Guvernul Tudose vrea să stingă arbitrajul cu Gabriel Resources și să cedeze Roșia Montană. Primul pas deja l-a făcut anunțând că va încerca să retragă dosarul Roșia Montană de la UNESCO.

Mulţumesc pentru răspuns, dar o să mai incerc, că fericit sunt, încercam să fiu şi mai fericit, dar văz că nu vrei să ajuţi un semen care îţi cere ajutorul, togma dumneata care ai atâta compasiune şi respect pentru viaţa animală.
Dar poate mă ajuţi cu următorul text, cred că e de pe saitul vulpoiului [rănică], mi l-am salvat mai demult dar n-am trecut autorul, şi pe sait nu-l mai găsesc ca să verific dacă acolo este dat şi tătânele care l-a scris, poate şti dumneata cine este autorul şi-mi zici şi mie.
La mine fişierul are titlul „Limba ce-o vorbim”, dar nu bag mâna în foc că acesta este şi titlul textului.

     În principal, limba este, înainte de orice, un vast şi complex depozit de spiritualitate. Este nu numai un mijloc de exprimare a gândirii, ci este gândire vie, în acţiune, una fără alta, limbă fără gândire şi gândire fără limbaj, fiind de neconceput. Şi nu e numai gândire proprie, rezultată din experienţa de viaţă, din instrucţia şi ştiinţa căpătată prin şcoli, ci e, şi în primul rând, acea gândire impersonală, a nimănui propriu-zis şi a tuturor celor ce au modelat înaintea ta limba de care te serveşti, învăţând-o de mic copil, şi căreia îi datorezi o bună parte din calitatea ta umană. Este gândire ce s-a adunat în structurile limbii materne şi care determină o anumită forma mentis oareşicum comună tuturor celor ce-şi împărtăşesc gândurile în aceeaşi limbă. Dar pe lângă gândurile fiecăruia, puternic marcate de individualitatea proprie, vorbitorii unei limbi se fac părtaşi deci şi ai unei gândiri, ai unui mod de a înţelege lumea, mai mult sau mai puţin diferit de la o limbă la alta, dar diferit! Specific fiecărei limbi!
     Ar fi interesant de văzut în detaliu ce anume pierde un om în situaţia în care începe să folosească în mod proeminent o altă limbă decît cea maternă, ce atribute ale gândirii şi ale sensibilităţii umane, ale acuităţii intelectuale sunt afectate atunci când ajungi să gândeşti într-o limbă pe care o stăpâneşti aproximativ şi numai în latura ei „pragmatică“, aş numi-o.
     Dacă este adevărat că limba unui popor este un tezaur spiritual inestimabil – cum pe bună dreptate se afirmă – dacă graiul părintesc este deci ceva care determină şi desăvârşeşte formarea noastră ca fiinţe umane, inteligente şi sensibile, atunci, ne întrebăm, în ce măsură şcoala şi ştiinţa limbii sunt orientate de acest adevăr?
     Limbajul trebuie văzut ca o vastă instituţie socială, poate cea mai cuprinzătoare, cu o acţiune teribil de importantă asupra dezvoltării noastre intelectuale, umane.
     Consider ca trebuie studiată “limba ca valoare”( D. Caracostea), aşadar limba română ca tezaur de valori spirituale, şi abia apoi ca CUMUL de gramatici de tip logicizant care sunt incapabile să dea seama despre specificul unei limbi şi despre tezaurul de spiritualitate adunat în structurile limbii.
     Ambiţia de a ajunge la o gramatică „eliberată de povara sensului“, a semnificaţiei este nocivă fiindcă tocmai acest lucru ar putea să fie ceva mai important şi mai interesant. Sensurile, gramaticale sau lexicale, nu sunt nişte obiecte naturale, independente de om, ci, dimpotrivă, sunt creaţii ale omului, sunt un domeniu în care s-a manifestat creativitatea, fantezia, inteligenţa, uneori umorul, alteori suferinţele unei comunităţi lingvistice, ale unui popor deci. Chiar structurile lingvistice, atât de variate şi de diferite de la o limbă la alta, ne îngăduie să vedem dincolo de ele un act de creaţie, care, adăugat altora, ne face să concepem limbajul în întregime ca pe o creaţie spirituală a masei anonime de oameni ce şi-au lăsat în alcătuirile limbii amprenta inteligenţei lor, a fanteziei, a eficienţei gândirii lor sistematizatoare, aceea FORMA MENTIS.
