Rusu Teodor
După ce a alungat Fondul Monetar, Orban emite moneda fără dobândă
Ungaria face istorie. După ce a ordonat FMI’ului să abandoneze ţara, naţiunea acum printează monedă fără dobândă. Din anii ’30 cu cazul Germaniei, nicio ţară europeană nu a avut curaj să fugă din ghearele cartelurilor bancare internaţionale controlate de Rotschilds. Aceasta este o ştire nemaipomenită care ar trebui să încurajeze patrioţii naţionalişti din lumea întreagă să intensifice lupta pentru libertatea de la dictaturăfinanciară. Deja în 2011 primul ministru ungar,Viktor Orban promisese să restabilească justiţia predecesorilor săi socialişti care vânduseră poporul naţiunii la sclavagismul unei datoriiinfinite constrânsa de FMI şi de statul terorist al Israelului. Aceste administraţii precedente erau infiltrate de israelieni în înaltele roluri, iar în mijlocul furiei maselor în fine, ca şi reacţie, poporul a votat partidul Fidesz al lui Orban.
După o relatare pe siturile germanofone ale “National Journal”, Orban a decis să submineze cămătarii de pe tron. Popularul şi naţionalistul prim ministru a spus FMI’ului că Ungaria nu vrea şi nu cere “asistenţă” ulterioară a delegatului de la Federal Reserve de proprietate a familiei Rotschild. Ungurii nu vor mai fi constrânşi să plătească interese exagerate către băncile centrale private şi iresponsabile.
Mai mult de atât, guvernul ungar şi-a asumat suveranitatea asupra monedei şi emite monedă fără dobânda atât cât are nevoie. Rezultatele au fost cel puţin excepţionale. Economia naţională, care se clătina din cauza unei grele datorii, a recuperat imediat cu instrumente inedite ale Germaniei nationalsocialiste.
Ministrul economiei ungare a anunţat că mulţumită “unei politici de bilanţ disciplinat” a replatit în 12 august 2013 suma de 2,2 bilioane de datorie către FMI, înainte de data limită din martie 2014. Orban a declarat: “Ungaria se bucură de încrederea investitorilor” care nu înseamnă nici FMI nici Fed sau alte tentacule ale imperiului financiar al familiei Rotschild. Se referea la investitorii care produc în Ungaria pentru unguri, creând o creştere economică adevărată, şi nu o “creştere pe hârtie” a piraţilor plutocratici, ci acel gen de producţie care angajează într-adevăr persoanele şi le îmbunătăţeşte viaţă.
Cu Ungaria liberă din cuşca de servitute la sclavagismul datoriei nu rămâne decât de mirare că preşedintele băncii centrale ungare administrată de guvern pentru binele public şi nu pentru bogăţia privată a cerut FMI’ului să închidă porţile în una dintre cele mai vechi ţări din Europa. În plus, procurorul general, repetând gesturile Islandei, a acuzat cei trei precedenţi prim miniştri de datoria criminală în care au precipitat naţiunea. Unicul pas care rămâne pentru a distruge complet puterea bancksterilor în Ungaria, e aceea de a activa un sistem de troc pentru schimbul cu externul cum există în Germania cu naţional socialiştii şi cum există astăzi în Brazilia, Rusia, India, China şi Sudafrica, aşa zişii BRICS, o coaliţie economică internaţională. Şi dacă USA ar urma strada Ungariei, americanii s-ar putea elibera de tirania cămătarilor şi ar putea spera la reîntoarcerea la o prosperitate pacifică.
ma bucur foarte mult ca ati impartasit articolul despre actiunile lui Victor Orban, inca va rog sa respectati licenta pe care am folosit-o pentru a acoperi materialul!
articol original: http://art31.ro/dupa-ce-a-alungat-fondul-monetar-orban-emite-moneda-fara-dobanda/
in josul paginii puteti consulta licenta CC!
salutari, Alin M.
Io nu cred! Îi de fațadă. Cine lasă puterea din mînă de bună voie.
– Un ungur zicea că Orban o fost bursier Soros.
– Că iel și nevastă-sa ar avea ceva sânje autoales.
– Ungaria ie bani împrumut cu cămată mai mare…pote di la aceiași ce stau în spatele FMI. uin-uin situeșăn.
– Naționaliștii lor infiltrați; vicepreședintele la Jobbik evreu; președintele Jobbik vrea apropiere de frații…turci.
– plata datoriilor în avans sună la fel cu plata datoriilor la noi; poporu-i sărăcit ca mai apoi se schimbă regimul ce se-ndatorază din nou.
