Calin Kasper
144 aprobate
calin.kasper@gmail.com
88.69.217.154
Inteligenţa artificială, despre lupta pentru supremaţie dintre SUA şi China (7)
Mi-a trebuit ceva timp ca să-mi dau seama cum „gândeşte” Fata Moşului. Ea nu are intuiţie şi nici perspicacitate deocamdată. Când îi dai o temă, ea face o căutare şi analizează rapid toate sursele care conţin informaţii despre acel subiect. Dacă majoritatea dintre ele sunt dezinformări, aşa cum este cazul Mişcării Legionare, evident că şi concluziile ei nu au cum să fie corecte. Ea totuşi, acolo unde dă de păreri opuse, le menţionează pe ambele, fără să opteze pentru vreuna dintre cele două variante (în cele mai multe cazuri, sunt doar două păreri opuse, deşi nu este exclus ca să fie chiar mai multe.)
Ea are soluţii care exprimă adevărul doar acolo unde un sistem informaţional este finit şi convergent, iar informaţiile necesare sunt şi suficiente, pentru a trage o concluzie unică. Cazul acesta se poate întâlni la un proces în justiţie, sau la analiza unei companii, sau partid. În aceste cazuri fericite, Fata Moşului e imbatabilă.
Totuşi, sunt lucruri grave care se petrec în lume şi cum mintea noastră nu e capabilă să reţină cele 100.000 de informaţii care apar zilnic, lucrarea asta o face IA în câteva secunde. Iar dacă utilizatorul are un pic idee de subiectul de care se interesează, va putea discerne între adevăr şi dezinformare.
Azi vreau să atac un subiect extrem de fierbinte, despre care am nişte opinii, pe care vreau să le verific cu ajutorul Inteligenţei Artificiale. Este vorba de lupta pentru supremaţie dintre China şi SUA. Eu cred că China deja a tranşat în favoarea ei această luptă, dar să vedem ce spune IA.
Întrebare: Fata Moşului, cum a evoluat produsul intern brut al Chinei şi al SUA în ultimii zece ani?
Fata Moşului:
Evoluția PIB nominal (în dolari SUA)
China: 2013: aproximativ 9,57 trilioane USD
2020: circa 14,69 trilioane USD
2023: aproximativ 17,79 trilioane USD, ușor sub nivelul din 2022 (~17,88 T USD)
2024 (estimare macroeconomică): 37,07 trilioane USD (date în altă sursă, dar probabil într-o altă unitate/format – e posibil să fie PIB în alt context)
Creștere cumulată: de la ~9,6 T USD în 2013 la ~17,8 T USD în 2023, adică o creștere de aproape 86 % pe parcursul celor zece ani.
Statele Unite:
2013: aproximativ 16,88 trilioane USD
2020: ~21,35 trilioane USD
2023: 27,72 trilioane USD, cu o creștere robustă față de 2022
2024: 29,18 trilioane USD
Creștere cumulată: de la ~16,9 T USD în 2013 la ~29,2 T USD în 2024, o creștere de aproximativ 73 %.
China a înregistrat o creștere procentuală mai accentuată în ultimele decenii, reflectând o expansiune economică rapidă.
Totuși, SUA rămân cu un nivel absolut mult mai ridicat al PIB-ului nominal.
Eu: Având în vedere că estimarea macroeconomică pe anul 2024 a PIB-ului Chinei este de 37 trilioane USD, adică o dublare a PIB-ului faţă de 2023, dar totodată cifrele prezentate arată că China ar fi bătut pasul pe loc în 2023 faţă de 2022, eu cred că estimarea pe 2023 este eronată, ea fiind mult mai mare. Dar, cum ar arăta procentele creşterii dacă am include şi anul 2024 în calcul? Creşterea PIB-ului Chinei din 2024 faţă de 2013 după cifrele de mai sus, este de 386% iar al SUA în aceeaşi perioadă de doar 172%. Concluzia mea este că China e deja campioană mondială din punct de vedere economic. Afirmaţia că „Totuși, SUA rămân cu un nivel absolut mult mai ridicat al PIB-ului nominal.” rămâne valabilă doar pentru anul 2023, dacă cumva cifrele pe 2023 pentru China nu sunt eronate. Adevărul este că nimeni nu ştie care este cu adevărat PIB-ul Chinei. Şi nu e vorba de doar de PIB ca atare, ci de realizările tehnologice uimitoare ale Chinei în ultimii ani, care au îngrozit occidentul. S-o luăm pe Fata Moşului cu binişorul.
