Haimanaua penală VICTOR PONTA
24 ianuarie 2023|Textele altora

Falsul patriot Victor Ponta e scos pe teren din nou

Familia lui Victor Ponta a făcut
afaceri pe bani publici cu
Freedom House-ul dirijat de CIA
şi condus la noi de soroşista
Cristina Guseth, supra-Ong
transfrontalier co-tutelant al
mişcării #rezist din România.

(articol de Cornel-Dan NICULAE)

* Înlocuirea sau dirijarea naţionalismului curat prin surogaţi
precum Ponta, fostul acoperit al serviciilor secrete
* Freedom House, partener de afaceri cu familia lui Ponta şi
controlare a Justiţiei Române şi a mişcărilor „rezist“ (de dărâmare a
guvernelor suverane în lume)
* Chinezii din afacerile familiei lui Joe Biden sunt cei care au
fost protejaţi slugarnic de către Victor Ponta în România
* Soţia Daciana Sârbu, Grossmann Group a familiei Ponta,
Freedom House-ul subordonat CIA-ului şi fondurile UE
* Începuturile nărăvirii: bani de la austriaca OMV-Petrom prin
Grossmann, firma „germană“ a familiei lui Ponta
* „Ministrul OMV-Petrom“ din guvernul Ponta
* Bani pentru familie de la bugetele publice
* Banii Rompetrol pentru familia (ex) premierului Ponta
* ONG-urile soroşiste pe care Ponta le hrănise l-au executat
Înlocuirea sau dirijarea naţionalismului curat prin surogaţi
precum Ponta, fostul acoperit al serviciilor secrete.
Victor Ponta spunea recent îi oferă lui George Simion consiliere
pe probleme guvernamentale, căci liderul AUR i-ar fi cerut ajutorul de mai
multe ori (Evenimentul Zilei în 9 ianuarie 2023: „ Victor Ponta, consilier
din umbră pentru George Simion, PSD nu a avut nevoie de serviciile sale “). Presa a observat şi că Ponta îi curtează pe reţelele sociale pe
George Simion din decembrie 2022.
Ştirea că Victor Ponta este consilierul liderului AUR George Simion
ar putea avea darul, cel mai probabil, să tragă partidul în jos, nu să îl
ajute. Ea este menită să îl ajute doar pe Ponta, care îşi lipeşte astfel
imaginea de un partid tânăr şi naţionalist.

Legendele urbane, dublate de date biografice concrete, spun că
Victor Ponta a fost omul serviciilor de la începutul ascensiunii sale socio-
profesionale, mai ales al SIE, chiar locuind la Paris, la 17 ani, în 1990 –
când era elev în ultimul an la liceul bucureştean Ion Neculce, dar ar fi
„fugind“ din ţară (cu viză legală, însă) „din cauza mineriadelor lui Ion
Iliescu“ -, la Marin Bobeică, ofiţer acoperit al DIE (până în 1990), apoi al
SIE, la Paris, cunoscut şi ca homosexual, care a deţinut şi o anumită
funcţie în Franţa, pe lângă ambasada României.
Se spune chiar că Bobeică l-a racolat atunci pe Ponta pentru SIE,
ei rămânând într-o strânsă legătură discretă până la moartea acestuia,
în 2012, „prietenie“ recunoscută de Ponta după decesul lui Bobeică.
În 1997, tânăr procuror, după 7 ani de la primul contact cu SIE,
Victor Ponta, a devenit, spun unii iniţiaţi, la rândul lui ofiţer SIE, fiind
cooptat în serviciul de spionaj şi instruit de către colonelul SIE Cornel Biriş,
care a fost ridicat în decembrie 1999 la rangul de general de către
preşedintele Emil Constantinescu, deşi Biriş provenea din vechiul spionaj
comunist, când avea numele de cod „Gruber“ în centrală, pentru că se
trage dintr-o familie de evrei.
Şi Traian Băsescu zicea în toamna lui 2014, arătând că are probe
în acest sens, că:
„Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 1997-2001 [când
l-a preluat Adrian Năstase la guvern] a fost ofiţer acoperit al SIE, ceea ce
explică şi propulsarea lui de la Parchetul de la Judecătoria de sector direct
în Parchetul General. Sunt gata să o demonstrez“.
Ponta nu a negat.
Când Băsescu făcuse această declaraţie în 2014, circula de doi
ani istorioara cum că în 7 mai 2012, cu ocazia prezentării sale la Palatul
Cotroceni în vederea depunerii jurământului de către primul guvern cu
Ponta premier, acesta a fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-
un birou, unde preşedintele a chemat un aghiotant din SPP cu un
telefon mobil deschis, pe care i l-a înmânat lui Ponta, la care acesta a
discutat vădit emoţionat cu ofiţerul de legătură din SIE pe care l-a avut
în timpul unei misiuni în Italia, unde a fost ca procuror la cursuri „anti-
mafia“. Datorită acestui fapt, festivitatea de depunere a jurământului premierului a început cu o întârziere de un sfert de oră, care a fost
sesizată de ziariştii prezenţi la Palatul Cotroceni şi pe care Victor Ponta
a explicat-o după festivitate că s-ar datora faptului că a trebuit să-şi
schimbe cămaşa întrucât a transpirat. Nu a explicat însă şi motivele
transpiraţiei.
Recrutorul SIE al lui Ponta, pe atunci (în 1997) colonelul Cornel
Biriş-„Gruber“, a fost ultimul conducător al Brigăzii Speciale „U“, mai
cunoscută ca „Brigada Fantome“ sau „Unitatea ZERO“, ce ar fi fost
gândită ca cea mai secretă formaţiune a Direcţiei de Informaţii Externe
înainte de ’89. Fantomele erau ofiţeri pe deplin conspiraţi, de care
trebuiau să ştie doar ofiţerul de legătură şi şeful direct. Surse din vechea
Securitate afirmă că Brigada Specială „U“ era atât de secretă înainte de
’89, încât nici chiar ofiţerii de rang înalt nu aveau voie să-i pronunţe
numele. Erau sancţionaţi dacă îndrăzneau să discute despre „U“.
Brigada Specială „U“ – preluată în SIE – a fost scindată, după 1989:
în „H256“, ce cuprindea acoperiţii SIE pe intern cum ar fi magistraţii
(procurorii şi judecătorii recrutaţi de SIE), şi „Formaţiunea R“ sau „Direcţia
R“, cu diplomaţii, foştii „ilegali“ externi etc., care a fost trecută la Direcţia de
Contraspionaj Extern subordonată generalului Adrian Isac (nume de cod
Iana). În 1999, după ce Biriş / „Gruber“ l-a recrutat pe Victor Ponta pentru
Direcţia H256, colonelul avea funcţia de şef al Direcţiei Gestionare Crize
din Direcţia Generală Operativă a Serviciului de Informaţii Externe, fiind
avansat la gradul de general.
După trecerea în rezervă, Cornel Biriş a devenit profesor la
Universitatea Spiru Haret şi mason de rang înalt (despre „Gruber“ / Cornel
Biriş şi Brigada Specială U au fost obţinute relaţii importante de la
colonelul în rezervă Constantin Olaru, care a activat pe linie tehnică la
compartimentul „Fotografiere-Filmare“, ulterior la Direcţia de Personal a
SIE; aceste date au fost prezentate într-un studiu al jurnalistului Ovidiu
Ohanesian).
Într-adevăr, un anume Biriş, fost mare secretar al ritului Memphis-
Misraim, s-a regăsit în conducerea Marii Loji Naţionale din România, iar
în 2013, printr-o H.G., venea un „ Cadou de la guvernul Ponta pentru
Masonerie: un teren de 2,1 milioane lei “, cum titra presa, MLNR primind
un teren lângă Casa Presei, ca să ridice aici o imensă replică a Templului
lui Solomon, aşa cum cred masonii că a arătat el în Ierusalim.
Acelaşi premier Ponta aprobase şi ca la Bucureşti să se ridice cea
mai mare moschee din Europa, dar nici moscheea şi nici „Templul lui
Solomon“ masonic, nu s-au mai făcut (deşi masonii mai deţin terenul).

