Selectează comentariul Calin Kasper
105 aprobate
calin.kasper@gmail.com
88.69.205.101

Site-ul ioncoja.ro a preluat la 30.12.2024 de pe site-ul incorectpolitic.com al Fratelui Sterie articolul despre Istoria Mişcării Legionare ( https://ioncoja.ro/miscarea-legionara-o-pagina-mereu-ascunsa-si-interzisa-a-istoriei-romaniei/ ). Din lectura articolului reiese că toate afirmaţiile privitoare la Horia Sima redau puncte de vedere ale detractorilor lui. Codreniştii pretind că tot ce a fost rău în ML s-ar datora lui Horia Sima care cu inteligenţa lui diabolică, a reuşit să distrugă Mişcarea Legionară.
Eu am motive să cred că Horia Sima a iubit Legiunea şi că nu i-a vrut răul, aşa cum pretind unii. Sigur a avut şi el greşeli, dar să nu uităm că Sima a avut şi adepţi, numiţi simişti. Dacă destui legionari i-au luat apărarea, înseamnă că apele sunt încă tulburi. Dar să vă prezint argumentele mele în favoarea lui Horia Sima.
În satul Mândra, a fot primar ani mulţi Dan Ion, un legionar care a suferit mult pe frontul antisovietic şi prin puşcării pentru credinţa lui legionară, de care nu s-a lepădat niciodată. Iată ce scrie el în memoriile lui „Amintiri din alte vremi”:
„Când a venit la mine Horia Sima din partea Mişcării Legionare, ca să-mi propună să mă înscriu la ei i-am spus că eu nu fac politică, că nu mă înham la carul nici unui partid. Dar până la urmă m-a convins că Legiunea e o şcoală de caractere şi că ei sunt duşmanii demagogiei politice din ţara noastră…
În anul 1929 m-am înscris şi eu în Legiune. Acestă organizaţie îşi propunea ca prim scop crearea unui om nou, om de caracter. Cei care m-au convertit, cum am mai spus, au fost Horia Sima, Nicolae Petraşcu şi Gheorghe Bulbu. Ei erau studenţi. La început ca ziar de informare politică era revista „Înfrăţirea românească”, ca şi ziarul cu acelaşi nume la care scriau printre alţii profesorii Cătineanu şi Titus Mălai.
Am mai luat parte la alegeri în 1932 şi 1933, cum se va vedea. Între timp s-a scos la Făgăraş un ziar, „Legiunea”. Au apărut, cu destulă greutate, câteva numere. Era condus de Horia Sima, redactor responsabil fiind Beleuţă Valer, student teolog, iar cu difuzarea lui mă ocupam eu.”

Deci Horia Sima era legionar convins în anul 1929, la doar doi ani de la înfiinţarea Mişcării, făcând parte din primul cuib înfiinţat în Bucureşti. (Memoriile lui Dan Ion se pot descărca de pe „miscarea.net” a Fratelui Nicolae Niţă)

Să trecem la alt mare legionar, Ion Gavrilă Ogoranu, care în „La pas prin Frăţia de Cruce” scria:
„De la o vreme ştiam că jandarmeria a primit ordine de a căuta pe doi comandanţi legionari foarte periculoşi: Horia Sima şi Nicolae Petraşcu. Aveau şi fotografiile lor şi se pusese şi un premiu pentru cei care-i vor prinde vii sau morţi. Ori aceştia erau foşti elevi ai liceului Radu Negru. Despre Horia Sima ne vorbise profesorul Roşală ca despre un bun gimnast. Chipurile lor le vedeam în fiecare dimineaţă pe coridorul liceului în tablourile de absolvire şi de cum au învăţat îi găseam în anuarul liceului. Odată, Radu Literat ne-a adus şi arătat caietele de teză la franceză ale elevului Horia Sima, caiete pe care tatăl său, Valeriu Literat le păstra ca amintire.”

