Stimate Domnule Profesor,
1. Fara a sti de Kalergi decat de pe site-ul ioncoja,ro, ce scrieti aici este confirmat de realitate si de concluziile la care se poate ajunge doar urmarind efectele…”vede-n capat inceputul /cine stie sa le-nvete”.
2. Cei care traiesc sau au trait/lucrat ceva timp in tarile unde multiculturalismul este politica de stat, au constatat (daca au ochii deschisi si nu se mint singuri) si aceasta: multiculturalismul duce la metisaj si la ingradirea libertatii de exprimare, la dictatura minoritatii.
Si nu ar fi de mirare (daca au fost mai occidentai decat occidentalii si nu si-au educat copiii in traditia romaneasca, nu au vorbit romaneste in casa) ca odraslele lor sa le vina acasa intr-o zi cu o persoana macar de alta culoare, daca nu de acelasi sex.
3.Or s-a scris in Biblie ca este bine ca omul sa se casatoreasca in legea lui, altfel spus, in natia lui, in consecinta sa-si prezerve zestrea, inclusiv cea genetica. Supravietuirea Neamului !
Iar daca aceasta s-a dat ca sfat unei populatii mentionate in Vechiul Testament, acest sfat poate fi insusit de orice alta populatie si natiune.
Deci se poate spune ca era un sfat bun. Facand contrariul, este clar ca era ceva rau, o unealta foarte buna de a face raul, de a distruge natiuni schimbandu-le in altceva.
4. Cunoasterea inamicului iti arata ce arme foloseste; cele mai eficiente arme sunt cele care contracareaza armele lui. Este bun la comunicare ? Sa fim si noi.
Comunicarea eficienta este esentiala, si este una dintre marile provocari ale oricarei structuri, fie partid, fie organizatie, economica sau nu.
Definitiile corecte si proprietatea termenilor sunt la baza comunicarii.
5. Din pricina colonialismului si a variantei lui moderne, globalizarea (care este expansiunea economica a statelor cu economii puternice, evident capitaliste), forta de munca, inclusiv cea romaneasca, s-a raspandit pe toate continentele. Implicit, s-au destramat familii si s-au creat altele noi, avand ca rezultat familii mixte.
6.Totusi, cele mai multe familii mixte se vad la fostele imperiii colonialiste (Anglia, Franta, Belgia, Germania, Italia, Portugalia, Olanda, Spania); milioane de oameni din fostele colonii au capatat cetatenia tarilor colonizatoare si s-au mutat in acele tari, au modificat demografia acelor tari.
(Din acest punct de vedere, as spune ca e un lucru bun ca Romania nu a avut colonii; am fi
fost demult metisati in proportie foarte mare, daca nu chiar complet).
7. Migratia dinspre fostele colonii spre tarile colonizatoare are azi
acest efect; in Paris majoritatea sunt de fapt marocani, algerieni,
congolezi, etc.
Dar sunt pacatele lor; sa plateasca singuri pentru
ele, sa nu ne lasam si noi trasi in acest vartej, de dragul unei Uniuni
Europene, cu care am avea de impartit doar daunele.
8. Acelasi lucru se vede si la statele militariste, care au avut si au baze militare pe teritoriul altor state.
De curand, am re-intrat si noi, de buna-voia guvernelor, nu din voia natiunii romane, in aceasta categorie „selecta”: de fosta tara coloniala sau invinsa in razboi: de stat care are pe teritoriul sau baze militare straine !
Sa meritam noi asta ca natie ? Am fi meritat (si meritam inca) un Referendum in care romanii sa fie intrebati daca vor baze straine pe teritoriul national.
Poate inca se mai poate face acest referendum.
9. „Cine renunta la libertate pentru siguranta nu le merita pe nici una din ele si le va pierde pe amandoua”
De ce nu am avea NOI INSINE capacitatea militara de a detine o astfel de baza militara ? Nu una, ci zece, daca e nevoie de zece ? Avem o multime de unitati militare in paragina !
Se pot cumpara echipamentele, oamenii pot fi instruiti, si nu vom mai fi uneltele nimanui.
(Daca ramanem la stadiul de unelte, de aia apar si cozile de topor…pentru ca exista conditille de a le avea..conditii create si speculate de beneficiarii tradarilor…)
Militarii romani sunt capabili, sunt si multi civili, specialisti in multe domenii, care ar sustine toti cu munca si idei acest proiect, ingineri in Romania inca mai sunt.
Si bani sunt (inainte de a fi furati); e nevoie doar de vointa politica.
Ce ne impiedica pe noi sa fim puternici ?
