Invataturile lui Ghinghis-Han
De doua zile recitesc cartea lui Harlod Lamb, intitulata Ghinghis-Han. In primul capitol, intitulat „Misterul“, autorul nu mai pridideste cu laudele la adresa marelui mongol care nomad fiind si analfabet, a rasarit din desertul Gobi, declarand razboi popoarelor civilizate ale pamantului, pe care le-a si zdrobit.
Au mai fost distrugatori de civilizatie, precum Atila sau Alaric, dar Marele Mongol nu are egal. Si mai este invaluit si in mister. Un nomad, un cioban, a intrecut in strategie militara pe generalii armatelor a trei imparatii. Un barbar analfabet ce nu stia sa scrie, a intocmit o pravila de legi pentru cincizeci de popoare. Lui Napoleon, stralucitul geniu militar de mai tarziu, nu i se poate uita ca a parasit o armata in Egipt, iar alteia i-au albit ciolanele pe coclaurile Rusiei. Iar la Waterloo…
Imperiul napoleonian, zice mister Lamb, autorul, s-a naruit chiar in timpul vietii sale, codul sau de legi a fost calcat in picioare imediat ce a pierdut tronul iar copilul lui a fost desmostenit inca in timp ce el traia. Doar cu Alexandru cel Mare ar putea fi comparat marele mongol. Si nici asa realizarile lui Ghinghis-Han nu palesc. Ci dimpotriva!
Generalii lui Alexandru au pus stapanire pe regatele lui imediat dupa moartea acestuia, fiul lui fiind constrans sa fuga. Dupa moartea mongolului, fiul sau si-a luat in stapanire teritoriul fara nici o impotrivire si in liniste. Si acest teritoriu se intindea din Coreea pana in Armenia si din Tibet pana la Volga. Kubilai-Han, stranepotul sau, a domnit inca pe o jumatate din imparatie! Cum a fost posibil ca un barbar sa creeze un imperiu din nimic, care sa reziste atat de mult timp si atat de bine eroziunilor? Cei mai mari istorici spun ca asta nu se poate explica, nici intelege. Singura explicatie ramane cea din evul mediu, care spun ca forta devastatoare a armatelor lui Ghinghis-Han consta in faptul ca erau de esenta … draceasca!
Noi, fara a apela la draci, vrem sa explicam acest mister cu ajutorul ratiunii. Sigur ca exceptionala rezistenta fizica a mongolilor, faptul ca puteau sta in sa zile intregi, ca puteau flamanzi o saptamana fara sa le pese, a jucat un mare rol. Dar, asta nu explica misterul. Exista insa si alte explicatii.
In primul rand a fost faptul ca Ghinghis-Han era un comandant drept si care-si tinea cuvantul dat. El si-a tinut promisiunile facute intotdeauna, fiindca la un analfabet ca el, cuvantul dat avea mare greutate. El, cu alte cuvinte, nu era misel! Apoi, a reusit sa adune intr-o singura hoarda toate triburile turco-mongole care pana la el se razboiau unele cu altele. El le-a unit sub acelasi sceptru, aducand linistea in interiorul granitelor imperiului sau.
Apoi, ca sa-si tina hoardelesi mai bine in frau, le-a dat nabadaiosilor lui supusi un cod de legi, numit IASSA. Sa aruncam o privire asupra continutului acestui act normativ a carui nerespectare era pedepsita cu toata asprimea.
Furtul si adulterul nu erau tolerate, fiind pedepsite cu moartea. La fel se pedepsea furtul unui cal! Neascultarea copiilor fata de parinti, a fratelui mai mic fata de cel mai mare, lipsa de incredere a barbatului in sotia sa, sau neajutorarea saracului de cel bogat, lipsa de respect a sublaternului fata de comandantul sau, primeau pedepse aspre. Despre betie, unul din cele mai raspandite vicii ale mongolilor, IASSA le da voie mongolilor sa se imbete de cel mult trei ori pe luna. Dar, ar fi bine sa nu se imbete de loc! Zicea mai departe actul normativ. O alta slabiciune a mongolilor era teama de traznet. In desertul Gobi, lipsit de copaci, traznetul facea ravagii, inducand in cei ce traiau acolo o teama irationala. Cand tuna, multi mongoli se aruncau in lacuri si in fluvii, inecandu-se. IASSA, pe timp de furtuna, le interzicea sa se atinga de apa. IASSA oprea totodata pe mongol sa se lase cuprins de furie. El, mongolul, trebuia sa aiba inima buna tot timpul!
