CD
141 aprobate
dnitsoc@gmail.com
66.71.243.134
FINANTAREA REVOLUTIEI BOLSEVICE
– si Ghinionul Romanesc
de CD

Ghinionul Romanesc – partea a I-a

Tezaurul Romaniei găsindu-se la Kremlin in acea perioadă a constituit un interes pentru kabala finaciară cat si un element de diminuare a riscului, ca o garantie pentru plăti ulterioare sau ca parghie de negocieri.

La data de 12 decembrie 1916, guvernul român prin Consiliul de Miniştri, consemnează in jurnalul nr.20901 bis11: “găseşte că este nevoie să se pună în siguranţă în Rusia tezaurul Băncii Naţionale şi aprobă transportul lui”. Legea votată şi promulgată la 24 decembrie sancţionează această dispoziţie şi ratifică decretul de la 17 noiembrie prin care Banca a fost autorizată să-şi strămute sediul de la Bucureşti la Iaşi.
“Bazându-se pe garanţia guvernului rus şi în prezenţa gen. Mossoloff şi a reprezentanţilor Băncii Naţionale începe încărcarea tezaurului în gara din Iaşi; astfel în ziua de 12/25 decembrie au fost încărcate 7 vagoane conţinând câte 100 casete, la 13/26 decembrie s-au mai încărcat 7 vagoane ce conţineau 100 casete, cu excepţia penultimului vagon care conţinea 140 casete, iar în ziua de 14/27 decembrie s-au încărcat 3 vagoane punând în primele două câte 100 casete, iar în cel de al treilea 98 casete.

Valoarea totală a tezaurului în aur efectiv, compus din monede de diferite feluri şi în lingouri de aur, încărcate în vagoanele respective este de 314.580.456,84 lei, conform declaraţiilor B.N.R. În acelaşi timp cu depozitarea tezaurului Băncii Naţionale au fost depuse în două casete şi bijuteriile M.S. Regina Maria, fără verificarea conţinutului, menţinându-se în protocolul de preluare valoarea declarată de 7.000.000 lei aur. Casetele purtau sigiliile Băncii Naţionale şi toate erau intacte. Uşile fiecărui vagon au fost închise cu lacăte şi sigilate fiecare cu câte două sigilii, unul aplicat de către Guvernul Imperial Rus, iar celălalt aplicat de către membrii Băncii Naţionale. Întregului tezaur, încredinţat delegatului Guvernului Rus şi încărcat în prezenţa sa, îi era asigurată, de către Rusia, transportarea la Moscova, siguranţa depozitării şi reîntoarcerea în ţară. Inventarierea urmând a se face la depozitare.

După încărcarea tezaurului a fost încheiat un protocol în trei exemplare originale: unul pentru reprezentantul rus, unul pentru ministrul român de finanţe, iar ce de al treilea pentru delegaţii Băncii. După semnarea protocolului, V. Antonescu certifică: “(…) că Banca Naţională a României a transportat tezaurul său prin intervenţia şi cu consimţământul Guvernului român şi că tezaurul constituie proprietatea privată a Băncii Naţionale a României”. — Arhivele. M.A.E., fond 71/1914, E2, Partea I, vol 183, f.50-53.

„În grija de a pune la adăpost de orice eventualităţi această avuţie în aur a Băncii, adunată cu muncă de ani îndelungaţi, Consiliul nostru General a dispus cu învoirea Guvernului, strămutarea ei la Iaşi, iar în timpul din urmă, profitând de marea bunăvoinţă guvernului M.S. Împăratului Rusiei, care ne-a pus la dispoziţie în Palatul din Kremlin un compartiment special, am strămutat acolo, cu autorizaţia Guvernului şi potrivit legii din 25 decembrie 1916, cele 314.580.456,84 lei ce aveam tezaurul nostru de la Iaşi. Restul stocului nostru metalic se găsea de mai înainte în depozit în străinătate, în afară de suma ce aveam în casă (…)”. — Mihai.Gr.Romaşcanu, “Tezaurul român de la Moscova”, Ed. Globus, Bucureşti, 1934.

