Sorin
64 aprobate
sorin.filip5780@yahoo.com
89.136.118.10
În dialectul megleno-român au „vrin, vrină” (ca vrin anghil „ca vreun ânger”, Sta ca vrină Sta ca vrină ṷaie bărlivă stă ca o oaie zăpăcită”), iar în aromână varinge („până la”), unde recunosc doar v.rom. „înde”, apoi vârî („vreuna”) care este prob. un hipocoristic după vări-una (ca daco-rom. oarecare/varecare).
https://roa-rup.wikipedia.org/wiki/Dic%C8%9Bionar_arom%C3%A2n%E2%80%93rom%C3%A2n
https://dn721902.ca.archive.org/0/items/capidan-theodor-dictionar-meglenoroman-scan_202508/Capidan,%20Theodor%20-%20Dictionar%20meglenoroman%20-%20scan.pdf
Vocabularul dialectelor românești este dip („foarte”) interesant. Nu știu dacă ceilalți aromâni folosesc vreun, vreuna ca meglenii și daco-românii, dar celelalte cuvinte sunt admirabile și foarte utile:
lev, -ă (=stânga) ar putea fi atât slavic, cât și romanic, cf. lat.laevus (p.-rom. *leu, *leauă?),
pecuńu «bani strânși pentru bătrânețe» (sin. pentru pensie?)
duan „șoim de munte”
Ati Şeitani? Sau este doar o chestie de …semantica?
https://www.youtube.com/watch?v=cFdCZoaVPuQ
Cine stie turceste afla mai multe si la Constanta se vorbeste turca.
Ce țí-e și cu dialectul megleno-român. Eu mi-s român și pronunț tot uaie nu oaie. La ouă le zic uouă. Iar ”eu” de regulă mă numesc ”io”. Parcă nu sună românește ”eu”, parcă-l pronunț forțat pe ”eu”. O fi de la lipsa mea de cultură ?
Am observat și eu, la fel ca și unii lingviști, că /oa/ tinde spre pronunția /ṷa/ în cuvinte ca „soare, oaie, oare (arh.vare), coară (=lăteț, latiță), moară” și altele, iar în megleno-română se notează cu această semivocală /ṷ/ (=eng. w).
Ba chiar unii lingviști străini se duc mai departe în timp cu aceste labio-velare din PIE (*kʷ, *gʷ, *gʷʰ), presupunând că ar fi existat și-n limbile tracice un /q/. Vezi *ko- din fitonimul dacic koadáma (Κοαδάμα Potamogeton, ”limba apei”) care ar fi identic cu pronunția clasică a lat. qu din aqua. Deci PIE *kʷ (lat. qu), s-ar fi păstrat și-n traco-dacă identic (ex: Κουιμέδαβα ‘Ακυενὺσιον – Cuimedaba, Akyenysion), ceea ce ar face din acest idiom ceva unicat la nivelul IE și al limbilor satǝm în special. (sursa: The Phonological Curiosities of the Thracian Language)
koadama s-ar pronunța ca ihtionimul coară, /o/ fiind /ṷ/ în acest diftong /oa/: *quadama sau kʷadama.
Evident aici este o discuție mai dificilă, mai de specialitate și nu am încredere în atestările unor dacisme/tracisme, care au fost răscopiate de niște copiști grecofoni sau latinofoni, necunoscători ai fonologiei limbilor/dialectelor tracice.
Un entopic interesant din Vrancea este kṷacă/kuacî („ridicăturt înaltă, abruptă, cu stîncărie”), care cred că mai apare drept chioacă (atestat și ca variantă literară cioacă „deal; vârf de deal/munte”), prob. coradical cu v.irl. clochar ‘o grămadă de pietre’ (din cloch ‘piatră’) sau cu alb. qye (toscă) „vârf de munte” (ghegă) „poale de munte, pantă domoală”) și ar trebui reconstruit *clocă. Seamănă (dar nu răsare) cu o serie de toponime tracice cu tema *κuak- unde dift. /ua/ cred că provine dintr-o vocală lungă *ā (cf. transformărilor spre albaneză: rom. vatră – votër/vatër < *āt-rā): top. Κούακον (Cuacon) de lângă Marcianopolis, în Rhodope Κούακονος şi Κουακαβρἰ[ε] (*Cuaconos, Cuacabria) Asta dacă nu-i și aici acel tracic *kʷ (=lat. qu), de care vorbesc N. Jokl și H. Barić.
http://alil.academiaromana-is.ro/wp-content/uploads/2012/08/termeni-geografici-populari-din-Vrancea.pdf
https://en.wiktionary.org/wiki/cloch
https://en.wiktionary.org/wiki/qye
Concluzia este că limbile evoluează fonetic și semantic în moduri neașteptate și aproape imperceptibile pentru un neofit, până la un moment dat când fonetica trebuie să se schimbe, să valideze niște schimbări organice, ceea ce se va întâmpla și cu româna peste un secol (probabil). Limba engleză îmi vine-n minte acum cu ale ei reguli de scriere total anapoda față de expresia ei orală. Fiind o limbă care a suferit majore transformări de la primele scrieri coerente (sec.VIII) și până la Chauser sau Shakespeare pentru limba modernă, dar tributară principiului etimologic, aproape că trebuie s-o înveți pe de rost în versiunea ei scrisă. Spre norocul nostru, limba română nu-i atât de complicată față de versiunea ei mai veche sau față de dialectele ei balcanice.
Superb. Dar am si eu o intrebare , ca aud de o viata de cuvinte romanesti care vin ba din slavona , ba latine, etc Dar oare numai noi am luat de la altii? Oare unele din cuvintele care ni se spune ca vin de la straini, nu cumva le-au preluat ei de la noi?
Evident , sunt și cuvinte românești în alte limbi, în limbile învecinate, maghiară, bulgară etc.