Active News
Prof. Ilie Bădescu: Desțărarea și uitarea de neam. Popoarele și provocarea marii migrații. Desțărarea este un păcat de moarte pentru cei ce guvernează țara de 30 de ani
DE ACAD. ILIE BĂDESCU / OPINII / Publicat: Sâmbătă, 24 februarie 2024, 20:00 / 1 comentarii
ARTICOLE RELAȚIONATE
Acad. Ilie Bădescu: De la ”Neamul creștin” la Noul Sybaris. Războiul nevăzut, cumplit, împotriva femeilor și a pruncilor
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
ascultă articolul
Desțărarea și uitarea de neam. Popoarele și provocarea marii migrații
Când cineva pleacă într-o călătorie își împachetează, mai întâi, lucrurile pentru plecare. El poate să arunce, în fugă, printre alte lucruri, și o fotografie, eventual o carte etc. Cel ce pleacă definitiv, însă, nu împachetează lucruri, căci e greu să ia cu el trei lucruri foarte speciale: locul, casa și neamul.
Pe acestea, cel plecat le împachetase, chiar fără să știe, în sufletul său și, după ce va fi ajuns la destinație, el va despacheta mereu și mereu lucrurile acestea, pe care treptat, treptat nu mai are pe unde să le așeze. Cine are nevoie de ele în lumea cea nouă în care a intrat!? Acesta este migrantul.
Teoria migrației este o teorie indiferentă la fenomenul numit „țară”. Mai toate teoriile migrației au drept unitate de analiză migrantul însuși și aria sa de mișcare, numită zonă de migrațiune sau de circulație migratorie. În această prezentare, țările apar sub denumirea de zone de origine (plecare) și zone de destinație. Pentru sociologul sensibil la cele două capete ale migrației numite țări, adică la țara de origine și țara de destinație, fenomenul migrației are un alt înțeles. Țara de origine sau de plecare a migrantului este deopotrivă o țară de suferințe, de eșecuri repetate, de frustrări, de proiecte neîmplinite, de iubire neîmpărtășită, de nostalgii, în cele de pe urmă.
Raportul dintre cel ce pleacă și țara lui se numește, în acest caz, dez-țărare, adică despărțire de țară cu țară cu tot, plecare în lume cu țara în suflet, Plecarea aceasta implică împachetarea și despachetarea unor stări sufletești de o mare profunzime și bogăție. Aceasta este o față a dramei desțăratului. Pentru țara de origine, desțăratul nu este doar o inestimabilă pierdere demografică, socială și economică, ci mai presus de toate acestea, este un gol metafizic. Țara a pierdut pe cineva, un dar de care nu s-a putut îngriji, pe care nu l-a putut valorifica.
Țara este față de desțărat aidoma celui ce-a primit talantul și n-a reușit să-l înmulțească, n-a dobândit nimic cu talantul acela și nu numai că nu l-a înmulțit, dar nici măcar nu l-a îngropat ca să-l înapoieze stăpânului la întoarcere, adică la judecata obștească.
Desțărarea este un păcat de moarte pentru cei ce guvernează țara de 30 de ani. Ei vor trebui să dea socoteală în fața stăpânului pentru tot talantul risipit, care nu e de la ei, pe care l-au primit ca să-l înmulțească dar nu s-au dovedit vrednici și mai mult au risipit ce nu-i al lor. Ei sunt furi de suflete, ei au „cheltuit” suflete de la Dumnezeu cu o nevrednicie pentru care vor da socoteală. Ei n-au pierdut un fiu, căci părinți n-au fost de-adevărate-lea niciodată, ei au pierdut un talant pe care l-au primit spre înmulțire, adică spre gestiune, cum ar spune interpretul de azi, economistul.