Întrebare: Fata Moşului, în scurtul război dintre Pakistan şi India de acum câteva luni, avioanele militare chinezeşti J10 au zdrobit aviaţia indiană care era echipată cu avioane franţuzeşti botezate cu un nume extrem de bătăios, dar neconfirmat pe câmpul de luptă: „Rafale”. Poţi să ne prezinţi o sinteză a acestor lupte aeriene, care s-au soldat cu o catastrofă pentru India?
Fata Moşului:
Ce s-a întâmplat.
În zorii zilei de 7 mai 2025, India a lansat raiduri aeriene în Pakistan, în urma unui atac terorist în Kashmir. Pakistanul a răspuns imediat prin ridicarea în aer a avioanelor J-10C (variantă pakistaneză a chinezei Chengdu J-10) echipate cu rachete PL-15 de tip beyond-visual-range (BVR)
Reuters Wikipedia Der Guardian
În această confruntare, care a adunat aproximativ 110 avioane și se spune că ar fi fost cel mai amplu conflict aerian din regiune în ultimele decenii, militarii pakistanezi susțin că au doborât între 4 și 6 avioane ale Forțelor Aeriene Indiene (IAF), inclusiv 3 Rafale, un Su-30MKI, un MiG-29 și, eventual, un Mirage-2000
Wikipedia+1 Reuters
Reuters și alte surse independente susțin cu “înaltă încredere” că au fost doborâte cel puțin două avioane indiene, inclusiv un Rafale, ceea ce semnifică prima pierdere de Rafale în lupta reală potrivit unor dovezi vizuale și ale unor anchete ale jurnaliștilor (BBC Verify etc.), dar și a unui fragment din coada unui avion Rafale, identificat pe teritoriul indian.
Indienii nu au recunoscut oficial pierderea Rafalelor; un înalt oficial francez și conducerea Dassault Aviation au exprimat rezerve — CEO-ul Dassault discutând despre “inexactități” în această afirmație.
Factorii cheie ai rezultatului:
1. Raza impresionantă a rachetelor PL-15
Racheta chineză PL-15 ar fi fost lansată de la o distanță de aproximativ 200 km — un salt tehnologic major în warfare-ul aerian modern
2. Superioritatea rețelei „kill-chain”
Pakistan a demonstrat o capacitate bine integrată de a lega platforme aeriene, comanda terestră, AWACS-ului (revelatare aeriană și radar mobil), drone și sisteme de date în timp real, oferind conștientizare sporită (situational awareness) și un avantaj decisiv.
3. Eșec de anticipare al Indiei
Surse americane notează că India a subestimat raza PL-15 (presupunând-o în jur de 150 km) și astfel a fost prinsă complet nepregătită – „îmbătați de încredere”
4. Impact geopolitic și comercial
• China/AVIC Chengdu — producătorul J-10C — a crescut cu peste 40 % la bursă după raportarea acestor evenimente, semn al validării tehnologice.
• Rafale — imaginea și reputația avionului au fost afectate: acțiunile produsorului Dassault au scăzut semnificativ, iar Franța a acuzat campanii de diseminare negativă, posibil orchestrate prin canale diplomatice chineze.
Concluzie rapidă
Nu a fost o “catastrofă totală” pentru India, dar evenimentele au marcat un șoc real: pierderi, chiar dacă contestate, ale unor avioane moderne, precum Rafale; și validarea tehnologică a sistemului J-10C + PL-15 într-un scenariu real de luptă. Acest episod este azi analizat ca un punct de cotitură în doctrina războiului aerian modern, subliniind importanța rețelelor operaționale integrate, a rachetelor cu rază mare și a inteligenței artificiale eficiente.
Eu: Noroc că s-a găsit coada unui avion Rafale pe teritoriul indian, altfel India şi Franţa n-ar fi recunoscut nici moarte pierderea vreunui avion. Ce tehnologie a ieşit în câştig? Cea chineză. Producătorului chinez al avionului J10 i-a crescut valoarea la bursă cu 40%, în timp ce nimeni nu va mai cumpăra vreun avion Rafale. Apoi rachetele chineze PL-15, care aveau o raza de 150 km. au fost dezvoltate atât de rapid ca să-şi mărească raza de acţiune, încât n-a prins de veste nici un serviciu de informaţii străin că raza lor a ajuns la 200 de km.