     A studia limbajul în sine şi pentru sine este un mare nonsens, pentru că limbajul nu există el în sine, necum să-l mai studiem noi aşa, adică în contradicţie cu propria sa natură, cu modul său de existenţă. Limbajul este creat de om şi prin aceasta este un capitol al antropologiei, şi nu al matematizării,.al punerii lui în forme regularizate.
     Limba română este creaţia poporului român, ca atare ea trebuie studiată ca orice operă, ca orice creaţie, în relaţie strânsă cu autorul ei, cu „biografia“ acestuia, făcându-i astfel pe cei cărora le înfăţişăm concluziile acestei studieri, să ajungă prin limba română la o mai nuanţată cunoaştere şi înţelegere a celor ce vorbesc şi au vorbit limba română de-a lungul secolelor de istorie, la al cărei capăt româna şi-a mlădiat chipul ei cel de azi. Făcându-i astfel pe elevii noştri să ajungă la o mai exactă cunoaştere şi înţelegere de sine. Căci cercetarea limbajului se înscrie în ansamblul de preocupări justificate de nevoia omului de a se cunoaşte pe sine. „Cunoaşte-te pe tine însuţi“ este îndemnul cel mai viu şi mai stăruitor care ajunge până la noi din antichitatea greco-romană.
     Din această perspectivă, posibilităţile instructive şi educative pe care le oferă însuşirea limbii române punînd accentul pe aceea formă mentală pe care avem datoria s-o cultivăm preponderant faţă de însuşirea normelor gramaticale(pînă la urmă nişte standarde destul de recente) sunt multiple şi mult folositoare celor a căror tipare mentale şi sufleteşti avem să le turnăm.
     Limba maternă este un concept extrem de important pentru fiecare dintre noi, deoarece este limba în care am învățat să gândim și să relaționăm cu lumea din jur! Limba maternă pune pe mintea fiecăruia o anumită amprentă, specifică, componentă de bază a ceea ce se numește mentalitate sau forma mentis. Limba maternă este limba în care devenim oameni!
     Limba este fenomenul cel mai social! Inițiativele indivizilor pot în foarte mică măsură modifica o limbă. Iar inițiativa unui individ sau a unui grup de indivizi de a propune unei largi comunități o limbă nouă este sortită, teoretic vorbind, eșecului! Nu are nicio șansă de reușită!
     De regulă, adică în mod natural, o limbă există întâi în uzul mulțimilor, iar dintre cei ce o vorbesc unii se apucă și fac literatură, adică scriu în limba respectivă, unii scriu mai bine, alții mai rău, cu mai puțin talent, apare așadar o literatură în acea limbă, mai întâi una orală, apoi una scrisă, iar la urmă de tot se ivesc câțiva care scriu gramatica și dicționarul acelei limbi, bazându-se în primul rând pe literatura scrisă cu talentul și succesul de public cel mai mare!… Cazul nostru, care datorăm atât de mult lui Eminescu, italienii lui Dante și așa mai departe!…
     Așa se ajunge la normele și regulile limbii literare, care constituie încununarea a sute de ani de „sporovăială națională”! Încununarea a sute și mii de texte redactate de mințile cele mai felurit dotate ale acelui popor! Se ajunge la sedimentarea mai multor stiluri, toate desprinse din stilul vorbit, al limbii respective.
     Principala deosebire dintre o limbă naturală, maternă şi una învăţată este accea că graiul omenesc face parte din tradiția culturală, din folclorul acelui popor, între limbă și creația literară populară fiind greu să faci o separație! Există un întreg capitol comun: al expresiilor și zicătorilor, inclusiv al proverbelor, care sunt deopotrivă domeniu al limbii și al creației populare. Când cineva a spus prima oară despre Cutărică că „a luat-o la sănătoasa”, el a fost înțeles numai de cei care cunoșteau proverbul cu fuga, cât e de rușinoasă, dar și de sănătoasă!… Iar când spui despre X că se crede un Făt Frumos înțelesul se deduce din familiaritatea cu basmele copilăriei! Starea naturală de funcționare a unei limbi este ca parte a unei tradiții culturale populare orale multi-seculare! Limba este un capitol al folclorului și poate fi studiată și din această pespectivă. Ea funcționează ca atare, în interiorul culturii populare, este o creație sui generis a întregului popor!