România politică postdecembristă a risipit nu doar o avere economică, ci a mutilat un corp demografic și a risipit o țară, chiar și numai după măsura acestui fenomen al desțărării. Proporția desțărării a atins în România dimensiuni înspăimântătoare. Cercetările efectuate de Institutul de Sociologie, în colaborare cu Centrul de Sociologie Urbană la solicitarea Bibliotecii Metropolitane București în vederea unor programe culturale pentru migranții români din Spania și Italia, ne-au îngăduit să estimăm proporția demografică a fenomenului și dimensiunile lui economice, sociale și spirituale. Într-un studiu al Băncii Mondiale (Ali Mansoor, Bryce Quillin) ni se prezintă o ierarhie a țărilor primitoare de imigranți, Statele Unite aflându-se pe prima poziție, Franța pe poziția a cincea (între țările vest-europene doar Franța și Germania se află în acest top, pe ultimele patru locuri pe scara țărilor primitoare se află Arabia Saudită, Australia, Kazahstan și Polonia) (ibidem). „Numărul oamenilor care trăiesc în afara granițelor a crescut de la 120 milioane în 1990 la 160 milioane în 2002. Population Resource Bureau precizează că migranții reprezintă circa 2,5 % din populația lumii » (Migration and Globalization).
Per ansamblu situația nu indică neapărat ponderi alarmante. Pentru anumite zone, însă, situația este alarmantă. Pentru România emigrarea sau migrația pentru muncă, cum a fost definită, oarecum incomplet, a antrenat un dezechilibru al pieței forței de muncă și al comunității de reproducere demografică extrem de grav. Potrivit unui studiu elaborat de remarcabilul demograf român, profesorul Vasile Ghețău, „anul 2006 a fost al 17-lea an de scădere a numărului populației Romaniei prin componenta naturala si prin migrație ( „Declinul Demografic si si viitorul populatiei Romanie – O perspectiva din anul 2007 asupra populatiei Romaniei in secolul 21”, Editura Alpha MDN, 2007). Pentru întreaga perioadă 1990-2006 pierderea estimată se apropie de 1,5 milioane de locuitori”. Astăzi, proporția desțăraților depășește 4-5 milioane de suflete risipite.
În cazul României, așadar, situația este cu totul agravată, căci aici pierderea de populație datorată emigrării atinge un prag extrem de ridicat, imensa majoritate fiind tineri și acoperind ocupații vitale pentru echilibrul spațiului colectiv de viață al întregii țări. Conectările migraționale dintre economiile rurale și piețele internațional-urbane ale forței de muncă arată o fațetă neașteptată a lucrurilor.
Teoriile globalizării pun accentul pe valoarea remitențelor (sumele de bani trimiși spre țările de origine de către migranții pentru muncă) și pe impulsul spre dezvoltare al acestora în țările de origine. Pe de altă parte, un atare fenomen acționează ca un mecanism de conservare a decalajelor, de osificare a acestora căci migrația acționează ca o supapă a presiunii exercitate de subdezvoltare, astfel că efectele decalajelor nu conduc la mobilizări locale pentru politici de dezvoltare, căci presiunea indusă de aceste decalaje se descarcă în fluxurile migratorii, astfel că cei buni și energici pleacă, iar acasă rămân cei slabi, bătrâni, copii, femei, populație dezavantajată etc. Efectul migrației este o decapitalizare genalogică a țărilor de origine, a Estului în favoarea Vestului.
Guvernele din lumile a doua și a treia agreează, totuși, alternativa migraționistă căci aceasta rezolvă problemele fără de implicarea guvernanților, nici chiar în adoptarea unor reglementări reclamate de un atare fenomen (acorduri bilaterale, legi speciale, bilaterale, facultative etc.).
Harta principalelor curente de migrație la scară mondială ne arată că toată planeta este cuprinsă de aceste curente populaționale care fac din spațiul demografic planetar unul extrem de fluid, instabil, neașezat: toate spațiile, toate ariile civilizaționale sunt cuprinse de marea migrație. O imensă maree de populații îneacă vechea geografie preschimbând planeta într-un lac demografic uriaș, unde nu se mai văd prea bine vechile repere. Casa, locul de muncă, traiul așezat etc., adică tocmai cadrele tradiționale de valorificare a capitalului genealogic, nu mai sunt factori de stabilitate, ci de căutare și enormă nemulțumire. Populații uriașe caută casă, loc de muncă, climat sigur, trai decent, climat moral și politic asigurator, pe care nu le mai găsesc „acasă” fiind nevoite să le caute aiurea. Bulgaria, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, Romania, și Ucraina (lovită între timp de efectul devastator al unui război geopolitic) sunt țările în care populația înregistrează un dublu declin: cei ce pleacă sunt mai mulți decât cei care vin și numărul celor care mor este mai mare decât al celor care se nasc.
