În aceste zile se împlinesc 74 de ani de la capitularea necondiționată a Germaniei, eveniment ce a încheiat al Doilea Război Mondial, cel puțin pe continentul european. Și din acele momente ale trecutului până astăzi, parcă nicicând nu a existat între Berlin și Washington o stare de tensiune precum cea din zilele noastre.

Putem într-adevăr acum observa un îngheț aproape total al relațiilor dintre SUA și Germania, iar cei care pun acest fapt pe seama președintelui Trump, se înșală. Chiar dacă, prin absurd, la Casa Albă ar fi fost astăzi Hillary Clinton, Germania tot ar fi continuat să importe gaze din Rusia, tot ar fi căutat cu Moscova o apropiere ce ar fi devenit toxică intereselor SUA în Europa.

Cea mai recentă dovadă a stării de fapt dintre Germania și SUA o constituie amânarea neașteptată a vizitei pe care secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, trebuia să o facă în această săptămâna la Berlin. Amânarea acestei vizite tocmai în ajunul sărbătoririi zilei când omenirea a îngenunchiat nazismul este de rău augur.

Adevărul nu mai poate fi ascuns: asistăm in prezent la o adevărată bătălie între SUA și Germania, conflict care se petrece în ascuns pe întregul continent european, în special în partea estică a acestuia. Lupta este tăcută: diplomați, servicii de informații, firme multinaționale și ONG-uri din ambele tabere caută să câștige influență în toate statele est-europene, de la Marea Baltică la Marea Neagră și Adriatică. Și, desigur, ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Berlinul este sprijinit în acest război de imensul potențial informativ al Rusiei.

În mod evident, și România face parte din zona de est a Europei. Toate evenimentele majore petrecute în ultimul timp la noi (tot soiul de „dezvăluiri”, manifestaţii „cu cântec” etc.) se leagă de acest război ascuns între SUA (sprijinită de Marea Britanie) și Germania (sprijinită de Rusia și Franța).

Atâta doar că noi, românii, tratăm chestiunea cu indiferență. Ocupați până peste cap cu scanadaluri politice și alte nimicuri, nu avem răgazul de a băga de seamă că, pe teritoriul nostru, nemții și americanii se întrec în a coopta susținători din rândul politicienilor, jurnaliștilor, diplomaților, reprezentanților structurilor de forță și oamenilor de afaceri.

S-a ajuns până la nivelul la care anumite partide politice românești sprijină fățiș o anumită parte în defavoarea celeilalte, cu mențiunea că, având în vedere specificul zonei (România e totuși o țară în care nu știi cine ce hram poartă), chiar și în interiorul acestor partide există fricțiuni în privința „orientării generale”, conflicte ce se lasă uneori inclusiv cu părăsirea partidului, ba și cu formarea unor noi formațiuni politice. Dar să ne ducem cu discuția în concret.

Este limpede că, în prezent, scopul principal al Germaniei este scoaterea Uniunii Europene din criza sa identitară, stabilizarea și dezvoltarea acestei organizații conform intereselor sale. De aceea este clar că, dincolo de demagogia specifică discursului politic, partidele politice românești care sprijină măcar parţial aceste obiective sunt bine văzute la Berlin și, implicit, la Bruxelles. Acest fapt nu este o acuzație, ci pur și simplu o observație.

Pe de altă parte, scopul SUA în Europa este evitarea unei relații prea apropiate între Germania și Rusia. Acest deziderat poate fi atins prin dezmembrarea structurii ce dă vitalitate și putere de negociere Berlinului (Uniunea Europeană) și prin crearea unei zone tampon între Germania și Rusia, prin formarea unei bariere de-a lungul estului Europei, de la Marea Baltică la Marea Neagră și Adriatică (așa zisa „Inițiativa celor Trei Mări”, sprijinită masiv de Washington și dezavuată fățiș de Berlin).

În România, principalul susținător al Germaniei este președintele țării împreună cu forțele politice ce îl sprijină. Este posibil ca orientarea președintelui să fie indusă cel puțin de background-ul său cultural, însă este cert că partizanatul său este ferm și la vedere: a rămas de pomină momentul când președintele a invitat la summit-ul de la Bucureşti al Inițiativei celor Trei Mări tocmai pe ministul de externe al Germaniei. Rămâne de văzut care va fi replica SUA în cazul său sau, mai precis, dacă atitudinea președintelui va avea un efect la destul de apropiatele alegeri prezidențiale.

Tot privind Washingtonul, acesta pare că încearcă sa flirteze cu acel partid pe care l-am putea numi cel mai toxic din România ultimelor trei decenii. Bineînțeles, nu este o alegere deliberată a SUA, ci o alegere în lipsa oricărei alte opțiuni. Un ,,fă-te frate cu dracul’’ până strici șandramaua Berlinului de pe Dâmbovița. Un joc care, pe lângă faptul că este murdar, se dansează și pe muchie de cuțit. Nimeni însă nu a definit politica externă drept un pension de domnișoare.  

Ca să închei rotund, mă voi duce la Referendumul „Fără Penali”, lucru pe care îl recomand tuturor. Voi vota împotriva politicilor ciumei roșii. Fac însă observația că acest referendum ar putea fi mai util Germaniei decât Romaniei. Asta pentru că nu știm dacă votul nostru va fi respectat de clasa politică, dar știm sigur că tinerii care vor vota masiv la Referendum (adică votanții care – ce coincidență! – sunt și cel mai greu de scos din casă), atunci când vor avea alături și buletinul de vot pentru Parlamentul European, evident că nu vor vota reprezentanții acelui partid ce a intrat în conflict cu Bruxelles-ul, respectiv cu Berlinul.