În tot răul e și un bine! Chiar mai multe în cazul nostru!

Să cumpărăm de la OLTENI, know-how! Dacă mai ţin minte de acum trei sute de ani!
Toruşi lucrurile au evoluat de atunci, tehnicile de extracţie sunt altele, aşa că suntem mai bogaţi decât credem(în resurse), deci sărăcia nu ne poate apăra acum in fata năvălitorilor deghizati în investitori. În plus suntem o ţară de propietari , nu de proletari, deci ar mai avea ce să ne mai cumpere.(faţă de Germania unde 80% dintre locuitori stau cu chirie, românii au în aceeaşi proporţie, locuinţele în propietatea lor, nu mai vorbesc de cît de mulţi deţin terenuri agricole sau altfel de terenuri). Nu suntem săraci deloc, au din plin ce să ne mai ia!
Oltenii n-au reacţionat prin non-violenţă, ba chiar au fost foarte violenţi! Şi şmecheri, nu fraieri, aceste două cuvinte sunt ivite chiar în acele vremuri ale veacului al XVIII – lea, şi de la nemţi ni se trag, de la acei „nemţi cu coadă”, acei străini de la care ni se trage şi expresia haine(straie) nemţeşti. Acum nu mie prea clar dacă li s-a spus nemţi cu coadă din cauza perucii sau de la poalele de la redingota militară.
Oltenii chiar au luptat, şi nu numai cu austriecii, acest antrenament a făcut posibil ca datorită oltenilor să revenim la domniile pămîntene în veacul al XIX – lea.
Iar domnul profesor Cojocaru socot că are un raţionament greşit chiar dacă trage concluzia corectă. Nu se poate vorbi de 88 la suta întreprinderi controlate de străini si 12 la sută controlate din interior, raporturile numerice de mai sus nu se suprapun 100% peste cele valorice referitoare la ponderea capitalului deţinut de străini în totalul capitalului utilizat în economia românească ne spune tot dl. Cojocaru, dar care sunt ponderile de capital ?
Comparaţia care era de făcut este următoarea , la o pondere a capitalului străin superioară capitalurilor autohtone, contribuţia la buget a capitalurilor autohtone este mare decât cea a capitalurilor străine.
Că „Tot INS ne spune că, în ultimii 25 de ani, în România, au fost făcute investiţii în valoare de 500 de miliarde de euro, din care 5 miliarde din capital străin.”, pâi nu cred aşa ceva! „Deci, străinii au investit 1%, dar stăpânesc 88% din capitalul ţării. Curată afacere!” Este ERONAT, vai ce amestecătură, dar ca să-ţi dai seama mai bine să nu fii economist !.
Despre olteni:
Ţara lui Papură Vodă, în vremea lui Pazvante Chioru
Trăim vremuri în care domneşte fărădelegea. Nimic nu mai funcţionează, nimic nu-ţi mai dă siguranţa zilei de mâine. Instituţiile publice sunt împărţite în două (instituţiile naţiunii şi instituţiile puterii), armata a fost desfiinţată, sistemul de sănătate şi învăţământul la fel, economia a fost paralizată şi vândută pe bucăţi, resursele vândute şi ele, sau arvunite. În plus, România e „fezandată” pentru a deveni groapă de gunoi pentru deşeurile toxice ale Europei iar legile, care mai există, sunt instrumentate de magistraţi-infractori si politicieni imbecili. Suntem, într-un cuvânt, „Ţara lui Papură Vodă”. Chiar dacă nu mai ştim de unde vine expresia, o folosim corect, căci ea sintetizează perfect realitatea pe care tocmai am expus-o…
Există, în istoria noastră, două denumiri de o mare plasticitate, a căror origine s-a estompat, dar care au intrat în folclorul istoric prin rezonanţa comică a formulării: „Pazvante Chioru” şi „Papură Vodă”. Ambele sunt, atât prin conţinut, cât şi prin expresie, de provenienţă oltenească. Prin sintagmele în care sunt incorporate („vremea lui Pazvante Chioru” şi „ţara lui Papură Vodă”), ele exprimă, de fapt, două perioade istorice distincte, aflate aproximativ una în continuarea celeilalte.