Bilanțul demografic al României, de pildă, este sistematic negativ pentru toată durata tranziției. Iată tabloul cernit al acestui bilanț la 30 de ani de integrare în noua ordine postcomunistă și, din păcate, postnațională:
Bilanțul demografic, precum se știe, ne informează asupra raportului dintre cele două mari secvențe procesuale, aceea a intrărilor (nou născuți + imigranți) și aceea a ieșirilor (emigranți + decese). Prin urmare România pierde substanță. Cei ce ies din masa etnodemografică a românității depășesc net proporția celor ce intră, astfel că vreme de 30 de ani, pe toată durata tranziției, România a continuat să piardă substanță etno-demografică. Fenomenul este generalizat (excepție face doar regiunea de nord-est a României, unde bilanțul înregistrează și valori pozitive în curgerea celor 30 de ani ai tranziției).
Pentru dimensiunile social-economice ale bilanțului demografic se vor pronunța economiștii, pentru cele sociale s-au pronunțat sociologii, pentru cele spirituale ar trebui să se pronunțe noologia, știința ordinii spirituale a lumii. O țară este parte a unei ordini spirituale pe care Dumnezeu a creat-o din clipa în care a rânduit viața după neamuri și nu într-o Babilonie, un amestec, o promiscuitate de neamuri și de limbi.
De la această promiscuitate, Dumnezeu i-a salvat pe cei ce voiseră să ridice Turnul trufiei care s-au rostogolit în terifiantul fenomen al promiscuității lingvistice, al amestecului limbilor. Îi denumim pe aceștia babelieni, de la numele turnului pe care voiseră să-l înalțe până la cer, nu sub cer, ci până la cer, adică până la tronul lui Dumnezeu. Din această promiscuitate, Dumnezeu le-a dăruit salvare prin reîntărirea lor pe neamuri, adică pe trunchiuri de sentimente, de sensuri, de cuvinte și de acțiuni comune, pe care le numim popoare.
Acestora, Dumnezeu le-a dăruit mântuirea neamurilor, mântuire prin darul de neam, rânduindu-le să trăiască nu amestecat, ci pe neamuri, în popoare, împreună cu cei de același neam. Popoarele sunt creația lui Dumnezeu. Pe cale de consecință, Dumnezeu le-a dăruit să stăpânească fiecare o parte de pământ eliberându-i astfel și de promiscuitatea geografică, spre care aspiră noii babelieni de astăzi sub termenul înșelător și amăgitor de globalizare.
Teoria raportării la spațiu ne ajută să examinăm un tip special de fenomen antrenat de migrație și anume acela al deformării spațiilor mentale. Am numit acest fenomen efect Ulysse. Pe latură strict cantitativă, evaluarea „deformărilor” ne permite să determinăm ponderea și durata dezechilibrelor pe care emigrarea le provoacă pieței locale (naționale) a forței de muncă.
Prin extensie putem socoti că atunci când emigrarea depășește un anume prag, ea antrenează „deformări” la scară etno-demografică (dezechilibre pe clase de vârste, pe gen sau sex, în raport cu proporția fertilității etc). Deformările însă pot atinge și harta etno-spirituală: gradul de asumare a hărții cognitive sau emice de către tineri, gradul de afectare a echilibrului familial (soții /soțiile rămase acasă, copiii etc).
Am numit aceste deformări „efect Ulysse” (sau odiseic), căci marchează grav echilibrul etno-psihologic al copiilor și al soțiilor – mame sau al soților – tați.
Efectul Ulysse ne arată că un popor afectat de o migrațiune masivă se află într-o situație critică în ceea ce privește raportul dintre cei plecați și cei rămași acasă. Cu aceasta atingem chestiunea „remigrației” (termenul are utilizări ambivalente dar nu e locul să le discutăm aici), adică a proceselor reparatorii sau restaurative. Acest efect ne permite să determinăm sentimentul spațiului la cei rămași și la cei plecați, angoasele sau spaimele celor plecați și a celor rămași. Este, altfel spus, o sondare a adâncimilor sufletești ale fenomenului migrator.
