Multă răbdare a mai avut Adrian Păunescu în discuţia sa cu Adrian Severin ! Un munte de răbdare ! Sau, altfel spus, servituţile inerente posturei de gazdă ! Numai că miza a fost deseori detot impersonală, astfel că mă bag şi eu în vorbă, deşi nu am citit interviul decât pe sărite şi trebuie să spun că de fiecare dată am nimerit din lac în puţ… Aşa bunăoară am trecut, perplex şi îngândurat (deci aşa gândesc ministeriabilii noştri !!), de la ideea de «naţiune cosmopolită europeană» la gravele acuzaţii aduse României, cum că şi-a părăsit mereu aliaţii «la prima cotitură a istoriei». Nu am cum corecta o previziune, a lui Adrian Severin, referitoare la acest homo europaeus, variantă de rezervă a lui savietschii celavec, discuţia nu poate fi decât teoretică şi pătimaşă, exprimând nu ce ştie fiecare, ci ce vrea, ce-i doreşte pipota ! Se vrea Adrian Severin european cosmopolit ? Nu am să-l descurajez eu. Poate că mai sunt şi alţii ca el ! Voia la dumnealor ca la Banul Ghica !, ca să-l citez pe bunul nostru coleg Alec Hanţă, a cărui pomenire o voi face în mai multe rânduri în paginile acestei «Flacăre» generoase. Deocamdată atât.

În ce priveşte istoria însă, faptele petrecute deja, acolo nu mai este după voia sau urechea fiecăruia, ci avem obligaţii elementare de a nu ocoli adevărul, mai ales atunci când acesta ni se arată cu evidenţă. Pentru Adrian Severin însă evident este că românii i-au cam trădat pe nemţi «ori de câte ori» le-a convenit s-o facă : «Ceea ce voiam să spun şi ceea ce Kinkel a înţeles perfect (…) era faptul că ori de câte ori România a fost slabă a căutat alianţa cu Germania şi ori de câte ori Germania a fost slabă România a rupt alianţa cu ea în numele unei totdeauna auto-apreciate drept inteligente politici de supravieţuire». Am încheiat penibilul citat… Aşadar, ori de câte ori România… Adică de câte ori, domnule ministru, a căutat România alianţa cu Germania ? De trei ori, de şapte ori sau de n ori ? Şi de câte ori a rupt-o ? Nu cumva a fost cel mult o singură dată ?! Zic «cel mult» pentru că dacă stai să pui pe tabla de şah toate piesele aflate în joc s-ar putea ca să nu se potrivească nici măcar o singură dată să spui cum că noi ne-am fi trădat aliaţii germani, cum declara ministrul nostru de externe la întâlnirea sa cu omologul său german. Mă mir de neamţ că nu l-a pus la punct, corectându-l, dar nici nemţii nu mai sunt ayi ce-au fost odată, la fel cum nici miniştrii noştri de externe ! Auzi la el, cum se prezintă la o întâlnire diplomatică : cerându-şi scuze pentru potlogăriile celor care l-au precedat, ale României, spus foarte pe scurt ! Deci, îl invit pe Adrian Severin, în virtutea obligaţiilor ce le are faţă de cititori, să enumere măcar în parte acele « ori de câte ori » când România, laşă şi sperjură, şi-a abandonat aliaţii germani ! Iar eu, din aceleaşi obligaţii faţă de cititori, enumăr motivele pentru care resping cu vehemenţă spusele bietului nostru ministru :

Probabil că A.S. a avut în vedere actul de la 23 August 1944. Nu ştiu care altă împrejurare poate să fie mai uşor interpretată ca « rupere a alianţei » cu Germania. O rupere ruşinoasă, jenantă. Fireşte, mă mir ce curaj a mai avut Severin al nostru să mai dea ochii cu omologul său neamţ ! Şi mă mir cum de s-a mai uitat neamţul la Severin ca la un omolog ?! Nici măcar eu nu m-aş uita ! Deşi am şi eu o părere foarte proastă despre 23 august 1944. Dar nu m-am ferit să-mi fac publică această părere, chiar şi înainte de 1989. Din câte ştiu, domnul nostru ministru nu a spus nimic în acest sens, făcând mereu parte din partide şi guverne care au arătat mare preţuire pentru « ruperea alianţei » cu Germania nazistă. A produs până azi Adrian Severin un text, scris sau rostit, în care a deplâns şi a dezavuat cele petrecute la 23 august 1944 ? Din câte ştiu, nu ! Nu ! Ceea ce, logic gândind, ar însemna să deduc că nu la 23 auguat 1944 se gândea insul atunci când deplângea laşitatea cu care românii au rupt alianţele lor cu Germania.