Cum nu cred în comisia parlamentară de la noi cu retrocedările..tătă lumea știe ce hoții s-au făcut de 23 de ani și tocmai acu…
CHIAR SI ASA, E SALUTAR LUCRUL ACESTA….
Bănui că-i vorba de comisia cu retrocedările de la noi.
Mulți o fost aruncați în stradă pentru „moștenitori” inventați, despăgubiți, fără nici un drept, etc. Unii au murit de necaz.
Biserica Catolică ieste printre cei fără nici un drept. Nici sub austro-ungari n-o avut, nu putea, statut juridic…a avea bunuri (clădiri, pămînturi) îi oricum împotriva învățăturilor biserici.
Grofii unguri, trist dar mulți dintre iei au fost români maghiarizați, au fost despăgubiți (optanții) iar acu li se dau…cea ce de fapt nu au avut niciodată. S-o lămuresc:
Pămînturile n-o fost niciodată ale boierilor/grofilor/latifundiarilor! Pămînturile, cu păduri, fînețe, ape, o fost, sînt, ale obștii, satului.
Boierilor, bisericilor, mănăstirilor nu li s-a dat pămînt niciodată! Cine să le dea și cu ce drept?
Cînd se zice că cutare o primit de la domnitor/rege/împărat moșia/moșiile cutare a fost vorba de colectarea birurilor/taxelor nimic mai mult!
Timpul a trecut, s-au falsificat acte, s-au făcut de la bun început acte false, s-au dat legi, de cine?, pe cine-au întrebat?, s-au vîdut și cumpărat hoțește pămînturi fără nici un drept, oamenii au fost mințiți. A te lua după documente este nesăbuință sau cîrdășie.
Legat de asta din 1990 încoace mulți și-au răcit gura de pomană.
Cum să nu rîd, de necaz, de acea comisie ce se leagă de gainării (tîganii din Timișoara)? Tîgani-s masă de manevră…
Restituțio…cine a hotărît, cum, că restituirile merg pînă la anul cutare?
Cînd ați auzit vorbindu-se, oficial sau nu, de legea pămîntului/legea străbună/ obștea sătească/legea valhă/lex valachorum/jus valahicum? Se predă în școlile de specialitate? Se amintește măcar în cărțile de istorie?
Regimul comunist…oare obștea sătească (pămînturi, păduri, izlazuri în comun) nu-i un fel de C.A.P. dar LIBER…chibuț cum n-au visat.
Nu sunt fan Orban/Hungary, dar e laudabila atitudinea lui. Chiar si Ceausescu, cu un discurs identic, a incercat si a facut …..ceva impotriva FMI-ului, pentru binele poporului ….care a considerat, prin alesii sai, ca e mai bine ….sa fie executat, de Craciun.!
Se apropie Craciunul ….si pentru Orban ?
Politica-i precum dovleacul, se-nvarte cum vrea porcul, cat ii arde de joaca, apoi …
good hungary,well done.si romania sa-i urmeze exemplul.gm
Eu n’as spune: hop! Astept ca Ungaria sa sara parleazul si d’abia atunci….
Sigur ca e mult mai bine sa nu te imprumuti.
Dar daca vrei sa pornesti o afacere si n’ai cash, trebuie sa te imprumuti. Problema e ca nu cumva dup ce te-ai imprumutat sa-ti cumperi vila, jipuri scumpe si sa pleci in concedii uitand de afaceri. Cam asa stau treburile si cu imprumuturile la nivel de tara. Daca Romania s’a imprumutat pentru a face infrastructura si nu se vede nimic pentruca banii au fost bagati in pensii si salarii, atunci vina a cui o fi?
Daca Boc la vremea ceea de criza nu se imprumuta, ci tiparea lei pentru ca sa acopere pensiile si salariile si inflatia o lua razna, era mai bine?
Eu nu stiu! Dar stiu ca nici imprumuturile si nici tiparirea de moneda nu rezolva problemele tarii; ci doar dezvoltarea industriala, crearea locurilor de munca si punctum.
Bravo lui Orban ! Mi se pare normal .Nu inteleg de ce a trebuit sa treaca atit timp sa ajunga la concluzia asta ….Toata puterea jidanii bancheri si-o trag din taxele stoarse de la popor ,taxele sint seva care le da putere ,cu care angajeaza jandarmi sa omoare.Nu mai platiti taxe si s-a zis cu ei. Rupeti „comertul” cu sistemul ticalosit si nu vor mai avea putere sa va sclavizeze.Aceste informatii trebuie sa ajunga la urechile poporului.
„Schimbarea domniilor…”
Sau de la o dictatură la alta..
https://www.youtube.com/watch?v=McxgI-uHRf8&feature=youtube_gdata_player