Precizări suplimentare de la Călin Kasper:

 

Trimis în 26 Iul 2014 la 1:01 pm | În răspuns la dec.

Nici în coşmarurile cele mai negre nu şi-au putut închipui ucigaşii legionarilor din septembrie 1939 că Legiunea, în toamna anului 1940, avea să măture regimul lui Carol al II-lea de la putere şi va ajunge la guvernare. Venise astfel vremea socotelilor. Criminalii erau de mult trecuţi pe răboj, pentru că legionarii n-aveau cum să-i uite. Erau la nivel de ţară cinci sute de călăi care ar fi trebuit judecaţi în regim de urgenţă şi executaţi a doua zi. Dar, fiindcă crima era prea extinsă şi ţara avea nevoie de linişte, Legiunea s-a mulţumit să aleagă dintre criminali doar pe cei mai mari şi mai cruzi. Deci Legiunea, spre mirarea lui Antonescu, au ales doar 60 de persoane care se încadrau în grupa marilor criminali, pe care doreau să-i dea pe mâna justiţiei. Acestora li s-au mai adăugat alţi patru descoperiţi între timp. Dar Antonescu, o dată ce-a început să se îndepărteze de Legiune, s-a pornit să caute pretexte de a-i scăpa pe cei 64 de pedepsele pe care le meritau cu prisosinţă. Antonescu se justifica prin aceea că „nu voia să verse sânge.” Curioasă schimbarea de perspectivă cu privire la nişte asasini fiindcă el, la începutul lui noiembrie 1940 afirmase că-i va pedepsi „cu toată străşnicia” sau că va fi atât de aspru, încât „mă va pomeni istoria!”
O parte din cei închişi la Jilava au fost arestaţi chiar din ordinul lui Antonescu, precum au fost Mihai Moruzov, şeful Serviciului Secret de informaţii şi adjunctul lui, Nicky Ştefănescu pentru că se temea că aceştia vor unelti contra lui. Voia totodată să plătească şi nişte poliţe mai vechi pentru procesul de bigamie intentat lui de Carol, în care Moruzov a furnizat mai toate actele de acuzare contra generalului.
Câţiva din marii criminali au reuşit să fugă din ţară, precum comisarul Parizescu de la Prefectura de poliţie Bucureşti, care a reuşit să ajungă în Iugoslavia. Alţii au fost dibuiţi din întâmplare, aşa cum a fost Gavrilă Marinescu, ajuns tocmai la Băile Herculane, cu intenţia de a trece şi el în Iugoslavia, sau celebrul maior Alexandru Popescu-Marinaru, comandantul Jandarmeriei judeţului Constanţa, prins pe la o moşie de-a lui. Alţi mari criminali au fost dirijorul de orchestră de la Vaslui, Traian Cinghiţă, cel care a dat tactul prin răpăitul de mitralieră muzicii militare a regimentului 25 Infanterie, care canta de mama focului in timp ce legionarii erau culcati la pamant cu focuri de mitraliera.
Au fost arestaţi generalul Gheorghe Argeşeanu, fost prim ministru; Victor Iamandi, fost ministru de justiţie; Ion Bengliu, comandantul jandarmeriei române; maiorii Iosif Dinulescu şi Aristide Macoveanu, împreună cu Constantin Sârbu, participanţi direcţi la uciderea Căpitanului, a Nicadorilor şi Decemvirilor. A fost prins şi Mihail Vârfureanu, fost comandant legionar, ajuns informator al poliţiei, acuzat că a contribuit la arestarea Nicoletei Niculescu, o altă martiră a Mişcării Legionare; colonelul Zeciu, prim procuror, cel care a participat la uciderea Căpitanului la ordinul camarilei, încălcând legile în vigoare.
Dar Comisia de Anchetă Criminală, aflată sub controlul ministrului Justiţiei Mihai Antonescu, a început să ia decizii aberante. Sublocotenentul de jandarmi, Traian Chinghiţă este scos de sub urmărire şi se dă decizia de eliberare, pentru că împotriva lui nu ar exista probe suficiente. Ştefan Zăvoianu, prefectul poliţiei Bucureştiului, refuză însă punerea în libertate a lui Chinghiţă. La aceleaşi concluzii ajunge comisia şi în privinţa comisarului Davidescu, care, după ea ar fi fost nevinovat. Legionarii însă cunoşteau contribuţia lui la arucarea de viu în cuptorul crematoriului a lui Vasile Cristescu, dar şi participarea la uciderea Nicoletei Niculescu. Şi ca să se compromită definitiv, Comisia aceasta ordonă prefecturii ca generalii Gavrilă Marinescu şi Bengliu să fie internaţi la un sanatoriu. Prefectul poliţiei, Zăvoianu refuză să dea curs şi acestor ultime decizii aberante. Era evident că Antonescu voia să-i facă scăpaţi. La ce le-ar fi trebuit unor criminali care urmau să fie condamnaţi la moarte, sanatoriu?
În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 a fost dezgropat Căpitanul şi ceilalţi 13 legionari ucişi la ordinul lui Carol. Sub impulsul acestui fapt de mare zguduire sufletească pentru orice legionar, simţind că Antonescu dorea să-i salveze pe marii criminali, o echipă a morţii, a patra din istoria legiunii, avea să-i execute pe toţi cei 64 de arestaţi de la Jilava, ca să nu scape nepedepsiţi, aşa cum se intenţiona.
Ar fi fost mai bine dacă ar fi fost judecaţi. Fiindcă astăzi ştim că cel puţin unul dintre cei ucişi la Jilava era nevinovat. Acesta, legionar fiind, avusese anterior un conflict cu un comandant legionar de la prefectura poliţiei capitalei, care s-a răzbunat arestându-l abuziv. După detronarea lui Carol au intrat în legiune destui nechemaţi. Dar „echipa morţii” n-a avut de ales. Căpitanul nu putea fi înmormântat la Casa Verde fără ca ucigaşii legionarilor să nu-şi fi primit pedeapsa.