“În 1917 va fi trimis al doilea transport cu valori ale Băncii Naţionale a României, 24 de vagoane conţinând 188 de casete, cu această ocazie s-au semnat două protocoale unul de către Stanislav Poklensky Koziell, ministrul rus, N. Titulescu, ministrul de finanţe român şi delegaţii Băncii Naţionale, cenzorii C. Nacu şi gen.N. C. Constantinescu, iar al doilea a fost semnat de către Stanislav Poklensky Koziell, ministrul rus, N. Titulescu, C. Ionescu, directorul Casei de Depuneri, G. Zaharia, casier general, N. Lupu, membru al Consiliului de Administraţie al Casei de Depuneri

Situaţia finală a celor două transporturi la Moscova este următoarea: Primul transport : 1738 casete conţinând stocul metalic de aur al Băncii Naţionale – 314.580.456,84 lei aur şi cele 2 casete conţinând bijuteriile M.S. Regina Maria – 7.000.000 lei aur. Al doilea transport: 188 casete conţinând – aur efectiv din stocul metalic al B.N.R – 574.523,57 lei arhiva B.N.R. – 500.000 lei aur titluri, efecte, depozite şi alte valori proprietatea Băncii – 1.593.762.197,52 lei aur. 1621 casete conţinând – numerar, bijuterii, tablouri şi alte diferite depozite făcute Casei de Depuneri de particulari, instituţii publice şi private – 7.500.000.000 lei aur.” — Tezaurul român de la Moscova”, Ed. Globus, Bucureşti, 1934.
Total general al celor doua transporturi: 3549 casete conţinând valori în suma totală de 9.416.417.177,93 lei aur, aproximativ 2 bilioane de dollari.

Printre valorile trimise în Rusia: “(…) o parte din arhivele statului şi ale ministerelor, actele orăşeneşti ale Braşovului, aduse la Bucureşti ca să fie salvate, picturile lui Grigorescu şi alte tablouri rare din pinacoteca statului şi din muzeul Kalinderul,…variatele gajuri ale Muntelui de Pietate, odoarele mănăstireşti din Moldova şi Muntenia, preţioasele colecţiuni ale Academiei Române, compuse din numeroase documente originale, 300 pergamente cu peceţi domneşti, 25 de volume manuscripte romane şi slavone, câteva tablouri în ulei, de mare valoare printre care şi portretul lui Avram Iancu, făcut după natură de pictorul Rosenthal, unele rarităţi printre care şi vestitele “Răspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1645 la Catehismul calvinesc” (unicul exemplar cunoscut), colecţiunile de medalii şi monezi vechi moldoveneşti şi munteneşti, strânse cu osârdie de Dimitrie Sturdza, precum şi piesele rare ale muzeului nostru de antichităţi…cuprinzând şi vestita Cloşcă cu puii de aur, singura urmă de trecere a goţilor pe la noi (…). Durerea noastră este cu deosebire mare, când ne vin în minte odoarele lui Atanaric. Tezaurul de la Pietroasa era citat ca podoabă a României, în toate manualele străine de artă veche, descris în amănunţime şi râvnit de cele mai vestite muzee…

O bună parte din tezaur fiind alcătuită din obiecte fără preţ, iar unele odoare mănăstireşti, cum sunt acele minunate evanghelii de la Neamţ, chivotele şi epitrachilul de la Bistriţa şi toate darurile lui Vasile Lupu şi ale soţiei sale Tudosa…monezile şi medaliile vechi româneşti ale Academiei şi comorile de la Pietroasa fiind unice, nu se pot plăti cu tot aurul lumii. Când a venit panica şi au început să se strângă cu înfrigurare toate bogăţiile spre a fi trimise la Moscova, un singur om nu a voit să cedeze valorile ce le avea sub supravegherea sa: stareţul mănăstirii Secul din judeţul Neamţ…Numele stareţului care a văzut limpede şi nu a avut încredere în Rusia ţaristă, opunându-se cu hotărâre…ca să predea odoarele mănăstireşti este protosinghelul Ilarion Bălăiţă”. — Mihail Gr. Romaşcanu , “Tezaurul român de la Moscova”, Ed.Globus, Bucureşti,1934, P.40-42

După cucerirea puterii de către bolşevici, în noiembrie 1917 Comitetul Revoluţionarilor nu-şi mai ia răspunderea pentru garantarea tezaurului român. Din această lună problema securităţii tezaurului la Kremlin devine tot mai grea. Se pune problema mutării lui în America. Dl. Guerin recomandă guvernului luarea unor măsuri grabnice pentru strămutarea tezaurului în America şi cere să se obţină din partea aliaţilor o intervenţie colectivă a reprezentanţilor lor la Petrograd pe lângă Comitetul Revoluţionar pentru asigurarea tezaurului nostru.
Intervenţia a fost făcută în acest scop pe lângă ambasadorul Americii la Petrograd rămânând insă fără rezultat.

