.
>
> PRESEDINTELE
> PARTIDULUI DEMOCRET OLANDEZ, IN FATA SENATULUI AMERICA
> Cuvântare
>
> Dragi
> prieteni,
>
> Vă mulţumesc foarte mult pentru că
> m-aţi invitat.
> Vin în America cu
> o misiune.
> Nu este totul bine în
> lumea veche.
> Se conturează un
> imens pericol şi este foarte greu să fii optimist.
>
> S-ar putea
> să ne aflăm în faza finală a islamizării Europei.
> Acesta nu este numai un pericol actual
> şi transparent pentru însuşi
> viitorul Europei, ci un pericol pentru
> America şi pentru întreaga
> supravieţuire a Vestului.
> Statele Unite constituie ultimul
> bastion al civilizaţiei apusene care
> ar înfrunta o Europă islamică.
> Mai întâi, voi descrie situaţia
> existentă pe teritoriul Europei, iar
> apoi voi spune câteva cuvinte despre
> Islam.
>
> Europa, pe care dumneavoastră o
> cunoaşteţi, este în schimbare.
> Dvs. aţi văzut, probabil, evenimente
> importante, anumite semne.
> Dar în
> toate aceste oraşe, uneori la numai câteva case distanţă
> de
>
>
> destinaţiile dumneavoastră turistice,
> este o cu totul altă lume.
> Este o lume a societăţii paralele
> create de imigrarea musulmană în masă.
> Pretutindeni în Europa se ridică o
> nouă realitate: întregi cartiere
> musulmane, unde rezidă sau, măcar,
> poate fi văzută foarte puţină
> populaţie indigenă.
> Şi dacă este, ajunge s-o regrete.
> Şi acest lucru este valabil chiar şi
> pentru poliţie.
> Este o lume a
> eşarfelor pe cap, o lume în care femeile se preumblă
> într-o ţinută în care nu li se
> vede faţa şi cu o droaie de copii după
> ele, iar soţii lor, sau dacă
> preferaţi proprietarii lor de sclavi,
> păşesc cu trei paşi înaintea
> lor.
> Ai moschei la multe colţuri
> de stradă.
> Prăvăliile au semne
> pe care nici dumneavoastră şi nici eu nu le putem citi.
>
> Cu greu
> veţi găsi vreo activitate economică.
> Există ghetouri musulmane, controlate
> de fanatici religioşi.
> Există
> cartiere musulmane şi ele cresc ca ciupercile în toate
> oraşele
> de-a curmezişul
> Europei.
> Acestea sunt
> construcţiile de blocuri pentru controlul populaţiei
> crescânde a Europei, stradă cu
> stradă, cartier cu cartier, oraş cu
> oraş.
> Există acum mii de moschei în toată
> Europa.
>
> Cu congregaţii mai largi decât în
> bisericile creştine.
> Şi în
> fiecare oraş european există planuri de a construi
> supermoschei
> care să facă să
> pară şi mai pitice fiecare biserică în acea regiune.
> Semnalul este evident: Noi
> dominăm!
> Multe oraşe europene
> sunt deja pe un sfert musulmanizate: luaţi doar
> Amsterdamul, Marsilia sau Malmo în
> Suedia.
>
> În multe oraşe, majoritatea
> populaţiei sub 18 ani este musulmană.
> Parisul este acum înconjurat de un
> cerc de cartiere musulmane.
> Mohamed, este acum cel mai popular
> nume în rândul băieţilor, în multe oraşe.
> În unele şcoli elementare din
> Amsterdam nu se mai poate vorbi despre
> ferme, deoarece asta ar însemna să
> se menţioneze şi porcul, ceea ce ar
> fi o insultă pentru musulmani.
>
> Multe şcoli
> din Belgia şi Danemarca servesc elevilor numai
> „halal
> food” (adică
> mâncare acceptată de religia musulmană, fără carne
> de
> porc sau carne de animal
> nesacrificat conform ritualurilor musulmane).
> În Amsterdam, cândva un oraş
> tolerant, gay-ii (adică homosexualii)
> sunt crunt bătuţi aproape exclusiv
> de către musulmani.