Aceste legături „securistice“ ale lui Ponta şi tot trecut lui plin
de compromisuri şi complicităţi cu interese străine se poate lipi ca
un balast negativ de imagine la AUR, care a fost şi el, de asemenea,
acuzat de legături cu foşti ofiţeri ai SIE-DIE.
*

Totodată, Victor Ponta – prieten cu greii PSD Vasilică Dâncu, Sorin
Grindeanu şi Marcel Ciolacu, şi foarte apropiat secretarul general pesedist
al guvernului Ciucă, amicul său de afaceri pecuniare şi politice Marian
Neacșu – s-a lansat, mai ales luna mai 2022, în mesaje politice pe zona
naţionalist-patriotică şi, având şi sprijinul mediatic al televiziunilor (în frunte
cu RTV şi Antena 3) şi al presei online, face audienţă şi „ia faţa“ forţelor
autentice naţionale, nepromovate.
Aşa că îl vedem pe Ponta acuzând lucruri care atunci era la putere
le făcea chiar el. Sub un titlu precum „Batjocura fără egal a crizei
energiei! Ponta dezvăluie Marele Plan: greul abia urmează“, el intra pe
terenul naţionaliştilor şi spunea că România n-are vize de la SUA fiindcă
nu pune condiţii şi e slugarnică şi de acord cu tot ce vrea Vestul, că tot
din slugărnicie a dat 1,2 miliarde de dolari către americanii de la Exxon
pentru exploatarea gazelor într-un perimetru din Marea Neagră, deşi şi
el însuşi a fost implicat în afacerea Exxon.
Spune că România aruncă banii pe un armament străin inutil, dar
acesta e un fapt la care el nu s-a opus când era premier. Că madam
Kovesi le-a făcut rău românilor, cu dosarele penale predilecte pentru ei,
în timp ce străinii s-au bucurat de protecţie, dar nu spune că chiar el a
propus-o pe aceasta în fruntea DNA – propunerea premierului fiind o
condiţie procedurală obligatorie a legii -, nevoind să refuze rugămintea
SRI-ului de a o numi pe aceasta.
Ponta ne mai spune că nu trebuia să renunţăm la exploatarea
cărbunelui, ceea ce vede oricine. Că fac poduri, drumuri şi tunele doar
ţările care nu sunt prea „pro-europene“, în timp ce cele prea „europene“
se sabotează singure astfel, precum România, care „este apriori de
acord cu tot ce e în linia oficială“ din Vest. Că prea „importăm de la toți și
vom importa și mai mult“, deoarece suntem prea „corecţi“.
„AUR scrie pe tine!“, îi spunea în replică, de atunci, Dan Andronic
lui Victor Ponta în podcastul EVZ Play cu Turcescu din 30 mai 2022, unde
Ponta a produs aceste afirmaţii, deşi arătase şi că Ciolacu, Dâncu şi
Grindeanu îi sunt foarte dragi. Până la sfârşitul anului s-a lipit de AUR.

*

Dar, oficial, Pro România, partidul lui Victor Ponta, nici nu are o
orientare naţional-suveranistă (cum şi-ar fi dorit mai degrabă Sebastian Ghiţă, care a încercat o asemenea direcţie cu Ponta), ci „social-democrată, progresistă, liberalistă de centru stânga“, fiind afiliată la
European Democratic Party, partid condus de François Bayrou,
politician francez suporter al lui Macron (la rândul lui amploaiat al
bancherului evreu David Rothschild, un mare sforar global), şi de
italianul Sandro Gozi, membru în organizaţia creată de George Soros
pentru Europa – ECFR sau European Council on Foreign Relations (în
care a fost cooptat şi Iohannis acum câţiva ani) -, ca şi al Spinelli Group
(de orientare socialist cripto-comunistă) şi al „European Parliament
Intergroup on LGBT Rights“, mişcarea de la Bruxelles a drepturilor
homosexualilor.

*

În ianuarie 2021, partidul lui Ponta, Pro România, deconta la statul
român pentru participarea la alegerile parlamentare din decembrie 2020,
peste 28 milioane de lei (peste 6 milioane de euro), fără să intre în
parlament, în timp ce rivalul secret AUR, care a intrat, deconta de 18 ori
mai puţin (vreo 340 de mii de euro). A continuat să deconteze şi până în
prezent, căci, deşi nu a atins pragul electoral de 5%, l-a depăşit pe cel
de 3%, condiţia din lege pentru a primii subvenţie de stat. În aceeaşi
situaţie se află şi PMP-ul creat de Băsescu, ce îşi primeşte şi el felia de
bani.
Aşa că şi în prezent, partidul neparlamentar al lui Victor Ponta,
acest Pro România, ia bani chiar degeaba de la statul român, cum se
poate vedea din rapoartele guvernamentale (ceea ce se poate citi şi în
articolul „ Salarii de mii euro din bani publici la Pro România. Ponta s-a
angajat consilier juridic “), Monitorul Oficial din 18 aprilie 2022 (Partea I nr.
380) arătând cum în anul 2021 Pro România a primit 1,72 milioane de
lei, dar a cheltuit peste 3 milioane, sperând la decontare (căci a făcut şi
datorii şi are şi executări silite), în timp ce secretar general al guvernului
Ciucă este un vechi partener de gheşefturi politice şi de bani ruşinoase
al lui Ponta, Marian Neacşu.
În 2012, când Ponta devenea premier al României, Marian Neacşu,
şef al PSD Ialomiţa, devenea liderul grupului parlamentar PSD şi vice-
preşedinte al partidului, adică adjunctul politic al lui Ponta. Dar trecutul
lor este mai colorat, cum vom vedea în acest material, căci în anul 2008,
când CJ Ialomiţa semna un contract de finanţare UE nerambursabilă, de
afacere a beneficiat din plin firma Grossmann, a familiei lui Ponta, afacere
a cărei lobbyistă la UE era chiar Daciana Sârbu, soţia lui Ponta.

*

Conform propriilor sondaje aranjate ale partidului lui Victor Ponta,
partidul Pro România, acesta urma să intre în Parlament după 6
decembrie, obţinând chiar 10% din numărul de parlamentari după ce şi-a
alipit gruparea lui Tăriceanu, iar la această veste Gabriela Firea s-a
grăbit şi le-a şi propus public în 29 noiembrie 2020, lui Ponta şi lui Călin
Popescu Tăriceau, în numele PSD, să formeze împreună viitorul guvern,
adică PSD împreună cu acele „partide care au fost mai apropiate de
familia noastră politică“, zicea Firea, doar PNL fiind exclus de principiu
din orice calcul politic pesedist ( „Bombă! Se pregăteşte, în secret, o
mare alianţă PSD-Pro România…“ , în Naţional din 29.11.2020,
informaţie larg prezentată şi de alte publicaţii).
Dar vorbea Firea sau, din spatele ei, vorbea Vasile Dâncu, căci
Grupul de la Cluj îl mai sprijinise o dată pe Ponta, punându-l la
conducerea PSD, în 2010?
Şi uită sau iartă PSD de câte ori l-a înşelat pe la spate Victor
Ponta? Mai ales cu Ong-urile transfrontaliere care au susţinut mişcarea
#rezist, duşmana PSD cât timp a fost la guvernare?
Iar relaţia lui Victor Ponta cu lumea acestui activism a fost
prefigurată de o afacere comună, pe bani grei, a unei firme a familiei
sale cu organizaţia transfrontalieră Freedom House, demarată în anul
2009, cu aproape un an înainte ca Ponta să devină şeful PSD, în 2010
(afacerea este prezentată mai jos, la capitolul „Soţia Daciana Sârbu,
Grossmann Group a familiei Ponta, Freedom House-ul subordonat
CIA şi fondurile UE“).

*

În realitate, partidul lui Ponta, Pro România -, care la finele lui 2019
participase la moţiunea de cenzură de dărâmare a guvernării PSD
(partidul-mamă al lui Ponta) – nu a intrat în Parlament în decembrie 2020,
iar sondajele sale de opinie fuseseră false şi manipulatorii, lansate ca să
atragă alegători. Şi tot sondajele manipulării nici nu auziseră de AUR
Ura lui Ponta faţă de PSD, partidul său mamă, a apărut,
nejustificat, după ce el fusese debarcat ca premier în 2015 de un val de
manifestaţii al activiştilor tip rezist-neoprogresist, pe care el însuşi îi
încălzise la sân, cum vom vedea mai departe, căci ceea ce a înţeles
Ponta din această experienţă a debarcării sale, a fost să lovească
necontenit în partidul care l-a făcut mare, PSD-ul, din care şi demisionase
cât timp era încă prim-ministru, căci avea dosare penale de care ştia că va
scăpa astfel. Şi, lovind în PSD-ul lui Dragnea (nu în cel de azi), chiar s-a
aşternut tăcerea peste dosarele lui.
Niciodată Ponta nu a înţeles că neo-progresişti nu îl apreciază şi nu îl vor sprijini, deşi la europarlamentarele din mai 2019 a câştigat 2 locuri cu un limbaj obedient Occidentului şi anti-PSD, susţinând că
reprezintă „o alternativă la ceea ce azi înseamnă un discurs xenofob,
şovin, anti-european, un discurs de ură, de dezbinare“ (cum ar fi avut
PSD-ul atunci), printr-o „abordare progresistă şi social-liberală“.
Adică partidul lui Ponta se voia un al doilea USR. Pentru cine?
Acum se vrea în locul lui AUR sau cu AUR.)
Însă aşa de sigur era de el Victor Ponta, încât pretindea ca după
alegerile din 6 decembrie 2020 să devină premier, cu susţinerea PSD
evident ( dcnews.ro/Ponta premier ), mizând probabil pe Vasile Dâncu, iar
la viitoarele alegeri prezidenţiale, din 2024, Ponta voia să devină
președintele României (fapt arătat şi în art. „ Când vrea Victor Ponta să
ajungă preşedintele României “).
* * *