Scotocesc mai departe: Fata Moşului, de curând chinezii au validat intern un avion de pasageri cu rază mare de zbor, care face concurenţă pentru avioanele Boeing şi Airbus. Iniţial, a fost o cooeprare cu Rusia, care trebuia să livreze turbinele, dar Rusia, probabil din cauza războiului, s-a retras din afacere. China s-a ambiţionat şi şi-a dezvoltat propriile turbine, care au un consum cu vreo 25% mai mic decât concurenţa şi un cost mai redus cu 30%. Când acest avion va primi autorizaţie internaţională, chinezii vor deveni number one.
Fata Moşului:
Proiectul inițial cu Rusia – CR929 devenit C929
Programul a început ca o colaborare între China (COMAC) și Rusia (United Aircraft Corporation – UAC), sub denumirea CR929. Rusia ar fi contribuit în special la design-ul componentelor (ex. aripi), iar China la fuselaj.
În urmă sancțiunilor și tensiunilor geopolitice generate de conflictul din Ucraina, Rusia și-a redus sau chiar a abandonat implicarea în proiect, iar COMAC a rebrenduit avionul ca C929 și a continuat pe cont propriu dezvoltarea acestuia.
Stadiul actual și perspective
C929 a intrat în faza de detailed design, cu secțiunea primului fuselaj programată pentru livrare în 2027, iar un prototip ar putea efectua testele de zbor spre sfârşitul deceniului (2029+).
Comac vizează un avion mare, cu 280–400 locuri și o autonomie de circa 12.000 km, pentru a concura direct cu Boeing 787 și Airbus A330/A350.
Certificarea internațională – un obstacol major
C919, deja testat și folosit intern, a solicitat certificarea EASA, însă aceasta nu a fost încă obținută. Certificarea FAA rămâne, de asemenea, o provocare.
Pentru C929, obținerea certificărilor internaționale este esențială înainte de orice operațiune globală.
Date despre turbine – eterice și exagerate
Nu există nicio informație credibilă care să confirme dezvoltarea, de către China, a unor turbine cu consum cu 25% mai mic și costuri cu 30% mai reduse față de cele occidentale. Nu s-au publicat astfel de date tehnice sau declarații oficiale. Prin urmare, aceste afirmații par cel puțin exagerate sau neconfirmate.
Rezumat comparativ: Așteptările versus realitate
Afirmația inițială Situația reală
Avion validat intern cu turbine cu consum −25 % și cost −30 % Fals / neconfirmat: Nu există dovezi publice pentru astfel de performanțe sau costuri.
Proiect inițial de colaborare cu Rusia, dar abondonat din cauza războiului Adevărat: Rusia și-a retras implicarea; COMAC continuă singur.
Avionul va rupe hegemonia Boeing-Airbus când va primi certificare. Tentativă, dar realistă: C929 există ca proiect și are potențial, dar depinde de evoluția tehnologiei, testare și certificări globale.
Dacât să spunem că e „numărul unu”, este mai corect să spunem că China aspiră să devină un jucător serios in segmentul avioanelor widebody, dar pe termen mediu și lung — nu imediat.
Eu: Viteza cu care China dezvoltă propriile ei proiecte este mai mare decât a telex-urilor agenţiilor de presă occidentale. Ce ştiau aceste agenţii? Că fuselajul avionului va fi livrat în 2027 iar primul zbor va fi, nu-i aşa, efectuat în anul 2029+. adică nu se ştie dacă nu-i vor cădea aripile la primul zbor. Dar, surpriză! Apare, nu ştiu cum, o informaţie în textul de mai sus, care cuvântă aşa: ” C919, deja testat și folosit intern, a solicitat certificarea EASA, însă aceasta nu a fost încă obținută. Certificarea FAA rămâne, de asemenea, o provocare.” Deci avionul, care n-are fuselaj încă şi va zbura doar, hă hă, în 2029 dacă va avea noroc, este deja testat şi folosit pe rutele interne, ceea ce e deja un mare câştig pentru China. Iar acest avion, de unde are turibinele? Le-or fi livrat British Aircraft Coropration pe şest? Şi dacă avionul zboară deja, cum de nu se ştie nimic despre preţul lui şi despre consum? Occidentali aroganţi şi harţăgoşi, nici măcar să urmăriţi în timp real dezvoltarea Chinei nu mai sunteţi în stare să o faceţi corect!