Cu sodomitii, spionii, tradatorii, martorii mincinosi sau cei care recurgeau la magia neagra, IASSA era necrutatoare: moartea! Iar prima lege din IASSA suna pentru urechile noastre extrem de … cunoscuta: „Se porunceste tuturor oamenilor sa creada intrun singur Dumnezeu, facatorul cerului si al pamantului, singurul datator de bogatii si saracie, de moarte si viata si a carui putere peste cele lumesti este fara sfarsit.“ Dar porunca asta nu era urmata de pedepse, pentru ca codul acesta tintea trei lucruri: supunere fata de han, unirea hoardelor intr-una singura si starpirea raului din radacina. Cu alte cuvinte, IASSA era si un cod moral care aducea printre nomazi reguli de comportare aspre, cu care nici azi nu ne-am rusina, daca ar fi aplicate.
La mongoli, daca nu era prins supra faptului, nimeni nu avea dreptul sa acuze un om de o fapta, daca acesta nu-si recunostea vina. Si e de mirare ca la acest popor barbar, constiinta ajunsese atat de avansata, incat istoria a pastrat exemple numeroase cand faptasii si-au recunoscut faptele, desi unele din ele le aducea pedeapsa capitala.
Din aceste cateva randuri, observam un fapt ce nu poate sa nu ne uimeasca. Marele hanat mongol, format din barbari si ciobani analfabeti, se conduceau dupa un cod moral de exceptie. Rezumand, ajungem la concluzia ca la mongoli, legea onoarei, disciplinei, educatiei, ajutorului, alaturi de credinta intr-un singur Dumnezeu, de respectarea cuvantului dat, a grijii de a nu fi misel si spiritul de jertfa erau nu numai cunoscute, ci si la mare pret.
Dar, cea mai mare uimire il cuprinde pe cel care are idee de ce inseamna doctrina legionara. Fiindca IASSA nu este altceva decat o varianta mongola a „Carticelei sefului de cuib“ legionar, adica a doctrinei legionare a lui Corneliu Codreanu. Si care cuprinde aproape cuvant cu cuvant, invataturi comune!
Aceasta a fost „misterul“ victoriilor hoardelor lui Ghinghis-Han asupra dusmanilor sai, niste regate si imparatii putrede, cu o viata decazuta si impregnata de egoism si inegalitate. Deci, daca o doctrina identica cu cea legionara a putut face din niste analfabeti si niste barbari invingatorii lumii, nu am exagerat de loc atunci cand am afirmat de nenumarate ori in articolele mele anterioare, ca doctrina legionara este una victorioasa, contra oricaror dusmani ai poporului roman. Insusindu-ne codul de comportare legionar, care, dupa cum vedem, are antecedente in istorie, poporul roman va ajunge pe acele culmi de virtute si de moralitate, incat nu va mai avea de ce sa se teama de nimeni. Afara de traznet si de Dumnezeu.
CĂLIN KASPER
MULTI DINTRE NEMTII CARE L-AU ADMIRAT PENTRU INCEPUT, SI-AU SCHIMBAT OPINIA MAI TARZIU – SI NU DOAR NEMTII.
http://icp.ge.ch/po/cliotexte/xviiie-et-xixe-siecle-epoque-de-la-revolution-francaise/campagne.russie.html
NAPOLEON SI-A ABANDONAT ARMATA FERFENITA SI A FUGIT LA PARIS:
La Grande Armée sort de Russie
Parvenue au terme de son périple meurtrier et abandonnée par Napoléon qui
est retourné à Paris et confiée à Murat, la Grande Armée, ou plutôt ce qu’il en
reste, veut se précipiter dans Vilnius, le 8 décembre 1812, à la recherche de
nourriture et de chaleur. Les soldats
sont complètement livrés à eux-mêmes et se retrouvent, pour les survivants,
face à une population qui s’enferme, ne voulant pas revivre les horreurs subies
lors du premier passage des Français. Christian-Wilhelm von Faber du Faur (1780
– 1857) témoigne.