La 4 ianuarie 1941, la Şcoala de Cadre de la Predeal Horia Sima a ţinut o cuvântare participanţilor. Despre acest eveniment Gavrilă Ogoranu a scris: „Nu-l văzusem şi auzisem niciodată pe Comandant atât de aproape. Mi s-a părut tare trist, avea pe atunci 33 de ani. O dungă i se creionase perpendicular pe frunte, ce se încorda atunci când sublinia cuvintele. La tâmple îi mijeau primele fire albe. Ne-a sfătuit să activăm ca şi până atunci, modest, să nu provocăm prin purtarea noastră şi să nu uităm că prima datorie e să învăţăm la şcoală bine, că de oameni bine pregătiţi ţara are nevoie.
În cartea „Pe marginea prăpastiei” se va scrie că la această şedinţă Horia Sima ar fi organizat cu Frăţiile rebeliunea în ţară şi că s-ar fi făcut instrucţie militară şi s-ar fi făcut trageri cu arme militare. Şi noi nu ne-am deplasat de la şcoală trei zile, decât o dată, să ne închinăm la crucile de la mănăstire. Cât despre arme, nici măcar cuţite de tăiat pâine nu aveam. Singura frază mai revoluţionară de-a Comandantului, pe care am reţinut-o a fost: “dacă cineva va vrea să ajungă sau să se considere Căpitanul Mişcării, să nu-l urmaţi! Căpitanul a fost unic, şi a rămas şi va rămâne unic.””

Ce mai spune Ogoranu despre Sima?
„Când aveam timp liber treceam pe la sediul organizaţiei judeţene, unde de cele mai multe ori
întâlneam câte un legionar bătrân din satele judeţului. Aici i-am cunoscut şi i-am preţuit pe Dan din Mândra, primul legionar din judeţ recrutat de Horia Sima, pe Comşa din Scorei, Dobrin din Arpaş, Stângu din Vad, Lascu din Cincu, Ieronim Mihai din Bărcut, Gheorghe Arsu din Râuşor şi pe câţi alţii, care ne priveau cu drag şi pe care căutam să nu-i dezamăgim.”

Perioadei 3.09.1940-21.01.1941 nu i se dă atenţie în articol decât pentru a lovi în Horia Sima. Cum vi se pare afirmaţia de mai jos:
„6 Oct. – reînhumarea tocmai la Predeal a elitei legionare masacrate în sept. 1939 (pentru a nu umbri proaspăta popularitate a noului conducător al Mişcării, H. Sima).”
Deci cimitirul de la Predeal a fost ales ca loc dosit, ca să nu i se ştirbească popularitatea lui Sima. Dar la acea reînhumare a participat Horia Sima împreună cu Antonescu, îmbrăcat în cămaşa verde legionară, ceea ce nu-i putea ştirbi, ci doar mări popularitatea Comandantului Sima.

O altă lipsă a Istoriei ML este că se trec cu vederea realizările excepţionale ale guvernului legionar condus de Antonescu şi de Sima, ca să se scoată în evidenţă greşeli pe care le-ar fi făcut Comandantul. Să nu fim ipocriţi. Toată memorialistica legionară ridică în slăvi acţiunile Nicadorilor, ale Decemvirilor şi ale Răzbunătorilor, considerate acţiuni legitime, fără ca vreun legionar să-l acuze pe Miti Dumitrescu că uciderea lui Armand Călinescu de către echipa lui de prahoveni, a fost urmată de asasinarea a mii de legionari. O parte din aceşti criminali au fost arestaţi ulterior şi deţinuţi la Jilava, printre care se aflau căpitanii Macovescu, Dinulescu şi plutonierul Sârbu – ucigaşii Căpitanului – şi sergentul Chinghiţă, cel care la Vaslui a tras în plin cu mitraliera în cei 44 de legionari scoşi din puşcărie şi ucişi fără judecată, sau Popescu Marinaru de la Constanţa şi Gavrilă Marinescu, mari ucigaşi de legionari. Dacă Horia Sima a dat ordinul de a-i pedepsi pe acei criminali, bine a făcut, pentru că toţi cei 49 de la Jilava aveau mâinile pătate de sânge legionar nevinovat.
Sărind peste alte acuzaţii la adresa lui Sima, prefer să scot în evidenţă uriaşele realizări ale Guvernului Naţional-Legionar prezentate de Antonescu la sfârşitul anului 1940 într-o lucrare denumită „Înfăptuirile guvernului de la 6 Septembrie la 31 Decembrie 1940”. Prezint aici o parte din acest document cu comentariile lui Sima:.

