INDUSTRIA ROMÂNEASCĂ, INCOTRO?
Criză sau oportunitate?
Orice tentativă de estimare a unei posibile evoluții nu poate ignora contextul și nici tendințele regionale și globale. Există oare vreun element de certitudine în analiza contextului, care să permită dezvoltarea unei evaluări corecte a stării actuale și mai ales a perspectivei? Da, singurul lucru cu adevărat sigur este că nimic și nicăieri nu mai e deloc sigur. Până și conceptele cu care am opera o asemenea analiză sunt cel puțin discutabile. Era post-industrială, pe care o trăim, plasează în zona incertitudinii până și conceptul de industrie. Dacă în ultimul secol și ceva industria era vectorul “producției de masă” care implica producția masivă de bunuri identice prin utilizarea tehnologiei, muncii și resurselor, aceasta pare că a devenit deja o noțiune desuetă. Companiile combină acum producția de masă cu flexibilitatea sortimentală, permițând consumatorilor să personalizeze produsele. Industria în sine, își schimbă înțelesul ei tradițional. În era post-industrială, economia globală a trecut de la poziția dominantă a producției industriale la o economie bazată pe servicii, tehnologie avansată și informație. Or din această perspectivă, imaginea apocaliptică proiectată de unii analiști, a industriei românești, uzate moral, demolate sau înstrăinate, poate fi luată și ca drept o neașteptată oportunitate pentru o cu totul nouă abordare, o relansare pe bazele noilor tendințe și cu utilizarea vârfurilor cunoașterii și tehnologiei. Pefect posibil cu condiția ca o astfel de viziune să facă obiectul unei strategii naționale coerente, integrată cu politici monetar-fiscale adecvate, cu o regândire rapidă a structurii și dimensiunii sferei schimburilor (comerțului) și nu în ultimul rând a pieței muncii. Coborând însă din înaltul unei asemenea perspective optimiste în cruda realitate nu putem decât să constatăm că deocamdată avem în față un lung și îngrijorător șir de:
Provocări cu care se confruntă industria românească în 2025
Impredictibilitatea generată pe de o parte de instabilitatea politică (anularea alegerilor prezidențiale din 2024, interimatul generalizat la nivelul instituțiilor esențiale ale Statului ș.a) și pe de altă parte de volatilitatea normativă, inhibă dramatic orice inițiativă investițională privată. Lumea antreprenorială este într-o costisitoare și lungă stagnare. Contextul fiscal-bugetar este de asemenea teribil de ostil: Inflația galopantă, un deficit bugetar ce tinde periculos de probabil spre 10%, proiectează perspectiva unei evoluții nesustenabile a prețurilor și obligațiilor fiscale iar gradul îndatorării publice face inprobabile investiții guvernamentale consistente. Deficitul forței de muncă în general și a celei înalt calificate, în special, în paralel cu lipsa oricărei preocupări vizibile pentru promovarea în procesele industriale a inteligenței artficiale și nu în ultimul rând costurile inacceptabil (și inexplicabil) de mari ale energiei, sunt elemente care erodează fatal nivelul competitivității produselor industriale autohtone. Inexplicabil de discretă, aproape absentă în peisajul dezbaterii publice, dar având un rol major, de multe ori determinant în evoluțiile mediului de afaceri este și
Politica monetară națională
Putem înțelege, (pentru că evidența istoriei economice ne obligă) că doctrina monetaristă a însoțit și condus cu succes evoluția erei industriale, numai că de la teoriile inițiale ale lui Friedman a trecut ceva vreme și gradul de sofisticare al economiilor a evoluat sensibil. Politicile monetare ale multor bănci centrale au coborât din turnurile lor de fildeș și au început să-și asume, în scopul stabilizării macroeconomice și creșterii, ceva mai mult decât controlul masei monetare și țintirea inflației. (tot mai greu de nimerit fără pierderi sociale colaterale). Integrarea tehnologiilor financiare (FinTech), monitorizarea inflației și ajustarea în timp real cu utlizarea algoritmilor avansați și mai ales integrarea politicilor monetare cu cele economice și fiscale sunt cerințele minimale fără de care nicio strategie de relansare economică/industrială nu mai poate sări din coperțile proiectului în realitate. Iar o viziune măcar, căci de-o strategie articulată, ancorată în context și inspirat orientată în previunile amintite trebuie să plece de la…
