În căutarea criminalilor din decembrie 1989

2016-11-06T17:50:56+02:006 noiembrie 2016|Doctrină naţionalistă|

Când ne va spune Sergiu Nicolaescu adevărul?

Am declarat şi în Senat, în toamna lui 1992, când s-a discutat raportul comisiei de cercetare a evenimentelor din Decembrie 1989: rostul comisiei „Sergiu Nicolaescu” nu a fost să afle adevărul despre decembrie 1989, ci să le ofere autorilor loviturii de stat posibilitatea ca prin audierea martorilor să afle ce ştie lumea despre cele întâmplate în decembrie 1989. Ce anume s-a aflat din secretele loviturii de stat! Organizatorii revoluţiei aveau nevoie să ştie ce se ştie în rândurile oamenilor din afara conspiraţiei despre partea nevăzută (şi criminală!) a revoluţiei, pentru a lua măsurile de contracarare şi contrafacere a adevărului. Măsuri care nu s-au sfiit să meargă până la asasinat, cazul senatorului Şerban Săndulescu, bunăoară, care a plătit cu viaţa încăpăţînarea sa de a nu accepta versiunea Sergiu Nicolaescu despre decembrie 1989 şi de a formula altă ipoteză, alt raport! Mai mult decât oricine, vinovaţii de măcelul din decembrie 1989 aveau nevoie stringentă de ancheta comisiei parlamentare şi de prezenţa în comisie a unor oameni de-ai lor, de-ai celor implicaţi în revoluţie ca autori şi executanţi ai scenariului, cunoscători ai secretelor care trebuiau păstrate cu orice preţ.
La început, când în fruntea comisiei a fost numit Sergiu Nicolaescu, m-am numărat şi eu printre cei care l-au contestat chiar şi ca membru al comisiei: Sergiu Nicolaescu trebuia audiat ca martor, ca actor şi, poate, ca regizor al aşa zisei revoluţii. Nu avea ce căuta ca anchetator al unor evenimente soldate cu sute de morţi, evenimente la a căror desfăşurare participase fără să ne fie clar în ce calitate şi cu ce justificare. Cine ne garanta atunci şi cine ne garantează chiar şi azi, că Sergiu Nicolaescu nu se numără printre vinovaţii de carnagiul din decembrie 1989?! Vinovat pentru premeditarea acestui masacru sau „numai” pentru neglijenţa sau incompetenţa cu care s-a amestecat acolo „unde nu-i fierbea oala” domnului regizor!…