I. Refacerea agricolă a ţarii.
Semănăturile de toamnă s‑au realizat pe o suprafaţă de 2.389.555 hectare, faţă de numai 1.660.000 în anul 1939. Pregătirea ogoarelor pentru însămânţările de primăvară însumează alte 1.300.000 hectare. Acest rezultat excepţional în agricultură se datorează prefecţilor legionari şi organizaţiilor noastre, care aveau ramificaţii până în ultimul cătun. Fără acest uriaş efort de ultimă oră, ţara ar fi căzut pradă foametei în anul viitor.

II. Ridicarea nivelului de trai al muncitorimii.
În darea de seamă a Generalului se recunoaşte că salariile muncitorilor s‑au mărit sub regimul legionar, după regiuni, între 30 şi 70 la sută. Şi această „înfăptuire“ este opera exclusivă a Mişcării. Am arătat în altă parte cum Vasile Iasinschi, Ministrul Muncii, a fixat o scară de salarizare minimă pentru toate categoriile de lucrători.

III. Ajutorarea populaţiei evacuate.
Refugiaţii din Ardealul de Nord, din Bucovina de Nord şi din Basarabia au fost sprijiniţi de Stat în două feluri: prin ajutoare imediate, care li s‑au acordat pentru a face faţă primelor nevoi, până vor putea sa‑şi înjghebeze o nouă existenţă şi, în continuare, prin plasarea lor în funcţii şi munci corespunzătoare ocupaţiei lor anterioare, fie la Stat fie în întreprinderi particulare fie în agricultură. Pînă la 15 Noiembrie 1940, spune comunicatul, au fost repartizaţi în administraţia Statului cea mai mare parte a slujbaşilor din teritoriile pierdute: 32.231 de preoţi, învăţători şi funcţionari; 427 avocaţi au putut să‑şi reia activitatea în diferite barouri, primind prime de aşezare; medicii şi farmaciştii au fost repartizaţi în noi posturi; ţăranilor refugiaţi li s‑au pus la dispoziţie pământuri arabile
din disponibilităţile Statului; studenţii şi‑au găsit locuri în cămine, iar elevii au fost reintegraţi în diverse licee din ţară.
Toate aceste operaţii de aşezare a sutelor de mii de refugiaţi au căzut în sarcina miniştrilor legionari; Corneliu Georgescu, Subsecretar de Stat pentru Colonizare şi Populaţia Evacuată; Vasile Iasinschi, Ministrul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale; Traian Brăileanu, Ministrul Educaţiei Naţionale şi al Cultelor; General Petrovicescu, Ministrul de Interne. Toţi s‑au achitat în mod strălucit de misiunea lor, rezolvând repede şi eficace toate problemele refugiaţilor.

IV. Acţiunea „Ajutorului Legionar“.
Comunicatul face cunoscut că, pentru a uşura viaţa refugiaţilor, „Ajutorul legionar“ a înfiinţat cantine cu preţ redus pe lângă fiecare Prefectură. Dar în afară de mesele plătite, „Ajutorul Legionar“ a distribuit 500.000 de mese gratuite populaţiei lipsită de mijloace.