Despre prima („vremea lui Pazvante Chioru”) am mai scris şi am încadrat-o cronologic în a doua jumătate a epocii fanariote, mai exact la interferenţa secolelor XVIII şi XIX (1790-1809). A fost denumită aşa după porecla lui Pazvanoglu, paşa de la Vidin , care făcea incursiuni devastatoare în zona Olteniei, locuitorii fiind nevoiţi să îndure, pe lângă jugul fanariot, şi jaful pazvangiilor. Această perioadă a fost precedată însă de o alta (1735-1780), la fel de tulbure, în care ţinutul Olteniei (Valahia Mică), lipsit de conducere politică şi legi, s-a numit „ţara lui Papură Vodă”. Toate teritoriile româneşti deveniseră practic, în această perioadă, teatru de război între habsburgi, otomani şi ruşi.
Totul a început cu Pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718, încheiată între Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Habsburgic și Republica Venețiană pe de altă parte. Tratatul a fost semnat la Požarevac , Serbia (cunoscut sub denumirea germană Passarowitz). S-a întâmplat atunci un fapt fără precedent: Oltenia, care nu făcea parte din Imperiul Otoman, a fost cedată Imperiului Habsburgic fără ca domnitorul român de la vremea aceea să aibă vreo reacţie. Pe de altă parte, boierii craioveni, care erau foarte puternici, au acceptat tacit situaţia, pentru că le convenea, având în vedere comerţul şi afacerile importante pe care le aveau cu austriecii, dar şi conflictul de privilegii care apăruse în 1716 între ei şi Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot din Ţara Românească.
Tratatul reflecta situația militară existentă în urma luptelor dintre turci și austrieci, cu excepția Olteniei. Cum s-a ajuns la această situație bizară, ca tucii să cedeze un teritoriu care nu făcea parte din Imperiul Otoman, nu era al lor și nu-l pierduseră prin luptă?Boierii craioveni făceau de câtva timp afaceri importante cu austriecii, în ciuda monopolului comercial turcesc, care nu prea funcționa în Oltenia. Afacerile prosperau, deoarece austriecii și transilvănenii plăteau mai bine. Astfel, turme mari de bovine, ovine, porcine, cantități importante de cereale, sare și felurite produse agricole luau drumul Imperiului Habsburgic, în special spre Transilvania. Nemulțumiți de imixtiunea lui Nicolae Mavrocordat în afacerile lor, boierii craioveni și-au folosit toate legăturile pe care le aveau la Istanbul pentru a determina alipirea Olteniei la Imperiul Habsburgic.
A fost cea mai ruşinoasă pagină din istoria Olteniei, dar care avea să se întoarcă pedepsitor, ca o răzbunare, atât împotriva boierilor, cât şi împotriva austriecilor.Numai că venirea austriecilor n-a adus nimic bun și a înrăutățit considerabil situația poporului prin creșterea impozitelor. Banul și boierii craioveni și-au văzut amenințate privilegiile de către austrieci. Autoritățile austriece au reorganizat justiția prin trecerea proceselor penale sub controlul lor, în timp ce banul putea judeca doar hoții și infractorii. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul militar al exploatării, precum și de colectarea veniturilor provinciilor în vistieria Curții Imperiale. Oamenii vedeau în orice uniformă militară străină un inamic și o țintă, iar majorarea dărilor a dus la refuzul de a achita contribuția fiscală și de a presta clacă.
Astfel, din cauza tentativei acestora din urmă de a instaura în Valahia Mică (Kleine Walachei) o administrație proprie, susținută militar, și transformarea ei într-o provincie imperială (alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o putuseră realiza, timp de secole), s-a declanşat o puternică mișcare de rezistenţă, care a cuprins toate segmentele societății, de la țărani și micii meseriași, până la comercianți, mica și marea boierime. Mai ales că austriecii au încercat și convertirea la catolicism a populației, construind chiar o catedrală papistaşă la Craiova . Edificiul a fost însă distrus de craioveni imediat după ce construcția a fost terminată.
Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, devenind un fel de serviciu militar obligatoriu. Tradiția populară spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu își găseau o fată, nefiind considerați bărbați dacă nu ucideau măcar un soldat imperial.