O Tara nu poate fi puternica avand o armata slaba si sub dotata, si nu poate fi independenta cu baze straine pe teritoriul ei. Ar trebui ca militarii romani sa fie instruiti sa foloseasca tehnica respectiva, pe care sa o cumparam, apoi militarii straini sa plece. In cativa ani cat ar dura aceasta predare-primire, scolile militare vor avea si ele ceva de facut: sa pregateasca personal conform cu nevoile de azi ale armatei.
10. Alt rezultat al globalizariit: o multime de copii fara tata, care nu apartin nici unei rase, desi unii ar zice ca ar apartine ambelor.
11. Avem o datorie sacra: in a ne educa propriii copii, si toti copii natiunii romane, in dorinta de continuare a existentei neamului nostru, asa cum este el.
Este o datorie sacra de a crea conditiile cresterii demografice a romanilor, in tara numita Romania. Si asta inseamna macar 3 copii in fiecare familie.
Inceputul este bun, inscriem in Constitutie ce este Familia pentru noi, crestini de orice confesiune religioasa. Insa nu s-a facut inca, si acest priect trebuie sustinut de toata suflarea romaneasca. Nu doar cu vorbe, dar si cu donatii pentru Coalitia pentru Familie si implicare, daca nu personala, macar la vot.
12. Fara suport economic si educatie in Biserica (de orice confesiune crestina), in Familie, in Scoala: greu de crezut ca vom rezista.
In fond este o chestiune de educatie si apoi o chestiune de alegere. Liberul arbitru nu ni s-a dat degeaba.
13. „Multi chemati, putin alesi”.
Profesorii si invatatorii nostri isi iau oare rolul in serios?
E drept ca (inca) nu sunt bine platiti, incat sa nu aiba grija zilei de maine.
Multi nu au chemare de educatori. Predarea seaca a unei discipline nu te face nici profesor, nici diriginte.
Rolul lor principal este de modelatori ai copiilor natiunii.
Politicile guvernelor, judecand dupa efecte, sunt contrare intereslor natiunii.
Dar pe profesori cine ii impiedica sa educe cum trebuie pe copiii si tinerii nostri ?
Cred ca selectia invatatorilor si profesorilor trebuie facuta pe criterii care depasesc pregatirea de specialitate…Sunt oameni care au acces la mintile copiilor si tinerilor nostri, au importanta strategica, nu mai prejos de a unui militar, politist, procuror, judecator, parlamentar. Trebuie selectati riguros, si platiti pe masura importantei a ce trebuie ei sa ofere societatii.
„You get what you pay for” spun unii…ce primesti este pentru ce bani platesti.
Ce folos are natiunea daca studentii extraordinar de buni la cercetare pleaca la doctorate in SUA, Canada, etc si raman acolo ?
Romania nu beneficiaza cu nimic, desi educatia in Romania s-a facut.
Ce folos daca multi profesori cu talent si chemare, decid sa schimbe meseriile, pentru ca nu sunt nici respectati, nici platiti ? Cheltuiala cu fiecare student care decide sa nu-si practice meseria in Romania, sau sa nu lucreze in Romania, ar trebui pusa pe nota de plata a primilor ministri si presedintilor din 89 incoace.
La fel si pentru doctorii plecati, pentru ca nu li s-au creat conditii sa lucreze pentru sanatatea natiunii romane. S-a umplut Italia de asistente medicale din Romania.
14. Pentru ca site-ul ioncoja.ro are caracter educativ, din dorinta de a avea, ca in orice constructie, si fundamentele teoretice corecte si complete, va propun sa faceti un link dedicat catre o zona de Definitii, in care termenii semit, antisemit, evreu, khazar, rasa/rasial/rasialist, natiune/national/nationalist, xenofob, sovin/sovinism/ sa fie explicate, ca in dictionar, cu originile lor si eventual cu linkuri catre articolele in care s-a scris despre ele.
Cred ca ar prinde bine multor tineri. Este atat de usor de confundat cineva care militeaza impotriva anti-romanismului cu o persoana ….anti-ceva (antisemita de exemplu, daca nu este de acord si combate cu argumente ce spune un evreu).
15. Internationala rasialistilor deci…Nu e rau. Sunt convins ca e realizabil. Nu suntem noi singurii care vor sa-si pastreze natia.
Doar ca la unii e cam tarziu.
Noi mai avem una, doua sanse…nu prea multe. Deja avem legi care ingradesc libertatea de exprimare; ar trebui abolite cat mai curand.
Sa incepem cu inceputul. In interior.
Cum se castiga alegerile Parlamentare din decembrie 2016 ?
MULTICULTURALISMUL CONSTITUIE O IMPOSIBILITATE!!!
ACOLO UNDE CULTURILE OAMENILOR INGHESUITI TALMESH-BALMESH SUNT GENERATOARE DE CONFLICTE PERMANENTE CARE DESTABILIZEAZA SOCIETATEA!