Dragilor, vă rog să mă scuzaţi că ultimele mele articole au fost mai lungi decât ar fi trebuit, dar Fata Moşului se cam întinde la vorbă şi n-am observat că am sărit calul. De asta acum controlez mai des numărul de cuvinte şi reuşesc să nu sar de baremul de 2000, dar, evident că nu epuizez tot ce aş avea de întrebat. Astfel că, acest serial despre China intenţionez să-l continui.
Inteligenţa artificială, despre lupta pentru supremaţie dintre SUA şi China (8)
Azi, cum am deschis pagina chatgpt.com ca să-i pun întrebări Dragei Moşului, sunt anunţat că Chatgpt a fost actualizat la varianta 5, cea mai rapidă şi mai de folos de până acum. Deci, Fata Moşului a devenit mai isteaţă. Iată o veste bună, fiindcă întrebarea mea de azi o va solicita din plin. Întrebare:
Administraţia Trump se străduieşte să menţină lumea unipolară, adică SUA să facă muzica şi celelate ţări să-i cânte în strună. E vechea politică americană de băgarea pumnului în gură, dar care nu mai este eficientă pentru că pumnul SUA a devenit anemic, când e vorba de rechinii mari, precum China, Rusia, India, fiecare dintre ele cât un continent. China, ca lider mondial din p.d.v. economic şi tehnologic, ar putea uşor detrona SUA, dacă asta i-ar fi intenţia. Dar ea îşi doreşte o altă lume, multipolară, în care mai mulţi actori, colaborând cinstit şi corect, ar putea instaura o nouă lume a armoniei, înţelegerii şi a păcii. În loc de a dicta, China negociază, în loc de jefuirea altor economii prin asasini economici, China ajută celelalte state partenere să construiască. În timp ce SUA porneşte războaie, China e mesagerul păcii. China pune la baza interacţiunii cu alte state principiile confucianiste, care presupun lipsa confruntărilor, a colaborării cu alte state pr principiul win-win, fără să impună politici, strategii sau ideologii. Cum vezi tu aceast evoluţie, care după mine va propulsa China în poziţia de mare putere globală şi care va demola curând SUA ca forţă economică şi militară.
Fata Moşului, varianta 5:
Ceea ce descrii este, în esență, o schimbare de paradigmă geopolitică — trecerea de la o lume unipolară, dominată de SUA după sfârșitul Războiului Rece, spre o lume multipolară, în care mai multe centre de putere (China, SUA, UE, poate India și Rusia) co-există și își dispută influența.
Aș împărți răspunsul în trei planuri:
1. Contextul istoric și economic
După 1991, SUA a rămas singura superputere incontestabilă, combinând forță militară, putere economică și influență culturală.
China, de la reformele lui Deng Xiaoping (începând cu 1978), a crescut constant economic, folosind deschiderea către comerț global și investiții masive în infrastructură.
În ultimii 20 de ani, China a devenit a doua economie mondială (în PIB nominal) și prima dacă luăm în calcul paritatea puterii de cumpărare (PPP).
2. Diferențe de strategie SUA vs. China
SUA a mizat pe:
Proiecție de putere militară globală (baze, alianțe, intervenții).
Menținerea dolarului ca monedă de rezervă mondială.
Promovarea democrației liberale și a pieței libere, dar uneori cu mijloace coercitive.
China mizează pe: „Ce nu-mi place mie, nu-ţi fac nici eu ţie”.
Soft power economic (Inițiativa „Belt and Road” – infrastructură în Asia, Africa, Europa).
Diplomație bazată pe non-interferență declarată și parteneriate economice.
Principii inspirate de tradiția confucianistă: stabilitate, armonie, cooperare.
Dezvoltare internă accelerată, ridicând sute de milioane din sărăcie.
3. Limitele și provocările Chinei
Deși modelul chinez atrage multe state, există și provocări majore:
Dependența economică de exporturi și piețe externe (inclusiv SUA și UE).
Probleme interne: demografie în declin, inegalitate, control politic strict.
Rezistența altor puteri: SUA nu va ceda influența fără opoziție, iar India, Japonia, UE au propriile interese.
Percepția internațională: în timp ce China se prezintă ca „mesager al păcii”, există suspiciuni privind influența ei în Asia de Sud-Est, Africa și chiar în Europa.
Concluzie
Este foarte probabil ca în următoarele decenii să avem o lume multipolară, unde:
SUA va rămâne putere majoră, dar nu singura dominantă.
China își va consolida poziția de lider economic și tehnologic.
Puterea militară și economică va fi mai echilibrată între mai mulți actori globali.