> Femeile
> nemusulmane aud regulat strigându-li-se „curvă,
> curvă”.
> Antenele de
> televiziune nu sunt îndreptate spre canalele locale, ci
> numai spre staţiile din ţările de
> provenienţă musulmană.
>
> În Franţa, profesorii de şcoală
> sunt îndrumaţi să evite autorii care
> sunt consideraţi „ofensivi”
> musulmanilor, inclusiv Voltaire şi
> Diderot; acelaşi lucru este valabil
> şi pentru Darwin.
>
> Istoria Holocaustului nu mai poate fi
> predată în şcoală din cauaza
> sensibilităţii musulmane.
> În Anglia, tribunalele
> „Sharia” fac acum parte oficial din sistemul
> legislativ britanic (tribunalele
> sharia sunt instanţe judecătoreşti
> musulmane, care acţionează şi din
> moschei – n.t.)
> Multe cartiere ale
> orașelor din Franţa sunt astăzi zone de
> „necirculat” pentru femeile
> fără capul acoperit cu un şal.
>
> În urmă cu
> o săptămână, un bărbat aproape a murit după ce a fost
> bătut
> de musulmani pe o stradă
> din Bruxelles, pentru că a fost văzut bând,
> când la ei era Ramadanul.
> Evreii părăsesc Franţa în număr
> record, fugind de cel mai crunt val de
> antisemitism de la al doilea război
> mondial. Franceza este o limbă
> vorbită astăzi curent pe străzile
> din Tel Aviv şi Natania, din Israel
> .
> Aş putea
> continua cu multe povestiri de acest gen, povestiri
> despre
>
>
> islamizare.
>
> Un total de
> 54 de milioane de musulmani trăiesc astăzi în Europa.
> Într-un calcul recent al
> Universităţii San Diego , s-a constatat că în
> numai următorii 12 ani, 25 % din
> populaţia Europei vor fi musulmani.
> Bernatd Lewis a prezis o majoritate
> musulmană până la sfârşitul acestui
> secol.
> Acestea, desigur, sunt numai cifre.
>
> Şi cifrele
> n-ar fi ameninţătoare dacă imigranţii musulmani ar
> manifesta o tendinţă de
> asimilare.
> Însă sunt infime
> semnele în sensul ăsta.
>
> ” Pew Research Center ” a
> raportat că jumătate din musulmanii
> francezi consideră loialitatea lor
> faţă de islam mai puternică dacât
> loialitatea lor faţă de Franţa (
> Pew Research Center este o
> organizaţie americană care oferă
> opţiuni, atitudini şi tendinţe ale
> opiniei publice din SUA şi din lume –
> n.t.)
>
> O
> treime dintre musulmanii francezi nu se opun deloc
> atacurilor sinucigaşe.
> Iar Centrul
> Britanic pentru Coeziune Socială a comunicat că o
> treime
> din studenţii musulmani
> britanici se pronunţă pentru un „califat”
> mondial.
>
> Musulmanii cer să „li se arate
> respect”, iar noi le arătăm acest
> respect: avem sărbători musulmane
> oficiale de stat.
> Procurorul
> General creştin-democrat tinde să accepte
> „sharia” dacă
> există o
> majoritate musulmană.
> Avem
> miniştri, membri de cabinet, cu paşapoarte de Maroc şi
> Turcia.
> Cererile musulmane sunt
> susţinute de comportări nelegale, mergând de
> la crime mărunte şi violenţe
> întâmplătoare, de exemplu contra
> lucrătorilor pe ambulanţe şi
> şoferi de autobuz, până la răzmeriţe pe
> scară redusă.
> Parisul a văzut asemenea revolte în
> suburbiile sale.
> Eu îi numesc pe
> aceşti criminali „colonişti”.
> Pentru că asta sunt.
>
> Ei nu vin
> să se integreze în societăţile noastre; ei vin să
> integreze
> societăţile noastre în
> Dar-al-Islam – ul lor.
> Din cauza
> asta sunt colonişti (Dar-al-Islam este o secţiune a
> islamului mondial – n. t.)
