropate, generalul Ion Antonescu a cerut „explicatii”. Generalul Emanoel Leoveanu, directorul general al Politiei, s-a deplasat personal la Iasi si a trimis Conducatorului, un raport detailat. Leoveanu avea naivitatea, curioasa la un politist cu cel mai inalt grad, ca, intr-adevar, Antonescu vrea sa cunoasca adevarul.
Ion Antonescu citeste raportul generalului Leoveanu si nu-i vine sa creada, adica cum vine asta, evreii nu sunt vinovati? Un alt raport va fi pritocit in graba si Leoveanu il va semna fara sa-l mai citeasca. Dupa razboi, generalul Leoveanu a relatat: „Antonescu, caruia i-am raportat concluziile, a replicat ca sunt complet gresit in ceea ce priveste pe legionari, pentru ca el cunoaste situatia in zona, adica ‘evreii au tras in trupa si deci merita sanctiunile ce li s-au aplicat de germani’. Mi s-a atras atentia sa nu amestec pe germani in acest pogrom pentru ca imi dau seama de situatie. Desigur, voi fi obligat sa justific aceste grave acuzatii, care vor fi greu de dovedit, cand ei sunt asa cum sunt… Precizez ca atunci cand m-am dus la maresalul Ion Antonescu pe front, la 23 km est de localitatea Sculeni, fiind trimis de catre Ministrul de Interne de la acea data, generalul Jak Popescu, maresalul, fara a deschide plicul in care se afla memoriul meu privitor la pogromul de la Iasi, mi-a pus intrebarea: ‘Ce-ai gasit acolo?’ Eu am raspuns ca in ce priveste aceste intamplari, a fost aranjat de legionari, ajutat de nemti si la care s-au alaturat borfasii orasului Iasi. La cele raportate de mine oral, maresalul mi-a raspuns: ‘Sa vezi ca te-ai inselat dumneata. Eu stiu ca altfel este situatia si altii sunt vinovatii’. Chiar daca Leoveanu ii arata cu degetul, prea ostentativ, pe legionari si germani ca principalii vinovati, raportul sau dezvaluie o anume stare.
Nu numai lui Leoveanu i-a cerut Antonescu rapoarte despre evenimentele din Iasi; El i-a solicitat si lui Eugen Cristescu, seful serviciilor secrete romanesti (SSI), „sa faca o serie de investigatii informative spre a lamuri cum au luat nastere aceste masacre”. Cu cateva zile inainte de pogrom, Eugen Cristescu se intalnise cu amiralul Wilhelm Canaris, seful Abwehr-ului, singurul serviciu de spionaj german care avea, oficial, dreptul sa functioneze in Romania. Apoi, Eugen Cristescu s-a deplasat, impreuna cu „Esalonul Special” spre zona frontului. „Esalonul” SSI, format din 160 de agenti, era o unitate a serviciilor secrete romanesti, inspirata de fioroasele „Einsatzgruppen” hitleriste, care actionau pe front, in spatele trupelor germane. Fara sa aiba insa activismul asasin german. Esalonul, a declarat Eugen Cristescu, „n-a avut nici-o legatura cu Pogromul de la Iasi…Am constatat ca acei care au provocat pe germani si care i-au instiintat ca evreii au tras in germani au fost legionarii…Centrul meu (Esalonul, n.a.) era plecat in Basarabia. Nici Statul major (al Armatei Romane, n.a.), n-a avut informatii, nici noi nu am avut informatii. Pogromul s-a produs repede. A surprins pe toata lumea. Probabil ca legionarii i-au informat pe germani si acestia i-au omorat (pe evrei, n.a.).”
