Între ILIE MOSCOVICI şi NICU STEINHARDT

Ilie MOSCOVICI a fost deputat social-democrat în primul parlament al României Mari, cea de după 1 Decembrie 1918. În şedinţa solemnă a Parlamentului României, care a consfinţit noile hotare, cele adevărate, ale României, când toţi participanţii s-au ridicat în picioare să aplaude şi să ovaţioneze istorica izbândă, Ilie Moscovici s-a remarcat prin atitudinea sa cu totul singulară: a rămas ţintuit locului, nu s-a ridicat şi nici nu a aplaudat. Pasă-mi-te, constituţia României Mari intra în contradicţie cu doctrina şi ideile sale politice, vexa drepturi legitime ale altor state şi mai ales ale măreţei Uniuni Sovietice. După înfiinţarea în 1921 a Partidului Comunist din România ( P Cd R), Ilie Moscovici se pare că i-a devenit membru. Membru ilegalist.
Nicu STEINHARDT a fost şi el evreu. Prieten şi coleg, camarad de generaţie cu Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran şi alţii
A scris – după părerea unora, inclusiv a subsemnatului, cele mai inspirate pagini despre sufletul românesc : eseul Secretul Scrisorii piedute. Când spun inspirate sper că spun „exacte, perfect argumentate şi susţinute”. A făcut ani de temniţă sub comunişti, adică pe vremea când România era sever controlată de evrei din speţa lui Ilie Moscovici. N-au fost putini nici evreii din speța lui Nicu Steinhardt. Evrei care au simţit româneşte, care au fost educaţi in familie, de către părinţii lor, să fie loiali ţării în care se născuseră, să-şi iubească şi să-şi respecte semenii printre care găsiseră adăpost şi un rost în viaţă. Dintr-o astfel de familie, de evrei pământeni, se trăgea Nicu Steinhardt. Ar merita să aprofundăm cunoaşterea acestei comunități evreieşti, spre a ne feri de greşeala, inadmisibilă, de a-i pune la un loc cu alde Ilie Moscovici, cu evreii vânduţi Moscovei sau Budapestei, cu evreii cominternişti, trădători de ţară, care nu-şi recunoşteau nici una din obligaţiile cu care îi incărca actul de cetăţenie românească.
În general generalizările sunt păguboase pentru adevăr, mai ales în planul răspunderii morale şi, la nevoie, penale. De aceea, nu vom spune nici măcar că toţi evreii comunişti au fost de teapa lui Moscovici, lipsiţi de loialitate etc. Măcar unul dintre ei a fost deopotrivă un veritabil evreu pământean ! Îl am în vedere pe Alexandru GRAUR. De la el am aflat prima oară de aceşti minunaţi evrei pământeni… Am învăţat şi cum să-i recunosc pe cei mai mulţi dintre ei: după numele de botez. Părinţii lor au avut grijă să le dea un nume românesc care să nu-şi aibă originea în Vechiul Testament. Bună oară Alexandru sau Nicolae, Constantin, Barbu, Dumitru, Vlad, Tudor, Radu, Horia ş.a.m.d.
Aşadar, îi invităm pe cititori şi colaboratorii noştri să reţină aceste două modele de comportament pe care le-au generat evreii în anii petrecuți printre români, motiv pentru care nu vom accepta acele judecăţi superficiale şi eronate, cu pretenţii de valabilitate, privitoare la evreii din România, bazate pe ideea că evreii din România au constituit o comunitate omogenă şi unanimă în atitudini. Comportamentul evreilor din România, fiecare gest al fiecărui evreu, a însemnat un pas mai aproape sau mai departe de cei doi poli intre care evreii s-au mişcat: între Ilie Moscovici şi Nicu Steinhardt, între minus şi plus, întuneric şi lumină, bestialitate şi omenie, ură şi dragoste. Noi, românii, din partea evreilor, am avut parte şi de una şi de alta. Şi de evrei demonici, şi de evrei angelici. N-avem voie să-i uităm nici pe unii, nici pe ceilalţi. Şi n-avem voie nici să-i amestecăm.

Ion Coja