> Multe din aceste violenţe de stradă,
> de care am pomenit, sunt
> îndreptate exclusiv împotriva
> nemusulmanilor, forţând pe mulţi dintre
> băştinaşi (localnici) să
> părăsească propriul lor cartier, propriul
> oraş, propria ţară .
> Mai mult, musulmanii reprezintă
> astăzi un număr de votanţi care nu se
> poate ignora.
>
> Al doilea
> lucru pe care trebuie să-l ştiţi este importanţa
> profetului
> Mohamed.
> Conduita lui este un exemplu pentru
> toţi musulmanii şi nu poate fi
>
>
> criticată.
> Acum, dacă
> Mohamed ar fi fost un om al păcii, cum ar fi, să
> spunem,
> Gandhi sau Maica Tereza,
> n-ar fi fost nici o problemă.
> Dar
> Mahomed a fost un şef de bandă, un asasin, un pedofil şi
> a avut
> mai multe căsătorii în
> acelaşi timp.
> Tradiţia islamică
> ne povesteşte cum s-a luptat el în bătălii, cum şi-a
> omorît duşmanii şi chiar cum
> executa prizonieri de război.
>
> Mohamed însuşi a masacrat tribul
> iudeu al lui Banu Qurayzah.
> Dacă
> ceva este bine pentru Islam, e bine; dacă este rău pentru
> Islam, este
> rău
>
> Să nu
> încerce nimeni să vă păcălească cu faptul că islamul
> ar fi o religie.
> Desigur, are un
> Dumnezeu, o lume de apoi şi cele 72 de fecioare.
> Dar, în esenţă, Islamul este o
> ideologie politică.
> Este un sistem
> care stabileşte reguli precise pentru societate şi
> pentru viaţa fiecărei persoane.
> Islamul vrea să dicteze fiecare
> aspect al vieţii.
> Islamul
> înseamnă „resemnare” sau supunere.
> Islamul nu este compatibil cu
> libertatea sau cu democraţia, pentru că
> se străduieşte să obţină
> „sharia”, in dorința de a deveni o religie
> totalitară.
> Acum ştiţi de ce Winston Churchill a
> numit Islamul „cea mai retrogradă
> forţă din lume” şi de ce a
> comparat „Mein Kampf” cu Coranul.
>
> Publicul a
> acceptat sincer povestea palestiniană şi vede Israelul
> ca
>
>
> agresor.
> Dar
> eu am trăit în ţara aceea şi am vizitat-o de o mulţime
> de ori.
> Eu susţin Israelul.
> Întâi, pentru că este patria
> evreească după două mii de ani de exil,
> incluzând Auschwitz-ul, în al doilea
> rând pentru că este o democraţie
> şi în al treilea rând pentru că
> Israelul este prima noastră linie de
> apărare.
> Această micuţă ţară este situată
> pe linia de luptă contra jihadului,
> împiedicând avansarea teritorială a
> Islamului.
> Israelul înfruntă
> linia de luptă a jihadului la fel ca şi Kaşmirul,
> Kosovo, Filipinele, Sudul Tailandei,
> Darfur în Sudan sau Libanul.
> Israelul este pur şi simplu în
> cale.
> Aşa cum a fost şi Berlinul
> de Vest în timpul războiului rece.
>
> În ţara
> mea, în Olanda, 60% din populaţie consideră imigrarea în
> masă
> a musulmanilor, drept
> greşeala politică numărul unu de la al doilea
> război mondial încoace.
> Şi alţi 60% consideră Islamul ca
> cel mai mare pericol.
> Luminile se
> pot stinge în Europa mai repede decât vă puteţi
> imagina.
> O Europă islamică
> înseamnă o Europă fără libertate şi democraţie,
>
>
> un deşert economic, un coşmar intelectual
> şi o pierdere de putere militară
> pentru America , deoarece aliaţii săi
> se vor transforma în duşmani,
> duşmani cu bombe atomice.
>
> Cu o Europă islamică, America va
> trebui singură să apere moştenirea
> Romei, a Atenei şi a
> Ierusalimului.