După ce a ratat intrarea în Parlament în 6 decembrie 2020, Victor
Ponta a părăsit imediat România pentru câteva zile, plecând la golf în
Dubai, unde s-a remontat. La fel făcuse şi după ce a pierdut alegerile
prezidenţiale din 2014, când a făcut non-combat în confruntarea cu
Klaus Iohannis, spre disperarea celor care îşi puseseră speranţe în el,
precum Sebastian Ghiţă, care chiar a plâns atunci, după alegeri.
Din partea românilor nici o lacrimă nu a mai căzut pentru Victor
Ponta în 2020, dar el a sugerat că se va întoarce, prin mesajul său de
după acele alegeri: „ Never give up! “ („Niciodată renunţând!“).
Căci nu a durat mult după pierdutele alegeri parlamentare pentru
ca Ponta să-şi anunţe reîntoarcerea în politică. În 17 decembrie 2020,
întors în ţară din Emirate, Ponta spunea că va găsi o cale pentru ca, în
viitor, partidul său, Pro România, să revină la butoane printr-o „nouă
gândire… curaj şi consecvenţă!“.
Probabil se gândea de atunci că greşise neascultându-l în 2014
pe Sebastian Ghiţă şi să meargă pe o linie mai naţionalistă, căci iată,
neanunţat de sondajele politice, AUR a primit voturile românilor cu un
asemenea mesaj naţional suveranist.
Dar probabil că el se bazează în secret şi pe vechea sa relaţie cu
Joe Biden, stabilită în trecut via Hillary Clinton, Biden ajungând din
ianuarie 2021 preşedinte al SUA, fapt pentru care Ponta a jubilat prin
declaraţii publice, dar şi pe afilierea partidului său la progresiştii europeni
de la „European Democratic Party“ (PDE), la fel de soroşişti ca şi noul
preşedinte american, în acest PDE Ponta figurând drept vicepreşedinte.
Freedom House, partener de afaceri cu familia lui Ponta şi controlare a Justiţiei Române şi a mişcărilor „rezist“
(de dărâmare a guvernelor suverane în lume)
Cu bunăvoinţa redacţiei, vom publica în viitor un articol separat
despre implicarea „ONG“-ului supra-statal Freedom House în
încălecarea Justiţiei din România în scopul protejării intereselor
economice străine din Occident sau Israel, iar acum vom prezenta mai
mult legăturile lui Victor Ponta cu această lume a activismului de
oengistic global, în mijlocul căreia stau organizaţii ca Freedom House sau
fundaţia Soros (pentru „o societate deschisă“).
Asocierea într-o afacere între firma familiei liderului PSD, Victor
Ponta, şi reprezentanţa Freedom House din România în 2009, înainte de
a deveni preşedintele PSD în februarie 2010, este importantă şi
semnificativă, căci supra-ONG-ul transfrontalier american este un vehicul
politic prin care forţe grele din SUA controlează alte state în lume, cu
aportul spionilor de la CIA. Această Freedom House, finanţată de către
statul american, a fost chiar condusă din 2003 până spre finele lui 2007 de
către James Woolsey, fost director CIA, şi a co-dirijat mişcările
„revoluţionare“ de tip „resistance“.
Freedom House din SUA, împreună cu National Endowment for
Democracy (NED) şi National Democracy Institute (NDA), alte două false
ONG-uri globale, controlate tot de structurile politico-statale din SUA, au
impus, în lumea pe care vor să o dirijeze, tipul de „mişcare de tineret“
testată timp de peste 30 de ani de institute specializate în „arhitectura
socială“ din SUA şi din Marea Britanie. Fiind o formă delicată de
agentură, Freedom House este de aceea numită şi „faţa umană a CIA“.
Cum am mai arătat în alte locuri – deşi astăzi este cu totul alt om,
parcă, după ce a început să înţeleagă şi poziţiile Rusiei – ,jurnalistul,
politicianul şi afaceristul Cozmin Guşă a avut un rol important în jocurile
americane în România, prin ong-urile controlate de establishment-ul
american. Mai întâi a petrecut 4 luni în SUA în anii ’90, într-un program al
Freedom House, care l-a cooptat pe când era editor de presă şi ziarist la
Cluj, apoi a ajuns la postul tv Antena1 (Intact), printr-un contact stabilit în
SUA, la cursurile Freedom House.
De la Intact, Guşă a fost preluat la începutul anilor 2000 de către
Adrian Năstase, care era atunci şi prim-ministru şi preşedinte al Partidului
Social Democrat, iar în PSD, unde devenise secretar general al
partidului, Cozmin Guşă l-a atacat pe fondatorul partidului, Ion Iliescu, în
front comun cu Freedom House şi cu Grupul de la Cluj (Rus, Dâncu
etc.), şi a contribuit şi la propulsarea politică a lui Victor Ponta, care şi el,
crescând în partid, a contribuit masiv la dărâmarea oamenilor lui Iliescu, precum Octav Cozmâncă, care nu era vreun baron local sau vreun
corupt, ci doar un socialist conservator. (Cozmâncă a fost exclus din PSD
în 2009 după ce a transmis o scrisoare deschisă în care arăta că „partidul
nu mai e un partid de stânga“ (adică cinstit, în viziunea bătrânului
socialist) şi că nu are, din aprilie 2005, un lider autentic, fiind condus de
„grupuri de interese“. Din 2005 Geoană, un recrut al evreilor americani de
la Aspen Institute, era liderul PSD, iar din 2010, cu ajutorul Grupului de la
Cluj, şeful partidului devenea Victor Ponta.)
După ce a montat lucrurile împotriva fondatorilor PSD, în 2004, an
electoral, Guşă şi-a asumat o nouă misiune şi a trecut la Partidul
Democrat, devenind omul lui Băsescu, până când acesta a devenit
preşedinte, din 2005 practic. Pentru ca Băsescu să ajungă preşedinte,
Guşă a luptat iarăşi, în 2004, alături de Feedom House şi de restul
„societăţii civile“ soroşiste.
Într-o telegramă către Washington din 2004 a ambasadei SUA
la Bucureşti, făcută publică de Wikileaks, se arată că Guşă se întâlnea
regulat cu ofiţerii ambasadei, dar şi cu diplomaţi ai altor ţări.
Guşă, prin intermediul postului său tv de atunci, Realitatea, l-a
susţinut şi pe Iohannis în 2014 la prezidenţiale, pe Dacian Cioloş la
guvernare în 2015-2016, dar, ca un făcut, întotdeauna în concordanţă cu
agenda „societăţii civile“ soroşiste, inclusiv a Freedom House-ului
evreilor americani şi al Cristinei Guseth.
*

Iar Cozmin Guşă, bursierul Freedom House, s-a implicat
personal şi în creşterea politică a lui Victor Ponta, încă din anul 2000.
„Eu l-am impus pe Ponta [în politică] – declara undeva Guşă mult
mai târziu, în noiembrie 2011 -, eu eram secretar general [la PSD] şi l-am
introdus în partid şi de acolo, la şefia organizaţiei de tineret. Eu eram
secretar general şi organizam toată activitatea internă a partidului, el era
şeful Corpului de Control, un om fără carnet de partid, care susţinea în
fiecare zi că nu vrea să intre în partid. Ete, pe moaş-ta pe gheaţă, nu-ţi
place ţie politica. Şi l-am introdus şi în Asociaţia pentru Promovarea
Tinerilor pe care tot eu o fondasem… Pe Victor l-am introdus şi aicea şi l-
am introdus în politică, deşi el se izmenea că nu vrea. A vrut. Şi i-a
plăcut.“
Iar sponsori la asociaţie (ATI) pentru Ponta, Corina Creţu (deşi era
la Cotroceni atunci, lângă Ion Iliescu), Cristian Boureanu (care era deja
şeful organizaţiei de tineret a PNL) sau Remus Truică (altă „tânără
speranţă a PSD) erau afaceristul israelian Elan Schwartzenberg, Peter
Imre sau reprezentanţii unor mari companii ca JP Morgan, Raiffeisen Bank, Hewlett-Packard, trustul Ringier, Porsche Romania sau Ogilvy &
Mather (Ogilvy prin PiaRista SRI-ului, Mihaela Nicola).
Ca procuror, Ponta l-a făcut scăpat pe infractorul Elan
Schwartzenberg în dosarul „Magazinul Junior“, iar la începutul anilor 2000
evreul îi sponsoriza viitorul politic.
*

Deturnarea acţiunilor Procuraturii Anticorupţie. După aducerea la
putere a lui Traian Băsescu de către supra Ong-urile transfrontaliere la
finele lui 2004, prima ţintă a acestora a fost Justiţia română, prin
controlul asupra Procuraturii Naţionale Anticorupţie, care instrumentase
dosare penale celor vinovaţi de vânzarea frauduloasă, la preţuri ridicole, a
marilor întreprinderi de stat către companii străine.
Însuşi Băsescu avea o gravă problemă în Justiţie cu dosarul penal
„Flota“, abia ajuns chiar atunci pe rolul Curţii Supreme, aşa că el, a
numit-o ministru al Justiţiei pe oengista Monica Macovei, de la APADOR-
CH, filiala românească a Helsinki Watch, organizaţia parteneră de bază a
fundaţiei Soroş încă din anii ’80, în „războiul rece“.
La rândul ei, ministreasa Macovei a angajat Freedom House pentru
un audit asupra procuraturii anticorupţie (PNA, viitorul DNA), iar
rezultatul acestui control a fost înlocuirea procurorilor, desfiinţarea
dosarelor penale privind vinderea către străini a economiei româneşti şi
întocmirea altor dosare penale, celor de la PSD cu precădere.