E evident ca Eugen Cristescu mintea, aruncand toata vina asupra germanilor si legionarilor. Era imposibil ca el sa nu fi fost informat de participarea unor politisti, militari si civili romani in evenimentele sangeroase de la Iasi. Ulterior, Cristescu si-a nuantat depozitia declarand: „Pe cand un grup numeros de evrei se gasea in Chestura Politiei, in ziua de 29 iunie, iar trupele germane treceau in mars prin fata Chesturii, se produc o serie de impuscaturi spre germani, dar fara ca vreunul sa fie ranit. Germanii se servesc de acest pretext si se indreapta spre curtea politiei unde se dezlantuie masacrul. Dupa informatiile SSI, rezulta ca provocarea s-a facut de un grup de elemente antisemite din Iasi, in intelegere cu germanii, sub conducerea unui oarecare Marinescu, care a si plecat apoi in Germania pentru a nu fi arestat. Deci, nu putea fi vorba de un atac al evreilor, cum sustineau germanii, ci de o provocare organizata chiar de ei. Dupa terminarea masacrului, au inceput atacuri izolate prin cartierele orasului, provocate de patrule germane dar si romane, operatie care a durat si in ziua de 30 iunie. Continuand informatiile, SSI a mai stabilit ca la Iasi se gaseau in acelasi timp formatiuni ale mai multor servicii de informatii germane…”
Sa rezumam: SSI nu a stiut nimic, Marele Stat Major al armatei romane nu a fost informat, nu Ion Antonescu e cel care a initiat pogromul si Eugen Cristescu nu a manipulat. Germanii si numai ei au fost vinovatii. De ce a ales Cristescu aceasta pozitie bizara, tocmai intr-un moment in care ar fi putut sa-si apere pielea, aruncand vina pe maresal? Dupa razboi, Cristescu a scapat de gloantele plutonului de executie devenind omul KGB-ului si al comunistilor. Fostul sef al serviciilor secrete romanesti a fost stors ca o lamaie de toate informatiile pe care le detinea. Ce motiv ar fi avut sa pastreze secretul ca Ion Antonescu a fost initiatorul si organizatorul pogromului de la Iasi? Absolut nici unul. Eugen Cristescu aprecia ca la Iasi au murit 13.000 de evrei, in schimb ambasadorul german von Killinger a informat Berlinul de moartea la Iasi a 4000 de evrei; istoricul american Raul Hilberg citeaza aceasta cifra comunicata de von Killinger si n-o comenteaza.
La 2 iulie 1941, Guvernul antonescian a dat publicitatii un comunicat, macabru, si in acelasi timp hilar, atribuind vina pogromului… evreilor: „Sovietele urmaresc pe toate caile sa produca acte de sabotaj, de dezordine si de agresiune in spatele frontului. In acest scop, lanseaza din avion cu parasutele spioni si agenti teroristi, care iau contactul cu agentii rezidenti din tara si cu populatia iudeo-comunista pentru a organiza impreuna acte de agresiune. Cativa din acesti agenti au fost prinsi, iar actele de agresiune incercate au fost sanctionate. La Iasi au fost executati 500 de iudeo-comunisti care trasesera focuri de arme din case asupra soldatilor germani si romani. Toate incercarile ce se vor mai face de a tulbura linistea si ordinea, vor fi reprimate pe loc, fara crutare. Populatia pasnica are datoria de a semnala imediat autoritatilor locale pe toti cei suspecti si pe toti strainii aparuti de curand in localitate. Cine nu divulga la timp pe acesti tulburatori ai ordinii si sigurantei vor fi executati impreuna cu toata familia.”
La 4 iulie 1941, generalul Ion Antonescu a considerat ca e timpul sa dea o declaratie publica. O face prin Ordinul nr. 4914, caracteristic pentru politica sa fata de evrei, cand odioasa, cand reparatorie, justificand ideologic pedepsirea populatiei evreiesti, care a nenorocit Romania vreme de secole, si, concomitent, mustrandu-i, pe cei care au jefuit si masacrat crezand, in mod fals, ca au dreptul sa-si faca singuri dreptate:
„Ordin al generalului Ion Antonescu transmis de M. A. I.
Dezordinile intamplate acum cateva zile la Iasi au pus armata si autoritatile intr-o lumina cu totul nefavorabila. Cu ocaziunea evacuarii Basarabiei, a fost pentru armata o adevarata rusine ca s-a lasat insultata si atacata de evrei si comunisti, fara a reactiona. Rusinea este si mai mare cand soldatii, din proprie initiativa si de multe ori numai in scopul de a jefui sau maltrata, ataca populatia evreiasca si omoara la intamplare, astfel cum a fost la Iasi. Neamul evreiesc a supt, saracit, a speculat si oprit dezvoltarea neamului romanesc timp de cateva secole. Nevoia de a ne scapa de aceasta plaga a romanismului este de nediscutat, dar numai guvernul are drept de a lua masurile necesare. Aceste masuri se afla in curs de aplicare si ele vor fi continuate dupa normele ce le voi hotari. Nu este admis insa ca fiecare cetatean sau fiecare soldat sa-si asume rolul de a solutiona problema evreiasca prin jafuri si masacre. Prin asemenea procedeuri aratam lumii ca suntem un popor nedisciplinat si necivilizat si punem autoritatea si prestigiul statului roman intr-o lumina cu totul neplacuta. Opresc dar cu desavarsire orice actiune pornita din initiativa individuala si fac raspunzator autoritatile militare si civile de executarea intocmai a acestui ordin. Crimele de asemenea natura constituie o pata rusinoasa pentru neamul intreg si ele sunt platite mai tarziu de catre alte generatii decat aceia care le-au comis. Cei ce se vor abate sau s-au abatut de la ordinul de mai sus, vor fi dati in judecata si li se vor aplica sanctiunile cele mai severe prevazute de lege. Semnat, general Ion Antonescu”.