Din aceasta perioada provine expresia de “neamt cu coada”, personaj ce apare pana in prezent in povestiri semi-fantastice perpetuate oral in mediul rural oltenesc. Desi sensul expresiei este neclar povestitorilor, e cert ca termenul desemneaza soldatul austriac, a carui uniforma prevedea portul unei cozi lungi, impletite, lasata pe spate de sub tricorn.
Un foarte vrednic haiduc al Olteniei din perioada aceea a fost Pavel Lotru din Bălceşti, căutat de mai bine de trei ani de imperiali şi de potere, fără a fi prins. De la el au primit austriecii cea mai grea lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia.
Se întâmpla în 1726. Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului), avea mai multe ibovnice nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor din Sibiu . Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia urma să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria, Croaţia şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia. Caravana era compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai nemteşti, arhipline de pungi cu galbeni.
Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale lui Radu Ursan şi Neagu Papură şi au atacat caravana austriacă la Drăgăşani , confiscând tot aurul. Jaful a fost atât de păgubitor pentru habsburgi, încât a provocat în imperiu o adevărată prăbuşire financiară, drept pentru care banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit. Din acest moment, boierii din Craiova au început acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică, obstrucționând toate încercările austriecilor de a strînge taxe sau de a-şi impune administraţia. Ofițerii austrieci trimit numeroase sesizări împăratului prin care se plîngeau că sînt depășiți de evenimente, că populația atacă, fără veste, soldații, îi dezarmează, îi batjocorește și (românii) sînt foarte obraznici. Cetele de haiduci au împiedicat expediția întreprinsă de trupele otomane spre Craiova apoi spre Cozia. Haiducii se dovedeau mai puternici decît trupele austriece.
În 1733, în ajunul Crăciunului, într-o cârciumă din Craiova ( la hanul Puțureanu de lîngă fîntîna Purcarului), a avut loc un incident minor cu efecte uriaşe. Un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială, amețit băutură, a agresat verbal mai multe femei. S-a iscat un scandal care a degenerat într-o bătaie între soldații care îl însoțeau și oltenii de la mesele din jur. Soldații au reușit să fugă şi să se refugieze în garnizoană. Incidentele păreau aplanate, mai ales că soldatul respectiv fusese pedepsit și trimis la carceră pentru încălcarea conduitei militare. Cîteva ore mai tîrziu, însă, probabil instigată de oamenii banului și de haiduci, populația Craiovei, înarmată, s-a adunat în jurul garnizoanei imperialilor cerînd să le fie predat Lorincz, pentru a fi judecat de ei. Întrucât comandantul a refuzat, a urmat un asediu de câteva ore, în urma căruia garnizoana a fost incendiată iar cei 375 de soldați au pierit, fie în flăcări, fie linșați de populație.
După acest incindent, cel mai grav, dar care făcea parte dintr-un lung șir de experiențe nefaste, austriecii au realizat că trupele lor nu reușesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci care îi atacau când nu erau pregătiți, la locuri de popas, hanuri, crâșme, locuri strâmte, aşa că, în ianuarie 1734, au hotărât să-şi retragă cea mai mare parte a trupelor și să angajeze mercenari din rândul populației din zonă. A fost actul de naștere al pandurilor olteni. Lucrurile au luat însă o întorsătură neașteptată: mulți haiduci au găsit bună ideea ca, în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic, aşa că s-au înrolat ca panduri. Timp de aproape doi ani, austriecii au plătit soldă unor haiduci ca să prindă alți haiduci, fără ca vreun haiduc să fie prins.
