Vânzarea pământului la străini în țările europene: Franța versus colonia România
De către admin 9 februarie 2017 0 3239 views
Distribuiți pe Facebook Distribuiți pe Twitter

Sursă: stirileprotv.ro

Țările europene își exercită dreptul de preemțiune la cumpărare de teren agricol în funcție de obiectivele strategice ale politicii publice naționale.

Astfel, fiecare țară membră a Uniunii Europene a creat agenții naționale și/sau regionale care intervin și controlează politica publică națională funciară prin două mecanisme de menținere a fermei familiale țăranești ca nucleu de baza al agriculturii europene:

Prin mecanisme de structurare a fermelor agricole familiale, din punct de vedere tehnico-economic la o anumită dimensiune competitivă pe piață;
Prin mecanisme de eliminare a factorilor de perturbare a pieții funciare precum: derivele legate de speculația funciară; acapararea de terenuri agricole și silvice; creșterea mărimii fermelor; poluarea mediului; schimbarea destinației agricole și silvice a terenurilor; etc…
Franța a creat o multitudine de mecanisme de protecție a patrimoniului funciar francez, fiind campioana Uniunii Europene la protejarea gliei franțuzești:

Franța a creat o structura parapublică numită S.A.F.E.R. (Societate de Amenajare Funciară a Exploatațiilor Rurale http://www.safer.fr/ ) ce are ca funcție, cumpărarea de pamânt de la cetațeni francezi și vânzarea de ferme câtre tineri agricultori francezi.

S.A.F.E.R. exercită dreptul său de preemțiune la cumpărare în următoarele 9 situații de politică publică:

Instalare, reinstalare sau menținerea activității agricole;
Consolidarea fermelor în vederea obținerii unei dimensiuni economice viabile și a ameliorării repartiției echilibrate a parcelelor din punct de vedere tehnic și economic;
Păstrarea echilibrului fermelor atunci când este compromis de realizarea de lucrări în interes public;
Salvarea caracterului familial al fermei agricole franceze;
Lupta împotriva speculației funciare;
Conservarea fermelor viabile existente, daca aceasta este compromisă prin cedarea de terenuri, construcții agricole, casa țăranului sau a fermei;
În cazul protejării pădurii și a ameliorării structurilor de exploatare silvice (ocoale);
În cazul acțiunilor de protecție a mediului realizate de către stat, colectivități sau structuri asimilate sau delegate;
În cazul valorificării superioare a spațiilor agricole și naturale periurbane;
Mecanismele de protecție funciară împotriva cumpărării de teren agricol de către străini în Franța, sunt multiple:

Fixarea prețului de referință;
Pentru evitarea speculației cu teren agricol Comisia Judeteană de Orientare Agricolă (CJOA) ajustează un preț de referință județean pe baza unui Observator Național gestionat de SAFER, lucru inexistent în România.

Fixarea limitei de suprafață pentru cumpărare;
Suprafața maximă pe care teoretic un străin o poate cumpăra este echivalentă cu suprafața de referință a fermei sectoriale decisă de către fiecare C.J.O.A. (Comisie Județeană de Orientare Agricolă);

Refuzarea autorizației de cumpărare în Franța!

Franța a imaginat o serie de situații în care se refuză acordarea autorizației de cumpărare de teren agricol de către străini:

Condiții limitative referitoare la structura juridică a solicitantului;
România nu a impus nici o limitare în funcție de statutul cumpăratorului permițând acțiuni speculative la scară industrială în special prin intermediul structurilor juridice.

În Franța, unde majoritatea fermelor sunt familiale, se cumpară pământul de către agricultori francezi cu structuri juridice specifice și astfel sunt evitate riscurile create de către speculațiile străinilor ce au de regulă structuri juridice anonime pentru ascunderea identității reale a cumpăratorilor.

Condiții limitative referitoare la nivelul minimal de pregătire agricolă;
România nu a impus restricții față de nivelul de pregatire al cumpăratorului.

În Franța pregatirea minimală și experiența este parte componentă a statutului agricultorului.

Condiții limitative referitoare la locuirea în țară pe o durată minimă anterioară;
România nu a impus prin lege condiții legate de locuirea minimală în țară, anterior actului de cumpărare.

În Franța un rezident originar dintr-o altă țară U.E., ce nu poate dovedi că a locuit între 3 și 10 ani în țara de adopție nu poate cumpăra teren agricol.

Condiții limitative referitoare la vânzarea de părți sociale;
În România Legea 17/2014 nu a creat mecanisme de control a vânzarilor de părți sociale sau acțiuni din societăți. În timp ce în România Legea 17/2017 dă posibilitatea oricărui tip de societate, în țările UE s-au creat diferite mecanisme de control a vănzării/cumpărării de terenuri de către societăți comerciale:

În Franța, SAFER își exercită dreptul de preemțiune în cazul vânzării către străini de parți sociale sau de acțiuni de către societăți comerciale ce dețin active și terenuri agricole.

Conditii limitative legate la accesul la cumpărare prin intermediul arendării.
În România Legea 17/2014 nu a creat mecanisme de intervenție funciară în cazul terenurilor arendate, ca formă insidioasă de acces la cumpărare de fond funciar. În România s-au creat condiții de discriminare pozitivă pentru cetățenii străini prin introducerea arendașului ca preemtor, faza insidioasă de acces la fondul funciar. Nu s-a realizat o corelație cu Legea Arendei precum în alte state europene.

