Logică de internaut!

 

Câteva mostre de gândire confuză, gândire la plezneală, căci internetul suportă orice!

 

1. Mă face atent cineva, un comentator de pe www.ioncoja.ro, cum că sunt „unii” care comentează pe felurite bloguri orientarea site-ului pe care îl întrețin de ani de zile, potrivit cărora aș fi „agentul” unei mari puteri străine… Și mă sfătuiește să difuzez pe site un film anume, gest prin care aș dovedi că mi-e indiferentă imaginea acelei mari puteri… Cum filmul era în sine interesant, îl pun pe site și mai adaug câteva elemente, ușor de verificat, prin care pot dovedi că nu-mi pasă de ce zice lumea despre acea mare putere.

Comentatorul cu pricina revine și mă face atent: cine se scuză, se acuză!… Se potrivește biata vorbă ca nuca-n perete!

În ce constă greșeala, de ce nu se potrivește cunoscutul proverb franțuzesc? Acest proverb, subtil, prea subtil pentru unii, se aplică în situațiile în care cineva, fără să fie acuzat de nimeni, se trezește scuzându-se, apărându-se de o învinuirea a sa pe care nimeni nu a rostit-o! Dar, pentru că individul „se simte cu musca pe căciulă”, se demască singur prin nevoia de a se scuza!… Nu-i cerea nimeni!

Altminteri, când cineva te acuză – cazul meu, cum să nu mă apăr și „să nu mă scuz”?!

S-a înțeles?

 

2. Primesc de la mai mulți „colegi” de Internet un text tembel semnat de neadormitul Napoleon Săvescu, un atac „imund” – cum zice toată lumea când este vorba de o calomnie ticăloasă. De data aceasta, la adresa unui savant și mare profesor! A asistat Napoleon al nostru la o conferință a profesorului clujean și, la sfârșit, punându-i el câteva întrebări încuietoare, l-a dovedit că este un „rătăcit” în tagma istoriografilor!… Noroc că textul pus în circulație ne dă oarecari informații și despre întrebările „încuietoare”! Întrebări greșite, prostești, năuce, dovedind încă o dată că persoana de ani de zile rătăcită este nelipsitul Napoleon!… Este tot mai limpede că bietul „doctor” moștenește o genă cam zbanghie de la cei care l-au pricopsit cu numele de Napoleon!…

Îmi fac datoria colegială și le răspund celor care mi-au trims relatarea făcută de Napoleon Săvescu, dojenindu-i pentru ușurătatea cu care au dat crezare unui dovedit plagiator, incompetent și agresiv semi-doct!… Cum au putut să-și închipuie că un asemenea ne-născut putea să-l pună în dificultate pe profesorul clujean?…

De la câțiva internauți am primit însă răspunsul: faptul că dl profesor A.I.P. tace și nu-i răspunde Napoleonului înseamnă că nu are argumente! „Cine tace consimte! Zice un dicton juridic.”

Domnilor, nu ați încercat niciodată sentimentul care se numește lehamite? Lehamite, jenă, scârbă, rușine de rușinea pe care celălalt nu o are, sastiseală… Napoleon Săvescu, atunci când se pronunță în domeniul în care s-a făcut până acum de rîsul curcilor, este capabil să stârnească felurite variante ale sentimentului numit mai sus! Mai poate fi vorba și de stupoare, când nu-ți vine a crede că cineva poate spune cu atâta seninătate așa de mari enormități… O fi întreg la minte, te întrebi! Nu cumva îi dau peste cap tratamentul dacă mă apuc să-i spun unde greșește?…

Mai clar: nu vă puteți imagina că nu totdeauna răspunzi unuia care te „atacă”? Când distanța între cel atacat și atacator este prea mare, răspunsul este invers proporțional, iar cel mai des tăcerea este singurul răspuns posibil și potrivit!

Calul, a fost lăsat de Dumnezeu să se apere cu copita, cu lovituri de copită! Așa se apără de lupi, urși, lei, dinozauri etc. Dar când îl atacă o muscă sau un țânțar, calul nu dă cu copita!… Ar fi o mare disproporție!… Nu v-ați putut gândi singuri că ar putea fi vorba și de această explicație a „tăcerii” domnului profesor?!

Deseori mi se aduce acest reproș pe internet: de ce am răspuns la unele întrebări sau provocări josnice, de calitatea cea mai proastă?! Cred că în acești termeni m-aș fi mirat și eu dacă aflam că domnul rector ar fi dat curs unui gest prostănac, imund, înnobilându-l prin replică, transformându-l în dispută!…

Răspund deseori unor astfel de întrebări sau provocări, din deformare profesională: încerc să-l ajut, să-l fac puțin mai deștept, mai pricepător(!) pe căzutul din lună! Pedagogul din mine răbufnește irepresibil!…

 

3. Deunăzi am publicat un text în care spuneam despre Ion Iliescu că, foarte probabil, nu a știut unde se va ajunge după „căderea” lui Ceaușescu! Că și-a imaginat cu totul altfel propria sa traiectorie de după 1990… Nu puneam problema vinovăției pentru situația în care a ajuns România! Ci mă întrebam dacă a fost cineva în România care a știut cu adevărat ce va ieși din „căderea” lui Ceaușescu!

Unui comentator i se pare că-i iau astfel apărarea lui Ion Iliescu și declară că nu mai înțelege care este poziția mea! Sunt pro sau contra lui Ion Iliescu?!…

Unde este greșeală?

Există o categorie de oameni care gândesc ca Borcea, dinamovistul ăla celebru, care la meciul dintre Steaua și FC Barcelona a ținut cu Barcelona, și era să moară de inimă rea că Steaua a ieșit campioană europeană!… Doar deh, el este dinamovist și adversar al Stelei cu orice chip și în orice situație! Dacă s-ar prăbuși avionul cu echipa adversă, se va ruga la Dumnezeu să nu scape cumva vreunul!…

Așa sunt unii partizani sau adversari politici!… Nu acceptă despre adversar să audă decât critici și înjurături! Eu, dacă l-am criticat deseori pe Iliescu, înseamnă că-i sunt adversar!  Și cum de am ajuns să mă contrazic zicând ceva de bine despre un adversar?!…

Să fiu mai explicit?

Este vorba numai și numai de respectul adevărului! Nu există persoană publică despre care să nu ai de spus decât de rău! Nu există ticălosul perfect, care să nu fi făcut și ceva bun la viața sa.

Cândva, foarte tînăr fiind, m-am mirat și eu când i-am văzut pe Țuțea sau Ghinea că sunt în stare să spună ceva de bine despre cei de care au fost întemnițat pe nedrept atât amar de ani, 13, respectiv 17… Adică atunci când am întâlnit legionari capabili să vadă și să evidențieze reușitele comuniștilor, ale adversarilor, ale celor de care au fost prigoniți și persecutați până la omucidere!… Prima dată m-am mirat și eu! Prostește!

 

27 ianuarie 2014

Ion Coja