În fruntea acestor “trupe de commando” era un personaj controversat, acel Neagu Papură, el însuşi haiduc sau tâlhar, participant la furtul de la Drăgășani, care îi costase atît de scump pe austrieci. Realizând că au luat “ţeapă”, imperialii au refuzat să le mai plătească solda în vara lui 1735, de era nirmal să fie nemulțumiți de ineficienţa pandurilor. În luna octombrie 1735, sătui să mai aștepte simbriile care nu mai veneau, pandurii se hotărăsc să-și facă singuri dreptate și împreună cu mai multe cete de haiduci intră în Craiova, jefuiesc și torturează cei cîțiva membri ai administrației austriece rămași, apoi au jefuit și incendiat mai multe case boierești Unii boieri aveau oameni înarmați care îi pazeau, alții doar servitori. Se auzeau împușcături în mai multe zone ale orașului. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească definitiv Oltenia, cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale (1739, pacea de la Belgrad , între habsburgi şi otomani). Au părăsit-o aşa cum au obţinut-o, dar cu pagube imense, mult mai mari decât în urma unei înfrângeri militare. În Craiova, ca şi în toată Oltenia, s-a creat însă un vid de putere, care avea să ducă la dispariţia Băniei , a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie.
După puseul de violențe care a durat cîteva luni, societatea caioveană și-a găsit totuşi un echilibru. Boierii au reușit să-l convingă pe același Neagu Papură să conducă o miliție a pămîntului, pentru a potoli atacurile haiducilor și hoților. De la acest Neagu Papură a rămas expresia “Țara lui Papură Vodă” care a depășit cu mult aria Olteniei şi timpul istoric determinat, intrând în folclor cu sensul peiorativ de țară fără stăpîn, unde legile nu mai există. După alte cîteva luni, Neagu Papură a fost înlocuit de boieri și el a luat din nou drumul codrului.
Casa Băniei şi Catedrala Sf. Dumitru ( Craiova )
Timp de 35 de ani (1735-1770), “Ţara lui Papură Vodă”, a devenit, aproape fără voia ei, un fel de stat independent: Țara Românească nu o putea revendica pentru că aparținea Imperiului Habsburgic, iar după 1739 domnitorii fanarioți n-au avut puterea necesară să se impună fără acordul oltenilor. Pe de altă parte, turcii, care erau încolțiți de ruși și austrieci, au stat deoparte, mulțumindu-se să întărească paza cetăților de la Dunăre , de teama atacurilor și jafurilor haiducilor. Paradoxal, acest interval istoric a fost de-a dreptul benefic pentru Oltenia. Fără sistem legislativ, dar și fără tributuri și taxe plătite turcilor, austriecilor sau fanarioților de la București, viața majorității populației s-a îmbunătățit. Boierii au asuprit mai puțin țăranii, de teamă ca aceştia să nu-şi facă singuri dreptate, comercianții și boierii și-au continuat afacerile la adăpostul cetelor înarmate de slujitori, iar procesele și judecățile au dispărut, diferedele rezolvându-se “la mica înțelegere”, prin forță sau aplicând legile pămîntului. Orașul s-a dezvoltat vertiginos, construindu-se multe clădiri, biserici și ateliere.
În această perioadă (1750 – 1756) a fost ridicată și biserica “Madona Dudu”, (catedrala Maicii Domnului). Cea mai luminoasă figură a acestei perioade este boierul Constantin Obedeanu, un om blînd, împăciuitor cu toată lumea, iubitor de carte și artă, partizan declarat al realipirii Olteniei la Țara Românească. El a ajutat cât i-a stat în putere pe țărani în disputele cu boierii, iar în 1754, a înființat primul spital modern al Craiovei (pînă atunci existau doar bolnițe la unele mănăstiri). Tot el a instituit, în 1759, învățământul organizat, căci până atunci educația se făcea în casele boierilor sau pe lângă biserici, ca o obligaţie nescrisă a preoţilor. Școala Obedeanu este prima școală în adevăratul sens al cuvântului, iar în primăvara anului 1826 a fost transformată în Școala Națională de Limba Română, azi denumită Colegiul Național Carol I din Craiova . Ca vechime, este a doua școală românească de grad mediu, după liceul “Sfântu Sava” din București (1818)…
Oltenia, în perioada în care s-a identificat cu sintagma “ Ţara lui Papură Vodă”, este un paradox istoric. Abandonată de austrieci, necucerită de turci şi stăpânită, practic, de haiduci, a găsit resursele interne să se redreseze organic. După reintrarea efectivă în graniţele Tării Româneşti a urmat însă perioada cea mai nenorocită din istoria ei, denumită, aşa cum am mai spus, “vremea lui Pazvante Chioru”, încheiată violent, în 1821, cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu.