In decembrie 1917, la Socola, în gara rusească din Iaşi s-a instalat Statul Major Sovietic ce urmărea detronarea regelui Ferdinand şi, implicit, instaurarea regimului bolşevic.

În ianuarie 1918, aliaţii solicită României să participe la campania din Ucraina prin care încercau să împiedice pacea separată pe care bolşevicii vroiau s-o încheie cu Germania.

Fiind silită la acţiuni antiruseşti, România încearcă să-şi ia măsuri de precauţie în privinţa tezaurului şi hotărăşte să-l cedeze Puterilor Aliate pentru garantarea împrumuturilor acordate în timpul războiului, dar cu condiţia să-i fie restituit după pace.

La data de 26 ianuarie 1918 Troţki anunţa ruperea relaţiilor diplomatice : “(…) În semn de protest şi de avertisment, Sovietul Comisarilor Poporului a arestat pentru o scurtă perioadă de timp pe ambasadorul român (…) Sovietul Comisarilor Poporului hotărăşte :
1. Toate relaţiile diplomatice cu România încetează. Legaţia română şi în general, toţi reprezentanţii autorităţilor române se expulzează pe cea mai scurtă cale dincolo de frontieră.
2. Tezaurul României , aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va predea în mâinile poporului român.
3. Scerbacev, fostul comandant-şef al frontului român, care s-a ridicat împotriva revoluţiei, este declarat duşman al poporului şi pus în afara legii ”. – Arhiva MAE “Relaţiile româno-sovietice” p.15-16, doc.9.

Chestiunea tezaurului a fost un subiect de discuţie în cadrul suitei de conferinţe internationale pentru pace ce au urmat dupa terminarea primului razboi mondial.

Conferinţa de pace de la Paris – 18 ianuarie 1919
Conferinţa de la Copenhaga – 9-14 februarie 1920
Conferinţa de la Varşovia – 22 septembrie – 25 octombrie 1921
Aici Lev Karahan, la 24 septembrie, într-o discuţie neoficială, i-a propus delegatului român că Rusia Sovietică era gata să renunţe la discutarea problemei Basarabiei şi a celei privind minorităţile, cu condiţia ca România, la rândul ei, să renunţe la pretenţiile privind restituirea tezaurului şi la celelalte pretenţii faţă de Soviete. Diplomatul sovietic nu putea să-l asigure pe reprezentantul român, Filality că tezaurul mai era întreg: „Când Moscova era ameninţată de Denikin, am început evacuarea lucrurilor de preţ şi deci şi a tezaurului român, care a fost transportat fie la Nijni-Novgorod, fie la Perm, fie aiurea. Nu v-aş putea spune dacă toate lăzile au fost readuse la Moscova, dar desigur că tezaurul nu mai poate fi intact. Când veţi avea un reprezentant la noi se va ocupa de această chestiune şi desigur că i se vor pune la dispoziţie lăzile ce se vor mai găsi. Şi apoi văd că faceţi atâta caz pentru mizerabila sumă de nici o sută milioane ruble aur la care se ridică întregul d-voastră stoc metalic. Admiteţi, sper, că Basarabia face ceva mai mult”. Iată şi replica lui Filality : „… nu e vorba numai de valoarea sumei, ci de faptul că v-aţi apropiat un lucru pe care eraţi obligat să-l respectaţi ca fiind intangibil şi apoi pe lângă bani şi metale, mai erau acolo acte de familie, de proprietate, documente care nu au nici o valoare pentru dvs, dar au una inestimabila pentru interesaţi. Cum rămâne cu ele?(…)”. “Relaţiile româno-sovietice”, doc. 100, p.141.

Conferinţa de la Cannes – 6 ianuarie 1922
Conferinţa economică de la Genova – aprilie 1922, care într-o rezoluţie a statornicit ca guvernul rus să fie invitat a restitui guvernului român valorile depozitate la Moscova.
Conferinţa internaţională de la Lausanne – decembrie 1922 – ianuarie 1923
Conferinţa româno-sovietică de la Viena – 27 martie- 2 aprilie 1924

Va urma partea aII-a