DIANEI ȘOȘOACĂ i se reproșează că nu aderă la „valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO”.
Obiecție absurdă, care dovedește incompetența judecătorilor de la CCR sau reaua lor credință: aderarea noastră la UE și NATO nu a fost validată prin votul electoratului. Apartenența noastră la UE și la NATO nu sunt valori ale democrației, valori constituționale. Așa cum Marea Britanie a decis prin referendum ieșirea din UE, la fel și românii, pot, mâine-poimâine, să facă același gest! Au acest drept! De aici și dreptul oricărui cetățean român, european, de a contesta apartenența la UE și NATO.
Cât privește acuzația de antisemitism, este un abuz al legiuitorului de a fi legiferat această culpă, atâta vreme cât autoritățile israeliene au sustras din arhivele românești documentele care dovedesc că românii nu au participat la niciun holocaust. Autoritățile israeliene pot fi ele acuzate de antiromânism, ca și legiuitorul român. Inclusiv judecătorii de la CCR.

ION COJA