Sursa este: http://gandeste.org/puncte-de-vedere/ceea-ce-nu-prea-se-cunoaste-din-istoria-romaniei/30517 Autor: Miron Manega
Cum a apărut cuvîntul şmecher?
schmecker – degustător
Austriecii au trimis în Oltenia specialişti în vinuri ca să evalueze potenţialul viticol al regiunii. Ai noştri oltenaşi au rămas cu gura căscată: “Muică, ce tare ie ăsta! Se plimbă cu caleaşca peste tot şi bea zaibăr pe degeaba… Ie şmecher, ce mai!”
mit stock – (persoană) cu drept de veto, drept de blocare a oricărei hotărâri date de alcineva (învechit şi regional)
Putea să zică boierul sau judecătorul orice. Venea austriacu’ şi le rupea gura să facă ce vrea el. Mişto.
Citiţi şi pe http://www.dailycotcodac.ro/2012/07/oltenii-poporul-pe-care-n-a-vrut-nimeni-sa-l-asupreasca articolul: „Oltenii, poporul pe care n-a vrut nimeni să-l asuprească” de George Damian.
Puţină lume ştie că oltenii au scăpat ca prin urechile acului de trista soartă a ardelenilor, că la un fir de păr au reuşit să îşi păstreze semeţele case de bălegar şi bordeiele vulpeşti cu două ieşiri, care puteau fi înlocuite cu inutile palate art-nouveau sau banalele fortăreţe de tip Vauban. Cizma grea a austriecilor a apăsat cu putere asupra sensibililor olteni, însă, din fericire, aceştia au ştiut să se ferească de muncă şi în acest moment de cumpănă al istoriei lor milenare.
În 1718, hrăpăreţii austrieci îşi întindeau mâinile spre ceea ce ulterior avea să se numească eterna Terra Nova. Otomanii ştiau prea bine cu ce poame aveau de-a face în Bănie, aşa că le-au cedat-o austriecilor la Pacea de la Passarovitz. Frecându-şi mâinile de bucurie, habsburgii au trimis tot felul de experţi la Craiova, au făcut drumul de la Sibiu la Râmnicul Vâlcea şi mai aveau puţin şi făceau şi Oltul navigabil. Doar că le-au ieşit în cale oltenii.
Mai precis, boierii olteni. Bărboşi şi înfăşuraţi în caftane, boierii olteni au jurat cu voci înalte că vor fi alături de moderna administraţie austriacă. Aveau o singură condiţie: să le fie respectate obiceiurile din bătrâni. „Care sunt acelea?”, au întrebat austriecii. „Păi, noi, boierii nu plătim impozite” „Fie!”, au răspuns austriecii. „Da, dar nici supuşii noştri nu plătesc impozite!” „Fie…”, au răspuns austriecii, bănuind o mişelie. Şi, într-adevăr, după numărătoare a reieşit că plătitori de impozite rămâneau săracii săracilor, de la care oricum nu prea aveai ce să iei.
Nemulţumiţi, austriecii au întors foaia şi au stabilit de capul lor cine trebuia să plătească impozite şi cine nu. Doar că nu luaseră în considerare sutele de ani de antrenament ale oltenilor sub turci. Olteanul nu dă banul doar aşa, că vii călare pe cal şi spui că eşti perceptor. Trebuie să munceşti pentru bani, să îl cauţi pe oltean prin văioage şi văgăuni, prin râpe şi boscheţi. Perceptorii austrieci găseau de fiecare dată satele goale, cu cel mult două-trei babe şchioape pe şanţ care molfăiau seminţe şi nu vorbeau germana. Vacile şi caii, boii şi porcii, găinile şi gâştele, oltenii şi oltencele erau porniţi la pădure cu mult înainte ca perceptorul să se apropie de sat.
După vreo 20 de ani de eforturi, austriecii au ajuns la concluzia că oltenii nu au de gând să plătească pentru modernizare şi că aceşti băştinaşi nu sunt chiar atât de simpatici încât să plătească alţii pentru ei. Aşa că, la primul război pierdut, austriecii au vrut să le dea turcilor înapoi Oltenia. Însă mişeii de turci au făcut nazuri, pretextând că oltenii ar fi o povară mult prea grea. Şi aşa au primit turcii şi Belgradul înapoi în 1739, ca o compensație pentru faptul că-i primesc pe olteni.
