George Simion nu crede că PSD va depune moțiune de cenzură: ”Încearcă să păcălească românii cu jocul ăsta putere-opoziție”
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Președintele AUR, George Simion, a susținut vineri seara, într-o transmisiune live pe o rețea de socializare, că nu are încredere că PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Liderul AUR acuză social-democrații de jocuri duble și că nu își doresc în realitate schimbarea premierului.
George Simion respinge dezinformările apărute în ultima săptămână, în spațiul public, conform cărora AUR nu ar vota moțiunile de cenzură.
„Spațiul public a fost intoxicat în ultima săptămână că nu ar vota AUR moțiunile de cenzură care vin în Parlament. Nimic mai fals! (…)
Noi nu suntem convinși că PSD-ul chiar vrea să scape de acest premier. Și toate blaturile pe care le-au făcut, toate voturile pe care le-au dat în ultimele 10 luni, faptul că au fost părtași la lovitura de stat, ne îndreptățesc să avem această opinie”, a declarat George Simion.
Acesta acuză că există cu totul alte motive pentru care această criză politică a fost declanșată de PSD.
„Motivul real pentru această criză politică și praful în ochii românilor este să oprească ascensiunea AUR, să vă păcălească în continuare PSD-ul cu jocul ăsta putere-opoziție”, a subliniat liderul formațiunii.
George Simion atrage atenția că PSD, de fapt, încă se află la guvernare, iar retragerea miniștrilor este doar o mișcare de formă.
„Nu văd că a plecat cu miniștrii, cu secretari de stat. Nu văd că a plecat cu prefecții. PSD-ul este la putere. PSD-ul este în actuala coaliție, și-a retras de formă cei șase miniștri”, a mai afirmat președintele AUR, George Simion.
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a declarat la rândul său: „La începutul lunii mai, AUR va depune propria moțiune de cenzură împotriva guvernului Bolojan.
Guvernul actual este evident incapabil să administreze economia țării, provocând o criză economică. Suntem singura țară din UE în criză, suntem și singura țară europeană în care inflația explodează.
Economia României continuă să scadă. Iată numai ultimii indicatori care confirmă tendința de recesiune și criză. Trimestrul I al anului 2026 este unul de scădere puternică. Industria se prăbușește, serviciile către populație la fel. Februarie 2026 este a șaptea lună de scădere în zona serviciilor. Ce indică acest lucru? Nimic altceva decât faptul că nivelul de trai s-a prăbușit. Totul din cauza creșterii aberante a taxelor pe consum (TVA și accize) și a luptei demonice împotriva nivelului de trai al românilor.
În primele două luni ale anului 2026, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut, față de perioada similară a anului 2025, atât ca serie brută, cu 10,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 7,6%.
În aceeași perioadă din 2026, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2025, comenzile noi din industria prelucrătoare, pe total (piața internă și piața externă), au scăzut, în termeni nominali, cu 4,2%.
În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a scăzut, în termeni nominali, cu 3,3%.”, a explicat liderul senatorilor AUR Petrișor Peiu.
TRAGEDIA ETERNĂ A PRINȚULUI PE CAL ALB
– sau cum românii așteaptă Uber-ul Istoriei
Autor: Răzvan Bibire – https://gandeste.org/analize-si-opinii/tragedia-eterna-a-printului-pe-cal-alb-sau-cum-romanii-asteapta-uber-ul-istoriei/138701
În frumoasa noastră grădină carpato-danubiană, unde solul e fertil doar pentru mituri și iluzii, trăiește o specie rară și înduioșătoare: Homo Romanianus Speranticus. Această creatură nobilă, indiferent dacă poartă salopetă sau costum, doctorat sau diplomă de bacalaureat, suferă de o afecțiune cronică: sindromul acut al Salvatorului Extern.
Boala se manifestă astfel: cetățeanul, obosit să-și spele singur rufele murdare ale istoriei, se uită melancolic spre orizont. Acolo, în ceața promițătoare, apare El. Prințul pe Cal Alb, Mesia cu sacou, Salvatorul cu cont offshore discret, Cavalerul care vine să taie nodul gordian al corupției cu o singură lovitură.
La început, dragostea e pură ca roua de pe frunza de stejar. Derapajele? „Păi, om e și el, săracul”. Corupția din jurul lui? „E atacul sistemului, nu vedeți că vor să-l doboare?”. Alegerile „furate”? „De data asta o să le recupereze el, cu dreptate divină și cu ajutorul lui Dumnezeu, al strămoșilor și al unui grup strategic de consultanți”.
Intelectualul cu trei masterate și cel cu opt clase se regăsesc frățește în același cor: „În sfârșit, vine cineva să ne salveze!”.
Iar când Prințul se dovedește a fi, ca de obicei, un cal alb doar la vopsea (și încă una ieftină, made in China sau made in Brussels, după preferințe), nu se întâmplă ce ar fi logic. Nu. Nu apare dezamăgirea rațională.
Apare metamorfoza miraculoasă. Vechiul salvator devine trădător, vânzător, vândut, agent. Iar în zare apare un nou călăreț. Același cal, altă șa, aceeași promisiune: „De data asta e pe bune”.
Spectacolul e demn de un teatru absurd de înaltă clasă. Cei cu speranțe cât China devin gărzi de corp furioase ale iluziei.
Orice voce care îndrăznește să spună „stai, bă, calul ăsta e tot cu trei picioare și jumătate” este imediat excomunicată: „trădător”, „vândut la Bruxelles”, „agent Soros”, „boier liberal”, „naționalist orb” sau „rusofil deghizat” – în funcție de sezonul politic. Rațiunea devine erezie. Scepticismul devine trădare de neam.
Speranticus nu vrea tratament. Nu vrea să construiască singur o instituție funcțională, că e muncă grea, plictisitoare, fără glorie. El vrea doza rapidă: un Salvator care să-i injecteze dreptate, prosperitate și demnitate direct în venă. Costul? Buzunarul lui, libertatea lui, viitorul lui. Dar cine se uită la eticheta cu „efecte secundare” când doza promite raiul pe pământ?
Iar salvatorii știu perfect jocul. Ei vin cu mantia brodată cu steaguri, cu discursuri despre „poporul suveran” și „trădătorii din umbră”, cu promisiuni că „de data asta o sa fie altfel”. Realitatea? Buzunarele lor se umflă, ale voastre rămân la fel de subțiri, iar voi aplaudați entuziasmați, convinși că de data asta ați găsit Adevăratul Mesia.
Cel mai savuros e că boala traversează toate straturile sociale. Țăranul și profesorul universitar, șoferul de taxi și analistul geopolitic de pe Facebook, toți cad în aceeași capcană. Pentru că mitul Salvatorului nu e o problemă de inteligență. E o problemă de lene sufletească colectivă. E mai comod să aștepți Uber-ul Istoriei decât să-ți construiești singur bicicleta.
Și așa continuăm dansul etern: un salvator urcă, promite, dezamăgește, cade. Altul urcă. Publicul aplaudă. Cortina cade. Luminile se sting. Iar în întuneric, cineva șoptește: „Data viitoare o să fie altfel…”.
Poate. Sau poate, într-o zi, Homo Romanianus va învăța cea mai dureroasă lecție din istoria omenirii: nimeni nu vine să te salveze. Nici din Vest, nici din Est, nici din cer, nici de pe TikTok. Salvarea, dacă există, e plictisitoare, incrementală și se face cu mână proprie – fără cal alb, fără mantie și, mai ales, fără iluzii.
Până atunci, spectacolul continuă. Biletele sunt gratuite. Popcornul e plătit din speranțele tale.