Cum sa judece istoricul acest ordin al generalului?
Il disculpa pe Antonescu de acuzatia ca el ar fi initiat si ordonat pogromul de la Iasi? Aparent, il disculpa. Exista insa istorici care cred contrariul. Intre acestia, cel mai convingator incearca sa fie Jean Ancel.
Cronicarul evreu Matatias Carp, aminteste de 8000 de victime. El denunta serviciile de spionaj si ale politiei romane si germane pentru pregatirea si organizarea pogromului. Cu deosebire a fost socotita potrivita pentru indeplinirea acestei sarcini reteaua de iscoade si raufacatori ai SSI (al carui sef era Eugen Cristescu, n.a.). Carp nu-l acuza pe Antonescu de a fi condus, direct si personal, operatiunile de la Iasi. Masacrele, fara indoiala, s-au agravat si datorita ordinelor transmise de cei doi Antonesti; am vazut ca, la 29 iunie, Mihai Antonescu a ordonat evacuarea populatiei evreiesti, in timp ce Ion Antonescu, in noaptea de 28-29 iunie, i-a ordonat telefonic colonelului Lupu ca „toti evreii comunisti din Iasi, precum si cei asupra carora s-au gasit steaguri rosii si arme sa fie executati chiar in noaptea aceasta”. Ordine cu consecinte grave, dar probeaza aceste ordine faptul ca Antonescu a fost organizatorul pogromului?
Istoricul Radu Florian, un supravietuitor al Holocaustului, denumeste pogromul de la Iasi primul semn al „Mortii anuntate” ce urma sa se abata asupra miloanelor de evrei din Europa. Putinele texte oficiale care s-au pastrat, scrie Radu Florian, sunt redactate in asa fel incat „sa nu se afle niciodata autoritatea care a ordonat organizarea masacrului, cea care a luat initiativa si l-a pus in miscare”, astfel ca „intreaga raspundere sa fie aruncata asupra armatei germane si a unor elemente legionare, ca si cand ele puteau actiona autonom sau puteau sa aiba legatura directa cu comandamentul german.” In ce priveste problema raspunderii directe a Conducatorului, Radu Florian sublinia ca desi Ion Antonescu a negat, pretinzand ca n-a stiut nimic, exista informatii veridice potrivit carora Esalonul SSI – care a plecat pe 19 iunie spre Iasi – s-ar fi intalnit cu Ion Antonescu la Marele Cartier General al Armatei romane, aflat in acele zile la Piatra Neamt.
Sa presupunem ca sefii Esalonului s-au intalnit cu generalul, inseamna acest lucru ca Antonescu dirija din comandamentul sau de la Piatra Neamt macelul de la Iasi?
Debarasarea cadavrelor din „Trenul mortii” Iasi-Calarasi Nici Radu Ioanid, un prestigios istoric evreu-american al Holocaustului din Romania, nu-l incrimineaza direct pe generalul Antonescu de organizarea macelului de la Iasi. Argumenteaza Ioanid: „Pogromul de la Iasi a fost o izbucnire antisemita violenta de mari proportii, dar nu izolata si nici intamplatoare, inscriindu-se intr-o serie lunga de omoruri in masa infaptuite de unii romani.” In privinta numarului victimelor, Radu Ioanid subliniaza: „Numarul victimelor pogromului de la Iasi nu a putut fi stabilit cu exactitate; in functie de diverse surse, acest numar oscileaza intre 3500 si 12.000.” Istoricul german Andreas Hillgruber mentioneaza 8000-10.000 de victime, iar in Actul de acuzare al Procesului care a avut loc in Romania dupa razboi, apare cifra de 10.000 de victime.