« Ce jour-là, le gros de l’armée, fort d’environ 40 000 hommes, opérant sa
retraite dans le désordre le plus complet, suivi de près par l’arrière-garde,
et pressé par les colonnes russes, atteignit Vilna et s’y précipita en
désespéré. Des milliers périrent sous les portes de la ville, victimes de cette
presse affreuse ou d’un froid horrible. Ici, comme à la Berezina, on foule aux
pieds les morts et les vivants, et ce torrent d’homme que le froid et la faim
ont rendu furieux, se répand dans les rues de la ville consternée. Les
habitants effrayés ferment leurs maisons et en refusent l’entrée. C’est un spectacle
déchirant de voir ces malheureux, couverts de lambeaux, errer en furieux dans
les rues par un froid de -28°, suppliant, menaçant, cherchant en vain à entrer
dans les demeures. (…) Les hôpitaux et les
casernes ne peuvent plus recevoir personne ; ils offrent depuis longtemps le
tableau de la misère la plus affligeante ; sur le plancher glacé de leurs
salles sans feu et dans tous les corridors, on rencontre des malades, des
mourants et des morts, entassés par rangées épaisses. »
Le 21 décembre, Xavier de Maistre (1763 – 1852) écrit à son frère Joseph :
« Je ne puis te donner une idée de la route que j’ai faite. Les cadavres des
Français obstruent le chemin, qui, depuis Moscou jusqu’à la frontière (environ
800 verstes) a l’air d’un champ de bataille continu. Lorsqu’on approche des
villages, pour la plupart brûlés, le spectacle devient plus effrayant. Là les
corps sont entassés, et, dans plusieurs endroits où les malheureux s’étaient
rassemblés dans les maisons, ils y ont brûlé sans avoir la force d’en sortir.
J’ai vu des maisons où plus de 50 cadavres étaient rassemblés, et parmi eux,
trois ou quatre hommes encore vivants, dépouillés jusqu’à la chemise, par
quinze degrés de froid. L’un d’eux me dit : « Monsieur, tirez-moi de là ou tuez-moi ; je
m’appelle Normand de Flageac, je suis officier comme vous. » Il n’était pas en
mon pouvoir de le secourir. On lui fit donner des habits, mais il n’y avait
aucun moyen de le sauver ; il fallut le laisser dans cet horrible lieu (…).
De tous côtés et dans tous les chemins on rencontre de ces malheureux qui se
traînent encore, mourant de faim et de froid ; leur grand nombre fait qu’on ne
peut pas toujours les recueillir à temps, et ils meurent pour la plupart en se
rendant aux dépôts. Je n’en voyais pas un, sans songer à cet homme infernal qui
les a conduits à cet excès de malheur. »
Cités par Rey,
Marie-Pierre. L’effroyable tragédie. Une nouvelle histoire de la
campagne de Russie. Paris, Flammarion, 2012, pp. 290 et 295.
TRADUCERE MECANICA:
Marea Armata din Rusia(a lui Napoleon)- sau ce a mai ramas din ea dup ace a fost facuta
ferfenita.
Ajuns la capătul călătoriei sale criminale și abandonata de către Napoleon
întors la Paris și încredințata lui Murat, Marea Armata ,( La Grande Armée),
sau mai degrabă ceea ce ramasese din ea , se grăbi spre Vilnius, 08 decembrie
1812, în căutare de hrană și căldură. Soldații sunt complet livrati
propriilor forte și se află, pentru a
supravietui , confruntati cu o populație care le inchide portile, caci nu nu doresc să retrăiască ororile suferite în
timpul primei invazii a francezilor. Christian Wilhelm von
Faber du Faur (1780 – 1857) mărturisește.