*

Faptul că şefa echipei de audit asupra procurorilor români a fost la
începutul anului 2005 americanca Jennifer Windsor, director executiv al
Freedom House SUA, ne spune destul. Freedom House şi National
Endowment for Democracy (DNA), fondate în SUA, sunt dintre cele mai
ilustrative „Gongo“, adică „government-organized non-governmental
organization“, ONG-uri organizate şi finanţate de guverne ca nişte
operaţiuni sub acoperire, cu scopul de „a-şi promova interesele politice
şi a imita grupurile civice şi societatea civilă de acasă ori pentru a-şi
promova interesele internaţionale sau geopolitice în străinătate“ .
Organizaţiile GONGO „au proliferat ca strategie deliberată a
statului pentru a avea un mecanism (corporatist) care să trăiască direct
într-un spaţiu civic de la baza societăţii… GONGO se evidenţiază în
primul rând prin rolul lor în subminarea valorilor democratice liberale“.
Un GONGO funcţionează ca un mecanism al guvernului pentru a-şi
promova interesele politice interne şi a-şi atinge obiectivele de politică
economică şi externă. Prin GONGO, un stat „introduce actorii săi ascunşi în societatea civilă şi ascunde intenţiile guvernului faţă de
public“ ( wikipedia/GONGO ).
Însăşi directoarea Jennifer Windsor, trimisă la Bucureşti asupra
procurorilor români, venea de la USAID, altă agenţie americană
acoperire a CIA, iar acest Freedom House al afacerilor familiei lui Ponta îl
avea ca preşedinte în 2005 – când dărâma, reorganiza şi reorienta
Parchetul anticorupţie din România – pe fostul director al centralei de
spionaj american (CIA) James Woolsey.
James Woolsey era şi mai este (şi în prezent) membru şi în
conducerea internaţională a organizaţiei israeliene „NGO Monitor“
(Monitor ONG), ce urmăreşte activitatea Ong-urilor la nivel global din
punctul de vedere al intereselor Israelului şi care a fost fondat în 2001
de politologul Gerald Steinberg, un mandatar al ministerului de Externe
israelian şi al National Security Council, structură a statului Israel
condusă preponderent de ofiţeri miliari evrei şi de şefi ai Mossad-ului,
spionajul israelian, precum Ephraim Halevi, Ilan Mizrahi, Yossi Cohen,
toţi directori în anii 2000 ai National Security Council-ului din spatele
„NGO Monitor“.
Şi, puţin probabil întâmplător, dosarele penale ce fuseseră
instrumentate de procurorii români privind vânzarea către americani sau
israelieni a marilor întreprinderi româneşti, sau către corporaţii
occidentale, au fost blocate la nivelul DNA după controlul făcut de
Freedom House la începutul lui 2005 şi restructurarea internă comandată
de acesta, inclusiv dosarul Flota, în care proaspătul preşedinte Băsescu
era acuzat că vânduse flota comercială românească cu 1 dolar per navă
către nişte norvegieni.

*

Mişcarea #rezist a demarat în România după ce guvernul SUA
condus de Barack Obama şi de Hillary Clinton, avându-l pe George Soros
în spate, a lansat aşa numitul „Open Government Partnership“, în 2011, la
Adunarea Generală a ONU, împreună cu alte 7 state şi câţiva lideri din
„societatea civilă“ de factura Freedom House (care însă a lăsat
partenerul său principal, National Democratic Institute, să acţioneze la
ONU). Grupul pentru „anti-corupţie“ al operaţiunii era condus la ONU de
către Open Society Foundations (a lui George Soros) şi de
Transparency International, dar Banca Mondială este principalul tutore
al „Parteneriatului“ dintre noua ordine mondială şi o „societate civilă“
sintetică (tip GoNgo).

În România, operaţiunea s-a numit şi „Coaliţia pentru date
deschise“ şi principalele ONG-urile membre ale „Coaliţiei“ au fost: Fundaţia
pentru o Societate Deschisă (a lui Soros), Centrul pentru Inovare Publică
(creat pentru ca fundaţia Soros să îşi mute activitatea la el, condus de
foştii şefi ai fundaţiei Soros), Societatea Academică din România (a Alinei
Pippidi), Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Resurse
Juridice, Funky Citizens, Active Watch, Expert Forum, Fundaţia CAESAR (a
lui Sebastian Burduja – cel cu manifestaţiile din 2017 tip occupy – #rezist
prin platforma PACT), Fundaţia Ceaţa, Open Knowledge Romania,
Kosson.ro, Smart City, Centrul pentru Studiul Democraţiei, Fundaţia Tineri
pentru Tineri, E-Civis, dar şi persoane fizice precum activistul mişcărilor
stradale Florin Bădiţă sau Diana Popp (birocrată la Comisia Europeană,
mai târziu consilier al premierului Cioloş).
În luna septembrie 2011, guvernul României condus de Emil
Boc, din care făcea parte şi Victor Ponta, „a aderat“ la acest Open
Government Partnership (Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă),
lansat de administraţia SUA şi fundaţia lui Soros, iar în aprilie 2012, când
prim-ministru devenise vremelnic, pentru două luni, soroşistul Mihai Răzvan
Ungureanu, guvernul român „a aprobat prin Memorandum participarea
României la Open Government Partnership şi primul Plan naţional de
acţiune“ pentru implementarea angajamentelor asumate.
Dar şi guvernul PSD al lui Victor Ponta s-a înhămat degrabă, din
mai 2012, la parteneriatul Open Government („Guvernarea deschisă“),
cerut de administraţia americană democrată. Apoi, în acelaşi an, la
solicitarea secretarei de stat americane Hillary Clinton, el, premierul Ponta,
împreună cu ministrul de Interne Ioan Rus (membru al „Grupului de la
Cluj“, ca şi Vasile Dâncu) a blocat practic îndepărtarea din funcţie a
preşedintelui Traian Băsescu deşi referendumul popular îl destituise de
drept.
Concret, guvernul Ponta a demarat din 2012 programul „consultării
şi comunicării administraţiei centrale cu societatea civilă“ agreată de SUA,
aceeaşi falsă „societatea civilă“ tip GoNgo ancorată transfrontalier care
va susţine manifestaţiile anti-PSD cu începere din 2017: Pro Democraţia,
Freedom House, Apador-CH, Expert-Forum, reţeaua de Ong-uri create
de Fundaţia Open Society a lui George Soros etc.
Ponta devenise omul ambasadorului american, care l-a plimbat în
SUA înainte de a fi premier, şi tot Gitenstein l-a convins pe preşedintele
Băsescu să îl nominalizeze ca prim-ministru pe Ponta.

Gitenstein a condus România cu o mână forte în interes particular
în perioada cât a fost ambasador, fiind supranumit şi „cel mai puternic
politician din România“. A cerut chiar ca până la plecarea sa din
România, pe 14 decembrie 2012, deputatul PSD Ion Stan să fie
încarcerat şi anchetat în stare de arest, fiind deranjat de informaţiile
sensibile dezvăluite în declaraţiile politice ale acestuia, care îi puteau
crea serioase probleme la Departamentul de Stat al SUA. Stan, membru şi
al Comisiei parlamentare de control al SRI, se refereau la practici de lobby
ale lui Gitenstein incompatibile statutului diplomatic al evreo-americanului
în România, la ingerinţe cu scop de influenţare a justiţiei române şi
declaraţii sau acţiuni de susţinere partizană a unor lideri politici.
Ion Stan deranjase întreg sistemul global şi când, tot atunci, din
poziţia sa oficială, în 14 februarie 2012, declara că preşedintele Traian
Băsescu, guvernul Ungureanu, Banca Naţională a României şi şeful
delegaţiei FMI la Bucureşti au falsificat controlat datele economice ale
ţării, în frunte cu PIB-ul, ce a fost subapreciat cu 20%, pentru a se
„justifica“ îndatorarea fără măsură a României către Fondul Monetar
Internaţional.
PSD-ul, condus atunci de Victor Ponta, l-a trădat pe Ion Stan, fiind
săpat din interior cu „martori“ serviţi către DNA. În urma stresului la care a
fost supus timp de câţiva ani, inclusiv un an petrecut în închisoare, Ion
Stan a murit în 2018 în urma unui atac de cord, când tocmai se pregătea
să facă dezvăluiri publice privind povestea sa şi cine a ordonat ca să fie
lichidat politic şi social.
În ianuarie 2012 fusese şi începutul acelei revolte populare,
spontană, în Bucureşti şi în ţară, împotriva guvernării discreţionare a lui
Traian Băsescu, revoltă pe care ambasada SUA şi serviciile secrete au
studiat-o, fiind şi un rezultat (mai degrabă involuntar) al experimentului
creării de grupuri tip „resistance“ în reţelele sociale pe Internet, pe viitor
protestele româneşti fiind mult mai bine controlate sau dirijate, cu
contribuţia Ong-urilor din domeniu (protestele demarate în 2013
împotriva afacerii Gold Corporation erau încă necontrolate, în mare
măsură, deşi sprijinite tacit de unii lideri PNL; astfel, ministrul de Interne
Radu Stroe nu a dispersat manifestaţiile ilegale).
Tot în 2012, pe fondul protestelor, Băsescu cedase ambasadei
SUA şi îl numise drept premier pe liderul PSD Victor Ponta, după ce
Gitenstein îl plimbase prin SUA, pe la think-tank-urile atlantiste, pe Ponta,
unde acesta şi-a declarat fidelitatea faţă de administraţia democrată
instalată de George Soros. În acelaşi timp, ambasadorul Gitenstein le ceruse celor care îi erau datori, îndepărtarea din politică a celor incomozi
intereselor sale, iar Ponta a făcut trocul.
*