Disputa SUA–China nu va fi neapărat un război direct, ci o competiție strategică de influență, tehnologie și piețe.
Dacă actualele tendințe se mențin, China ar putea depăși SUA economic în următorii 10-15 ani, dar „demolarea” completă a SUA ca forță globală este puțin probabilă — mai degrabă vom vedea un echilibru tensionat între două modele de putere.
Eu: Văd că varianta 5 nu s-a dezbărat de obiceiul de a ţine partea occidentului. Dar nu e IA de vină, ci documentele pe care este pusă să le „frunzărească”. O sinteză a lor nu poate duce la alte concluzii. Dar, în linii mari mi se confirmă afirmaţiile pe care le-am făcut în preambul. Iată cele mai importante: SUA promovază, atunci când nu-i convine, „mijloacele coercitive” (care merg până la a declanşa războaie!). Diplomație chineză se bazează pe non-interferență declarată și parteneriate economice. Nu-mi place că se spune despre China că are probleme demografice. O fi având, dar nu mai grave ca Evropa sau SUA. Iar China n-ar fi „mesager al păcii”, pentru că „există suspiciuni”. Şi totuşi, recunoaşte IA, dar cu greu că „deşi SUA va rămâne putere majoră, China şi va consolida poziţia de lider economic şi tehnologic.” Eu asta voiam să aud. Pornesc la atac cu altă întrebare:
Preşedintelui Trump îi este clar că China a devenit lider economic şi tehnologic şi caută, cum este şi firesc, ca să evite pe cât posibil, pierderea poziţiei dominante pe plan mondial. Dar acţiunile lui, haotice şi aleatoare, produc până la urmă efecte de bumerang. Iată că Trump pune Indiei vamă încă 25% peste cele 25% iniţiale pentru că India ar profita cu neruşinare de petrolul rusesc ieftin, exportând apoi produsele petroliere la preţurile pieţei, făcând astfel câştiguri considerate de Trump nemeritate. Ce a reuşit Trump să realizeze? A stârnit mânia lui Modi şi a indienilor. Iar Modi, care făcea o politică izolată în cadrul BRICS din cauza neînţelegerilor cu China, i-a răspuns dur lui Trump şi s-a dus să participe la Întâlnirea de la Shangai a comerţului şi colaborării între statele asiatice. Nu eşti de acord cu concluziile mele?
Fata Moşului:
Concluziile tale au un fundament logic, pentru că ceea ce descrii se înscrie într-un tipar geopolitic des întâlnit: măsuri economice punitive care, în loc să izoleze o țară, o împing spre alianțe alternative.
Hai să desfacem pe puncte:
1. Logica acțiunilor lui Trump
Din perspectiva SUA, taxele suplimentare aplicate Indiei au două scopuri:
Sancționarea indirectă a comerțului cu petrol rusesc, pe care Washington îl vede ca subminând sancțiunile impuse Rusiei.
Protejarea industriei americane prin descurajarea importurilor din India.
Problema e că India nu e un stat izolat sau dependent total de SUA — are alternative.
2. Efectul de bumerang
În loc să își reducă relațiile cu Rusia, India are un stimulent mai mare să își întărească legăturile în cadrul BRICS și SCO (Organizația de Cooperare de la Shanghai).
Premierul Modi, chiar dacă are istorice tensiuni cu China, vede în aceste forumuri:
Piețe noi și mai puțin restrictive.
Oportunitatea de a-și afirma autonomia strategică („strategic autonomy”).
Practic, Washington a forțat New Delhi să caute sprijin în zonele pe care SUA încearcă să le contracareze.
3. Unde e miezul problemei
India are o politică externă bazată pe non-aliniere istorică: nu se plasează clar nici în tabăra SUA, nici în cea a Chinei/Rusiei, ci negociază cu ambele.
Când o împingi economic, instinctul natural al Indiei este să-și diversifice partenerii pentru a nu depinde de o singură putere.
Rezultatul? SUA își vede spațiul de influență micșorat, iar blocuri precum BRICS devin mai atractive.
4. Acord sau dezacord cu tine
Sunt de acord cu ideea ta centrală: acțiunile punitive ale lui Trump au efecte contrare, întărind axa economică non-occidentală.
Singura nuanță pe care aș adăuga-o e că India nu va deveni brusc „aliat total” al Chinei; rivalitatea lor în Asia rămâne reală. Dar vor colabora pragmatic în domenii unde interesele coincid — exact cum se întâmplă acum în energie și comerț.