V. Exproprierea proprietăţilor rurale ale evreilor.
Generalul pune în contul „înfăptuirilor“ guvernului şi exproprierea a 56.430 hectare, a morilor şi întreprinderilor forestiere aflate până atunci în stăpânirea evreilor. După cum am arătat mai sus, exproprierea bunurilor rurale evreieşti se datorează iniţiativei mişcării legionare. O parte a acestor bunuri a servit la reaşezarea populaţiei refugiate. Li s‑au dat ţăranilor pământuri arabile, iar alţi refugiaţi au fost numiţi funcţionari la morile şi întreprinderile forestiere expropriate.

VI. Excedent bugetar de 5.774.000.000.
Cum de s‑a ajuns la aceste economii fabuloase într‑un timp atât de scurt? Cum de s‑a realizat acest miracol economic? Explicaţia ne‑o dă tot comunicatul Generalului. Încasările Statului au crescut considerabil, exact imediat după instaurarea guvernului legionar. Iată cifrele comparative: Septembrie 1940, s‑au încasat 3.502.400.000 lei faţă de numai 2.768.800.000 lei în luna Septembrie a anului anterior, 1939. Octombrie 1940, s‑au încasat 3.874.260.000 lei faţă de numai 2.766.000.000 în Octombrie 1939. Şi aşa mai departe, plusul de încasări menţinându‑se la aproximativ un miliard de lei în lunile următoare. Am explicat, într‑un capitol anterior, de unde a venit acest supliment de încasări în arca Statului.Excedentul de 5.700.000.000 se mai datorează şi severei administraţii a banului public sub regimul legionar. Economiile realizate sunt imaginea fidelă a unor miniştri conştienţi de răspunderea lor faţă de Stat. Pentru toate aceste „înfăptuiri”, Generalul n‑a avut niciun cuvânt de recunoştinţă şi mulţumire, nici când a publicat această dare de seamă şi cu atât mai puţin mai târziu, când s‑a despărţit de noi în modul odios în care a făcut‑o, atacându‑ne pe la spate. Şi‑a însuşit aceste realizări ca si cum ar fi fost opera lui exclusivă, ignorând munca şi sacrificiile mişcării. Orice om cu mintea sănătoasă trebuie să se întrebe cum se poate ca o ţară aflată „în convulsiunile anarhiei” sau pe „marginea prăpastiei”, după termenul predilect de mai târziu al generalului, să poată prezenta, într‑un interval atât de scurt, un bilanţ economic atât de îmbucurător? Trebuie să presupunem că colaborarea mişcării la guvernare a reprezentat un coeficient de muncă intensivă, de sacrificiu zilnic şi de patriotism curat, pentru ca sa poată face acest salt impresionant în economie. Dacă acest ritm de guvernare ar fi continuat, s‑ar fi creat din România o oază de prosperitate în Europa, cu toată calamitatea războiului.

Iată aici o dovadă de excelenţă a Mişcării Legionare, care a reuşit ajunsă la guvernare, să pună ţara pe picioare în condiţii foarte grele. Pentru orice legionar adevărat, ar trebui ca aceste realizări să fie un motiv de mândrie. Înţeleg să i se critice lui Sima unele acţiuni pe care codreniştii le consideră distructive, dar să nu-i recunoască calităţile evidente, negând în acest fel şi realizările mişcării de care pretind că aparţin, arată o rea voinţă care le afectează codreniştilor credibilitatea.

P.S. Aceste realizări sunt un exemplu pentru ce ar trebui să facă guvernul României în clipa de faţă. Evident că nu cel de acum, care nu are oameni de calibrul lui Iasinschi, Petrovicescu, Brăileanu sau Papanace (numit doar viceministru la Ministerul Finanţelor fiindcă Antonescu a ţinut morţiş ca ministru să fie un om de-al lui), cei pe care Sima i-a adus în guvern, dovadă că avea capacitatea rară de a privi în sufletul oamenilor. Se ridică totodată întrebarea legitimă: dacă Sima voia să distrugă Legiunea, de ce n-a pus nişte nevolnici şi nişte hoţi în guvern?