Domnule profesor Ion Coja , sunteți un om de o rară cultură și profunzime . Ori de câte ori vorbesc cu dumneavoastră , învăț din ale omeniei, bunului simț, empatiei , curajului , dragostei de Țară. De unde frumusețea aceasta?

Eu sunt prima generație născută la oraș. Am preluat de la părinți nostalgia satului și m-am simțit solidar cu acest sentiment care îi definea. Rudele noastre din Constanța erau cam toate în această situație. Desigur, aveam neamuri și la țără, unchi, verișori. Constanța era un oraș cosmopolit, cu o prezență românească tot mai puternică. Eu și ai mei am făcut parte din primul val de românizare, reprezentat de românii ardeleni care s-au stabilit în Dobrogea după 1880, oameni de mare calitate umană, care au purtat cu ei dorul de Transilvania unde le era baștina. Am trăit, copil fiind, simțind în familie, dorul de satul natal și dorul de Transilvania. Eram foarte mândru să știu că bunicii mei veniseră din Transilvania, din Bran, Săcele, Rășinari, sate românești aș zice mitologice, pentru mine. Aceasta a fost pentru mine poarta de intrare în fenomenul românesc, în sentimentul apartenenței la neamul românesc.

Cum era România copilăriei și adolescenței dumneavoastră?

România în care am copilărit a fost România în care părinților mei li s-a luat tot pământul, adică tot ce reușiseră să agonisească până la vârsta de 45 de ani. Dar maică-mea, care era un fel de Vitoria Lipan, a salvat familia, am reușit să trăim onorabil, în „demnitate și credință”! Salvarea a venit de la talentul maică-mii de a împleti lucruri din lână, pulovere mai ales. Taică-meu a intrat în câmpul muncii, ca portar, era tot ce putea să-și ofere un chiabur, dar în felul acesta obținea adeverința necesară nouă ca să ne înscriem la școală. De mic copil, din discuțiile în casă, am înțeles lumea în care trăiam, o lume a miciunii și a nedreptății. Am crescut cu respectul pentru morala creștină, țărănească, cu credința în bine, în frumusețea omului, a lumii. Am avut parte și de o înzestrare naturală bună, atât fizică, cât și spirituală. Eram primul la școală. Am avut noroc și de un frate mai mare grozav, mă țineam toată ziua după el, toată viața l-am avut ca model. Asta a făcut să fiu mai matur decât colegii de-un leat! Să fiu lider, deși nu mi-a plăcut această postură și am evitat-o, cât am putut! Cred că a fost una din greșelile mele: excesul de modestie! Deseori este o greșeală, de care profită impostorii, impostorii care niciodată nu lipsesc de la fața locului… Am fost prea îngăduitor cu impostorii din jurul meu. Sincer vorbind, îi compătimeam, deși ar fi trebuit să văd în primul rând cât erau de nocivi pentru ceilalți. În rezumat, aș spune că am învățat de la maică-mea să-l descopăr pe Dumnezeu la tot pasul. Abia după 1990 am căpătat conștiința existenței și a Nefârtatelui, a forțelor Răului instituționalizat. Am intrat în politică cu gândul limpede că trebuie să ne opunem, să nu stâm deoparte. Deocamdată Răul e la putere. Dar nu se va eterniza în fruntea bucatelor!

În aceste vremuri atât de nesigure cum vedeți viitorul României ?

Din păcate nici viitorul omenirii nu este prea sigur! Este agresată rasa albă, creștinătatea, tradiția culturală europeană. Într-o epocă atât de grea, nu avem niciun om politic român în care să-ți pui nădejdea. Nu mai zic că nu avem niciun partid mai de Doamne, ajută! Este evident să suntem ținta unor agresiuni multiple și complexe. Sunt entități politico-economice care ne agresează fățiș sau pe căi mai ocolite. Nu ne vrea nimeni binele nouă, românilor. De ce oare? Din mai multe cauze. În primul rând pentru că avem o țară frumoasă și bogată! De sute de ani suntem invidiați pentru asta. Alt motiv: suntem un popor cu multe calități. Inamicii noștri fac mari eforturi să cultive printre români sentimentul unei inferiorități față de „restul lumii”. Românii sunt îndemnați să se considere inferiori altora, dar când iau parte la o competiție corectă, de obicei se clasează pe un loc fruntaș și descoperă cu mirare că pot face față la orice concurență. Este sentimentul pozitiv cu care se aleg toți românii din diasporă. Dar mai ales suntem incomozi pentru multe cancelarii europene pentru că suntem cel mai numeros popor din această parte a Europei. Și în vreme ce alte țări sunt confruntate cu perspectiva secesiunii – vezi Spania, Italia, Franța, Marea Britanie, Belgia, Ucraina, Rusia însăși, România este singura țară aflată în postura de a-și lărgi granițele prin aplicarea dreptului la auto-determinare. Avem dreptul la România Mare cea din 1939 și perspectiva asta nu încântă nici un guvern european! Trebuie să facem în așa fel ca fiecare român să fie pătruns de acest adevăr! Să știe că avem acest drept și că suntem sabotați de toate cancelariile europene. Am zis „cancelarii”, nu popoare.