Prezenţei lui Sergiu Nicolaescu în comisie i se opunea un principiu de drept roman bine stabilit: Nu poate fi nimeni judecător în propria sa cauză. Mai tare decât dreptul roman s-a dovedit însă algoritmul parlamentar. Din pricina acestuia, deşi m-am oferit cu insistenţă, nu am fost acceptat în comisie…
Despre reaua credinţă a lui Sergiu Nicolaescu s-au adus nenumărate dovezi. Ultima a adus-o însuşi împricinatul, fireşte, fără să-şi dea seama. Atunci când, în urmă cu câteva săptămâni, a găsit de cuviinţă să intervină în disputa dintre Cornel Dinu şi Petre Roman, confirmând la postul B1 TV declaraţia marelui fotbalist, precum că l-a auzit pe Petre Roman dând un telefon la care a vorbit ruseşte, asta în dimineaţa zilei de 24 sau 25 decembrie, în clădirea televiziunii… Am pus atunci întrebarea, pe care o repet acum: în raportul întocmit la Senat, Sergiu Nicolaescu a consemnat această informaţie pe care el însuşi o deţinea în chip direct, nemijlocit, ca actor al revoluţiei lui Peşte? L-a chemat în faţa comisiei pe Petre Roman ca să-l întrebe cât se poate de oficial cu cine şi ce a vorbit în acea dis de dimineaţă?
Sunt convins că nu! Aşadar, de ce? De ce Sergiu Nicolaescu a ascuns acest detaliu care dă peste cap toată pledoaria lui Petre Roman, altminteri de nimeni luată în serios, cum că pe individ l-a făcut prim ministru valul de entuziasm revoluţionar al maselor, în chip spontan şi ne-programat.
Mai vin azi cu o întrebare nouă pentru acelaşi preşedinte al Comisiei pentru Înmormîntarea Adevărului privind evenimentele din decembrie 1989. O întrebare la care nu voi accepta ca răspunsul marelui regizor să fie aceeaşi tăcere suverană, sastisită, de om care nu dă importanţă la toate nimicurile. De data aceasta martorii sunt mult mai mulţi: câteva zeci de muncitoare de la Apaca, croitorese, care în acele zile fierbinţi au primit sarcina de a confecţiona 3600 de steaguri tricolore, fiecare steag având o suprafaţă cam de un metru. Comanda venise din partea lui Sergiu Nicolaescu prin ministresa din acele zile. Nu Lia Ciobanu, refugiată la ambasada Ungariei prietene, ci adjuncta acesteia. Comanda fusese făcută aşadar de Sergiu Nicolaescu şi, adaugă sursa mea de informaţii, tovarăsul S.C., al cărui nume nu mă grăbesc să-l fac public, încerc să verific dacă nu cumva este vorba de altă persoană. În cazul lui Sergiu Nicolaescu nu există însă niciun dubiu că despre domnia sa este vorba. Informaţia este absolut sigură şi deja verificată de mine.
Ce anume ar fi de mirare în comanda făcută de vestitul strateg al atâtor războaie virtuale, toate desfăşurate la Buftea, atent cinematografiate, dar nici unul real, adevărat? (Se pare că această frustrare l-a determinat pe pacientul S.N. să se implice atât de activ într-o poveste reală, cu gloanţe gloanţe şi morţi morţi, însângeraţi de propriul sânge, iar nu de vopsea şi alte trucuri cinematografice… Caz clinic?)
Mirarea este că tricolorul românesc a suferit în „viziunea” lui Sergiu Nicolaescu o modificare neaşteptată: culorile nu mai erau egale! În tricolorul comandat de Sergiu Nicolaescu culoarea roşie rămânea la locul şi dimensiunea ei, dar galbenul sporea, invada pe diagonală jumătatea de jos a culorii vecine, a albastrului. Raportul dintre cele două culori fiind 1,25 la 0,75. Bizară modificare! Repetată în 3600 de exemplare!! Toate cele 3600 de steaguri au fost ridicate de la Apaca de un trimis al Armatei în numele aceluiaşi Sergiu Nicolaescu. Nu au fost folosite niciodată. Dar acesta nu este un motiv ca noi să nu ne întrebăm la ce urma să fie folosite acele steaguri însemnate într-un mod atât de neaşteptat!
M-am adresat unui om de specialitate, adică unui fost ofiţer de securitate, teoretician şi practician al diversiunii, din întâmplare fost coleg de liceu militar cu Sergiu Nicolaescu, întrebându-l care poate să fie noima unui lucru atât de ciudat. Nu i-am dat niciun nume, ci doar precizarea momentului: decembrie 1989. Şi i-am cerut o explicaţie, un comentariu. Iată-le: De astfel de steaguri, cum nu ar mai fi avut nimeni, se puteau folosi pentru a se recunoaşte între ei numai membrii unei organizaţii conspirative, participanţi la acţiuni de stradă, de confruntare armată, unde era foarte important să nu-i confunzi pe tovarăşii de baricadă cu orice gură cască care a pus şi el mâna pe un drapel şi a ieşit în stradă să moară pentru democraţie! Cam la fel cum procedează masonii, având anumite semne discrete prin care să se recunoască între ei care sunt masoni, fără să se cunoască în persoană.
În această poveste este impresionant numărul de steaguri, care trebuie raportat la faptul că, în principiu, la acţiuni de stradă, fiecare drapel este purtat de un grup de persoane. Cu alte cuvinte, numărul steagurilor, 3600, ne dă un indiciu despre numărul tovarăşilor de stindard ai lui Sergiu Nicolaescu: zeci de mii! Zeci de mii de „revoluţionari”, aşadar! Aflaţi sub comanda lui Sergiu Nicolaescu?!… Ei urmau să facă ceva împreună în acţiuni de stradă, dar nu e uşor de spus ce! Am putea deduce că în ce aveau de gând să facă se simţeau stânjeniţi de românii care deja erau în stradă, fluturând stindardul tricolor. Le trebuia un semn distinctiv de recunoaştere, acel tricolor deformat, nu ca să defileze cu el, ci pentru ca, în eventualitatea unui conflict între români şi români, purtătorii drapelului …sergiot să se poată identifica uşor între ei ca partizani de idei şi idealuri cu Sergiu Nicolaescu, con-militoni… Manevră destul de nătângă, rocambolescă, zic eu, ca nespecialist, căci exhibarea unui asemenea semn ciudat de recunoaştere îl ajută şi pe inamic să te identifice!… Dar cine ar fi fost inamicul? That’s the question!…
Aşadar, domnule Sergiu Nicolaescu, se cuvine să ne lămuriţi despre ce este vorba în povestea cu tricolorul care merită să vă poarte numele. Iar mai apoi să apreciaţi singur cum se potriveşte povestea acestor 3600 de stindarde cu Raportul şi ancheta dumneavoastră asupra evenimentelor din decembrie 1989? Nu-i aşa că în Raport nu aţi suflat nici un cuvînt despre ce urma să se întâmple în timpul revoluţiei cu tricolorul acela, revizuit? Iar dacă aţi omis această mărturie, despre care eraţi în perfectă cunoştinţă, nu-i aşa că întreg raportul e lovit de nulitatea autorului ca martor şi judecător imparţial?!

Un sfat: să nu negaţi şi să nu trageţi de timp. Daţi răspunsul corect şi repede. Sunt prea multe persoane implicate în executarea comenzii venite de la revoluţionarul Sergiu Nicolaescu. Iar majoritatea dintre ei nu mai au niciun motiv să tacă. Cine ştie? Poate explicaţia este simplă şi fără implicaţii majore, de interes pentru istorie sau justiţie. Vă rog să oferiţi explicaţia, cu indicarea dovezilor ce pot fi convocate pentru a vă crede! Căci pe cuvînt eu nu vă mai cred!