O fi vorba de alt 23 august ? Cel din 1939 ? Când Germania s-a făcut aliată, dar nu cu România, ci cu Rusia?! Ce a urmat pentru România după acel prim 23 august se pare că A.S. nu ştie sau nici că-l pasă, nici că-l doare că a urmat iunie 1940, a urmat moarte şi suferinţă pentru milioane de români! După care a urmat alt august, 1940, cu binecunoscutul şi uitatul Diktat de la Viena, la un loc putând consemna o ţară întreagă bulversată şi băgată în doliu de cei pe care alianţa cu Germania îi făcuse peste noapte împuterniciţi să lovească în noi, să ne prade, să ne tâlhărească fără nici un risc! Cum ar fi arătat oare o discuţie cu Kinkel în aceşti termeni? Ce ar mai fi zis neamţul dacă Severin al nostru şi-ar fi făcut ca lumea temele, mai punea mâna şi pe alte cărţi de istorie decât cele de pe vremea utecerlîcului său, şi i-ar fi povestit omologului său că în iulie 1940, când Armata Roşie a defilat biruitoare în Chişinău, la paradă au participat şi trupe germane, considerându-se că Victoria asupra cotropitorilor români este comună! Alt sens nu putea avea!…

Episodul legionar: Corneliu Zelea Codreanu declară în 1937 că dacă legionarii ajung la guvernare vor face imediat alianţă cu Germania. (Unii consideră că de aici i se trage « condamnarea » sa la moarte în cercurile mafiote ale politicii internaţionale. Declaraţia Căpitanului trebuie însă interpretată nu ca imprudenţă, ci ca gest de supremă loialitate faţă de alegători, pe care se simţea obligat să-i avertizeze, să le spună deschis ce avea de gând să facă, iar aceştia să-l voteze sau să-l respingă ştiind bine despre ce este vorba.) Un an mai tîrziu, Carol al II-lea, regele canalie, ordonă asasinarea Căpitanului, dar o face numai după ce are o întrevedere cu Hitler… Hitler ştia bine ce planuri îl bântuie prin scăfârlie şi ştia bine că oameni ca legionarii, atât de idealişti şi de buni creştini, îl vor încurca, va ajunge cu ei la conflict. Lumea nu prea ştie că după lovitura de stat (sau rebeliune legionară) din ianuarie 1941, legionarii refugiaţi în Germania au fost imediat băgaţi în lagărele de concentrare, alături de comuniştii din Germania, majoritatea evrei. Regimul de recluziune al legionarilor la Dackau sau Buckenwald a fost aspru cu osebire, adică mai aspru ca al celorlalţi, inclusiv al evreilor. Da! În două rânduri au fost scoşi legionarii din dormitoare pentru a fi executaţi – căci aşa venise ordinul de la Berlin, şi numai hazardul, adică bombardamentele americane, i-a salvat pe tinerii legionari de atunci, dintre care unii mai trăiesc şi azi, şi nu au cui povesti cum au dus-o în acele lagăre. Adică, tovarăşe Severin, află că « Germania » are mai întâi ea mari datorii morale faţă de români, bunăoară faţă de acest mădular românesc care se cheamă lumea legionară. Cu care liderii nazişti s-au considerat aliaţi numai atunci când au avut nevoie de ei… Numai până la prima cotitură… (Pun ghilimele pentru că eu nu aş amesteca într-o asemenea discuţie entităţi supreme, ca poporul sau Ţara. De fiecare dată este vorba de persoane particulare, fie ei chiar şi cancelari sau miniştri !)

