Selectează comentariul surena
339 aprobate
surena_surena@outlook.com
86.120.215.157
Plecând de (dez)informatoarea carte a lui Arnăutu privind așa zisele invaziile rusești în România trebuie spus, de dragul adevărului istoric, că Rusia nu a invadat propriu-zis România, dar să le luăm pe rând…
In 1711 nu exista România iar Moldova stat vasal Imperiului otoman sub domnitorul cărturar Dimitrie Cantemir intra în alianță cu ….Petru cel Mare,țarul Rusiei. Deci, cum putea să invadeze Rusia teritoriul Moldovei când luptau alături de moldoveni și erau înfrânți la Stănilești pe Prut? O dezinformare de gâgă…
In 1735-1739 se desfășoară concomitent războaiele austro-turc și ruso-turc în care austriecii și rușii sunt aliați și care au loc pe teritoriile țărilor române, vasale otomanilor. Infrângerea Austriei în fața Turciei va anula și victoriile rusești împotriva otomanilor iar Moldova scapă cu teritoriile intacte.
Intre 1764-1774 are loc un nou război ruso-turc incheiat cu înfrângerea Turciei și Pacea de la Kuciuk-Kainargi cu implicații directe asupra Moldovei pentru că prin desprinderea Hanatului Crimeei Rusia devine vecină cu Buceagul (pierdut de Petru Rareș în favoarea turco-tătarilor) și Moldova.
DAR cei care profită de Kuciuk-Kainargi sunt Austria care în 1775 ocupă Nordul Bucovinei după ce face presiuni asupra otomanilor și vor contribui și la asasinarea domnitorului Grigore Ghica.
Facem o paranteză…În 1740 se încheie Tratatul sau Capitulația franco-turcă prin care Franța recunoștea granițele Imperiului otoman, dar mai ales granițele statelor vasale: Moldova, Țara Românească, Hanatul Crimeei cu Hoarda Nogailor din Buceag, Circasia și principatele georgiene. Dat fiind faptul că Franța cardinalului Fleury era superputerea Europei, tratatul a fost impus și Austriei, Rusiei, Prusiei. Ce insemna acest lucru? Că într-un viitor conflict Imperiul otoman nuputea ceda teritoriile vasalilor săi
Prin Kuciuk-Kainargi rușii și austriecii, profitând de înfrângerea Franței în Războiul de 7 ani, anulează Capitulațiunea din 1740 a Franței.
Războiul ruso-austro-turc din 1787-1792 în care turcii sunt înfrânți in toate bătăliile purtate împotriva lui Suvorov în Moldova. Pacea de la Iași consfințește ocuparea de facto a Crimeei, Edisanului, Circasiei etc..
Războiul rusi-turc din 1806-1812 încheiat cu infrângerea Turciei și Pacea de la București în care, inițial, otomanii cedeau Buceagul-Basarabia raia turcească, dar diplomații ruși cu ignoranța Franței au extins Basarabia și la teritoriul Principatului Moldovei dintre Prut și Nistru aflat la nordul Basarabiei.
Războiul ruso-turc 1828-1829 ca urmare a Războiului de independență grec în urma căruia Principatele române intră sub ocupația Imperiului Rus.
Atenție! Ocuparea rusă a Principatelor Române a fost o garanție pe care otomanii au dat-o Rusiei în contul despăgubirilor de război. Războiul de Independență al Greciei 1821-1829 inițial purtat între Imperiul otoman și vasalii săi, Egiptul fiind cel mai important, împotriva grecilor a devenit european prin intervenția Angliei, Franței și Rusiei împotriva otomanilor. Obligați la despăgubiri otomanii, până la plata lor, au oferit Rusiei drept gaj Țările Române. In acest Război rușii au fost interesați de principatele gruzine/ georgiene și armene din Caucaz.
In timpul ocupației ruse, sub generalul Pavel Kiseleff, se adoptă Regulamentul organic în Principate, se dezvoltă relațiile capitaliste, libertatea navigației pe Dunăre etc..
La cererea lui Pavel Kiseleff Imperiul otoman restituie Țării Românești raialele: Turnu, Giurgiu, Brăila ce fuseseră ocupate de Imperiul otoman și erau teritorii otomane (raiale) și se trasează actuala graniță de Sud a României, dar fără Dobrogea ce era de la 1418/20 sub ocupația otomană.
Armata rusă mai tranzitează Moldova și Transilvania în 1849, în salvarea Austriei, și distruge armata revoluționarilor maghiari în Transilvania.
Războiul Crimeei 1853-1856 este purtat de Rusia împotriva alianțèi anglo-franco-piemontezo-turce iar o parte din luptele ruso-turce se desfășoară pe teritoriul Moldovei și Țării Românești apoi intervine Austria care….ocupă de facto Moldova și Țara Românească.