*

Notă 2016 – Textul de mai sus a fost pus pe site în 2010. I-am tramsmis lui Sergiu Nicolaescu informația că a apărut acest text și că aștept reacția sa. Cel mai mult mă interesa să aflu adevărul în legătură cu cele 3600 de steaguri „prelucrate”. Persoana de la care am primit această informație poate fi consultată de istoricii profesioniști, la fel și cei care lucrau la APACA în decembrie 1989, la conducerea fabricii, pot da detalii importante.

Un comentariu

  1. Toader 7 noiembrie 2016 la 10:26 am - Raspunde

    Interesant articol.
    Dar pe langa intrebarile puse de dvs se mai nasc si alte intrebari
    1. Ce masuri trebuia sa ia partea romana daca ar fi aflat inainte de 16 dec ca se punea la cale generarea unui razboi civil in Romania ?
    2. Cu cine ar fi trebuit sa conlucreze strategii romani in contracararea actiunilor violente preconizate in conditiile in care se presupunea ca exista „scurgeri de informatii” la nivelul armatei si securitatii si acele informatii risca sa ajunga la adversari ? Nu cumva folosirea civililor (ca S.N.) ce erau ascultati de populatia – ce avea sa fie instigata si scoasa in strada cu false alarme (TV) – era singura varianta de joc a strategilor romani ?
    3.Sergiu Nicolaescu a fost singura figura publica implicata in „revolutie” ? Eu imi aduc aminte ca NU. Au mai fost destui care, profitand de popularitatea din arta, au creat haosul ce a dus la moartea multor romani : M.Dinescu , I.Caramitru. Eram pe strada injurand vartos vocea lui Caramitru care chema multimea sub focul concentrat, venit din armele „cuiva” in Piata Revolutiei…
    Din pacate judecam „la gramada” – nu suntem in stare sa separam actiunile care instigau la moarte si distrugere de actiunile ce contracarau aceste tendinte. Nu stim inca sa-i separam pe cei care au aparat Romania de cei care voiau s-o destrame si sa se ajunga la „60.000 de victime”. Nu avem un grup de strategi militari si vointa de a judeca momentele tragice din 89, minut cu minut, pentru identificarea celor 2 actiuni antagonice.
    Si mai avem tendinta de a crede ca in fata unor actiuni menite sa genereze haos si distrugere, actiuni gandite si puse in practica de cele mai stralucite scoli militare din afara Romaniei (adversari – dar trebuie sa le recunosti profesionalismul ) noi ne-am opus si am invins doar cu entuziasmul romanilor iesiti in strada.
    NU, sunt convins ca strategii romani au existat in acest conflict, sunt convins ca romanii au fost condusi din culise si de pe teren de patrioti care si-au jucat rolul lor in apararea Romaniei, unii la vedere, altii sub masca colaborarii cu „noua putere”. Nimeni, repet NIMENI n-ar fi putut sa salveze Romania – cu o populatie intigata ce striga in strada „moarte dictatorului”, „moarte …” – fara nici o victima, sa salveze Romania fara victime din calea celor care au vrut sa-l pedepseasca pe Ceausescu si pe romani, dezmembrand Romania sub tavalugul schimbarilor ce trebuiau sa mute „zidul Berlinului” mai spre EST, sa-i pedepseasca pe romani pentru intrazneala de a scapa din capcana „datoriilor externe”. De aceea cred ca a venit vremea sa-i separam pe cei care au gandit strategic-militar, sacrificand 2 vieti pentru a salva 1000, pe cei care s-au „aliat” cu noua putere pentru a salva granitele Romaniei, de cei care au vrut sa se ajunga la 60.000 de victime si „independenta” Transilvaniei.
    Un simplu exemplu – ce m-a facut sa cred ca actiunile au fost sincronizate din exterior dupa 2 fusuri orare diferite : Daca retragerea trupelor spre Bucuresti (la TV se cereau trupe care sa vina sa apere Bucurestiul) din directia Focsani Galati si din directia Sibiu Targoviste s-ar fi produs sincronizat la aceiasi ora cu inceperea tulburarilor si focurilor de arma din sudul Moldovei si Transilvaniei – ceea ce ar fi justificat „ajutorul extern” pentru acoperirea golului de autoritate militara din zonele mentionate mai sus, ajutor oferit din exterior prin telefoanele deja arhicunoscute, ajutor refuzat de strategii militari romani (gen. Gusa & Co) – atunci azi am fi vorbit la timpul trecut despre Romania. Poate e doar o parere personala – dar as vrea sa vad insa rezultatul unor strategi militari care sa aranjeze „piesele pe tabla de sah” in alta ordine decat cea aparura in orele revolutiei si sa vedem ce ar fi iesit.
    Suntem datori cu o astfel de analiza pentru generatiile viitoare si pentru amintirea celor care s-au implicat direct in dejucarea imensului joc de forte ce ameninta Romania in 1989.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top