articole, Sfintii Inchisorilor
IN MEMORIAM PĂRINTELE ROMAN BRAGA
Posted on 28 aprilie 2024
Părintele român cu viață sfântă din America. Aflați povestea părintelui Roman, de la arestare, până la exilul pe meleaguri americane, unde nu a încetat niciodată să propovăduiască pe Hristos. IN MEMORIAM PĂRINTELE ROMAN BRAGA
Scurt periplu biografic
29 aprilie 2015, zi cernită pentru cei care l-au cunoscut și l-au iubit pe părintele Arhimandrit Roman Braga, unul din cei mai mari duhovnici pe care neamul românesc i-a plămădit din aluatul suferinței. În aceeași zi cu Mărturisitorul poet Radu Gyr, camarad de suferință, Părintele Roman Braga trece la cele veșnice, în ziua de 29 aprilie. Basarabean de origine din Condriţa Lăpuşnei, s-a născut pe 2 aprilie 1922, într-o familie de credincioşi ortodocşi, fiind cel de-al șaptelea copil al lui Cosma și al Mariei.
După clasele primare, pe care le face în satul natal (1930-1934), la doar 12 ani îmbrățișează viața monahală, intrând ca frate începător în mănăstirea Căldărușani de lângă București. Își continuă studiile, un an mai târziu, la Seminarul de la Cernica, iar după desființarea acestuia, în 1940, se transferă la Seminarul Central din București. Ultimul an de studii îl încheie la Seminarul Teologic din Chișinău (1943). Reîntors la București, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, ale Seminarului Pedagogic „Titu Maiorescu” și ale Facultății de Teologie pe care o absolvă în 1947, pentru ca un an mai târziu să se înscrie la doctorat.
Un rug aprins întemnițat
Perioada studenției, în care îl va cunoaște pe Părintele Daniil Sandu Tudor, va fi determinantă pentru lupta de o viață pe care o va purta împotriva ideologiei comuniste. Apropierea de mișcarea „Rugului Aprins”, de la mănăstirea Antim, îl ajută să-și găsească mult căutatul model de viață: părintele Benedict Ghiuș, pentru care va păstra o adâncă considerație până la zenitul vieții.
La 9 iulie 1948 este arestat, anchetat vreme de un an pentru un manifest în care-i îndemna pe toţi românii să postească în Sâmbăta Patimilor, care atunci se întâmplase pe 1 mai, Ziua internaţională a muncii. În cele din urmă, este condamnat la 5 ani de închisoare pentru omisiune de denunţ. Trece prin ororile Piteştiului, dar în întunericul celulei află lumina vorbirii şi a împăcării cu Dumnezeu. De la Piteşti este trimis în lagărele de la „Canal”. Acolo îl întâlneşte pe călugărul Evghenie Hulea – o figură de pateric, grație căruia se hotărăște să pășească defintiv pe calea monahismului.
În 1953 este eliberat, iar în 1954 este călugărit de mitropolitul Sebastian Rusanu, care îl şi hirotoneşte diacon. Cinci ani mai târziu, în 1959, este din nou arestat, acuzat că a făcut parte din grupul „Rugul Aprins” în timpul studenţiei, şi condamnat la 18 ani de muncă silnică şi 10 ani de degradare socială pentru activitate duşmănoasă la adresa regimului „democrat” comunist. Execută în Balta Brăilei, la colonia Salcia numai 5 ani, fiind eliberat prin decretul din 1964.
Exilul
După eliberare este primit de episcopul Valerian de la Oradea, hirononit şi instalat preot la Negreşti, în Ţara Oaşului. După trei ani este trimis misionar în Brazilia, unde slujeşte pentru comunitatea românească din Sao Paolo (1968–1972). În anul 1972, episcopul Valerian Trifa îl cheamă în SUA unde va sluji ca preot în Ohio, Michigan, Pennsylvania, iar în 1988 se retrage la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Rives Junction, Michigan, unde se va nevoi până sfârșitul vieții.
Memorii: Școala suferinței
„La Canal, l-am avut duhovnic pe părintele Evghenie, tot un om simplu. El m-a determinat să mă fac călugăr. De aceea m-am şi apropiat de dânsul. Dar ce fel de om simplu? Ştia Scara Sf. Ioan Scărarul pe de rost. Şi veneau la el preoţii şi călugării catolici. Toţi îl admirau. Nu avea lecturi, dar recita pe Sfinţii Părinţi. Avea o memorie extraordinară. El m-a influenţat cel mai mult. La un moment dat, mi-a spus: «Să ştii că Dumnezeu te-a adus în închisoare pentru un anumit scop». Ca orice om, atunci când am ajuns în închisoare, m-am întrebat şi eu, în anumite momente grele: «De ce, Doamne? De ce eu?».
Eram şi eu ca tâlharul din stânga Crucii, care întreba: «De ce eu să sufăr şi alţii nu? Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, fă ceva!». Dar Dumnezeu mi-a scos în cale nişte oameni care m-au lămurit că Dumnezeu m-a adus acolo pentru un anumit rost. Iar rostul acesta mi l-am lămurit în timpul celei de-a doua încarcerări (am fost închis de două ori). Atunci am fost izolat. Preoţii au trecut prin izolări de câte un an sau doi, singuri în celule, pentru că voiau ca ei să devină nişte bestii, ca animalele; nu vă spun că în 11 ani de închisoare niciun deţinut politic n-a văzut hârtie, creion sau carte. Ăsta era «tratamentul intelectualilor»…
„Ne-au întors către noi înșine”
Pe cei de drept comun îi educau ca să îi redea societăţii comuniste. Dar nouă ne luau toate mijloacele de informaţie şi nu am văzut ziar, creion, hârtie, nimic! În final, asta a fost foarte bine, pentru că, în loc să ne facă animale, aşa cum probabil că doreau, ne-au întors către noi înşine. Ca să ne punem întrebarea: «Ce suntem noi?». Pentru că, vă spun: când stai între cei patru pereţi ai celulei şi nu ai niciun orizont, nicio perspectivă unde să priveşti, te întorci către tine însuţi. Trebuie să te întorci, să te duci undeva! Acolo am descoperit infinitul din noi…
Am descoperit că persoana umană este infinită, că aşa a făcut-o Dumnezeu – a suflat asupra sa şi i-a dat Dintrânsul ceva care nu moare niciodată. Că adâncul din noi, care este – după Sfinţii Părinţi – şi locul rugăciunii, unde locuieşte Dumnezeu, este un loc căruia nu îi mai dai de capăt. În adâncul acesta din noi este Templul Dumnezeului Celui Viu, cum spune Sfântul Apostol Pavel. Atunci, în situaţia aceea de izolare, timp de doi ani aproape, singur, atunci am înţeles cuvintele Scripturii, pe care le memorasem cândva: «Voi sunteţi biserica Dumnezeului celui viu şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi».
Atunci am înţeles de ce Mântuitorul a spus: «Împărăţia lui Dumnezeu este în voi». Dumnezeu nu este material sau spaţial, să Îl plasez într-un colţ, undeva. Ca să-L găsim, trebuie să ne întoarcem înlăuntru, să explorăm universul din noi. Asta este o experienţă care trebuie făcută. Există un cuvânt al Sfântului Serafim de Sarov care spune: «Ieşirea din tine este ieşirea din Paradis». Este o aventură mare şi singură în viaţa omului. Este ceva extraordinar înăuntrul nostru, Dumnezeu este acolo!”.
Comenteaza