În Franța, prețul arendei sau închirierii se încadrează între limite minime și maxime, fixate de către fiecare administrație județeană (departamentală) și ține cont în procent de 60 % de evoluția veniturilor țăranilor și 40 % în funcție de costurile vieții cotidiene.

Arendașul trebuie să respecte următoarele condiții:

Să nu depășească vârsta pensiei;
Să justifice o capacitate sau o experiență profesională în domeniu;
Să se dedice personal pentru cel puțin 9 ani (pe bază de declarație pe proprie raspundere) și să participe în mod direct la activitățile din fermă;
Sa locuiască în fermă sau într-o casă situată în imediata apropiere a fermei (de regulă în localitate);
Să dispună de șeptel sau de echipamente și material agricol necesar sau să dovedească că are posibilitatea de a le achiziționa;
Aceste două activități de arendare și cumpărare sunt controlate de către stat prin intermediul C.D.O.A. (Comisie Județeană de Orientare Agricolă) ce intervine atunci când suprafața vizată adepășește o anumită suprafață de referință județeană sau atunci când cumparătorul nu poate dovedi o capacitate sau experiență profesională. Comisia CDOA este condusă de către prefect și este formată din reprezentanți aleși ai Consiliului Judetean, reprezentanți ai ADI-urilor, Parcurilor naturale, regionale sau naționale, Directia agricolă, Camera Agricolă, Reprezentanți ai Federațiilor Județene ale Agricultorilor, Cooperativelor, Salariaților Agricoli, Distribuitorilor, Arendașilor, Băncilor agricole ale agricultorilor, Structurilor de Asigurări ale Agricultorilor, Proprietarilor agricoli și forestieri, Consumatorilor, Artizanilor, ONG de mediu.

Condiții limitative legate de lista neagră a cumpărătorilor;
În România Legea 17/2014 nu a creat o listă neagră cu persoane și structuri care să nu aibă acces la piața funciară din România.

Franța ca și alte țări europene are o listă neagră cu structuri si persoane ce nu pot cumpăra teren agricol: bănci, asiguratori, fonduri de investiții, fonduri de pensii, alte structuri speculative.

Condiții limitative legate de vânzarea terenului în intravilan;
În România Legea 17/2014 deschide o cutie a Pandorii în ceea ce privește speculația cu terenurile agricole din intravilan ce nu sunt vizate de această lege. În România în zona montană, structura intravilană a comunelor formate din sate rasfirate, deține mare parte din terenurile agricole ale comunei comparativ cu zonele de câmpie și colinare în care extravilanul este majoritar. Astfel se crează o presiune speculatorie pe vatra satului în special în cătunele izolate pe cale de deșertificare umană.

În Franța cumpărarea de teren agricol intravilan de către straini este limitată la cumpărarea unei case cu maxim căteva mii de m2 de la caz la caz.

Condiții limitative legate de statutul juridic și fiscal al agricultorului;
În România Legea 17/2014 nu are la baza accesului la teren agricol, statutul juridic și fiscal al agricultorului ca în Franța (inexistent în România) comparativ cu celelalte țări europene ce permit acces doar pentru agricultori. În România nu avem un statut legal fiscal și juridic al agricultorului și atunci, când nici măcar nu știi cum te cheamă legal (se folosesc în România o serie de termeni precum țăran, fermier, agricultor, exploatant din care doar cel de țăran are istorie românească) nu ai cum să te protejezi de străini.

Conditii limitative legate de acțiuni speculative pentru activități agroindustriale și energetice;
În România Legea 17/2014 nu limitează acțiunile speculative de cumpărare de teren agricol pentru activități agroindustriale și energetice (agrocarburanți, gaze de șist, OMG, etc…). În Franța nu se poate cumpăra teren agricol de către străini pentru aceste activități industriale.

Condiții limitative legate de originea cumpărătorului;
România a permis acces liber la fondul funciar pentru cetățeni și structuri naționale (state prin diverse structuri interpuse), internaționale non E.U. în special din țările arabe, Rusia și China creând premise de insecuritate națională.

În Franța cumpărarea de teren de către cetațeni non E.U. este o problemă de siguranță națională ce trece prin CSAT.

Condiții limitative legate de locația geostrategică a terenului;
În România se vinde teren agricol la străini în zona de granița (vezi cazul de peste 40 000 ha din Vaslui) și lânga unități militare în timp ce în Franța aceste cazuri sunt de resortul Ministerului Apărării.

Condiții limitative legate de cumpărarea de teren agricol în zona montană;
România și-a creat vulnerabilități majore prin permiterea unui acces liber la fondul funciar din zona montană, zonă de refugiu în caz de forță majoră.

Franța și-a creat în zona montană Rețele Agro Militare strategice formate din ferme familiale pentru astfel de situații în caz de necesitate.

Cu o astfel de clasă politică iresponsabilă și trădătoare de țară, România a devenit o colonie alimentară, funciară și extractivă pentru țările Uniunii Europene. În istorie, coloniile ce vând materie primă și cumpără materie finită, nu rezistă mai mult de 20-30 de ani fără să le fie schimbată cultura, limba și numele țării.

Avram Fițiu, http://www.avramfitiu.ro