Scăpați de olteni și de sârbi, pentru austrieci a urmat o perioadă prosperă.
Un oltean avea o colega moldoveanca, pe care o intreaba daca stie Engleza.
Fata zica ca da.
– Atunci zi-mi si mie cum se zice: gheata, ceai, picior.
– Ice, tea, foot.
– Hai!!
Sau pe http://www.activenews.ro/cultura-istorie/Istoria-cuvantului-fraier-Cum-s-a-ELIBERAT-Oltenia-de-sub-ocupatie-austriaca-112472 articolul „Istoria cuvîntului fraier.Cum s-a ELIBERAT Oltenia de sub ocupaţie austriacă”
Prin pacea la Passarowitz (azi Pozarevac în Serbia), Imperiul Otoman ceda Oltenia, Imperiului Austriac, astfel că între 1718 și 1739, provincia de sud-vest a României a intrat sub ocupație habsburgică.
Odată instalați la conducerea provinciei, austriecii au desființat drepturile și autonomia de care Oltenia se bucura sub otomani. Prima măsură a fost „desființarea miliției românești din Oltenia”, menită a demilitariza provincia și a întări autoritatea austriacă. Din fericire, după cum afirmă istoricul Alex Mihai .Stoenescu, măsura s-a dovedit o mare eroare.
Măsura a stimulat dezordinea, astfel că boierii olteni au avut un atu în plus pentru a negocia statutul lor și al țării în fața ocupantului.
Totuși, principalul mod de exercitare a ocupației a fost sistemul fiscal. „Aici ordinea germană s-a lovit pentru prima oară de realitățile funcționale ale provinciei și, mai ales, de mentalitatea oltenilor, numită de istoriografia occidentală „înapoiată”, „orientală”, dar care se constituise de mai multe secole într-un mod de viață. Principala problemă era fenomenul „fugii de pe moșii”, care determina o migrație masivă și rapidă a țăranilor de la câmpie la munte, în păduri și văi ascunse, permitea boierilor să nu declare numărul exact de țărani, să falsifice continuu valoarea producției și totodată să nu poată fi determinat numărul exact al populației supuse taxării”, notează A.M. Stoenescu în volumul Istoria Olteniei ( Editura Rao, 2011)
Autorul explică de ce oltenii refuzau cu obstinație să predea bunurile lor. „Fenomenul a fost surprins câteva decenii mai târziu de consulul Thomas Thornton, în lucrarea The Present State of Turkey, unde românii erau prezentați ca urmași ai dacilor și ai romanilor de la care au păstrat ‘înverșunarea cu care se împotrivesc celor ce le smulg bunurile și încăpățânarea să rețină aceste bunuri, chiar atunci când știu bine că până la urmă tot vor fi smulse; ei socotesc că ar fi curată nebunie să le cedeze până nu sunt constrânși să le cedeze, deși nu se gândesc să se împotrivească până în final'”.
Această mentalitate a creat un sistem complex de evaziune fiscală.
„În al doilea rând boierii cunoșteau și aplicau un sistem multiplu de evaziune fiscală, prin declararea unui număr mai mic de țărani, unui număr mai mare și mai complicat de imunități, prin deplasări de populație și printr-un sistem foarte eficient de legături cu țăranii, asigurat de mica funcționărime cu slujbbe.[…] Abia în secolul XIX au fost înțelese sistemul satelor duble și faptul că țăranii dispăreau la un moment dat, plecând în „bejanie”, apăreau în alte localități de la munte, după care reapăreau la câmpie”, scrie istoricul.
Acest sistem a condus, după cum afirmă istoricul, „la eșuarea tuturor acestor ocupații, indiferent cât de mari erau imperiile stăpânitoare”. Istoricul notează că în ciuda prețului mare, „aceasta a fost cea mai eficientă formă de supraviețuire în condițiile geografice și istorice date, la care trebuie adăugat factorul religios, ce a ținut neamul unit și foarte solidar”.