Sunteți unul dintre marii iubitori ai românilor din Țară și ai acelora care , prin conjunctura istoriei , sunt în afara ei.

Țin mult la românii „extranei”, cum i-am numit eu. Mai întâi la românii din țările vecine, unde românii sunt o minoritate, dar o minoritatea băștinașă, aflată dintotdeauna în localitățile sau ținuturile unde trăiesc. Acești români, la un loc, sunt mai numeroși decât etnicii minoritari trăitori în România. Este o situație unică în Europa, poate chiar și în lume. Din păcate, acești români sunt ținta unei politici de asimilare, de deznaționalizare forțată din partea guvernelor respective, iar la București nu se răspunde nicicum acestei agresiuni anti-românești. În mod normal, dacă am avea guvernanții ce ni se cuvin, aceștia ar trebui să pretindă reciprocitate de la guvernele vecine: statutul de care se bucură minoritățile etnice din România să li se aplice și românilor care trăiesc ca minoritari în țările vecine.

În ce-i privește pe românii din diasporă, suntem unanimi în a regreta numărul mare al acestor români. Sper ca ei să aibă cât mai curând motive temeinice să revină în Țară. Dar noi trebuie să găsim și partea pozitivă a acestui proces. Căci există. O Românie puternică are nevoie de o diasporă numeroasă și puternică, o diasporă care să rămână conectată la viața românească, care să se organizeze pentru a fi o voce unitară și coerentă, în conexiune permanentă cu guvernul de la București. Acest guvern nu face nimic acum pentru diasporă. Diaspora trebuie ajutată în primul rând ca să-și păstreze conștiința românească. Dacă acum există o acțiune conștientă în acest sens, este numai acțiunea dusă pe plan religios de cele mai importante culte din România. Nu numai de Biserica Ortodoxă Română. Patria recunoscătoare!

Ce taină a iubirii purtați în suflet pentru Nordul Bucovinei, pentru Cernăuțiul dintre cețuri?

Bucovina a fost dintotdeauna o vatră a românismului, un izvor de românitate care s-a revărsat pe toată întinderea românească. Suntem un popor mare, cu o spiritualitate puternică specifică. Această spiritualitate are mai multe componente. Există un spirit oltenesc, unul bănățean, ardelenesc, moldav, fiecare cu marca sa de originalitate, de famec. Există și un spirit bucovinean, legat și de specificul natural al Bucovinei, unic în Europa. Am întâlnit mulți români bucovineni și am remacat un fel al lor de a fi care mi-a mers la suflet! Nu e de mirare că românul cel mai român a fost bucovinean.

Ce mesaj le-ați transmite românilor bucovineni de dincolo de Prut ?

Sunt revoltat de opreliștile care se ridică în calea lor în încercarea atât de firească de a-și păstra naționalitatea. Este evident că Kievul nu-și cunoaște interesul! Țineți-vă tari, fraților bucovineni! Am motive să sper că soarta românilor din jurul României va fi curând alta. Până atunci, țineți-vă legați unii de alții, veniți cât mai des în Țară, deschideți-vă afaceri și interese „peste Prut”, încuscriți-vă între voi, românii din Ucraina și românii de pretutindeni. Dacă aș fi mai tînăr, aș înființa o agenție matrimonială pentru români, prin care să-i ajut pe români să-și întemeieze familii românești trainice, binecuvântate de Dumnezeu cu copii mulți, frumoși și sănătoși!

Dacă ați avea șansa să vă întâlniți cu vreun mare om al planetei de ieri sau poate de azi , cine ar fi acela?

Ciudată întrebare!… Da, m-ar interesa să am o discuție cu Vladimir Putin, ca să-i explic că dacă Rusia imperialistă nu a reușit până acum să ne înghită, ar fi cazul să se împace cu această situație și să priceapă că este mai profitabil respectul reciproc și colaborarea cinstită, bazată pe egalitate de drepturi. Dumnezeu ne-a hărăzit să fim vecini. De ce n-am fi buni vecini?

Ce l-ați întreba sau ce i-ați spune?

I-aș pomeni de aportul adus de români la istoria Rusiei, la cultura acesteia. Din politețe, aș trece sub tăcere răul de care am avut parte din partea Rusiei. Dintre țările din zonă, Rusiei i-ar fi de cel mai mare folos o relație normală cu România. Ar avea mult de câștigat și Rusia, dar și ortodoxia, rasa albă care acum este agresată într-un mod foarte viclean, foarte primejdios. Avem interese comune cu Rusia, iar rușii nu par a fi conștienți de asta.

 

Vă mulțumesc din suflet.

RODICA COJOCARU