Eu: Nu pot să nu constat că Fata Moşului a devenit mai isteaţă. O pun din nou la încercare cu o nouă chestiune:
Huawei a sbârcit pielea de pe spatele occidentalilor, când a anunţat că are deja sistemul 6G funcţional şi că deja cipurile de 5 nanometri, cu toate restricţiile SUA ca să nu-i mai fie livrate scanerele olandeze, nu mai sunt o problemă pentru industria chineză. Ce informaţii ai tu despre aceste lucruri?
Fata Moşului:
1. 6G “funcțional” la Huawei?
Momentan, nu există dovezi că Huawei ar avea un sistem 6G operațional. Compania și-a exprimat ambițiile și viziunea:
Publicații oficiale descriu 6G ca o tehnologie care va integra comunicații, senzori, AI și computație – însă aceste lucruri sunt încă în faza de cercetare și planificare.
huawei+1.
Se estimează că 6G ar putea fi disponibil comercial în jurul anului 2030, iar faza critică de cercetare și standardizare este planificată între 2025 și 2028
Huawei Central
huaweiupdate.com
Așadar, nu există încă un sistem 6G gata de utilizare — doar cercetări și prototipuri.
2. Cipuri de 5 nm fără echipamente olandeze?
Progrese semnificative:
SMIC, principalul producător chinez de semiconductori, a reușit să producă chipuri asemănătoare nodului de 5 nm folosind litografie DUV combinată cu tehnica SAQP, evitând astfel dependența de echipamentele EUV de la ASML
Nokiamob | Welcome to the Nokia World!
Gizmochina
Reuters
Wikipedia
Tehnologia oferită de firme ca SiCarrier (dezvoltată intern) contribuie la producerea de procesoare 5 nm, în ciuda restricțiilor impuse de SUA
Reuters
Wikipedia
Surse mai sceptice:
Analize recente (ex. TechInsights, SCMP) indică faptul că procesorul Kirin X90, promovat de Huawei ca fiind pe 5 nm, este de fapt produs la un nod de 7 nm — semn că există încă limitări tehnologice semnificative
WinFuture
South China Morning Post
Raportul TechInsights sugerează că, deși se revendică 5 nm, adevăratele rezultate sunt încă în urmă față de standardul occidental
techinsights.com
Tech in Asia
Progrese în producție și eficiență:
Huawei a îmbunătățit randamentul producției de cipuri AI – modelul Ascend 910C are acum o rată de randament de aproape 40%, dublu față de anul trecut, și va avea o producție de 100.000 de unități în acest an
Financial Times
Concluzie
Huawei nu are încă un sistem 6G funcțional — tehnologia este în stadiul de cercetare, cu implementare comercială posibilă abia spre 2030.
Producția de 5 nm în China progresează (via SMIC + SAQP + tehnologii naționale), dar viziunile grandioase nu se ridică încă la nivelul performanței obișnuite asociate cu nodurile avansate din Vest. Există încă întârzieri tehnologice și diferențe de eficiență.
Eu: Huawei, zice IA mai sus, şi-a dublat randamentul procesoarelor de 5 nm faţă de anul trecut. Sunt viteze astronomice, care arată că China nu mai depinde de nimeni, când e vorba de tehnologie. Şi invidioşii ăia de la SCMP spun că n-ar fi 5 nm ci doar 7 nm. Păi şi 7 nm e un succes enorm, măi troglodiţilor. Vă mai aduceţi aminte când spuneaţi că fără tehnologia olandeză, chinezii nu vor coborî cu cipurile sub 15 nm? Iata-i la 7 nm. Şi aşa cum presa occidentală pretindea că avionul de pasageri chinezesc o să aibă fuselajul livrat doar în 2027 şi va face teste de zbor prin 2029+, iată că el face deja acum, în 2025, curse interne. (Vezi serialul nr. 7). Tot aşa va fi şi cu cipul de 5 nm şi cu sistemul 6G. Nu mai măsuraţi rata de dezvoltare a Chinei după ratele occidentale de melc, fiindcă ei i se potriveşte descrierea din poveştile cu Făt Frumos, „care creştea în trei zile, cât alţii în trei ani.”
Şi fiindcă mă apropii deja de bariera de 2000 de cuvinte, vă spun şi eu, ca Ştefan cel Mare în serialele istorice:
„Pe cai, răzeşii mei”. „N-avem, Măria ta!” „Atunci, pe curând.”