„În acea zi, cea mai mare parte a armatei, fort aproximativ 40 000 de
oameni, care lucrează la pensionarea sa în dezordine totală, urmată îndeaproape
de paza spate, precum și presat de către coloanele ruse, a ajuns la Vilnius și
s-au grabit cu disperare. Mii au pierit
în porțile cetății, victimele acestui teribil de presa sau o raceala oribil. Aici,
ca și în Berezina, se calcă în picioare pe cei morți și cei vii, și că omul
torrent că frig și foame s-au înfuriat, se răspândește pe străzile din oraș
consternat. Locuitorii speriate închidă casele lor și să refuze intrarea. Aceasta
este o priveliște sfâșietor pentru a vedea aceste sărac, acoperite cu cârpe,
furios umbla pe străzi pe o rece -28 °, cerșetorie, amenintatoare, încercând în
zadar să intru în casele. (…) Spitalele și barăci nu pot primi
individuală; acestea oferă masă lungă în mizeria cea mai îngrozitoare; pe
podeaua rece de camerele lor, fără foc și toate coridoarele, o întâlnește pe
cei bolnavi, muribunzi și morți îngrămădite în rânduri groase. ” La
21 decembrie, Xavier de Maistre (1763-1852) a scris fratelui său Iosif: „Eu
nu vă pot da o idee despre modul în care am făcut-o. Organele franceză
împiedica calea, care, de la Moscova la frontieră (aproximativ 800 de verste)
are aerul de o luptă în curs de desfășurare. Când se apropie sate, mai
ales a ars, spectacolul devine mai înfricoșător. În cazul în care
organismele sunt stivuite, iar în multe locuri în care cei săraci s-au adunat
în case, au ars fără puterea de a ieși. Am văzut case care au fost
colectate mai mult de 50 de corpuri, și printre ei, trei sau patru bărbați încă
în viață, dezbrăcat de cămașă de cincisprezece grade de îngheț. Unul
dintre ei a spus: „Domnule, trage-mă de aici și să mă omoare; Numele
meu este Norman Flageac, eu sunt un ofițer ca tine. „Nu a fost în
puterea mea să-l ajut. I-am dat haine, dar nu a existat nici un fel să-l
salveze; a fost necesar să-l părăsească în acest loc oribil. (…) Pe
toate părțile și în toate modurile pe care le întâlnim cei nefericiți care au
glisarea încă mor de foame și frig; fapt care numărul lor nu le pot
colecta mereu la timp, iar ei mor în mare parte de a merge la depozite. Nu
văd unul fără a se gândi de care omul infernal care le-au condus la această
exces de nenorocire. »
Citat de Rey, Marie-Pierre. teribil tragedie. O nouă istorie a campaniei din Rusia . Paris, Flammarion, 2012, p. 290 și 295.
CUM ARATA
ARMATA FERFENITA A CELUI CE A DUS-O LA MASACRU PENTRU AMBITIILE LUI DEMENTE:
Un bilan de la campagne de Russie
(juin-décembre 1812)
Au départ : 617’000 hommes, dont 300’000 Français et 1’372 canons
Au retour : 75’000 hommes dont 20’000
Français et 60 canons
Chiffres tirés de LAMBIN (s. d.), Histoire-Géographie,
initiation économique, Paris, Hachette, 1992
Répartition des pertes de la campagne
de Russie (juin-décembre 1812)
morts au combat ………..100’000
morts de froid………….200’000
blessés abandonnés……….50’000
prisonniers…………….100’000
déserteurs et disparus……92’000
Chiffres tirés de LAMBIN (s. d.), Histoire-Géographie,
initiation économique, Paris, Hachette, 1992
Un bilan de la Campagne de Russie
„À son entrée en Russie, en juin 1812, [La Grande Armée] comptait
700’000 hommes ; 30’000 seulement, suivis d’une longue cohorte de traînards,
repassèrent le Niémen [fleuve à la frontière de la Russie].
Napoléon laissait derrière lui 400’000 morts et 100’000 prisonniers.”
Article PREMIER EMPIRE, par Jean TULARD, professeur à
l’Université de Paris-IV-Sorbonne, in CD-ROM Encyclopaedia Universalis (v.
4), 1998
Sa-ti mai ingropi o data Eroii, sa le necinstesti Memoria si Cauza, e mai greu decat pacatul de moarte. Acele suflete nu-si vor gasi linistea nicicum.