Istoricul israelian Jean Ancel amplifica numarul victimelor la 15.000 (8000 de evrei ucisi chiar in Iasi, si 7000 in cele doua „Trenuri ale mortii”). Ancel marturiseste ca a ajuns la concluzia ca Ion Antonescu a ordonat executarea pogromului de la Iasi dupa ce a descoperit ordinul secret si confidential al Conducatorului catre generalul Ilie Steflea, seful Marelui Stat Major al Armatei. Antonescu i-a ordonat generalului Steflea „sa fie identificati, pe regiuni, in Moldova, toti jidanii, agentii comunisti sau simpatizanti. Ministerul de Interne trebuie sa stie, sa le interzica circulatia si sa fie in masura sa faca cu ei ceea ce voi ordona, cand va fi momentul oportun.” Ancel considera ca „ideea pogromului s-a cristalizat la Marele Stat Major al Armatei romane si in structura sa secreta, Sectia II-a si in SSI care era subordonat direct lui Antonescu. Aceste organe au colaborat cu Wehrmacht-ul in Romania si cu comandamentul Corpului 30 german din Iasi. In timpul pogromului, autoritatile romane au pierdut controlul evenimentelor, iar orasul Iasi a devenit o zona in care soldatii din ambele armate (romane si germane, n.a.), jandarmii, politistii romani si civili, organizati si neorganizati, au vanat evrei, i-au jefuit si apoi i-au ucis. Aceasta pierdere temporara a controlului si frica de reactia lui Antonescu au determinat diferitele organe ale regimului roman sa fabrice scuze pentru ineficienta lor in finalul orelor de macel, aruncand vina unii asupra celorlalti si, impreuna, asupra germanilor”.
Documentul nu dezvaluie nimic mai mult decat s-a stiut
Unitatile de lichidare naziste Einsatzgruppe D nu se aflau in acele zile la Iasi si deci nu ar fi putut participa la pogrom, dar exista numeroase marturii despre soldati si ofiteri germani manjiti de sangele evreilor ieseni. In aceeasi ordine de idei, cunoscute fiind documentele privind prezenta masiva a trupelor germane la Iasi si in jurul Iasiului, cuantumul de participare al acestor trupe germane la pogrom reprezinta o alta problema controversata.
Ancel demonstreaza ca toate documentele esentiale privitoare la pogromul de la Iasi au fost redactate in cel putin doua versiuni, corectate sau masluite (rapoartele generalului Emanoel Leoveanu, seful Sigurantei, prefectului Dumitru Captaru, chestorului Politie Constantin Chirilovici, comandantului militar al Iasiului Dumitru Carlaont), si in paralel s-a desfasurat o campanie de falsificare a documentelor aflate in arhivele Marelui Stat Major. Ancel concluzioneaza ca toate aceste masluiri au fost facute cu scopul de a se ascunde ca „pogromul de la Iasi a fost o crima nationala romaneasca, si pentru a crea un alibi national a fost necesar un efort de proportii nationale”. O asemenea invinuire colectiva, statala, la nivelul intregii natiuni romane, ii irita pe multi istorici din Romania. Acestia nu neaga „raspunderea romaneasca” si nici participarea masiva a unor responsabili oficiali si a unor civili romani la savarsirea ororilor, dar considera ca escamotarea participarii germane si mai ales culpabilizarea poporului roman, in totalitatea sa, nu e un act de probitate istorica. Ancel considera ca „traind cu iluzia ca a reusit sa ascunda adevarul”, Romania „a incercat sa induca in eroare puterile democratice si opinia publica libera in privinta crimelor comise impotriva evreilor din Romania si Ucraina. Dar nu a reusit.” Curios e ca in continuarea aceluiasi paragraf, istoricul scrie: „Dar de fapt, statul roman a obtinut un succes total, realizandu-si intentia, si aceasta datorita tacerii Departamentului de Stat al Statelor Unite si a presedintelui american. Adevarul despre pogromul de la Iasi si exterminarea din Transnistria n-au ajuns la cunostiinta opiniei publice din Occident”.