Deschiderea premierului Ponta faţă de Ong-urile din România
servile banilor şi intereselor străine s-a putut vedea şi din deschiderea
birourilor ministerelor către activiştii acestora.
La începutul anului 2014, ministerul Dezvoltării Regionale din
guvernarea Victor Ponta cerea Băncii Mondiale să o ajute să elaboreze o
strategie de integrare a comunităţilor sărace, iar aceasta (The World
Bank) îl angaja din februarie 2014 până în iulie 2014 pe activistul
neoprogresist Florin Bădiţă (viitor #rezist), crescut pe lângă ong-urile de
soldă străină, mai ales lângă APADOR-CH, condusă de Monica Macovei,
drept consultantul care să ajute ministerul român, deşi Bădiţă nu avea
studii superioare şi nici vreo experienţă în domeniu.
Chiar în acelaşi timp, viitorul angajator al lui Bădiţă, milionarul
german Phillipp Kandal, era (şi mai este şi în prezent) „advisor
voluntar“ la Washington chiar pentru Banca Mondială. În acelaşi an,
Kendal se muta la Cluj, în România, şi îl angaja pe Bădiţă ca „map
analyst“, la firma sa Telenav, deşi Florin Bădiţă mai era angajat şi de
ministerul Justiţiei ca data analyst privind „eficienţa justiţiei între 2000-
2014“ („Câţi alţi hipsteri care au însă acces la date din Ministerul Justiţiei
sunt analişti de date fără studii în date şi au stabilit conexiuni strategice cu
ONG-uri ca RISE, Expert Forum ş.a.m.d.?“, scria Cotidianul la acea
vreme).
Despre o altă acţiune a guvernului Ponta cu „societatea civilă“ de
la marile Ong-uri transfrontaliere tip GoNgo, tot Florin Bădiţă se lăuda:
„Am participat la un hackaton organizat de guvernul PSD
împreună cu fundaţia Soros în 2014… Am colaborat cu vreo 50 de ONG-uri
până acum …Am mai fost la fundaţia Soros în 2013 la un training. Soros…
m-a făcut să fiu un cetăţean implicat“.
Când Ponta era premier, mai ales la început, şi „papesa societăţii
civile“, Alina Mungiu Pippidi, încă nedesprinsă de Fundaţia lui Soros, unde
ocupa o funcţie la centru, îl lăuda necontenit şi încerca să îl susţină. Iată
cum o descria această situaţie, spre finele lui 2014, USR-istul Cristian
Ghinea (care a crescut în ograda SAR a dnei Mungiu Pippidi):
„Cu Ponta, povestea e similară. Un «impecabil» lider de viitor [zicea
Alina Mungiu Pippidi]. A urmat apoi gudureala, articole cu ce trebuie să
facă noul Şefu’. Scrise la modul din care înţelegem că AMP conduce de
fapt Guvernul [prin Ponta], pe lângă Comisia Europeană şi bucăţi din
ONU. Ponta a intrat în faza trei şi acum Klaus Iohannis s-a procopsit cu pasiunea [renegarea]. Cine o susţine pe Macovei [să fie preşedinte] e ori
tâmpit, ori securist, nu există loc de discuţii. Nu îl văd bine nici pe Iohannis
(evident, după ce AMP îl va fi făcut preşedinte).“
Într-adevăr, după ce Iohannis a devenit preşedinte, Alina Mungiu
Pippidi s-a situat în aceeaşi tabără cu activiştii prezidenţiali anti-PSD,
inclusiv pentru dărâmarea guvernului Ponta, dar numai până la finele
anului 2016. Când au început în 2017 manifestaţiile #rezist, ea le-a
denunţat ca fiind o operă a mercenariatului politic şi a serviciilor secrete,
iar la mijlocul anului 2018 a părăsit conducerea internaţională a
Fundaţiei lui Soros. O fi schimbătoare, cum susţine Ghinea, ori s-a
maturizat finalmente?
Dar toţi activiştii GoNgo l-au părăsit pe Ponta în 2015, ca şi când
acesta nu mai le era necesar. Chiar Florin Bădiţă, care a mâncat serios
de pe urma guvernului Ponta, a fost cel care l-a atacat cel mai tare în
noiembrie 2015 pentru a susţine debarcarea guvernului PSD, ca fiind
vinovat chipurile de incendiul de la clubul Colectiv – o idee convenabilă
preşedintelui Iohannis, Bădiţă creând atunci sloganul şi grupul „Corupţia
Ucide“, ce se va integra în 2017 în mişcarea #rezist.
Când în ianuarie 2014, adjuncta secretarului de stat american de
Externe, evreica Victoria Nuland, controla oficialii de la Bucureşti
(preşedinţia şi guvernul), ea invita la „întâlnirea cu societatea civilă“ doar
patru Ong-uri: Freedom House România (Cristina Guseth), Centrul Român
de Politici Europene (CRPE, un „pui“ al fundaţiei Soros, înfiinţat în 2009,
când apărea Gitenstein la Bucureşti ca ambasador al SUA), Expert
Forum (EFOR, al lui Sorin Ioniţă, după ce s-a desprins de ONG-ul dnei
Mungiu Pippidi) şi Institutul pentru Politici Publice (IPP, un alt „pui“ al
fundaţiei Soros).
Istoricul Mircea Platon concluziona atunci: „Din datele pe care le
avem, rezultă aşadar că dna Nuland a venit la Bucureşti pentru a se întâlni
cu acea parte a societăţii civile ce e finanţată de SUA şi de marile corporaţii.“
Din cine ştie ce motiv real (căci explicaţia era că este în Italia, într-o
vacanţă), Ponta nu a fost la guvern în 10-11 ianuarie 2014, când l-a
căutat Victoria Nuland, care era ocupată atunci cu organizarea
revoluţiei Maidan şi schimbarea de regim din Ucraina şi a vorbit doar cu
preşedintele Traian Băsescu, cu şefa DNA, Codruţa Kovesi (ca şi când
şefa arestărilor de politicieni români răspundea în faţa guvernului SUA) şi
cu ministrul de Externe PeSeDist Titus Corlăţean,
Ponta dădea oricum periodic raportul americanilor, precum a
făcut-o în octombrie 2013, în SUA, către vicepreşedinte Joe Biden, unul din
oamenii lui Soros, când Ponta primise şi dăduse „mesaje clare“.