Pentru a cerceta fenomenul acesta am elaborat scala efectului Ulysse, prin care se pot cerceta și măsura: temerile legate de migrație (la cei plecați și la cei râmași), angoasele pe tipuri: angoasa în fața bătrâneții, angoasa în fața străinătății, angoasa destrămării sau a înstrăinării, angoasele de nostalgie sau nostalgice (proiectarea în țara de emigrare a imaginii „pământului făgăduit” ori în țara părăsită a unei „grădini edenice”, a unui spațiu pierdut). Cu această scală facem, iată, trecerea spre noologia emigrării. Aceasta ne va îngădui să redesenăm harta țării și a Europei (ca spațiu al migrației) sub forma unei hărți marcate de angoase și speranțe, ca pe o hartă emică prietenoasă sau ca pe o hartă anxioasă sau inamicală.
Tot la fel, în privința hărții patriei părăsite care se va redesena ca o hartă nostalgică sau, din contră, ca o hartă anxios-depresivă, ori poate ca o hartă ciclotimică. Această metodă ne va îngădui să evaluăm și viitorul etno-politic și etno-spiritual al unei națiuni și al unui stat constituindu-se, iată, ca o hartă sau un instrument al „profeției etno-sociologice”. Harta migrației românilor ne avertizează că România se confruntă cu un fenomen de desțărare nu de simplă migrațiune, ci de masivă desțărare a categoriilor cele mai active ale poporului român. Dacă guvernanții știu ori nu știu lucrul acesta este o chestiune pe care n-o putem cântări, dar faptul că reacția guvernanților lipsește ne îndrumă să credem că aceștia nu au sensibilitatea țării.
Să nu se vadă desțărarea din locul numit Parlamentul României? Sau din locul numit guvernul României? Sau din locul numit președinția României? Să credem că din locurile acelea se vede numai până la kilometrul 30 al Bucureștiului?
Și dacă ar fi așa, oare n-ar trebui să fie vaier mare acolo de unde țara nu se mai vede? Iată întrebarea. Toate acestea sunt fațetele decapitalizării genealogice a popoarelor, pe care ar urma să le cerceteze în adâncime ecogenia și noologia popoarelor. Unele dintre mecanismele care conduc spre un asemenea efect sunt uitarea de-a doua și ruptura clasei politice de ideea de neam. Vom lămuri (anticipăm sesizând doar că subtilizarea manualului de istoria românilor în strategia didactică a școlii românești arată cât de adâncă este ruptura dintre cei ce se perindă în guvernele postdecembriste și poporul peste care superfetează cu efecte devastatoare de peste 30 de ani).
Acest material este urmarea articolului Acad. Ilie Bădescu: De la ”Neamul creștin” la Noul Sybaris. Războiul nevăzut, cumplit, împotriva femeilor și a pruncilor
Circula pe Internet:
După 27 de ani de spălarea creierilor, românilor li se fură țara și ei aplaudă!
Motto: „E mai puţin dureros să te desparţi de patrie, decît a trăi în ea şi a vedea individualitatea, adică toată fiinţa adevărată a poporului pierind şi stîngîndu-se.” (Alexandru Hurmuzachi)
Se minte non-stop că românii sunt de vină pentru distrugerea și ruinarea țării! Care români? Toate partidele politice de după decembrie 1989 au fost infestate cu alogeni! Primul guvern de după asasinare lui Nicolae Ceaușescu, condus de premierul evreu Petre Roman, a avut un român și un țigan în componență, restul fiind evrei!!! Toată mass-media românescă, cu 90% proprietari alogeni, este infiltrată cu evrei. Fiecare post de televiziune are cel puțin un evreu ca formator de opinie! Președintele alogen al României face sluj în fața evreilor, fiind decorat de aceștia pentru merite deosebite, adică recunoașterea unui așa-zis holocaust în România, prin care a transformat poporul român în neam de ucigași, bun de plata unor zeci de miliarde de euro ca despăgubiri către statul Israel. Cine aduce acuzele acestea grave? Taman unul al cărui bunic se înrolase în trupele Waffen SS, vestiții ucigași de evrei din Al Doilea Război Mondial! Nici pesedeii nu sunt mai breji. Liviu Dragnea face naveta în Israel ca să ia lumină de la stăpânii lui, iar Gabriela Firea a dat evreilor un palat ultracentral din București pentru „muzeul holocaustului”, de unde o să fim acuzați că suntem un popor de criminali! Acum trădătorii care conduc România nici măcar nu se mai feresc, numesc direct cetățeni israelieni în guvernul României, ca ministrul Ilan Laufer, promovat inițial de postul de televiziune Antena 3. Suntem ca la sfârșitul anilor ’40, când evreii bolșevici conduceau țara și umpleau pușcăriile cu patrioți români!