De unde vine cuvântul „fraier”
Astfel, „șmecher” vine din cuvântul german „schmeker”, care explică Stoenescu, „desemna o persoană cu gusturi rafinate (de la verbul „schmeken” – a gusta, a savura), iar cuvântul fraier vine de la substantivul german „freier”, care însemna pețitor, logodnic. Intrarea acestor cuvinte în limba română este legată de fenomene locale petrecute în Oltenia sub ocupație austriacă, în primul caz fiind vorba de bucătăria românească, apetisantă, spectaculoasă și abundentă pentru ocupantul germanic, care a cunoscut acolo cheful( de la turcescul keyf) de tip oriental, cu mâncare și băutură multă. În al doilea caz, al fraierului, este vorba de contactul cu femeia olteancă”.
O altă versiune „arată că freier vine de Freiherr, denumirea unor șerbi care își puteau obține libertatea dacă deveneau coloniști, au primit pământ în Oltenia și l-au pierdut apoi, acesta revenind cultivat, îngrijit și îngrășat, oltenilor”, notează istoricul în cartea sa.
Cu timpul, în Oltenia s-a generalizat și fenomenul haiduciei, astfel că tratatul de la Belgrad a formalizat realitatea din teren: austriecii părăsiseră, după nici 20 de ani, o provincie românească pe care nu au putut s-o supună.
https://uploads.disquscdn.com/images/ae540b3121c95334736e49f462dfea3dca6f80f399efc9aaed87c59505cc2079.jpg

MARS AFARA SI DIN ROMANIA , SOROS !!!!

http://www.zerohedge.com/news/2017-01-10/hungary-launch-crackdown-all-george-soros-funded-organizations

Tyler Durden’s picture
by Tyler Durden
Jan 10, 2017 8:57 PM
12.8K
SHARES
Twitter Facebook Reddit
In a dramatic example of blowback against the establishment in the post-Trumpian world, Hungary announced it plans to crack down on non-governmental organizations linked to billionaire George Soros now that Donald Trump will occupy the White House, according to the deputy head of Prime Minister Viktor Orban’s party, cited by Bloomberg.

The European Union member, and native country of Soros, will use „all the tools at its disposal” to “sweep out” NGOs funded by the Hungarian-born financier, which “serve global capitalists and back political correctness over national governments,” Szilard Nemeth, a vice president of the ruling Fidesz party, told reporters on Tuesday. No one answered the phone at the Open Society Institute in Budapest when Bloomberg News called outside business hours.

“I feel that there is an opportunity for this, internationally,” because of Trump’s election, state news service MTI reported Nemeth as saying. Lawmakers will start debating a bill to let authorities audit NGO executives, according to parliament’s legislative agenda.

As a reminder, Orban was the first European leader to publicly back Trump’s campaign, and was reportedly invited by Trump to visit the US; he has ignored criticism from the European Commission and U.S. President Barack Obama’s administration for building a self-described “illiberal state” modeled on authoritarian regimes including Russia, China and Turkey. In 2014, Orban personally ordered the state audit agency to probe foundations financed by Norway and said that civil society groups financed from abroad were covers for “paid political activists.” As a result of Trump’s victory, Orban has felt empowered to further last out against Europe’s established structures, and its core supporters.

As Bloomberg notes, Orban and his administration have repeatedly singled out NGOs supported by Soros, a prominent Hillary Clinton and Democratic Party supporter, with a wide network of organizations that promote democracy in formerly communist eastern Europe.

Orban is not alone: Trump has also accused the 86-year-old billionaire of being part of “a global power structure that is responsible for the economic decisions that have robbed our working class, stripped our country of its wealth and put that money into the pockets of a handful of large corporations and political entities.” In a pre-election commercial, he showed images of Soros along with Federal Reserve Chair Janet Yellen, and Goldman Sachs Group Inc. CEO Lloyd Blankfein, all of whom are Jewish. The Anti-Defamation League criticized the ad for touching on “subjects that anti-Semites have used for ages.”

Since then things have changed, however, and Trump has retained the services of two prominent Goldman alumni, Steven Mnuchin and Gary Cohn, to serve on his administration. His current thinking on George Soros is unknown.