În acelaşi an (2013), în 18 iunie, Victor Ponta îl primise şi pe şeful
spionajului american, Central Intelligence Agency (CIA), John O. Brennan,
la sediul guvernului.
Chinezii din afacerile familiei lui Joe Biden sunt cei care au
fost protejaţi slugarnic de către Victor Ponta în România
Nuland a revenit în ianuarie 2015 la Bucureşti şi s-a întâlnit cu nou
alesul preşedinte Klaus Iohannis, cu prim-ministrul Ponta şi cu ministrul de
Externe Bogdan Aurescu (Goldenberg), evreu ca şi ea, deşi în septembrie
2014 Ponta se mai angajase, în SUA, la sediul ONU, tot în faţa Victoriei
Nuland, privind sprijinul României pentru interesele americane în lume.
Cu toţi aceştia trei, sub-secretara de stat americană a stabilit
„chestiuni bilaterale şi regionale“ în sarcina lor, ca oficiali români, căci
România era atunci şi un cap de pod către Ucraina, unde administraţia
democrată americană instalase o revoluţie marca George Soros, iar Biden
(contracandidatul lui Trump în 2020 la preşedinţia SUA) şi familia lui
Nuland îşi instalau o serie de afaceri personale foarte bănoase la
ucraineni.
Joe Biden s-a instalat şi în România în afaceri, printr-o asociere a
fiului său, Hunter Biden, cu miliardarul Gabi Popoviciu. Familia Biden urma
să fie coproprietară într-un nou parc industrial românesc şi să deţină
majoritar şi aeroporturile Otopeni şi Băneasa, devenind apoi „cel mai mare
jucător pe piaţa imobiliară din România şi din sud-estul Europei, prin
crearea unui fond de investiţii în care parteneri iniţiali să fie chinezii de la
CEFC“, chinezi pe care îi promova şi apăra chiar Victor Ponta (dar
afacerile au fost îngheţate cât timp Trump a fost preşedintele SUA
(detalii în „ Ce afaceri voia să dezvolte Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, în
România “ şi în „ Proprietarul companiei CEFC arestat. Legătura dintre
chinezi, DNA, Rompetrol şi Victor Ponta “)
Soţia Daciana Sârbu, Grossmann Group a familiei Ponta,
Freedom House-ul subordonat CIA-ului şi fondurile UE
Victor Ponta era ministru pentru relaţia cu Parlamentul în „guvernul
Boc 1“, când, la 13.08.2009, Consiliul Judeţean Ialomiţa a semnat
contractul de finanţare UE nerambursabilă nr. 30, pentru implementarea
proiectului „Strategiei de dezvoltare a judeţului Ialomiţa“ până în 2020,
cu mai multe contracte adiacente.
Parte din afacere mai poate fi văzută încă, parţial, pe vechiul web-
site al Consiliului Judeţean Ialomiţa, aici şi aici . (Preventiv, dinainte de anul 2015 am salvat mai multe informaţii şi documente, ceea ce s-a dovedit
util, căci atunci când alte afaceri pe bani publici ai firmei Grossmann au
intrat în vizorul public, chiar şi a procurorilor DNA, Consiliul Judeţean a
şters conţinutul mai multor link-uri ale acestei afaceri de pe vechiul său
web-site; informaţiile sunt pentru prima dată mediatizate acum).
Proiectul, în valoare totală de cca. 250.000 de euro cu toate
subcontractele lui, a fost finanţat de Uniunea Europeană, prin Fondul
Social European, şi de guvernul României, prin ministerul de Interne,
ministru fiind la acea dată PSD-istul Dan Nica. Lucrarea / studiu a fost
încredinţată apoi (prin contractul de prestări servicii nr.8/8728) firmei
bucureştene Grossmann Engineering Group, a cumnatului lui Victor
Ponta. De la început a fost cooptată şi Fundaţia Freedom House
Romania, prin Cristina Guseth, iar reprezentatnta Grossmann a fost
Andreea Postelnicu, atunci o tânără specializată în obţinerea de fonduri
europene (co-autoare a lucrării „Elaborarea proiectelor cu finanţare din
fondurile structurale pentru IMM-uri“ şi membră a firmei de consultanţă
European Project Consulting, axată pe obţinerea de fonduri europene,
dar şi de la guvernul României).
În prezent a devenit greu de stabilit valoarea reală a tuturor
contractelor consiliului judeţean ialomiţean încheiate în cadrul acestei
afaceri în care apar în asociere Freedom House şi firma familiei lui
Ponta. De exemplu, unul dintre aceste „contracte de servicii“ distinct este
încheiat de Consiliul Judeţean cu Freedom House sub numărul
9358/2010, cu valoare necunoscută.
Andreea Postelnicu, o absolventă de ASE, a fost, de fapt, cea care
a realizat întreg studiul (inclusiv tehnoredactarea), pentru efectuarea căruia
s-a organizat şi un concurs de desene, „Ialomiţa în 2020“, al elevilor din
judeţ (cu derogare de participare a „tinerilor“ până la 35 de ani), iar la
festivitatea de premiere din 7 iunie 2010 a venit să participe euro-
parlamentara Daciana Sârbu, soţia lui Ponta, care a oferit pentru o parte
dintre câştigători şi dintre membrii echipei de implementare a proiectului
(17 persoane) posibilitatea de a efectua o vizită de documentare la
Parlamentul European de la Strasbourg (Franţa)“ în perioada 5-8 iulie
2010. „Echipa de implementare a proiectului“ erau 5 funcţionari ai
Consiliului Judeţean Ialomiţa, în frunte cu Cezar Gh. Vâlcan – directorul de
achiziţii al consiliului judeţean – şi Cioacă Ilie – alt director al consiliului
judeţean -, însoţiţi de trei funcţionare „asistent manager“, adică cei care
au rulat banii UE (250 de mii de euro) către firma Grossmann şi către
Freedom House. Întreaga delegaţie, în afară de cei doi directori, era de
fapt compusă numai din „premiante“, fete în vârstă de până la 35 de ani.

Plimbarea unor cetăţeni din ţara de origine pe la forurile
europene este un drept al fiecărui euro-parlamentar, cheltuiala fiind
suportată de Uniunea Europeană, aşa că firma familiei Ponta a economist
banii pe care ar fi trebuit să îi plătească ea pentru deplasare, căci aceasta
a fost promovată ca parte integrantă din proiectul „Ialomiţa în 2020“.
Cazare la hotelul l’Escale din Strasbourg, plimbări prin
Parlamentul European şi prin oraş (inclusiv turul oraşului cu vaporul),
shoping (căci funcţionarii ialomiţeni aveau şi diurnă, deşi deplasarea era
decontată de Uniunea Europeană, inclusiv masa la hotel), „pe tot
parcursul vizitei de documentare“ delegaţia fiind însoţită de Daciana
Sârbu şi „consilierele“ ei (Georgiana Popescu şi Susana Dragomir).
În acţiunea din judeţ, alături de Daciana Sârbu a stat şi deputatul
Marian Neacşu, care în acea perioadă era prim-vicepreşedinte al PSD
Ialomiţa şi vice-preşedinte al grupului parlamentar PSD, dar care, din
2012, cam în acelaşi timp în care Ponta devenea premier, devenea liderul
grupului parlamentar PSD şi vice-preşedinte al partidului, adică
adjunctul politic al lui Ponta.
Marian Neacşu este acelaşi deputat care a suplimentat ordinea
de zi a şedinţei Camerei în 10 decembrie 2013, introducând pe şest un
proiect de lege privind amnisţia / graţierea unui larg număr de
condamnaţi, ca şi legea lobby-ului (adică a traficului de influenţă
legalizat). În plus, este şi unul din cei 13 iniţiatori ai unui proiect de lege
care să facă imposibilă anchetarea parlamentarilor de către Agenţia
Naţională de Integritate, după ce că el însuşi a fost găsit de către
aceasta că se află în conflict de interese pentru că şi-a angajat fiica la
biroul parlamentar în perioada iulie 2009 – decembrie 2012. Tot în
şedinţa din decembrie 2013, Marian Neacşu a promovat o modificare a
noului Cod Penal, astfel încât parlamentarii să fie scoşi din categoria
funcţionarilor publici, spre a nu mai putea fi inculpaţi pentru o serie de
fapte reprobabile.
În august 2008, când CJ Ialomiţa semna contractul de finanţare
UE nerambursabilă, via ministerul de Interne, afacere de pe urmă căreia
a beneficiat firma Grossmann, Marian Neacşu se remarca ca fiind unul
din membrii consiliului local Slobozia (capitala Ialomiţei) care a susţinut,
părtinitor, asocierea oraşului cu firma israeliană Ar Enterpreneurship
Centers Ltd pentru construirea unor blocuri de locuinţe. Probabil că
descoperise beneficiile lobby-ului încă de atunci.

Dar dacă ne întoarcem la afacerea Grossmann, pentru care apărea
ca lobbyistă Daciana Sârbu în 2009, sprijinită de deputatul (pe atunci)
Marian Neacşu (secretarul-general al guvernul Nicolae Ciucă, în prezent), căci acesta condusese în trecut direcţia finanţe a Consiliului Judeţean,
vom încheia precizând că „Strategia Ialomiţa 2020“ a fost practic
aruncată la coş, netrebuindu-i cuiva, după cum constata Curierul
Ialomiţean, care descoperea în august 2012 că aşa zisul „consiliu de
implementare“ a „strategiei de dezvoltare judeţeană“ nu s-a întrunit
niciodată să aplice „strategia“ plătită cu 250.000 de euro.