Atenție! Nu se vorbește de ocupația Austriei a Țărilor Române în istografia noastră. Dar, avem cartea extrem de documentată a americanului Riker „Cum s-a înfăptuit România” in care este descrisă stăpânirea austriacă care a fost mai prăduitoare decât toate intervențiile rusești, rechiziționările lui Suvorov fiind nimic pe lângă jaful rusesc. Nu msi vorbim de faptul că se încheiase Tratatul de la Paris in 1856 iar austriecii nu-și mai retrăgeau cei 100000 de soldați. A fost nevoie de ultimatumul lui Napoleon al III lea…
1877-1878 are loc Războiul ruso-turc devenit prin intrarea noastră în Războiul de Independență Războiul ruso-româno-turc. Dacă nu era „invazia” și ultimatumul rus mai eram independenți în 1878?
In 1916-1918 Rusia era aliata României iar în cea mai importantă bătălie, Bătălia de la Mărășești rușii au avut cele mai multe pierderi și era normal pentru că rușii au fost mai numeroși. Să reamintim că intrarea noastră în Primul Război Mondial a fost vina….rușilor, adică a Ofensivei Brusilov (singura bătălie din Primul Război Mondial numită după comandantul învingător) ce a slăbit Austro-Ungaria.
Odată cu colapsul Imperiului Rus, abdicarea țarului, Revoluția lui Lenin și intervenția noastră în Basarabia, înainte de Brest-Litovsk, când încă bolșevicii nu ieșiseră din Război și teoretic eram aliați precum și Acordul Averescu-Racovski vor contribui la situația de la Tratatul de la Paris în care Rusia bolșevică, Rusia Albă precum și SUA nu vor recunoaște Unirea Basarabiei cu România în lipsa unui plebicist organizat în fosta provincie țaristă.
Acest lucru va fi motivat de Stalin în ultimatumul dat României în 1940
Am ajuns la Ultimatumul sovietic din 1940 și ocuparea Basarabiei cu Buceagul, N Bucovinei și Ținutului Herța urmat apoi de intrarea în 1941 a României în Al Doilea Război Mondial alături de Germania, eliberarea Basarabiei, trecerea Nistrului, apoi dezastrul de la Stalingrad, infrângerile succesive și 23 August 1944 în urma căruia Stalin ne va oferi Transilvania.
Dacă avem în vedere că între 1711-1828 au luptat în armata rusă numeroși voluntari români în luptele împotriva otomanilor, exact ca georgienii și armenii, ar trebui să înțelegem că pentru aceia rușii erau priviți ca eliberatori de sub jugul otoman. Dacă analizăm petițiile moldovenilor, muntenilor adresate lui Napoleon al III lea privind asuprirea austriacă mai „tâlhărească” decât cea rusească și otomană putem înțelege că, exact ce spunea Franke, Austria era cel mai mare dușman al românilor.
Dacă avem în vedere că în cele mai importante războaie ale României în 1877-1878, 1816-1918 și 1944 în eliberarea Ardealului de Nord am luptat de ruși, respectiv rușii sovietici ar trebui să încetăm cu propaganda „invaziile rusești”.
Nota Bene: Rusia nu a procedat în Țările Române cum a procedat în Polonia pe care a împărțit-o cu Austria și Prusia. E foarte adevărat că a ocupat Basarabia printr-un șiretlic, dar a avut complicitatea moldovenilor, ne-a oferit, tot prin șiretlic, Buceagul în 1856 și nu tot teritoriul ocupat, apoi ne-a luat Buceagul și ne-a dat Dobrogea în urma Tratatului de la San Stefano și Congresul de la Berlin 1878. Atunci având loc, așa cum am mai spus-o sfârșitul prieteniei și începutul ruso-fobiei.
Să nu uit….de ce își căsătorise Ștefan cel Mare fiica cu moștenitorul Marelui Cneaz al Rusiei sau de ce se aliase Cantemir cu Petru cel Mare? Pentru că erau vizionari….pentru că înțelegeau că ortodoxia este elementul comun…Constantinopolul…Bizanțul după Bizanț și… pentru că eram o țară mică …
Lucruri pe care nu le aveam în comun cu Occidentul, Sf.Imperiu German (nu a încercat Mihai Viteazul?) apoi Austria mai târziu Austro-Ungaria și Germania iar în final U.E.
P.S Bezbojnicii ar trebui să-și amintească de sfatul lui Cantemir cu privire la ruși:”să asculți mult, să vorbești puțin și să păstrezi sub tăcere lucrurile tainice”.
P.S.S Dacă nu era acordul Averescu-Racovski și Lenin nu ne restituia o parte din tezaur, adică titlurile de valoare pe care le-am dat Puterilor Centrale oare cu ce plăteam o parte din Pacea Rușinoasă de la Buftea?