Îi iert pe toți…

Publicat de |2019-04-23T17:57:36+03:0023 aprilie 2019|Doctrină naţionalistă|

Claudiu Târziu: „ştiu că dl Coja a fost secretar de partid pe Universitatea Bucureşti…”

Publicat de |10 octombrie 2017|Doctrină naţionalistă

De unde știi, mă, prăpăditule, că am fost secretar de partid pe Universitatea București?! Iar dacă aș fi fost, ce putea să însemne asta?!
Cum spuneam, dintotdeauna mi-a fost urît de omul prost și agresiv… Aș fi zis că numitul Claudiu Târziu nu s-ar număra printre acești adversari congenital proști și răi. Textele pe care le semnează în revista „Rost” nu mi-au displăcut, cele câteva care au ajuns și la mine din întâmplare. Dar e curată prostie să crezi că ar fi compromițătoare pentru cineva funcția de secretar PCR pe Universitatea București! Cel puțin secretarii pe care i-am apucat eu ca membru PCR din mai 1969 și până în decembrie 1989 au fost niște profesori autentici, niște colegi admirabili! Așa că vorba aceasta, cum că aș fi fost ce n-am fost – secretar PCR pe Universitate, eu nu o pot lua ca insultă ori calomnie. Regret sincer că nu e adevărată. M-aș fi mândrit azi cu ea!… E drept, nici eu nu mi-am dorit vreodată să fiu secretar al PCR la acest nivel. Mi-aș fi dorit însă să fiu secretar general al PCR, asta da!, căci la acest nivel erau multe de îndreptat și m-a preocupat întotdeauna îndreptarea lucrurilor din Țară. A se vedea – dacă se va putea vreodată, memoriile depuse la CC al PCR, pe adresa lui Nicolae Ceaușescu, cele mai multe cu acest subiect: starea națiunii!
.
Pe adresa amintită nu am scris niciodată cuvinte de laudă pentru Nicolae Ceaușescu înainte de 1990. Când mi s-au cerut – bunăoară pentru revista „Luceafărul”, i-am spus dlui C.U. că voi scrie de bine despre Ceaușescu numai atunci când cei care îl laudă acum, îl vor înjura!… Am avut gură pocită căci chiar așa s-a întâmplat. În plin dezmăț ziaristic anti-ceaușist, am fost primul după 1990 – și multă vreme singurul, care am scris de bine despre Ceaușescu cel împușcat și batjocorit pentru că scăpase Țara de datorii. Acum, în zilele noastre, azi, cine mai scrie de rău despre Ceaușescu?! În principal numai cei care, cu bună știință sau de imbecili ce sunt, le fac astfel jocul celor care l-au pus la zid pe Ceaușescu în decembrie 1989. Azi, ca și ieri, eu sunt mulțumit de textele mele „ceaușiste”. Îmi pare rău că nu am scris și înainte de 1990, căci l-aș fi lăudat în alți termeni decât aplaudacii plătiți s-o facă și care au făcut-o atât de prost!… Din păcate, acele cuvinte de laudă nu puteam să le rostesc fără să mă refer și la neajunsurile acelor ani!… Nu-ți publica nimeni însă asemenea „laude”. N-am avut încotro și despre aceste neajunsuri am vorbit în cadru restrâns, la adunările scriitorilor și la adunarea lunară PCR din facultate. Cine a participat la aceste adunări, colegi sau studenți, se pare că nu au uitat intervențiile mele împotriva sistemului aflat în funcțiune. Despre aceleași neajunsuri am scris și în memoriile amintite, către CC al PCR. Trebuie să recunosc că aceste memorii au avut însă un oarece efect. N-au fost vox clamantis in deserto… Dar despre asta cu altă ocazie!
.
Alde Claudiu Târziu se arată penibil de proști când mă demască în postura mea de om al Securității infiltrat în coasta lui Petre Țuțea. Păi, măi aiuriților, Securitatea asta a fost o instituție teribil de benefică pentru neamul românesc dacă a avut atâta grijă față de Petre Țuțea. Păi dacă în tot ce am făcut eu pentru Petre Țuțea Claudiu Târziu & comp. recunosc mâna Securității, atunci Securitatea trebuie apreciată ca o binefacere națională nemaipomenită. Este lipsit de logică să mai cârtești împotriva Securității dacă aceasta a trimis pe lângă Petre Țuțea un om ca mine, să-l „spioneze”, să-l monitorizeze. Sunt – printre cei care au stat în preajma lui Petre Țuțea, cel care a scris cel mai mult despre Petre Țuțea. Chiar și înainte de 1990. În romanul Salonul de reanimare, depus la Cartea Românească în 1985, Petre Țuțea este personaj literar important, purtându-și numele și expunându-și ideile cu care ne fermeca pe toți cei care îi treceam pragul… Că Florin Mărculescu, redactorul de la editură, nici n-a vrut să audă de publicarea textului, considerat că face apologie legionară, eu nu mai am niciun merit!
.
Las deoparte orice modestie – căci ar însemna să le fac jocul acestor derbedei, și precizez că nu Securitatea, ci frații mei mi-au dat banii cu care am plătit-o pe dra Maftei, dactilografa la care duceam manuscrisele lui Petre Țuțea. Le dactilografia, drăguța, la prețul cel mai mic, conștientă fiind de valoarea textelor! Aceste dactilograme au fost tipărite imediat după 1990, din păcate cu mari greșeli și neglijențe, la originea cărora s-a aflat „editorul” Spiridon Maria Casian, din Iași, profitor penibil, care nici nu mi-a înapoiat dactilogramele, nici nu l-am mai văzut la față după „tunul” dat cu publicarea – repet, neglijentă, dar lucrativă, a manuscriselor lui Petre Țuțea.
Prezența lui Petre Țuțea în trilogia ȘEITANII, tot ca personaj important, s-o fi datorând tot Securității!
.