>
> Dragi prieteni, libertatea este cel
> mai preţios cadou.
> Generaţia mea
> niciodată n-a trebuit să lupte pentru această
> libertate,
> ea ne-a fost oferită pe
> o tavă de argint, de către oamenii care au
> luptat pentru ea cu viaţa lor.
> Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele
> americane ne amintesc de băieţi
> tineri care niciodată n-au ajuns
> acasă şi a căror amintire noi o
> preţuim.
> Generaţia mea nu este proprietara
> acestei libertăţi; noi suntem numai
> păstrătorii, paznicii ei.
> Noi putem doar preda această
> libertate greu obţinută, copiilor
> Europei, în aceeaşi stare în care
> ne-a fost oferită nouă.
> Noi nu
> putem ajunge la nici o înţelegere cu mulahii şi imamii
> (conducători religioşi musulmani –
> nota mea).
>
> Generaţiile viitoare nu ne vor ierta
> niciodată.
> Noi nu ne putem risipi
> libertăţile.
> Pur şi simplu nu
> avem dreptul să facem asta.
> Trebuie să facem tot ce este posibil
> acum pentru a opri această
> stupiditate islamică, pentru ca să
> nu poată distruge lumea aceasta
> liberă pe care noi o cunoaştem.
>
> Vă
> mulţumesc,
> Geert Wilders,
> preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda, membru
> al Parlamentului olandez
>
> Cititi si
> transmiteti mai departe, ca nimeni sa nu spuna ca n-a
> stiut!!!
>
Gasesc scrisoarea foarte buna! Circula de mult timp de altfel pe Internet!
Ce omite scrisoarea? sau ce trebuia sa adauge „prea-cinstitul” politician olandez? (parerea mea):
„Parintii nostri, cit si generatia mea de circotasi ai democratiei, a celor care primind bani NEGRI si pe sub masa, ne-am bucurat cu totii sa ne imbogatim peste noapte, aprobind legi strimbe si impotriva popoarelor noastre pentru a INCURAJA fara nicio logica de prezent si de viitor, migratia MASIVA MUSULMANA in Europa; si asta nu de ieri sau alaltaieri, ci de zeci si zeci de ani! Indivizi ca mine sunt cauza acestei celei mai mari nenorociri pe care Europa NU a mai vazut-o vreodata! Noi, europenii occidentali, meritam sa dam socoteala publica in fata popoarelor noastre din Europa Occidentala pentru ca NU -iam servit pe ei, ci pe cei ce controleaza de sute de ani destinele lumii!”
Nu ar fi fost de bun simt sa adauge si ceva asemanator cu cele de mai sus?
Acesta este discursul lui Geert Wilders din SUA de anul acesta.
A mai fost publicat pe siteul dumneavoastra cu putin timp in urma.
http://ioncoja.ro/amestecate/incotro-se-rostogoleste-europa/
– Wilders tells Dutch parliament refugee crisis is „Islamic invasion”
http://reut.rs/1VRLqqn
– Anti-Islam politician Geert Wilders’ visit draws heavy police resence in Mountain View
http://bit.ly/1OH6hbD
– Conservative Opportunity Society
http://bit.ly/1OH6Kum
Geert Wilders este evreu ( si homosexual – islamul nu tolereaza homosexualitatea) trebuie sa informam publicul dece considera el ca Israelul este un stat „democratic”. El e toata ziua in New York, in foarte stransa interactiune cu cele mai puternice organizatii evreiesti de acolo. Ziarele din Tarile de Jos anunta regulat aceste intruniri si conferinte intre Wilders si evreii cei mai puternici din New York..
Daca ar vrea sa spuna lucrurilor pe nume, ar spune cinstit si cine provoaca aceasta emigratie in masa a arabilor, cine o stimuleaza si, exact cine o sustine in guvernele europene; Le-ar da si identitatea exacta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Dar Geert Wilders nu spune tot adevarul!!!!!!!
Desi spune multe lucruri foarte bine, el spune aici doar jumatati de adevar!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Very interesting.