     În plus, în toate limbile textele scrise sunt departe de a cuprinde întreaga bogăție a unei limbi, a limbii vorbite în primul rând! Bunăoară limba română, ca orice limbă europeană modernă, este o limbă bine cercetată, bine consemnată în gramatici şi dicționare, dar aceste studii de specialitate sunt departe de a fi înregistrat în întregimea ei limba vorbită!
     Omul este om nu prin naștere, ci prin deprinderea unei limbi, prin mediul în care se dezvoltă!… Dacă pruncul nu are cine să-l învețe să vorbească în primii doi ani de existență, nu mai ajunge om niciodată!
     În mare măsură făuritorii culturii orale au fost niște analfabeţi, în interiorul unor popoare de analfabeți! Faptul de a nu ști să scrii și să citești favorizează dezvoltarea culturii orale. Este absolut normal să se întâmple aşa.
     La cei ce a existat un cult pentru textul scris, pentru citire şi scriere, explicația faptului că, nu au folclor, nu au o cultură orală populară aşa de dezvoltată, poate constitui un factor determinant în sărăcirea limbii.
     Beneficiile scrierii sunt prea bine cunoscute, nu le punem în discuție! La fel cum, atunci când discutăm de răul provocat de televiziune, de programele TV, nu excludem câștigurile dobândite de omenire de pe urma televiziunii.
     Seamănă întru câtva impactul apariției televiziunii cu cel produs de apariția scrisului, a tiparului. Avem deja cărți serioase care subliniază efectele nenorocite ale televiziunii, mai exact spus, ale programelor TV. Sunt însă mult mai puține lucrările destinate efectelor nocive neașteptate produse de scriere, de cărți…
     În momentul de faţă însă, asupra fiecărei limbi acţionează factori distructivi, care vor avea ca efect sărăcirea acestor limbi de o serie de valori lingvistice azi încă aflate la dispoziţia vorbitorilor
     Procesul degradării limbajului este azi strâns legat de practica emigrării, atât de caracteristică ultimelor decenii şi atât de încurajată prin diverse organisme internaţionale. Nenumărate sunt dramele lingvistice generate de fenomenul emigrării. Milioane de oameni îşi părăsesc limba maternă, încetează de a o mai folosi, fără să reuşească însă a o înlocui cu o limbă nouă, cea de adopţiune, pe care s-o stăpânească la fel de bine. Milioane de oameni ajung astfel să comunice, iar cu timpul să şi gândească, într-o limbă pe care o stăpânesc parţial, la un nivel ce nu le permite să aibă o autentică viaţă intelectuală şi sufletească, spirituală.
     Aceste milioane de fraţi ai noştri, care nu mai vorbesc cumsecade nici o limbă, care nu mai au nici un acces la subtilităţile graiului omenesc, încetează astfel de a mai simţi şi gândi cu întreg potenţialul înzestrării lor naturale, native. Încetează de a mai fi oameni în deplinul înţeles al acestui cuvînt, în deplinătatea atributelor umane. Ei îşi realizează partial umanitatea cu care i-a înzestrat bunul Dumnezeu.
     În momentul de faţă, zeci de milioane de emigranţi nu reuşesc să trăiască în interiorul unei limbi, ci undeva la periferia a două sau mai multe limbi, pe care le cunosc deficitar, la nivelul necesităţilor practice, ale vieţii materiale zilnice. Pentru aceşti veritabili handicapaţi, limbajul decade din demnitatea sa, din rangul său de „instrument dătător de învăţătură“ (Platon).
     În plus, aceşti dezmoşteniţi pe care soarta i-a alungat din paradisul graiului părintesc, însuşindu-şi parţial limba nouă, de adopţiune, şi fiind şi foarte numeroşi, pun în circulaţie o variantă simplificată şi extrem de sărăcită a acestei limbi. În timp, acţiunea lingvistică a milioanelor de emigranţi va avea ca rezultat erodarea limbilor pe care le adoptă, sleirea acestora de ceea ce au mai preţios: specificitatea, unicitatea lor idiomatică.
     Presa, radioul, televiziunea şi cinematografia, textele de muzică uşoară, mass media în general, tind şi ele spre acelaşi rezultat. Străduindu-se să se facă înţelese de un număr cât mai mare de indivizi, aceste instituţii practică un limbaj care depersonalizează limbile naţionale, le reduc la structurile cele mai accesibile, mai comune, le simplifică şi le sărăcesc.