Un puzzle neincheiat
Am urmarit cu atentie expozeul eruditului Jean Ancel, cercetarea sa e impresionanta, sunt insa nevoit sa observ ca atunci cand analizeaza „ordinul explicit” al generalului Ion Antonescu, ceva nu se potriveste in puzzle-ul pe care l-a construit cu atata migala. Daca vinovatia morala si politica a lui Ion Antonescu nu e pusa in discutie, el fiind principalul responsabil pentru crearea climatului de pogrom in Romania anilor 1941-1944, acuzatia ca generalul a initiat si a condus personal, in taina, ca un conspirator oarecare, operatiunile nu este destul de convingatoare. Daca ar fi dorit cu adevarat sa evacueze intreaga populatie evreiasca a Iasiului, generalul Antonescu ar fi realizat-o fara sa aiba vreo zbatere de constiinta, simplu, ar fi semnat un ordin si ar fi urmarit ca ordinul sa se si execute – in fond orasul se afla pe linia frontului, justificari militare de tot soiul s-ar fi gasit (si in fata cui ar fi trebuit sa se justifice?). Pentru a „purifica” orasul de evrei, dictatorul Romaniei nu avea de ce sa comploteze cu subalterni periferici in ierarhia militara, declansarea unui pogrom. Un aventurier fanatic ca Horia Sima ar fi putut s-o faca, nu generalul Ion Antonescu.
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-07-23/a-ordonat-generalul-antonescu-declansarea-pogromului-de-la-iasi.html
Exsta documente care au un grad mai mare de obiectivitate decat parerile unora sau ale altora. Acestea sunt dosarele celor doua procese referitoare la pogromul din Iasi, dosare unde s-au strans dovezi din mii de surse, cred eu. Daca la aceste procese, dintre care unul s-a tinut, daca nu ma Insel, chiar in Israel nu a fost condamnat nici un roman pentru pogromul din Iasi, asa cum de curand a afirmat chiar pe acest blog domnul profesor, ce mai batem apa in piua? Adica cei care au judecat si dat sentintele astea nu erau bine informati?
Am publicat în urmă cu vreo trei ani un comunicat al Yad Vashemului pe această temă. Citez, din memorie: „Nu există nicio dovadă că Ion Antonescu a fost implicat sau a știut de pogromul de la Iași dinainte de a se petrece!” O să caut acel comunicat.
Trebuie evitat sa se intample asa ceva pe viitor, indiferent ce a fost acel „ceva” In primul rand trabuie sustinut statul Israel pentru ca el e garantulsupravietuirii evreilor. In prezent multi evrei francezi pleaca in Israel. E interesul tuturor tarilor sa se rezolve in cel mai legal mod problema evreiasca prin existenta statului Israel. Suntem in preajma celui de-al treilea razboi mondial. Un asemenea razboi poate rescrie granitele asa ca nu avem voie sa diseminam ura ci acceptarea, toleranta,intelegerea,compromisul. Daca acum nu o facem, cand va incepe dezastrul nu se va opri pana nu va aduce omenirea in epoca de piatra. Al doilea razboi a sfarsit cu bomba atomica, mi-e tare teama ca al treilea va incepe cu ea. Koreea de Nord deja a amenintat america cu bomba nucleara,Iranul e pe cale sa o obtina.
Asa este!
Gogorita cu holocaustul impotriva „evreilor”, este presiunea lor uriasa in masmedia (facuta pe bani grei) pentru a se transforma din criminali in victim! Nu vor sa auda de cine a inventat comunismul! Pentru ca ei l-au lus in practica in Rusia prin uciderea a cam 10% din populatia de atunci a Rusiei (Lenin, Stalin, etc). De fapt – dupa parerea mea – rusii au fost cei mai nepastuiti dintre toate popoarele fortat „comunizate”!
Il admir pe Putin pentru curajul lui de a spune public ca la infiintarea URSS-ului peste 85% din „aparatul de partid si de stat” (APARATUL OPRESIV) era format din jidani! („evrei” khazari, ne-semiti, care au devenit „evrei” numai prin trecerea la religia mozaica)…
Revin cu „teza” mea (poate ca sint si altii care gindesc la fel):
Daca unui trib de primitive din Amazoane I se simpune religia mozaica, in citeva generatii automat devin „evrei”!; adicatelea jidani!
Aceste carti primitive si abominabile reprezinta conditia necesara si suficienta ca orice semintie de pe pamint sa se transforme in jidani! Ideologia acestor carti de c…t I-a transformat pe khazari in jidani!