Industria românească, azi
Declarată fără deplin temei, înapoiată, energofagă și mult prea ambițioasă (cu toate că reușise atingerea unor uimitori indicatori și diversitate în doar câteva decenii de evoluție) industria românească moștenită de la vechiul regim a fost sistematic destructurată, demolată și lovită mortal de o confruntare nemiloasă cu monopolurile și corporațiile occidentale de top dar și cu lăcomia și corupția autohtonă. Reușeșete totuși să fie un contributor redutabil la PIB cu ceva peste 25% și chiar să performeze în câteva ramuri bine ancorate în economia UE și chiar în afara acesteia. Dacia-Renault și Ford au reușit pe lângă o evoluție proprie remarcabilă și dezvoltarea unei orizontale complexe în producția de autoturisme moderne. Chiar dacă înregistrează o ușoară tendință descrescătoare cantitativ, Combinatul Siderurgic Galați rămâne un jalon important al industriei grele românești. Producția de software și componente de automatizare face ca România să existe pe harta industriei IT mondiale fiind și un valoros rezervor de excelență profesională pentru nevoile proprii dar și pentru parteneri din vârful ierarhiei sectoriale. Având un potențial remarcabil dar o evoluție mult prea lentă sunt de asemenea de remarcat industria energetică și cea alimentar-agricolă. Punctual dar destul de mult sub potențial continuă să ființeze dar fără să exceleze tehnologic, industria materialelor de construcții, chimică și extractivă. Multe unități, altădată deosebit de active, din industria prelucrătoare (ușoară) au dispărut odată cu uriași ai industriei lemnului, procesării metalurgice, constructoare de mașini etc. Industria românească angajează în continuare un număr important de lucrători de medie și înaltă calificare, circa 1,2 milioane, oricum mult sub potențial. Finanțarea insuficientă, deficitul de competență managerială și nu numai, neracordarea la o rețea performantă de cercetare aplicativă și învățământ profesional au afectat nu numai preformanțele dar și structura capitalului implicat. Astfel, majoritatea marilor unități industriale au acționariat majoritar sau integral străin iar participațiile sunt in cea mai mare parte de natura investițiilor directe și prea puțin a celor de portofoliu. (față de țările dezvoltate membre ale UE unde raportul este invers și deosebit de consistent) Nu în ultimul rând trebuie semnalată slaba activitate de promovare pe piețele externe în lipsa unui Minister al Comerțului și în absența unei diplomații economice active. Dar dacă starea actuală a industriei noastre nu strălucește, pe fondul unui potențial de creștere remarcabil, avem toate motivele pentru a pune bazale unui program viabil privind…
Relansarea industriei românești
Cel puțin până acum n-am avut un asemenea program articulat și nici măcar un model economic sustenabil, specific, de dezvoltare. Fondurile publice europene și autohtone au fost mai degrabă împrăștiate (“să apuce toată lumea”) și nu distribuite sistematic pe direcții majore de dezvoltare integrată și coerentă. Cele private, multe obținute în condiții suspecte, zac în mare parte prin ascunzători offshore, altele s-au transformat în active pe cât de grandioase pe etât de neproductive (proprietăți imobiliare faraonice, autoturisme extravagante etc). Cum spuneam, măcar acum ar fi momentul să transformăm handicapul puținului disponibil în avantajul unei construcții economice logice și eficiente, adaptată la reperele erei post-industriale, capabile să producă la înaltă performanță prin valorificarea inteligentă a resurselor de toate felurile de care dispunem. Așa cum am arătat trebuie în primul rând să înțelegem care sunt și cum acționează noile tendințe ale ceea ce numim…
Era post-industrială
Noua abordare de organizare economică nu exclude “producția de masă” dar acesta fiind prin excelență bazată pe operațiuni repetitive o încredințează inteligenței artificiale. Așadar muncile grele și repetitive sunt alocate în cea mai mare măsură roboților, sistemelor automate de monitorizare și acționare, oamenilor revenindu-le sarcina elaborării și implementării algoritmilor operaționali, proiectării și integrării în lanțuri operaționale a uneltelor automate.