Unde au fost serviciile secrete, ce au păzit ele în cei 27 de ani de jefuirea a României? Au păzit hoții sau au fost chiar complicii lor! Nici serviciile secrete nu mai aparțin României, ele au devenit sucursale subordonate altor servicii străine. Să nu uităm că prima grijă a președintelui alogen Klaus Werner Iohannis, imediat după înscăunare, a fost să numească alți doi alogeni ca șefi ai principalelor servicii secrete! Cei nominalizați și instalați ca directori la SRI și SIE, evreii Eduard Hellvig și Mihai Răzvan Ungureanu, au fost angajați/bursieri ai lui George Soros, a cărei primă directoare în România, alogena Sandra Pralong, este principala consilieră de la Cotroceni. Aceasta stabilește agenda întâlnirilor președintelui cu așa-zisa „societate civilă” și componența participanților: doar oengeurile soroșiste, parte din ele create chiar de ea!
Unde-i dragostea de țară? De ce sunt tefeliștii #rezist lipsiți de sentimentul patriotic? I-ați văzut fluturând în piață steagurile SUA, Israelului, Canadei și UE. I-ați văzut luând apărarea multinaționalelor, la care parte din ei chiar lucrează. I-ați văzut sustinând și votând alogeni ca să ajungă conducători în România. V-ați întrebat de ce aceștia au atrofiat simțul apartenenței naționale, această „amprentă” identitară a neamului nostru, o părticică din „rețeaua” neamului, conexiunea care trebuie să ne unească și să ne facă solidari și puternici în fața altora pe noi, românii?
Pe vremea când Andrei Marga – nu întâmplător clujean, din cuibul de vipere secesioniste! – era ministrul Învățământului și a provocat scandalul manualelor alternative, mulți au fost revoltați că noile manuale de istorie dedicau pagini întregi evreilor Silviu Brucan, Andreea Esca și Mihai Tatulici (vedete ale televiziunii sioniste PRO TV, instrument de imbecilizare în masă al românilor), iar eroii neamului, Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare, aveau dedicate doar câteva fraze.
O colegă jurnalistă m-a întrebat dacă am citit manualul respectiv. Nu-l citisem. Ea, însă, a avut răbdarea și curiozitatea să-l lectureze cap-coadă. Ziarista nu a fost intrigată doar de ducerea în derizoriu a simbolurilor poporului român, ci mai ales de faptul că, după ce a terminat de citit acel manual, a simțit efectiv sentimentul de rușine că aparține acestui popor de „pigmei” care nu a realizat nimic de-a lungul istoriei, conform celor citite în cartea ticăloasă. Asta transmitea și inducea în mentalul elevilor manualul alternativ de istorie: rușinea de a fi român!!! Acest aspect a fost cel mai grav, dar nu l-au sesizat mulți la vremea respectivă!
Cei care s-au încolonat sub stindardele #rezist și #LGBT sunt exact generația manualelor alternative! Scopul pentru care acestea au fost create și impuse în școli de dușmanii României a fost atins.
Românilor le-a fost inoculată ideea că sunt un neam de trădători, leneși, corupți și hoți și de aceea nu sunt capabili să se conducă singuri, musai să fie conduși de alogeni!
Ca să o lămurim pe asta cu „trădarea față de nemți”, pe care continuăm să-i lingușim, ba mai sunt și români dobitoci care sunt tare mândri că sunt conduși de un „neamț”, care a fost numit Gauleiter peste colonie. Doar naivii – ca să nu spun „proștii grămadă”! – pot să creadă că Iohannis a fost ales prin vot. Nemţii ne-au urât dintotdeauna şi ne-au considerat trădători pentru întoarcerea armelor din 23 august 1944, uitând că mai întâi ne-au trădat ei prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), când au dat ungurilor jumătate din teritoriul Transilvaniei. La fel, germanii ne-au trădat şi prin Pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1939) când s-a pecetluit soarta Basarabiei, care a fost răpită de URSS în iunie 1940!