Napoleon si Alexandru, desi mari cuceritori, in ciuda numarului de victime cu care s-au soldat razboaiele lor, lucru incontestabil, sunt altceva decat cei enumerati in scriitura de mai sus si hitler. Napoleon dadea ordine clare si stricte, au fost cazuri in care cei care s-au dedat la jafuri si crime au fost judecati sumar. Napoleon nu a fost iubit doar in Franta, germanii au fost entuziasmati de aparitia sa (si nu doar ei), Hegel prins in vartejul entuziasmului spunea ca vede „spiritul universal trecand calare”. Alexandru, elev al marelui Aristotel, avea un respect deosebit pentru arta si inteleptii vremii lui, ca si Napoleon mult mai tarziu. Amandoi aveau o repulsie pentru intamplarile care duceau la „victime colaterale”, niciunul nu a distrus ceea ce azi am numi patrimoniu cultural, le-au aparat chiar fata de generalii care mai cracneau. Fiind pus in fata unei asemenea realitati, in Persia, Alexandru s-a luat cu mainile de cap si s-a inchis in cort trei zile. El a confirmat regi, rajahi. In urma lui Alexandru au ramas Alexandrii, sa judece fiecare.
Napoleon a fost CONSTRANS sa vina urgent la Paris, din Egipt, unde a fost insotit (si) de o armata de savanti – la cererea sa -, datorita deteriorarii grave a situatiei din Franta. Pentru asta a strapuns blocada engleza cu o fregata, ajutat fiind si de noroc. Dealtfel curajul imparatului, simplitatea si modul in care se amesteca printre soldati si li se adresa i-au adus, din partea acestora, o devotiune neconditionata. Napoleon conturase planul Natiunilor Unite ale Europei, e adevarat ca sub hegemonia Frantei, inca de acum 200 de ani. Prin masuri hotarate, ca legislator si economist de geniu, Napoleon a scos Franta din criza in 3 ani; in ajunul venirii la putere a lui Nap, ca Prim-Consul, Franta era la pamant. Codul napolenian, majoritatea institutiilor fondate de Nap rezista si azi. Cercetatorii seriosi considera ca N B a trecut Europa, legislativ si institutional, de la feudalism la capitalism. Napoleon trebuie judecat in contextul epocii sale, fiindca este o creatie a Revolutiei, vizionarismul si geniul pot fi intelese pe de-antregul numai in acest context.
Napoleon a transformat apetitul revolutionar al francezilor intr-un ascendent si i-a sesizat radacinile din mediile luminate, fiindca Revolutia franceza a fost pregatita, dupa cum se stie, de o pleiada de mari spirite (care vor fi principala sursa de inspiratie pentru filosofia clasica germana).
Frumoasa prezentare a lui Napoleon si mai ales a meritelor lui din domeniul legislativ, economic si as adauga si administrativ.Napoleon a comis insa o serie de greseli in Spania si mai ales in Rusia.Poate boala,poate batranetea- insusi imparatul recunoaste ca generalul Bonaparte ar fi avut o alta atitudine la Borodino si a mai fost gafa lui Grouchy la Waterloo ( tot Napoleon este de vina pentru alegerea facuta) dar realitatea este ca Imperiul napoleonian a cazut inca din timpul lui.Era greu sa lupte cu toata lumea.
Cu Ginghis Han este altceva…este vorba de un imperium mundi creat din nimic si meritul de a face o confederatie a triburilor mongolo- tataro care sa ingenuncheze mai bine de jumatate din lumea cunoscuta ii revine nomadului cu ochii albastri.Imi aduc aminte si viziunea lui la decaderea Imperiului cand urmasii vor inlocui traiul simplu cu placerile.
Ginghis Han are meritul de a pune umarul la formarea statelor romanesti feudale prin aparitia descalecatorilor Radu Negru Voda,Dragos Voda si Bogdan Voda.
Frumoasa comparatie! Ultima propozitie mi-adduce aminte de raspunsul lui Fat – Frumos din basmul lui Mihai Eminescu la intrebarea de cine se teme. Raspunsul era: ” De nimeni, in afara de Dumnezeu”!