Disciplina Istoriei sau disciplinarea ei?

Aviz celor care neagă conștiința națională a românilor, zicând că azi o vedem și nu e. Îmi amintesc, la acest început de an, de rândurile scrise de Lucian Blaga, la 1 decembrie, 1918 (avea 23 de ani).Împreună cu fratele Lionel, s-au dus la Alba Iulia. Bătuse ceasul Unirii! Pregătirea se făcuse de sute de ani, iar, postsocialist, corifeii Unirii au fost scoși din manuale.Istoricul de top al editurii Humanitas, Lucian Boia, ne-a dat învățătură că opera latiniștilor ardeleni e un fake, latinismul „o construcție”, menită să ne oblojească orgoliul de neam.
Blaga: „Ca la un semnal, lumea românească a purces spre Alba Iulia pe jos sau cu căruțele (…). Pe o parte a șoselei, se duceau spre Alba Iulia, scârțâind prin făgașele zăpezii, căruțele românești.” Cu chiote de bucurie, „alcătuind un singur șir, iar, pe cealaltă parte, se retrăgea, în aceeași direcție, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca niște pumni strânși ai tăcerii”.
Cu atâția pumni strânși în jur, e o performanță, într-adevăr, cum scrie Mircea Eliade, că n-am dispărut ca nație. În momentul de față, noi înșine ne suntem dușmani, iar asediul lobotomic (de ștergere a memoriei) prin vaccin informațional fals e „sigur și eficient”.
Încă din 1882 („Timpul”, 27 noiembrie), Eminescu întrevedea „pericolul desfacerii claselor, identității de vedere și de interese comune”. Iar disoluția socială crește și crește, la fel numărul „gaizilor” (nu ghizilor) de democrație, care democrație –vorba vine – n-ar avea nimic în comun cu dragostea firească de țară, catalogată anacronică și mioapă.
Political think-eri au ca țintă amorțirea conștiințelor etnice. Imediat după ’89, Soroș, primul venit, primul servit de Brucan, a trecut la organizarea „societății deschise”.Oricui, dar nu etniei noastre. Pe un sac cu bani, a trimis-o pe doamna Sandra Marylin Andreea Budiș Pralong, care și-a trâmbițat scopul : „Vreau să ajut.” Bunicul, generalul Budiș, folosise alt mijloc de transport, ca să se întoarcă în țară cu divizia trădătoare: tancul sovietic cu stea. Nepoata s-a ajuns consilieră din președinte-n președinte.
Antiunioniștii liber cugetători, deranjați de povara etnică, în „narrativele, îi disprețuiesc pe eroi, nu mai au respect pentru jertfe pe bandă (mulțumesc, Eugenia Țarălungă!). De ce am impune noi conștiinței publice astfel de eroi?, zice doamna psiholog Aurora Liiceanu, cu referire la „Haiducii lui Dumnezeu”, executați în noaptea de 14-15 noiembrie, 1957.Când s-o opri domnul Alexandru Florian din denigrări? Că ar fi fost membri ai gărzii „Frățiile de Cruce”. Ba au luptat pentru libertate și au murit pentru ea. Nu plac „Haiducii lui Dumnezeu”, atunci să se comemoreze „Frăția de cruce a martirilor năsăudeni”. Pe Tănase Todoran l-au frânt pe roată la 104 ani, în noiembrie 1763.O fi fost fascist sau ce? Dar cei 1000 de tineri, arestați în 14 mai 1948, n-ar trebui cinstiți de Ziua martirilor temnițelor comuniste, din 14 mai, an de an? Spune doamna Liiceanu, concertat cu Boia, că cinstirea eroilor din munți s-ar face doar ca să flatăm orgoliul național. Aha, deci n-ar trebui flatat pentru că e o „glorificare” excesivă, patetică, „nemăsurată în nuanțe superlative.”
De ce n-ar tăcea odată mormintele eroilor?Am parafrazat spusa lui Iorga despre mormântul lui Ioan Inocențiu Klein: Un mormânt care vorbește. Replica a dat-o legendarul răzvrătit Ion Gavrilă Ogoranu: „Copiilor și nepoților să nu le fie rușine să se numească români.”Iar pentru Ogoranu nu s-a putut anula sentința Tribunalului poporului de „criminal de război”.Nici pentru martirul Mircea Vulcănescu.