Sa observati – macar de acum inainte – ca nici un jidan / khazar – care se da „semit” – va refuza cu tot cei-i sta in putinta – lui / ei – sa faca vreun test genetic! De ce?
Pentru ca ei stiu ca nu sint evrei sefarzi biblici – adicatelea semiti – ci neam turcic iar genele – chiar daca daca citesc de 100 de ori Talmudul – NU se pot schimba!
O pevestioara haioasa:
Nu demult, un „unchi Sam” bogat a fost dat in judecata de un Itzic pentru „anti-Semitism” si a cerut daune morale citeva sute de mii de dolari! (se pricep la facut bani moca!, nu?). Unchiul Sam s-a prezentat la primul termen si I-a spus judecatorului ca ii va plati dublu lui Itzic daca vine cu „forensic evidence”, adicatelea cu probe genetice ca este intr-adevar semit (evreu sefard). Ce-a facut Itzic? Si-a retras plingerea.
„Nu demult, un “unchi Sam” bogat a fost dat in judecata de un Itzic pentru “anti-Semitism”
Unchi Sam sa inteleg ,cuprinde toata diversitatea de populatii de pe teritoriul USA. Dincolo de faptul ca nici ala n-are forsenic d-ala pe certificatul de nastere. Itzic e iar un titlu generic care ar vrea sa cuprinda toata diversitatea evreilor romani,unguri,nemti,francezi,africani,americani , evrei care seamana cu poporul in care s-au nascut, atitudinal,comportamental cel putin.Mi se pare ca o dumicare a bucatii de adevar pe care o mesteam in gura si o dam generatiilor viitoare sub alibiul ca ii ajutam sa inteleaga diversitatea acestui fenomen. E ca si cum am lua o bucata de pamant ca sa inteleaga unul ce inseamna Alfa Centauri sau Gaurile negre. Daca n-ar fi o incitare la ura aceasta simplificare ar fi doar amuzanta. Din nefericire e un cec in alb de ura pentru generatiile urmatoare,iar ura ucide de ambele capete ale bombei.
Exceptional, subscriu!
Maresalul Antonescu primise conditii mult mai favorabile pentru un armistitiu cu sovieticii dar fostul rege si ceilalti „eroi” de la 23 August au dat cu bata-n balta…Nu-l simpatizez pe maresal dar arestarea lui a fost un gest nesabuit care a avut consecinte tragice pentru armata romana, cum reiese si din acest articol.
Antonescu era deja ucis de Rusi pentru ca a luptat impotriva lor. Nicio intelegere cu stalin nu putea sfarsi bine pentru Romania ca fosta combatanta pentru reunificare in detrimentul Imperiului rus. Rusii au castigat, ei au dictat conditiile si noi eram fostii ei oponenti.Nu va faceti iluzii ca rusii ar fi fost blanzi cumva cu noi
Cei mai mulți români n-au murit pe front (la alții, germani, sovietici…, la fel). Din cei 280 de mii de prizonieri la sovietici, 170 de mii doar la 23 august, doar 80 de mii au scăpat cu viață.
Pentru mine-i din ce în ce mai clar că războaiele „moderne” au o cu totu și cu totu altă menire decît cea ce ni se predică.
Informatiile cuprinse in material sunt corecte pana la rigurozitatea academica.
Ar fi de subliniat un adevar indeobste cunoscut de catre istorici si politicieni deopotriva, anume acela ca „invingatorii au intotdeauna dreptate!”
Marea nereusita a „facatorilor de pace” de dupa ultimul razboi mondial a fost aceea ca nu s-a deschis – dupa model Nurenberg – si un proces al criminalilor de razboi care au activat in cadrul Coalitiei Natiunilor Unite.
Doar asa „Dreptatea istorica” ar fi avut cu adevarat sens deplin, uman si crestin.