     La un nivel încă şi mai jos încearcă să reducă limbajul maşinile de tradus automat(vezi google translate), care atentează şi ele la integritatea limbii ca fenomen spiritual global, propunând celor ce mânuiesc aceste maşini o variantă sărăcită a limbilor programate pentru traducere. Nefiind capabile să traducă textele concepute la nivelul de expresivitate la care se face simţită originalitatea şi ingeniozitatea graiului omenesc, a creativităţii noatre ca fiinţe vorbitoare, automatele de tradus traduc bine numai texte impersonale, searbede, inodore şi insipide, concepute ad hoc, pentru a permite maşinăriei de tradus să funcţioneze cu rezultate bune. Se naşte astfel pericolul ca aceste variante, cu timpul, să intre în uzul public, să devină modele. Obţinem astfel doar modele de exprimare ternă, depersonalizată, artificială, într-o limbă sărăcită de ţesătura subtilă de opoziţii şi valori care dau fiecărei limbi naturale acel farmec distinct, inconfundabil, cu care s-au ales după un exerciţiu multimilenar.
     Degradarea limbajului este un semn al degradării, deopotrivă, sociale şi individuale… Societate şi individ au interese comune în salvgardarea limbajului, a valorilor lingvistice.
     Demnitatea fiinţei umane creşte din capacitatea fiecăruia dintre noi de a-şi apăra şi cultiva individualitatea, unicitatea. Fiecare om este o experienţă unică, irepetabilă în veşnicia universului. La fel şi fiecare idiom, fiecare naţiune, fiecare generaţie. Este un drept esenţial al fiecărui om, dar este mai mult decât un drept, este şi o datorie faţă de sine însuşi, să reziste presiunilor socio-culturale care, în lumea modernă, încearcă să şteargă între indivizi diferenţele de structură sufletească şi comportament spiritual. Uniformitatea, stereotipia şi simplismul devin tot mai mult atributele manifestării noastre ca fiinţe grăitoare, fiind deopotrivă efect şi cauză ale depersonalizării umane în lumea modernă.
     Fiecare om are dreptul la propria personalitate, la un stil care s-o sublimeze într-un chip inconfundabil. Iar moştenirea lingvistică, limba maternă a fiecăruia dintre noi oferă acel evantai de semne din care să ne alcătuim fiecare stilul său, potrivit firii sale spirituale şi deosebit de al tuturor celorlalţi.

Mie îmi pare cunoscut. Ţie ţi-e?

https://uploads.disquscdn.com/images/3b2f8073e943bf024fddfce9d3210c85204f877a4a2d4e9f2ac4e8c76ffc0ff0.jpg https://uploads.disquscdn.com/images/aa2a9e5fbd8342bdeba430ad92f60e4587b8f8d0e5ed161fb6ea18c66cd085bf.jpg
https://uploads.disquscdn.com/images/3e766b84b5cf688d8926731d21b8a7c9d4192f2e37d98f6d913e14aaaa408138.jpg

Nu sunt de acord în totalitate cu cele afirmate.
În primul rând, nu ştim dacă s-a luat de fumat, că le cam amestecă da.
Bănuiala mea este că are un şaman indian care i le trimite, şi nu le amestecă el, vin gata amestecate, el fiind de religie vegetariană, nu le amestecă, doar le mestecă ! Şi săracele vegetale, fiind crud-uscate, atenţie, abia aci le amestecă, le amestecă cu doua vinuri dacice, FETEASCĂ NEAGRĂ şi CRÂMPOŞIE(de la isărescu din vie – vedea-l-am la colivie). Până la urmă de la asta i se trage, de la faptul că amestecă vinurile.
N-o să încerc să-l imit, ferească sfîntu, dar mi-ar place să am situaţia lui, cică e un om bogat, şi-a luat moşie la ţară în ţară.
Doar drumurile în spirit nu suferă întoarceri.
Din orice punct există o cale de întoarcere, pentru Nick, ca un vegetarian convins ce este, este foarte uşor şi-ar deveni mult mai bun decât mulţi de pe sait, inclusiv decât mine… şi dacă i-ar face intrebarea io nu cred că domnul profesor Coja l-ar refuza, mai ales că are şi experienţă, de atunci de când l-a secondat pe dl. profesor Ţuţea, în cimitirul Filantropia.
https://uploads.disquscdn.com/images/c5f49fa9b3ebf254a11c77d5f81b17361b54dd863ebe13084da3da6d5e1d3484.gif