*

Începuturile nărăvirii: bani de la austriaca OMV-Petrom prin
Grossmann, firma „germană“ a familiei lui Ponta
În anul 2000 era înregistrată la registrul comerţului român firma
Grossmann Engineering Romania. Demersul îi aparţinea unui misterios
cetăţean german, Reinhold Karl Grossmann, născut în 17.03.1955, care
apare ca paravanul unor interese mai vaste. În anul 2005, neamţul, care
nu apare niciodată în România, acţionând printr-un reprezentant din
Buzău, dar originar din Vaslui, Drăgan Ilie-Florin (mai cunoscut public ca
Ilie Drăgan), majorează capitalul social al firmei printr-un aport de 100.000
de euro şi, în acelaşi timp, schimbă denumirea firmei în Grossmann
Engineering Group, deoarece Grossmann a dezvoltat filiale în Germania
(cu două sedii, la Berlin şi la Schkolen), Rusia, Ucraina, Cehia şi Franţa,
oferind servicii de arhitectură în construcţii, inginerie şi servicii de
consultanţă tehnică.
După acest moment apare în firmă şi cumnatul lui Victor Ponta,
Iulian-Cristian Herţanu, originar din Iaşi, dar căsătorit cu Florina-Alexandra
Ponta, sora vitregă a lui Victor. Rămâne un mister cum a preluat Herţanu
60% din firma lui Grossmann, lăsându-i acestuia 40%. Dar, cum am mai
arătat undeva, în opinia noastră Karl Grossmann a fost folosit drept
paravan de persoane care îşi ascund identitatea, iar transferul a 60 %
din firma Grossmann către Herţanu nu face decât să ne arate că alţii
sunt adevăraţii proprietari ai firmei, de la bun început.
Herţanu mai apărea din aceeaşi perioadă şi în firma Hertanu
Projects SRL, unde este asociat cu mama lui Victor Ponta, Cornelia Naum.
După intrarea lui Iulian Herţanu în acţionariatul firmei Grossmann,
cifra de afaceri s-a dublat sau chiar s-a triplat în anumiţi ani. Din 2007
până în 2012, Grossmann Engineering Group a beneficiat de zeci de
contracte cu statul român, finanţate fie din bugetele instituţiilor publice
româneşti, fie din bani europeni.
Să nu uităm că în perioada 22 decembrie 2008 – 10 octombrie 2009,
Victor Ponta a fost ministru din partea PSD „pentru relaţia cu Parlamentul“
în „guvernul Boc 1“, având, deci, o dublă influenţă, atât în guvern, cât şi în parlament. Apoi, din 2010 el a devenit preşedintele PSD-ului, cel mai
mare partid din România la acea vreme.
Conform fostului web-site al firmei (www.grossmann.ro/, desfiinţat)
Grossmann Group activita în România preponderent în lucrări de
construcţii comandate de Petrom (preluat de OMV), iar ministrul
Energiei în „guvernul Ponta 3“ – intrat în funcţiune în martie 2014 – era
chiar directorul departamentului Public Affairs al OMV Petrom, Răzvan
Nicolescu.
Acesta a fost supranumit şi „Ministrul OMV“!
„Ministrul OMV-Petrom“ din guvernul Ponta
Privatizarea în favoarea OMV-Austria a Societăţii Naţionale Petrom,
cel mai mare producător de carburanţi român, ce a presupus şi
concesionarea zăcămintelor naţionale de petrol şi gaze, s-a realizat tot
în timpul guvernării Adrian Năstase (PSD), în 2004, pentru ruşinos de
modesta sumă de numai 669 milioane de euro. Pe atunci Victor Ponta era
mâna dreaptă în guvern a premierului Adrian Năstase, mentorul său
politic.
În 2014 expira şi contractul pe 10 ani între Petrom şi statul român
privind nivelul redevenţelor (taxa către stat), ce reprezintă 7% din
valoarea producţiei de petrol, ceea ce este o redevenţă mică. În Turcia se
aplica o redevenţă de 12,5%, în Ungaria de 12%-30%, în funcţie de
dimensiunea zăcământului, iar în Franţa redevenţa poate ajunge până la
30%.,
La privatizarea Petrom în 2004, cea mai importantă resursă a ţării,
petrolul din subsol, „a făcut mare o minusculă companie austriacă“, s-a
spus, pentru că OMV era de câteva ori mai mică decât Petrom la
momentul privatizării.
Între timp, firma cumnatului lui Ponta, Grossmann Engineering
Group, a încasat sume consistente de la Petrom pentru diverse lucrări, iar
în martie 2014 ministrul Energiei în „guvernul Ponta 3“ devenea directorul
departamentului Public Affairs al OMV Petrom, Răzvan Nicolescu.
Mişcarea ridica semne de întrebare, căci tocmai „ministrul OMV“, cum l-a
numit presa pe Nicolescu, urma să renegocieze cu OMV-Petrom, în 2014,
pentru statul român, redevenţa cuvenită.
Dar relaţia Victor Ponta – OMV s-a stabilit în mod concret, vădit, în
mai-iunie 2012, când, proaspăt premier, Ponta s-a deplasat la Viena, la
sediul OMV, dar şi la think-tank-ul vienezo-masonico-evreiesc Centre for
Global Dialogue and Cooperation (Centrul pentru Dialog Global şi
Cooperare), creat în 2011 de Stantchev şi Benyatov, cei doi celebri spioni economici „prădători din energie“. Tot atunci, la Viena, proaspătului
premier Victor Ponta i-a fost plasat drept „consilier personal“ generalul
american de origine evreiască Wesley K. Clark (provenit din evrei „ruşi“
după tată, când avea numele de Kohen), în timp ce bulgarul Stamen
Stantchev este un binecunoscutul subordonat al mafiei israeliene a fraţilor
Cernoy (cunoscuţi şi ca Lev şi Michael Cherney, ortografiaţi şi Chorny
sau Chernoi, conectaţi şi cu clanul mafiot moscovit Izmaylovskaya), iniţial
executanţi în Europa de Est şi Rusia ai super-agentului Mossad-ului Marc
Rich, fost magnat evreu al cărui grup de evrei ruşi şi americani de la
Marco Industries BV, parte a Marco Group, a preluat în 2002 (când Ponta
era în guvernul Năstase şef al Corpului de Control) una dintre cele mai
mari companii româneşti, ALRO-Slatina.
*

Center for Global Dialogue and Cooperation, unde s-a dus Ponta
ca premier la Viena, este un club think-thank-ului înfiinţat de afaceristul
„mare maestru“ mason Bogdan Buzăianu împreună cu evreul ruso-
american Vadim Benyatov sau cu Mustafa Oral, partenerii lui
Stantchev în „dosarul spionilor“ sau al „prădătorilor din energie“ din
România. Pentru aceşti spioni a intervenit Mihai Răzvan Ungureanu
pentru a fi eliberaţi din arestul cerut de Parchetul General al României-
DIICOT, în anul 2007, când era ministru de Externe, Ungureanu
acţionând astfel la cererea „de informare“ a unor politicieni americani,
majoritatea evrei.
În 2006 Vadim Benyatov lucra în România pentru Marco Industry
Group, compania „olandeză“ controlată de americano-israelianul Marc
Rich prin magnatul ruso-israelian Vitali Maschitskiy, toţi implicaţi în 2002
în preluarea marelui producător de aluminiu de la Slatina, ALRO.
Am prezentat această încrengătură care îi lega pe Ungureanu şi
pe Ponta în „ Premierii Ungureanu şi Ponta, prieteni pentru masoni,
americani şi Israel “ (capitol din Politica filo-sionistă a României; când a
apărut prima oară pe Internet acest text, în 2012, am primit ameninţări,
asumate fals, desigur, de un criminal condamnat şi aflat în detenţie).
Magnatul evreu american Marc Rich i-a sponsorizat studiile în
tinereţe, la Londra, lui Mihai Răzvan Ungureanu, care a fost şi el premier
al României, chiar înaintea lui Ponta, între 9 februarie 2012 şi 7 mai
2012, iar protectorul lui Ungureanu, Bogdan Buzăianu, şi-a plasat şi
locotenentul din afaceri şi din marea lojă masonică pe care o conduceau,
pe Corneliu Vişoianu, drept consilier al premierului Victor Ponta. (Curios,
soţia masonului care conducea Marea Lojă a României, zisă şi
„Masoneria Energiei“ până s-a integrat în MLNR, adică în masoneria „regulară“ sau „oficială“, Daniela Vişoianu, are din 2017 uşi deschise la
Palatul Cotroceni, la preşedintele Iohannis, care a şi decorat-o pentru
contribuţia ei la programul lui „România educată – Proiect al
Preşedintelui României Klaus Iohannis“, şi a propulsat-o consilier al
ministrului Educaţiei, Monica Anisie, în guvernul Orban, un proiect finanţat
de Uniunea Europeană, ce vizează ca românii să fie „corect“ educaţi în
următorii 100 de ani, în „etică şi integritate“ de import şi cu o mai puţină
cunoaştere a istoriei naţionale; v. „Descurcareţii soţi Vişoianu“ în
Newsweek din 13.12.2019).
Ani buni, Mihai Răzvan Ungureanu s-a cazat gratuit în
apartamentul rezervat permanent la Hotelul Imperial din Viena pe
numele Bogdan Buzăianu, căci Ungureanu avea, după Israel, o relaţie
specială cu Austria, vizitând frecvent Viena, dând interviuri şi conducând
Institutul de Cercetări Evreieşti din capitala austriacă. Astfel, în martie
2006, în cotidianul austriac Die Presse, apărea un interviu cu ministrul de
Externe de atunci al României, M. R. Ungureanu spunându-le austriecilor
că: „Austria este azi cel mai important investitor străin din România.
Trebuie să priviţi România aproape ca şi un nou land federal (austriac)“.
De fapt, lui Ungureanu îi place să stea cât mai mult la Viena, iar soţia lui
Ungureanu a încasat 170 de mii de euro pentru „medical consulting“ de la
OMV AG Vienna (ce deţine în România trustul petrolier Petrom). Aşa se
cumpără premierii români?
*

Întors în ţară de la Viena, Ponta a dat în august 2012 Hotărârea
de Guvern nr.870 cu diverse dezlegări pentru OMV-Petrom, urmând apoi
Ordonanţele de Urgenţă guvernamentale semnate tot de premierul Ponta,
numerele 7 şi 12 din 2013, care au permis ca din majorarea tarifului la
gazele extrase de OMV în România, statul să încaseze 30%, iar OMV
70%, deşi iniţial proporţia discutată fusese de 90% statul şi doar 10%
OMV-ul. Cel care ar fi negociat pentru şi în favoarea OMV a fost, cf.
presei, Răzvan Nicolescu, devenit apoi, în 2014-2015, ministru al
Energiei în guvernarea Ponta.