Lui Claudiu Târziu i se alătură Florin Dobrescu, cu câteva informații care mă onorează: am fost foarte activ după 1990 în mediul foștilor deținuți politci și în Vatra Românească. Așa fusesem și înainte de 1990, când m-am văzut de multe ori nu numai cu Petre Țuțea, ci și cu Marcel Petrișor și Simion Ghinea. La un moment dat m-am pomenit căutat de Nae Cojocaru, despre care nu știam mare lucru. În schimb știa el că suntem rude, era din satul Cartalu – Vulturu, satul în care au „descălecat” neamul Coja venind din Bran pe la 1900. Nae Cojocaru a avut încredere în mine să-mi dea să citesc un manuscris, cu epopeea peregrinărilor sale pe la Vorkuta și prin închisorile din România. Personaj de legendă… Textul era violent anti-comunist! Mai exact spus, anti-kominternist! l-a publicat după 1990.
.
Florin Dobrescu nu este numai prost, este și ticălos! A pus pe butuci Partidul Totul pentru Țară. Nu a făcut-o de capul său, ci asta i-a fost misiunea. Inițial, a sabotat cât s-a putut efortul camarazilor care au încercat să înregistreze partidul. A manevrat în așa fel încât să nu se poată întruni condițiile necesare înscrierii. Și cu toate acestea, deși nu întrunea condițiile, dosarul de înființare a Partidului legionar Totul pentru Țară a fost validat. Asta s-a întâmplat în urma unui „abuz” săvârșit de câțiva foști securiști, mari patrioți, care și-au folosit relațiile pe care le mai aveau în sistem pentru a face să apară pe scena politică și partidul care să-i reprezinte pe foștii deținuți politici, majoritatea legionari!… Așadar, repet informația: sabotajul făcut de Florin Dobrescu a fost dejucat de câțiva securiști care au făcut posibilă înscrierea partidului Totul pentru Țară. Florin Dobrescu cunoaște acest detaliu!
.
Curând însă Florin Dobrescu a ajuns numărul 1 în partid, iar după câțiva ani acesta a devenit „fostul partid”, căci a fost radiat pentru lipsă de activitate. În acest partid am fost invitat și eu, să fiu chiar șeful partidului. La data aceea tăia și spânzura unul Suliman, tutorele lui Florin Dobrescu, care niciodată n-a putut demonstra că a făcut parte din MIșcare. Avea însă bani cu care s-a impus în fruntea partidului. L-am simțit că nu mă dorește, nici mie nu mi-a fost drag, era străin de firea unui autentic deținut politic legionar, așa că m-am retras, n-am vrut să stau în calea nimănui! Mai ales că începuse să circule prin partid informația că tatăl meu fusese colonel de securitate!… Demascat astfel de cei pe care probabil SRI îi infiltrase în partidul legionar, m-am retras, ca să nu semăn zâzanie în partid. Dar am rămas mai departe alături de foștii deținuți politici. VEzi episodul cu Premiul Nobel pentru Pace…
.
La un moment dat Florin Dobrescu apare „pe sticlă”, la un post TV de mare audiență, într-o confruntare cu Aurel Vainer, ca reprezentant și apărător al legionarilor. Vainer, nici pe el nu-l doare capul de diștept ce este, dar totuși nu i-a fost greu să-l surclaseze pe îngălatul „legionar”. L-am certat pe F.D. când l-am întâlnit! Ce a căutat la emisiune nepregătit, să se facă de rîs?! S-a scuzat, zicând că domnul Iulian, liderul partidului, îl trimisese în (e)misiune. Mințea! L-am căutat pe dl Iulian și mi-am permis să-i cer socoteală, cum de îl delegase pe un tolomac să facă pe legionarul în fața a milioane de români!… Fl Dobrescu mă mințise însă: el insistase la Iulian să meargă la TV, să se confunte cu „balaurul”! Florin Dobrecu și Aurel Vainer!… Doi neisprăviți, doi impostori, reprezentativi numai pentru micimea lor intelectuală și sufletească!
.
O să revin asupra relației mele cu foștii deținuți politici, care, mulți dintre ei, m-au onorat cu simpatia sau chiar prietenia lor. Și mă întorc la cele două haimanale, ca să-i întreb: ca naționaliști ce vă pretindeți, de ce nu ați venit alături de mine? Iar dacă nu ați făcut acest pas, acest gest cel mai așteptat de la niște naționaliști, ce v-a făcut să mă loviți pe la spate, să mințiți pe seama mea? Ați făcut-o dintr-un impuls sufletesc mizer, obișnuit printre falșii naționaliști sau ați fost manipulați ori năimiți să acționați în acest fel? Era normal oare să vă deranjeze candidatura mea, iar candidatura celorllți, a unui Băsescu sau Crin Antonescu, să o acceptați fără să aveți nimic de obiectat?
.
În 1996, când urma să candidez alături de încă doi universitari, Emil Constantinescu și Nicolae Marinescu, Liga studenilor din București a organizat întâlniri pe rând cu fiecare candidat. Ne-au pus cele mai incomode întrebări, au lămurit tot ce era de lămurit, și în final au decis prin vot să susțină candidatura mea. M-a onorat și m-a buucurat foarte mult această decizie a studenților, chiar dacă eu n-am mai ajuns să candidez, căci s-au coalizat împotriva mea Victor Surdu – agent KGB, Dan Voiculescu – colonel DIE, și Antonie Iorgovan, fost ofițer DIA, trecut în rezervă pentru motive medicale psiho… Și în locul meu a candidat un medic insignifiant dpdv politic! Din câte am înțeles mai târziu, candidatura mea afecta șansele lui Emil Constntinescu, agreat de „sistem”…
…Normal era ca susținerea acordată mie de Justin Pârvu să vă pună pe gânduri, mă, băieți, să mă căutați să stăm de vorbă. Nu era lipsit de importanță că mă susținea și Marcel Petrișor! Nu v-a trecut prin cap că nu aveți toate datele? Da, l-am pomenit pe Ceaușescu la predica de la Petru Vodă, în fața a sute de pelerini. S-a mirat și părintele Justin și mi-a cerut explicația. I-am dat-o și a fost mulțumit. A fost de acord cu ce făcusem, cu pomenirea și elogierea în fața altarului a lui Ceaușescu. A făcut și un comentariu pe care nu știu nici până în ziua de azi dacă am dreptul să-l fac public!… Teribil comentariu!