http://www.ziare.com/fiat/stiri-fiat/adio-fiat-producatorul-de-masini-nu-mai-e-companie-italiana-dupa-115-ani-1314357
Fiat a incetat sa fie companie Italiana. cititi articolul. De ce a fuzionat cu firma americana? Vrea vanzari mai mari. Crysler nu e firma „jidaneasca” Se poate spune ca oculta cea slab-puternica nu a fost in stare sa o cumpere ea sa o bage intr-un paradis fiscal unde sa nu plateasca impozite, asta e retorica,nu? Voi continua sa prezint stiri despre evolutia finantelor pentru a descoperi impreuna daca Oculta e slaba sau puternica, apoi sa vedem daca exista , ca tehnic am demonstrat ca nu poate exista. Aliatii au castigat razboiul cu masina de decodificat „Enigma”. Informatia si comunicarea e aerul pe care il respira orice forma de organizare de la celula la NASA. Dupa asta o si descoperi, dupa respiratie dupa urma comunicarii ei. Un organism mondial ar avea nevoie sa „respire” intr-un volum inficit mai mare decat germania nazista, ar avea nevoie de filiale. De ce tine cineva neaparat la OCULTA? Ca sa demonstreze ca evreii merita sa moara. Daca dispare organizarea pana la unul, trebuie aflata alta gaselnita ca sa poata fi urati.
Shlomo, de ce te doare pe tine asa de tare ca noi credem ca Oculta exista? De ce vrei tu cu tot diaidnsul sa ne-o scoti din cap? De ce nu ne lasi tu sa murim prosti?
Noi am mai dat dovada de suntem „naivi” fiindca credem in Isus. Ce mai conteaza ca mai credem si-n Oculta Mondiala?
Tu insa, nefiind crestin, nu poti sa intelegi mistica romaneasca. N-ai cum. Noi n-avem nevoie de dovezile tale, cum ca Oculta aia nu exista, pentru ca la noi credinta este obtinuta pe alte cai decat cea rationalista. Noi avem felul nostru de a gandi.
Ne tot bati la cap cu „dovezi” ca Oculta n-ar exista. Dar masonerie exista? Ei, cine o conduce? De la un anumit grad in sus? Si Cahalul, ala mare, de care toti evreii asculta, unde este si din cine e format? Sau nici masonerie si nici cahal nu exista?
Noi stim ca exista, pentru ca o simtim pe propria noastra piele. Asa ca nu te mai osteni degeaba, fiindca pe noi nu ne convingi. Cu cat insisti, cu atat mai mult cred, nu stiu de ce, ca Oculta asta e tot mai reala!
Dovada existenței a așa-zis ocultei există încă din 2002, anul în care David Rockefeller și-a publicat memoriile.
La pagina 405 a cărții sale, acesta admite că face parte dintr-o conspirație secretă internațională :
„Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici aparţinând întregului spectru politic s-au folosit de ocazia unor incidente mediatizate pentru a ataca familia Rockefeller şi a pretinde că aceasta are o exagerată influenţă asupra instituţiilor politice şi economice americane. Unii dintre ei cred chiar că facem parte dintr-o conspiraţie secretă care lucrează împotriva intereselor Americii. Ne caracterizează pe mine şi familia mea ca fiind „internaţionalişti“ care conspiră la crearea unei structuri politice şi economice unice globale, o nouă lume, dacă vreţi. Dacă aceasta este acuzaţia, pledez vinovat şi sunt mândru de asta”
„La pagina 405 a cărții sale, acesta admite că face parte dintr-o conspirație secretă internațională :”
Eu judec dovezile despre o organizatie terorista prin documente, martori,conjuncturi, simplele declaratii sunt nesimnificative.Repet argumentul: Infrastructura unei astfel de organizatii ar avea proportii gigantice, la fel ar fi si ca volum comunicarea necesara coordonarii unui astfel de organism.Hitler a avut opozanti interni, orice conducere in istorie a avut opozanti interni, o astfel de Oculta ar fi trebuit sa aiba inca si mai multi. Veniti va rog cu argumente tehnice si le discuta. Citatul nu e relevant pentru existenta unui organism care implica activitate de coordonare economica (bursiera, piata materiilor prime, a razboiului a opozitiilor politice) dar si politica si evident militara pentru ca lumea e plina de razboaie. Se prind spioni tradeaza spioni NIMENI nu poate tine in frau informatia in era comunicarii globale.
Shlomo dixit:
„De ce tine cineva neaparat la OCULTA? Ca sa demonstreze ca evreii merita sa moara.”
Shlomo, te dai destept dar dai in gropi. Nimeni nu are nimic cu poporul evreu, ai inteles asta, ci numai cu criminalii care, pentru putere, nu pregeta sa sacrifice milioane de oameni, chiar si dintre evrei.Si pentru a inchide gura celor care spun adevarul, sustin ca si tine, ca este vorba de toti evreii.