„OMV are om în Guvernul Ponta“ titra presa când Nicolescu
ajungea ministrul Energiei, pus de Ponta, venind de la departamentul
Public Affairs la OMV Petrom, departament ce se ocupă tocmai de
negocierile cu statul român.
„De ce avea OMV nevoie să aibă ministru în 2014… Astăzi acest
domn care a lucrat pentru OMV în defavoarea statului este numit
ministru al Energiei. Nu e întâmplătoare mişcarea. Fix în 2014 trebuie
renegociat contractul de privatizare al Petrom-ului, pe partea de redevenţe. Negocierea o va face chiar ministerul Energiei, în numele
statului, care ar putea cere cotă parte din producţia de petrol extras, nu
nişte firimituri de redevenţe… Statul român ar putea avea acele
câştiguri de miliarde de euro din petrolul şi gazele României şi nu o firmă
privată din Austria. Cine crede că un om care a lucrat în favoarea OMV
va lucra deodată în favoarea acestei ţări, în detrimentul OMV, după ce
a ajuns ministru al Energiei?“ (articolul de Alexandru Căutiş, „În
Guvernul Ponta avem un nou minister: Ministerul OMV“, articol în
revista Kamikaze, martie 2014, şters rapid de publicaţie de la
https://www.kmkz.ro/investigatii-2/ancheta/in-guvernul-ponta-avem-un-
nou-minister-ministerul-omv/ )
Iar redevenţele în favoarea României nu au mai fost crescute de
către guvernul Ponta şi nici de către guvernele ce au urmat.
Bani pentru familie de la bugetele publice
Grossmann Group se lăuda cu proiectarea şi / sau executarea
benzinăriilor PECO ale Petrom de la Huşi, de la km 6 Ploieşti (cu un motel
cu tot), de la Potigrafu, Mihai Bravu, Albiţa, Huşi şi de la Vaslui.
Grossmann s-a mai ocupat, tot pe bani publici, cu reţelele de apă
şi canalizare pentru comunele Merei (Buzău), Chitila (Ilfov) şi Bascov
(Argeş), ca şi de refacerea staţiei CFR Botoşani (finalizată în 2014), pe
banii statului şi ai Uniunii Europene, via ministerul Transporturilor, în
cadrul unui proiect co-finanţat de UE pentru staţiile de tren Piatra
Neamţ, Botoşani, Vaslui şi Brăila, în valoare totală de 35 milioane de
euro.
Altă afacere extrem de bănoasă încheiată de firma Grossmann cu
statul român o reprezintă încheierea în ianuarie 2012 a unui contract în
valoare de 10.750.000 euro pentru extinderea reţelei de canalizare din
localitatea Comarnic, alături de o altă firmă, celebra Euro Construct
Trading '98 SRL, aparţinând „grupului de la Golden Blitz“, afaceriştii
strâns legaţi de Alexandru Bittner (ca şi de ex-soţul Eleni Udrea), omul
de casă al lui Adrian Năstase, la rândul lui mentorul politic al lui Ponta (a
se vedea investigaţiile media ale jurnalistului Daniel Befu).
Alte afaceri încheiate de firma Grossman pe bani publici, în 2009,
când Victor Ponta era ministru în guvernul Boc, sunt contractul de 1,5
milioane euro pentru construirea sediului administraţiei fluviale Galaţi sau
contractul pentru proiectarea „Muzeului pentru mileniul III“ (?) în judeţul
Suceava. Apoi, în aprilie 2012, când Victor Ponta devenise prim-ministru,
Grossmann obţinea, împreună cu altă firmă, un contract de peste 5 milioane euro pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Târgovişte.
Banii Rompetrol pentru familia (ex)premierului Ponta
Firma Hertanu Projects SRL a fost fondată în 2004, în timpul
guvernării Năstase, de acelaşi cumnat al lui Victor Ponta (95% din firmă)
şi de mama sa, Cornelia Naum (5%) fiind condusă de sora Alexandra
Ponta (Herţanu). Ca şi la alte firme ale familiei, sediul oficial era la
înfiinţare în apartamentul în care a crescut Victor Ponta, cel de lângă
Gara de Nord din Bucureşti, de pe bulevardul Dinicu Golescu. La
momentul înfiinţării firmei, Victor Ponta era şef al Corpului de Control, la
guvern.
„Firmuliţa de apartament“, ce are ca obiect de activitate
„publicitatea şi activităţile de studiere a pieţei“, a fost „parteneră de
afaceri“ cu trustul petrolier Rompetrol „care i-a antamat serviciile de
publicitate atât în perioada în care Dinu Patriciu era acţionar majoritar al
companiei, cât şi ulterior, când Rompetrol a fost achiziţionată de Kaz
Munai Gaz“.
Să ne amintim că după ce în februarie 2001, Dinu Patriciu a achitat
către statul român prima rată prin care cumpăra Rompetrol-ul (inclusiv
moderna rafinăriei Petromidia), el a intrat în posesia acţiunilor, dar nu a
plătit niciodată datoriile istorice (către stat) ale Petromidiei, ci numai
obligaţiile curente, iar în 2003 datoriile companiei către statul român
ajunseseră la 600 milioane de dolari, când guvernul Năstase a decis
„scutirea lui Dinu Patriciu de la plata restanţelor“, în schimbul unor
obligaţiuni Rompetrol.
Era momentul când se înfiinţa firma de publicitate Hertanu Projects
a familiei lui Ponta, pe atunci protejatul premierului Năstase, după care a
început să curgă publicitatea de la Rompetrol către această firmă.
Trebuie precizat că în aceeaşi perioadă, firma Hertanu Projects
presta servicii şi pentru firme controlate de magnatul Dan Voiculescu.
Când, în august 2007, Patriciu a vândut Rompetrolul sub tutela marii
finanţe mondiale, printr-un acord dintre banca englezească Morgan
Stanley şi banca olandeză ABN Amro-Rothschild, cumpărătorii kazahi de
la Kaz Munai Gaz au preluat de drept şi datoria către statul român,
transformată în obligaţiuni. Oricum, şi sub patronajul străin, după 2007,
Rompetrol-ul a continuat să plătească serviciile firmei familiei lui Ponta.
Ajungem, astfel, ca la începutul anului 2014 datoria rostogolită în
obligaţiuni către statul român a Rompetrol să fie de 760 de milioane de
dolari SUA, când, în 22 ianuarie, Victor Ponta semnează Hotărârea de Guvern nr.35/2014, prin care ratifică un „memorandum de înţelegere“ al
statului român cu Rompetrol, prin care statul român acceptă să încaseze
numai 270 milioane de dolari, renunţând astfel la o jumătate de miliard de
dolari în favoarea patronilor Rompetrol.
Evident, Ponta ar putea spune că „înţelegerea“ era urmarea vizitei
lui oficiale, ca premier, în Kazakhstan, în iunie 2013, căci atunci a renunţat
la banii de la Rompetrol prima dată, nelegal, premierul Victor Ponta.
ONG-urile soroşiste pe care Ponta le hrănise l-au executat
Dar în acelaşi an în care s-a întâlnit ultima oară cu Victoria Nuland,
în 2015, Ponta era dat jos, forţându-i-se demisia, pentru ca în noul guvern,
„tehnocrat“, să acceadă direct şi oamenii administraţiei americane,
crescuţi la Ong-urile de soldă străină. Oengiştii pe care îi hrănise îl
dădeau jos pe Ponta în noiembrie 2015.
Concret, dărâmătorii au fost Cristina Guseth, şefa de la Bucureşti a
Freedom House, plus ONG-urile asociate lor, CRPE-ul lui Cristian Ghinea
(USR-istul de azi), GDS-ul, Expert Forum-ul lui Sorin Ioniţă ş.a.m.d., care
s-au folosit de incendiul şi tragedia de la Clubul Colectiv, din 30 octombrie
2015 şi s-au insinuat ca „reprezentanţi ai străzii“ în frunte cu macovistul
Mihai Poliţeanu, forţând căderea guvernării PSD. Poliţeanu a înfiinţat atunci,
pe loc, cotrocenista Iniţiativa România, dar şi el crescuse tot ca
directoraş la Freedom House.
Cele trei ONG-uri implicate la vârf în această acţiune, Freedom
House, Centrul Roman pentru Politici Europene (CRPE-ul lui Ghinea) şi
Expert Forum (Sorin Ioniţă), se aflau chiar atunci într-o finanţare externă
pentru crearea web-site-ului („platforma“) www.justitiecurata.ro, parte din
operaţiunea „Iniţiativa pentru o Justiţie Curată“, demarată cu o „coaliţie“ de
ONG-uri de către Freedom House în 2007, după ce a încălecat DNA-ul în
2005, procedând la „formarea magistraţilor“.
Banii la veneau din „granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului
ONG în România şi susţinut de Open Society Institute“ (al lui Soros), zic
chiar ei, „Fondul ONG“ fiind puşculiţa din România a fundaţiilor marilor
corporatişti occidentali.

*

Tupeul maxim al Freedom House a fost că a vrut să-şi pună
recruta şef din România, pe Cristina Guseth, ministru al Justiţiei în
„guvernul tehnocrat“ impus de Iohannis în 2015. A fost respinsă de
Parlament după ce s-a văzut că nu are pregătire juridică, de fapt, ci
tehnică, şi a afirmat în comisa juridică, la audieri, că nu poate fi mai greu
să fie ministru al Justiţiei decât să lupte cu alcoolismul (!?).

Aşa că a ajuns ministru al Justiţiei o altă activistă GoNgo, Raluca
Prună, de la super-ONG-ul transfrontalier Transparency International,
înfiinţat în 1993 de doi funcţionari germani de la Banca Mondială şi de
unul de la agenţia de stat germană GTZ (Deutsche Gesellschaft für
Technische Zusammenarbeit), vehicul al extinderii dominaţiei
Germaniei în lume, care l-a sprijinit pe Iohannis încă de când era primar
la Sibiu.
Transparency International a devenit „internaţională“ din
germană, cum era când s-a înfiinţat, în 1993, fiind finanţată de mari
corporaţii petroliere globale, precum ExxonMobil şi Shell, de fondurile
de investiţii gigantice şi de guvernele occidentale, iar Raluca Prună,
înainte de a fi directoare la filiala din România a Transparency
International, a fost şi bursieră Soros, la Universitatea Central
Europeană (CEU) a acestuia de la Budapesta.

Cornel-Dan NICULAE