SCOPUL GRUPARII OAMENILOR IN STATE PRECUM SI A CONSTITUTIILOR STATELOR ESTE MENTINEREA ECHILIBRULUI SI ARMONIEI IN SANUL SOCIETATII/NATIILOR .
MUSULMANII AU DOVEDIT PANA AZI REPETAT CA NU SUNT ASIMILABILI, SPRE DEOSEBIRE DE POPOARELE ESTEUROPENE ALE CAROR MEMBRI AU FOST MEREU INTEGRABILI SI ASIMILABILI DE CATRE CULTURILE VESTEUROPENE.
ACESTE SUNT CONCLUZIILE CELOR MAI DOCTI SI CINSTITI GANDITORI AI GERMANIEI(ex Prof univ Dr JURAE ALBRECHT SCHACHTSCHNEIDER, UNIV NURNBERG/ERLANGEN), sau bancherul Thilo Sarrazin care arata ca dupa trei generatii turcii din Germania tot n-au invatat limba tarii gazda!!!!!!!!!!!! SAU AI FRANTEI, vezi ce zice ERIC ZEMMOUR CARE A TRAIT INTRE MUSULMANI IN AFRICA DE NORD SI STIE EXACT CA NU SUNT ASIMILABILI!
CONSTAT CA IN BELGIA IN TIMP CE ROMANII SUNT CAUTATI , MUSULMANII NU-S, LA FORTELE DE MUNCA, IN CONSTRUCTII DE EXEMPLU. IN SCHIMB MUSULMANII TRAIESC IN GHETTOURI UNDE POLITISTII SUNT UCISI DACA SE DUC SA FACA ORDINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ATI INTELES CA MULTICULTURALISMUL ESTE TOT O UTOPIE MARXISTA?
DE FAPT ESTE UN DESPOTISM CARE URASTE RASELE UMANE CARE SUNT DATE DE LA DUMNEZEU SI CARE CONSTITUIE NORMALITATEA NATURII PRE PAMANT!
OAMENI BOLNAVI CA MAIMONIDE, ROTSCHILD, SOROS, SI IDEALURILE LOR TREBUIESC DEFINITE DREPT CEEA CE SUNT:
CRIMINALI CARE EFECTUEAZA ATACURI CONTRA NATURII UMANITATII !!!
EI NU AU NICIUN DREPT SA DISTRUGA ACEASTA ORDINE A LUMII NOASTRE PRIN UTOPIILE LOR BOLNAVE!
EI TREBUIESC IMPIEDICATI SA ISI PUNA UTOPIILE BOLNAVE IN FUNCTIUNE CACI N-AU CREAT EI OMENIREA!!!
EI NU SUNT DUMNEZEU!
EI SUNT NISTE CRIMINALI BOLNAVI LA CAP!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
EI SUNT NISTE MINUS-SUFLETE!
RETRAGETI CETATENIA ROMANA TIGANILOR care comit infractiuni in Occident si Romania, proxenetism, cersetorie, furt, talharie, refuz de a plati taxe si impozite!
intrebare pentru domnul profesor Coja: https://stopnorway.wordpress.com/2016/08/16/ion-coja-a-luat-conducerea-la-partidul-romania-mare/
vad ca la teorie sunteti cei mai grozavi, dar cu ce ,,organizatii internationale,, ati luat legatura de va dati atat de grozavi? ce faceti cu PRM-ul, vreti sa faceti ceva, sau doar sa dati teorie pe internet? Eu m-am oferit sa candidez pentru Anglia, daca nu doriti sa candidez din partea PRM-ului nu este absolut nici o problema! O sa candidez impotriva voastra!
Faceti apeluri de ani de zile la romani pe internet sa va vina alaturi, si cand se aleg putini,dar de calitate romani ii respingeti sau ii ignorati. Nu este nici o problema, se poate rezolva altfel.
Nu ,,rassa alba ,, dispare, ci dispare doar POPORUL ROMAN pentru ca romancele se sinucid si isi fac avorturi cu milioanele! Polonezii au interzis prunc-uciderea, natalitatea lor este foarte mare, au invadat si Anglia cu imigrantii lor polonezi!! Englezii au cate 3, 4 copii de familie, nu moare nici o rassa alba!! Moare doar rassa alba ROMANEASCA ,germana, ucraineana, ceha, ungureasca, din cauza
-avorturilor
-contraceptiei hormonale cancerigena
-vaccinurilor administrate Europei de est, cu efecte adverse(din import pe spagi)
-legalizarii casatoriilor intre homosexuali si adoptiile de copii de catre acesti perversi.