Părintele Justin le-a recomandat câtorva tineri naționaliști prezenți la predică să mă susțină. Unul dintre ei a fost Mugur Vasiliu. Care s-a angajat să urmeze îndemnul primit de la vrednicul nostru stareț, dar n-a făcut nimic!… Mai erau vreo două săptămâni până la depunerea semnăturilor și l-am întrebat pe Mugur de ce nu mă ajută la strângerea semnăturilor. Răspunsul său a fost complet aiuritor: „intenționez să candidez și eu”, mi-a zis fostul meu student. L-am întrebat câte semnături a strâns și mi-a spus că niciuna, dar că are el o schemă de strâns cele 200.000 de semnături în câteva zile… De la discuția asta nu cred că am mai stat de vorbă!… În mod cu totul surprinzător nici „camarazii” lui Tudor Ionescu, de la Nouă Dreaptă, nu mi-au adus vreo semnătură, repet, nici una, deși erau de ani de zile găzduiți pe barba mea la Vatra Românească… Nu mi-a fost ușor să constat că eram lăsat din mână de naționaliști ca Mugur Vasiliu sau Tudor Ionescu, cu datorii morale consistente față de subsemnatul…

Măcar Florin Dobrescu și Claudiu Târziu nu aveau așa ceva față de mine! Nu aveau nicio relație sau obligație personală față de mine… Ce să le reproșez, la urma urmelor?! Să fie sănătoși, din partea mea! Din păcate pentru ei nu este destul dacă eu îi uit că mai există!

ion coja

.

Post scriptum 2019 – Îi iert pe toți care aveau motive să-mi fie alături și s-au postat ca adversari. Se obișnuiește între naționaliștii români. E un sindrom care merită psihanalizat: invidia / gelozia dintre naționaliștii români. Îi iert pe toți, numai pe mine nu mă iert pentru cât am greșit. Uneori am greșit și a ieșit bine!… Probabil că greșesc într-o măsură oarecare și față de băieții pomeniți în textul de mai sus. Îi rog să mă ierte, deci…