Liberalei Gorghiu nu-i place să audă Imnul Național al României în deschiderea ședinței Parlamentului. Preferă să stea sub stelele UE, deși suntem priviți de UE tot ca obstaculari, intoleranți (zic ungurii, la guvernare de 30 de ani), primitivi religios. Iohannis e nepăsător și rece față de obligațiile de președinte. Pe repede înainte, de parcă primise ordin de la pompieri să stingă vreun incendiu, de 1 Decembrie a depus o coroană pentru eroi, în ținută neadecvată : cu pălărie neagră-n cap și-n lung palton negru, de cioclu. Se dusese să ducă bătălia de la Capul Verde, nu bătălia pentru Schengen, deși disprețul Austriei, de fostă imperială, îl resimțim continuu. N-are petrol și gaz, dar ne controlează nouă resursele ,iar acum vrea să ne controleze granițele polițienește.Și tot pe repede înainte, „Iohannescu” a zburat în Dubai, să serbeze acolo Ziua Națională a țării care l- a ales președinte, cheltuind sume uriașe ca glob-trotter. Înclin să-i dau dreptate publicistului Bogdan Chireac: Las’ să se ducă, poate face mai puțin rău decât dacă stă aici. Bilanțul? Nouă premieri în nouă ani, care de care mai … reformist. Dacă reformă înseamnă jaf, am avut reformă. Hoți de drum lung sau scurt, cu duiumul.Ne-am scos: avem miniștri penali, generali penali, diplomați penali, președinți penali. Serviciile ce fac? De ce nu previn ilegalitățile?
Ultimele cuvinte rostite de Cuza, înainte de exil:
„Să dea Dumnezeu să-i meargă țării mai bine fără mine, decât cu mine.Trăiască România!”
Al.I.Cuza îi scrisese împăratului Franței, în 9/21 octombrie,1865. Era gata să abdice dacă „retragerea mea poate să consolideze independența României”. A făcut-o cu demnitate. La 15 mai 2023, s-au împlinit 150 de ani de la moartea sa (avea doar 53 de ani). Dacă era întâmplător prin țară (sau nu era?), cum l-a comemorat Iohannis nu știu, n-am aflat.
Fără discuție, limba română pe care o folosesc eu nu-i aceeași cu limba detractorilor de neam, care, mai ales în decembrie și-n ianuarie, de Marea Unire și de Mica Unire, ne vor un viitor de „oameni de nicăieri”, cum avertiza Iorga, dar și Brătianu, Giureștii, Florin Constantiniu, Dan Berindei, Gh.Buzatu… Oameni care vor să scape de identitate se găsesc destui.
Parantetic spus, neam, scrie-n DEX, vine de la ung. nyam. În DEM –Budapesta, scrie că nyam apare în texte maghiare la 1881.Dar în Codicele Voronețean (1560) și în Palia de la Orăștie (1581) cuvântul era deja apărut. Cât despre globalism,o să-i spun ca Nichita Stănescu, în alt context : „un copac pe roți”, o anomalie.
Recapitulez refuzurile lui Cuza:
În 1849, sub domnitorul Mihail Sturdza, îndeamnă la rezistență, ca „să deschidem un viitor nației noastre.Români!Astăzi toate națiile învie, trebuie să învie și a noastră” (cuvânt la Hotelul Petersburg, 27 martie/8 aprilie, 1848).
Arestat, exilat la sud de Dunăre, Cuza fuge de sub escortă, ajunge la viceconsul englez de la Brăila, apoi participă la marea adunare națională de pe Câmpia Libertății de la Blaj (3-15 mai 1848);40 de mii de țărani din toată Transilvania erau acolo, vrând să lupte.
Sub Grigore Al.Ghica, unionist, e vornic, dregător incoruptibil; când Ghica e înlocuit de Th.Balș, antiunionist, demisionează din post.
Nicolae Vogoride sau Vogoridis (antiunionist) îl numește, în martie 1857, pârcălab de Covurlui, îl face maior, dar Cuza demisionează pentru că acest caimacam falsificase listele electorale pentru alegerile din Adunarea ad-hoc a Moldovei.Și uite că s-a găsit o eroină salvatoare. Cocuța Conachi Vogoride, unionistă, știind că soțul ei falsificase votul pro Unire al Adunării ad-hoc, a sustras corespondența lui Vogoride cu Poarta Ottomană și cu Imperiul Habsburgic, care îl asiguraseră pe caimacam că-l vor căftăni domn dacă împiedică Unirea. Costache Negri, fratele ei, a trimis documentele la ziarul „L’ Etoile d’ Orient”, din Bruxelles. Presa nu abandonase al ei rost, ca-n zilele noastre. Ar fi trebuit ca fotografia Cocuței Conachi să se afle în primul manual postsocialist, nu fotografia teleastei Esca. Iar șirul de anamorfoze ( cum le spune deformărilor Theodor Codreanu, refuznic hotărît al ideilor primite, într-o carte grea) era, atunci, abia la început.
Ce-ar mai fi de spus? Hoție, abuzuri, corupție? Nu, n-au mers la Cuza.
În 5 ianuarie,1859, Iași, Cuza ales domn al Moldovei; 24 ianuarie, București, Cuza ales domn al Munteniei. Ales și nu numit. Când a fost ales domn al Moldovei, Cuza era hatman, adică era comandant al oștirii moldave. Kogălniceanu rămâne memorabil: „pe tronul lui Ștefan cel Mare s-a reînălțat însăși naționalitatea română.”