Pe de altă parte o astfel de reorientare creează noi și nenumărate oportunități profesionale în zona IT, în conceperea și implementarea tehnologiilor și materialelor avansate, crescând exponențial productivitatea, calitatea și siguranța muncii. Sectorul comunicațiilor de înaltă densitate și viteză, sistemele de calcul de înaltă performanță necesare într-un asemenea ecosistem industrial, internetul lucrurilor, FinTech (tehnologiile financiare) și blockchain sunt direcțiile majore de evoluție și sunt însoțite de tot atâtea oportunități de afaceri și locuri de muncă de înaltă calitate. România are importante resurse în sectorul IT&Tehnologie avansată și poate face salturi impresionante în scurt timp dacă procesul este bine planificat, finanțat și administrat.
Sectorul energetic și al resurselor naturale și regenerabile este o altă direcție extrem de generoasă în oportunități și resurse. Amenajarea hidrografică a tuturor cursurilor de apă, utilizarea resurselor naturale (soare, vânt) pentru recircularea apei și configurarea de trasee hidro-energetice și a resurselor regenerabile (biomasă) pentru obținerea energiei în bandă, organizarea rețelelor celulare de transport și distribuție contribuie atât la siguranța locuirii (se elimină cea mai mare parte a riscurilor de inundații) cât și la independența locală energetică (eliminând riscurile incidentelor energetice majore din rețelele magistrale) Nu în ultimul rând producția de “hidrogen verde” poate face de asemenea parte din direcțiile de dezvoltare ale acestui sector având extrem de multe aplicații și dezvoltări orizontale.
Industria și producția avansată, domeniu care încorporează între altele producția de autovehicule, de unități de transport naval și aero (cu tot arsenalul de mijloace automate de comunicare și navigare) dar și produse ale chimiei de înaltă sinteză și bio-chimiei, nano și super materialele, manufacturarea de înaltă tehnologie (realizarea de repere în 3D printing cu înlocuirea lanțurilor complexe de producție și montaj din industria tradițională). Dezvoltarea acestui sector care presupune cele mai diferite și de înaltă competență profesii, care integrează dinamic rezultatele cunoașterii și cercetării avansate oferă de asemenea un noian de oportunități de afaceri și locuri de muncă.
Agricultura sustenabilă și digitalizarea activităților specifice acestui sector, utilizarea inteligenței artificiale, robotizării, a Internetului lucrurilor și comunicațiilor de mare densitate și viteză, ingineria genetică și medicina veterinară la distanță, controlul local al climei (toate acestea fiind deja în stadii avansate de dezvoltare) conduc la obținerea unor rezultate cantitative și calitative de neimaginat până acum câțiva ani. Procesarea locală și asigurarea lanțurilor scurte de livrare a preparatelor înalt și sănătos nutritive duce în rural nu numai un pachet de activități productive extrem de profitabile dar și un întreg arsenal de specializări profesionale de înalt nivel, o uluitoare ușurare, siguranță și productivitate a muncii specifice sectorului agroalimentar. Aici, probabil resursele României sunt pe vârful de abundență și nimic nu poate justifica o ignorare, o lăsare în nepăsare a acestui extrem de generos sector de activitate.
Turismul și HoReCa beneficiază de asemenea de resurse impresionante. România poate alcătui o ofertă greu de egalat de motivație turistică. Vestigii istorice sau felurite atracții ale manifestărilor naturii, evenimente cultural-artistice, sporturi extreme, patrimoniul gastronomic, multe și diverse locuri cu valențe curative și multe altele sunt tot atâtea resurse motivaționale pentru organizarea și consolidarea unei rețele de valorificare turistică a resurselor pomenite. Ca și celelalte sectoare amintite și acesta reprezintă o imensă resursă de oportunități de afaceri și locuri de muncă de calitate.
Cercetarea avansată, bio-tehnologia și industria sănătății pot pune în valoare imensul patrimoniu de creativitate al poporului român. Studierea cu mijloace avansate a metabolismului și fiziologiei umane, interacțiunea cu mediul, mijloacele de monitorizare și depistare timpurie și prevenirea afecțiunilor împreună cu metode eficiente și minim invazive de tratare a diverselor patologii, valorificarea unui imens bagaj de cunoștințe și brandului consacrat în domeniul geriatriei, al resurselor balneoclimaterice și medicinei recuperatorii reprezintă partea cea mai vizibilă a unui vast evantai de oportunități. Industria sănătății presupune o abordare cu totul inovativă prin integrarea în lanțuri valorice a formării profesionale medicale cu cercetarea, asistența preventivă, îngrijirea și vindecarea bolnavilor, producția de echipamente, instrumentar medical și medicamente. “Campusurile de sănătate” organizate în jurul celor câteva centre universitare speializate și conscrate din România pot lua din cârca bugetului de stat toate costurile de sănătate publică și pot deveni “exportatori” profitabili de profesioniști, produse și servicii de sănătate.