Revin la 23 august 1944, când tot neamţul ştie că “România a trădat Germania”. Nici Severin al nostru nu are mai multă minte şi crede la fel. Numai că neamţul are o scuză : berea consumată zilnic ! (Nota bene : berea nu se bea, se consumă. Vinul se bea !) Am impresia că lui Severin încă îi mai ţiuie în urechi sloganurile cu insurecţia armată a întregului popor şi alte bazaconii ! Nu a aflat încă cui îi revine meritul integral : regelui Mihai, cam german după arbore, dar nu şi după genealogia cea genetică… Aşa că dacă este de discutat pe acest subiect, al trădării alianţelor, subiectul se reduce la Mihai şi un cerc minuscul de funcţionari pe care Antonescu făcuse greşeala de a-i discrimina sexual… Ba îi mai şi dispreţuia, ca tot românul cu genă ciobănească. Raportat la ideea de demnitate, loialitate etc., valahul Antonescu a avut altă conduită decât germanul de Hohenzollern ! Poate să-l raporteze Severin – atunci când se va mai întâlni cu vreun ministru german, să-l raporteze pe Antonescu la mareşalul von Paulus, cel care, după înfrângerea de la Stalingrad, a intrat foarte prompt în colaborare cu inamicul… Dacă a venit vorba de Stalingrad, Severin poate să afle că românii nu prea s-au simţit acolo aliaţi cu germanii… Nici armamentul, nici proviziile nu s-au împărţit frăţeşte, nici şansele de a scăpa din încercuire. Care nemţi au scăpat, au scăpat împiedicându-l pe soldatul român să urce şi el în camionul sau avionul salvator ! Care români au scăpat, au venit de jos de la cotul Donului până acasă ! Pusă la proba de foc, alianţa noastră cu Germania a scârţâit zdravăn cu mult înainte de 23 august… Iar dacă a scârţâit dintr-o singură parte – ceea ce e puţin probabil, n-a fost din partea românescă, domnule Severin !

Cunosc bine mentalitatea ciocoiască a celor care nu scapă nici o ocazie să pună pe seama poporului român, a României, a Neamului românesc, fel şi fel de păcate, crime, laşităţi, compromisuri neruşinate etc. Mai ales când sunt şi ceva străini de faţă, vreun ministru de externe, bunăoară. Nu e loc aici să discutăm acest subiect, dar măcar atât voi preciza : că din stirpea acestor complexaţi nu este admisibil să ne alegem reprezentanţii. Cu precădere miniştrii de externe şi diplomaţii !

Revin la temă, temă pentru acasă, pentru numitul Adrian Severin, care pretinde, doct şi intransigent, că România a trădat Germania de mai multe ori. Vrem detalii şi în primul rând precizarea numerică: de câte ori ? Şi, mai ales, cine pe cine a trădat?

*

Închei cu o amintire, de pe vremea când eram senator şi am avut o discuţie cu fratele Ioan Alexandru: pleca într-o delegaţie oficială în Germania şi avea să aibă o întrevedere cu cancelarul marelui stat. Şi-a pus fireasca întrebare: ce să-i transmită acestui înalt personaj din partea noastră, a românilor? Am întors “istoria relaţiilor bilaterale” pe toate feţele şi am ajuns amândoi la următoarea încheiere, la următorul mesaj umil românesc către marele popor german: Noi, românii, suntem foarte dezamăgiţi de ce se întâmplă în Germania.Sute de ani, cu sacrificii de tot felul, românii au apărat Europa de invazia musulmanilor. Iar în zilele noastre asistăm la musulmanizarea Europei care se produce mai ales prin Germania, ale cărei calcule meschine de eficienţă şi prosperitate economică i-au făcut pe nemţi să-i invite pe musulmani în inima Europei, pe deasupra României, astfel că noi nu am mai putut face nimic… Guvernanţii Germaniei de azi reduc astfel imperativele istoriei la unul singur : contul din bancă, profitul imediat, de azi pe mâine, după o gândire în care noi nu mai recunoaştem rigoarea şi idealismul german… Ceea ce ne dă un sentiment foarte straniu privind înapoi în timp, sentimentul că strămoşii noştri au făcut degeaba istorie… Nu mai este nevoie de ea, de opera lor! Că Brâncovenii nu ştiau de fapt pe ce lume trăiesc !… Nişte caraghioşi !

Din păcate, puţin după ce s-a întors, Ioan Alexandru a păţit accidentul care l-a făcut din om neom, aşa că nu am mai aflat cum a decurs discuţia sa cu neamţul. Mesajul lui Ioan Alexandru a fost însă cel de mai sus. Cu totul altul decât al dlui ministru care se pricepe la diplomaţie numai atât cât să evite un răspuns clar la întrebările care privesc isprăvile sale vecine cu trădarea.

(text re-publicat)