Un „istoric” sau ce-o fi, știe el, de la Mozes Gaster, că Mihail Kogălniceanu ar fi spus camarilei: „Hai să luăm și noi, că ăștia fură tot!” Mozes Gaster fusese scos din România (greșeală regretabilă) la 29 de ani. A ajuns la Oxford, nu i-a mers prea rău, dar a făcut destule observații tot regretabile despre români și defectele lor congenitale, mai ales despre fostul prieten Kogălniceanu. Mă întreb ce-or fi furat oare Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Moruzi. Cât despre Kogălniceanu, a propus ca miniștrii să nu ia salarii de niciun fel. Nici „speciale”.
„Cuza a fost, scrie Dan Berindei, un patriot, nu în vorbe, ci în fapte.” Ne-a adunat în hotare unice, pe care le nega Ion Iliescu emfatic, în ianuarie ’90: „România nu mai are granițe!”.
Acuratețe istorică? Sunt presari deghizați în experți, din categoria mercenari, care ne arată imaginea (falsă) a Micii Uniri. Și, cum propagarea ideii Unirii e acum caducă, primitivă , conservatoare, idealul național nici atâta, România ideală nici atâtica, iar ei nu mișcă-n frontul globalizării, li se pare mai profitabil să strige „Jos Cuza!”, în titlu de cotidian. Separatiștii iașioți susțin că Moldova a fost jertfită de dubla alegere a lui Cuza, nemaifiind capitală. Că Al.I.Cuza a slujit timp de 7 ani România în numele interesului național nu mai contează.
Sub sigla institutului „A.D.Xenopol”, A.Cioflâncă (Vârstele Unirii) merge pe tema dezavantajelor Unirii Principatelor, justificându-i pe antiunioniștii Asachi, C.Negruzzi, N.Istrate. (Ultimul citat e nume de stradă în Iași. L-a înlocuit pe Pușkin).Un sprijin îi vine de la N.Șuțu, care prognoza că legea muntenilor îi va absorbi pe moldoveni „ca un popor cucerit”. Gherman vrea și el Transilvania lui. Orban, cu fularul Ungariei Mari în gât, e ospețit de Iohannis.O statistică grăitoare, publicată de profesorul Ion Coja: la 1 decembrie 1918, în Ungaria erau 500.000 de români. Azi, 30-40 de mii.La 1 decembrie 1918, în România viețuia un milion și cam jumătate de maghiari ; în 1 decembrie 1989, două milioane de maghiari. Ofensiva maghiarizării românilor a fost încununată de succes. Și umblă vorba că Orban , care se pricepe bine să țeasă ițe, ar vrea din nou stat dualist.
Acceptăm arborarea steagului secuiesc în „Țara Secuiască”. A cui țară? Iar guwernerul, deloc solidar cu interesele româniei, a vrut hub pentru ucraineni, deși manualele ucrainene îi prezintă pe români ca ocupanți ai sudului Basarabiei și nordului Bucovinei.Ce contează pentru Zelenski Sfatul Țării din 27 martie 2018, votând Unirea Bucovinei cu România, „necondiționată și pe vecie”? Pe președintele nostru îl doare-n hartă.Tace și nu face.
Nu le place unora și altora, însă simbolul Unirii e Cuza, bărbat politic de răscruce. Acum e mai greu să afli bărbați de stat inteligenți și cu „brațe de tărie”. Cât despre femeia politcă rrromână, ca s-o descriem ne-ar trebui ironia sarcastică a lui Eminescu și a lui Caragiale, la un loc. Toleranța noastră privind tripleta Gorghiu la Justiție, Deca la Educație, Turcan la pian, pardon, la Cultură începe să fie ridicolă.
După plecăciunea la președinte, care a dat de lucru caricaturiștilor și epigramiștilor, muma erorilor din Învățământ nici că bagă-n seamă că școala, facultățile de Istorie duc un lung război cu ființa națională, în numele nefastei historical correctness. Cultul eroilor a ajuns temă- tabu, se practică alt cult: al erorilor.
Cui îi pasă că memoria identitară, odată amuțită, se reîmprospătează greu? Lui Mircea Platon, cu siguranță, v. Deșcolarizarea României.Scopurile,cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc, Ideea europeană, 2020.
Și pentru că pe Google, pe Facebook, pe te miri unde ( a aflat chiar și o americancă și m-a certat), apare des știrea falsă sută-n sută că aș fi membru AUR, deși am dat numeroase dezmințiri că nu fac parte din niciun partid politic, rolul scriitorului fiind cu totul altul, declar că m-aș înscrie numai în UAU (Uniunea Apărării Unității). Nu există încă.
„În Unire stă puterea!”

*

Nota redacției – Din păcate nu cunoaștem numele celui ce a scris acest text. Nu mai știm nici cum a ajuns acest text la noi. Îl publicăm cu plăcere. Bogdaprostea!