Mai sus am scris despre rolul manualelor alternative de a crea o generație căreia să-i fie rușine de originea ei românească. În paralel cu „lucrătura” aceasta din școli, mass-media condusă 90% de evrei „a muncit” din greu, în special prin intermediul televiziunilor, ca să-i convingă pe români că sunt niște degenerați incapabili, puși numai pe trândăveală și hoții, ceea ce este cu totul fals!
Româncele au fost prezentate ca fiind curve și ahtiate după bani nemunciți, prin transformarea unor țigănci inculte, ca Tonciu, în vedete și „modele” demne de urmat, iar bărbații au fost arătați ca niște bețivi violenți, leneși și hoți. Totodată, românii au fost prezentați ca niște ticăloși care-și omoară pruncii – cazuri izolate de mame vinovate de pruncucid au fost generalizate! – și s-a mintit enorm cu copiii crescuți in orfelinate ale groazei inventate, tocmai ca să apărem în ochii altora ca niște ființe iresponsabile si inumane! Nu mai vorbesc de DNA și așa-zisa „corupție”, de-ți vine să crezi că românii au inventat-o! Culmea este că doar românii sunt cercetați și băgați în pușcării, în timp ce corupătorii străini sunt bine merci și-și văd de jefuirea țării în continuare!
La fel, s-a mințit prin intermediul televiziunilor despre cum ne-au salvat pe noi străinii, despre binefacerile regilor germani, prin rescrierea istoriei și omitere faptelor reprobabile ale veneticilor încoronați și încornorați.
Intoxicarea cu regii germani și „minunile” făcute de ei pentru români este un fals, la care s-a lucrat intens din 1990 încoace. Ba, se pare că „germanii” mult lăudați au fost evrei, conform celor spuse de Nicolae Iorga despre familia Hohenzollern, afirmații care i-au adus și moartea, aruncată în mod mincinos și infam asupra legionarilor. Afacerea Strousberg, un fel de „Bechtel” pe vremea lui Carol I, prin care statul român a fost păcălit de către nemți cu sume uriașe de bani, prin acte de corupție la nivel înalt, este trecută sub tăcere. La fel, s-a uitat răscoala din 1907 cu mii de răzvrătiți împușcați, când sub Carol I țăranii români trăiau ca în Evul Mediu, țara noastră fiind cea mai înapoiată din Europa. De fapt, Carol I a abdicat, înainte de moarte, fiindcă nu a vrut ca România să lupte împotriva nemților cărora el le rămăsese loial toată viața. Ferdinand a fost un pămapălău care, la fel, s-a opus războiului împotriva nemților și austriecilor, fiind împiedicat să semneze predarea necondiționată a întregii țări (pacea de la Buftea) doar de regina Maria. În fond, singurul „rege bărbat” și care a iubit cu adevărat România a fost… regina Maria. Dar, din păcate pentru cei cu filogermanismul în cap, ea a avut tată englez și mamă rusoaică!
S-au organizat, în scopul promovării străinilor, emisiuni televizate cu clasamente ale celor mai mari„români”, unde s-a încercat impunerea regilor germani pe primele locuri, în detrimentul domnitorilor români. Evreul comunist Richard Wurmbrand, convertit la protestantism lutheran, un personaj de care nu auzise nici dracu’, a fost scos prin „vot popular” pe locul cinci în acest clasament făcut de niște proști ticăloși și manipulatori pentru alți proști, naivi și manipulabili: https://ro. wikipedia.org/wiki/Mari_rom% C3%A2ni
Alogenii care au condus și conduc România cu sprijinul partidelor politice trădătoare, din 1990 până în prezent, au reușit să golească țara de români ca să creeze spațiu vital pentru alte popoare, care deja ne invadează. Unele fățiș, prin mult trâmbițata migrație a „refugiaților”, altele subtil și mult mai pervers. Departe de mine gândul de a mă erija în oracol, dar tare mă tem că peste foarte puțini ani românii vor deveni străini în țara lor!
Marius Albin MARINESCU
d.lui academician se pare ca-i lipseste o clizma.