Am enumerat doar o mică parte din posibilele direcții de acțiune pe care România le poate urma în procesul ce nu mai este deja opțional de relansare a industriilor sale, singurul criteriu fiind cel al existenței sau în unele cazuri al abundenței resurselor disponibile. Desigur nu toate acestea trebuie, (chiar dacă pot), să facă obiectul proiectului de țară ce trebuie să stea la baza acțiunilor viitoare. David Ricardo susținea că, într-un sistem de libertate economică perfectă, fiecare țară își va aloca resursele – capitalul și forța de muncă – către industriile în care are cel mai mare avantaj comparativ. Acest lucru înseamnă că o țară nu trebuie să fie cea mai eficientă în toate domeniile, ci doar să se concentreze pe acele industrii unde costurile de producție sunt mai mici comparativ cu alte țări. Această teorie stă la baza politicilor de liber schimb și a politicilor economice moderne. Prin specializare și comerț internațional: Crește eficiența producției la nivel global, Se reduc costurile pentru consumatori, Se stimulează inovația și dezvoltarea economică. Pe de altă parte, cu toate că teoria avantajului comparativ este fundamentală în economie, există și unele limitări: Dependența excesivă de importuri poate fi riscantă în perioade de criză, Factorii geopolitici pot influența comerțul liber și nu în ultimul rând Schimbările tehnologice pot modifica avantajele comparative ale unei țări.
Fără a fi de mai mică importanță, ba dimpotrivă, fiind esențială, trebuie stabilită opțiunea pentru o formulă sustenabilă de finanțare a unui asemenea program. În primul rând viziunea unui program de relansare industrială în această manieră preponderent inovativă (pe alocuri chiar revoluționară) ar trebui să beneficieze de o evaluare critică din partea elitei academice a țării iar modelarea matematică a diverselor scenarii privizibile ar aduce un plus argumentativ pentru o opțiune sau alta. La fel de productivă va fi cu siguranță și consultarea partenerilor sociali real reprezentativi (patronate, sindicate, societate civilă). Chiar dacă e mai dificil, fiind un concept de noutate absolută pe toate meridianele o eventuală evaluare comparativă de programe sau segmente de program poate fi de asemenea folositoare. Când toate aceste etape au fost parcurse soluția de finanțare trebuie negociată și agrementată cu Banca Centrală și sistemul bancar. Pentru evitarea incidentelor de finanțare este de preferat evitarea împrumuturilor și poate servi drept model opțiunea de finanțare utilizată de premierul Japoniei, Abe Shinzo în rezolvarea crizei extreme din 2012. Trezoreria BNR emite bonduri ce vor fi tranzacționate de Ministerul Finanțelor sau al Economiei (când vom avea unul veritabil) la o dobândă cel mult egală cu rata inflației, sumele nu vor fi trase pe cash ci doar pe linii de credit (în niciun caz granturi) și alocate strict segmentelor de program în ritmul și volumul stabilite prin Strategie. În sfârșit viziunea în formă finală, împreună cu Strategia aferentă trebuie negociată cu toate formațiunile politice și trebuie să facă obiectul unei legi speciale pentru a-i conferi o stabilitate consolidată.
La capătul acestui proces ce n-ar trebui să depășească o perioadă rezonabilă de maximum 10 ani ( în era schimbărilor continue o perioadă mai lungă riscă să se lovească de mutații tehnologice și sistemice majore) am putea deține și exploata o industrie națională modernă, funcțională și ultraperformantă a cărei arhitectură ar putea răspunde viziunii: “O ECONOMIE prosperă, atractivă și sustenabilă, într-o COMUNITATE incluzivă, echitabilă, responsabilă și solidară, într-un MEDIU curat, protejat și regenerat.”

Adrian IZVORANU