Text primit de la Florin Zamfirescu
Un scenariu halucinant a fost lansat în spațiul public! Gelu Vișan, cel care a organizat și proteste pro-Dragnea, după condamnarea fostului lider PSD, susține că fostul șef al Camerei Deputaților a comis o greșeală fatală, din cauza căreia a fost „executat”.
Vișan spune, pe pagina de Facebook, că Dragnea a fost condamnat pentru cazul Exxon Mobil și că marea sa greașeală a fost ca „să ceară o parte din gazele noastre”, ca acestea „să ajungă și în România, nu numai în Ungaria, așa cum au decis SUA”.
Totodată, conform lui Vișan, „Dragnea a cerut ca Exxon să plătească și impozitele către Statul Român, ceea ce i-a fost fatal”.
„5 Septembrie 2019: Ziua În care România a devenit oficial Colonie.
Asta au primit românii odată cu declararea lui Dragnea și familiei lui ca persona Non Grata pe teritoriul SUA.
România este pierdută.
A vândut-o Iohannis pe o șapcă și pe un nou mandat. Dar nu despre Iohannis este vorba în această postare, el este trădător de țară, ci despre Exxon Mobil și SUA, și nu numai.
Atunci când a fost executat Dragnea, toate informațiile mă duceau către ideea că a fost executat de către americani cu sprijinul consilierilor săi israeliți, care l-au dus într-o direcție greșită. Iohannis și Helvigh nu ar fi avut totuși curajul de a executa liderul celui mai mare partid din România, de a falsifica grosolan alegerile, Informațiile erau atât de șocante, încât pur și simplu nu am vrut să le cred până nu vom fi avut o confirmare oficială.
Confirmarea a venit alaltăieri.
Țin să fac precizarea că aceasta nu este o postare antiamericană, nici pro-rusă, ci este pur și simplu o postare românească, atât cât mai contează România în ochii unui popor divizat și profund bolnav.
Totul a început cu Bechtel, a continuat cu închisorile CIA, cu Scutul de la Deveselu, cu cazul Caracal și a culminat cu Afacerea Exxon Mobil.
Dar să le luăm pe rând:
Prima greșeală a fost Bechtel, una din companiile americane pentru care SUA a declanșat războaie, a comis asasinate, a impus lovituri de stat în America Latină și în alte locuri din lume, a dat jos guverne și a pus în loc altele fidele. Pentru a intra în NATO și a obține sprijinul americanilor, României i s-a impus să dea o șpagă pe față americanilor, prin compania Bechtel, iar aceștia s-au conformat. A fost prima greșeală, urmată de acceptarea PSAL 1 și PSAL 2, și de distrugerea la ordin a economiei românești pentru a putea fi preluată pe nimic de către corporațiile străine.
Înainte de a vă înfierbânta, vă spun că nici pe departe România nu este prima țară care este astfel ocupată, decenii întregi, CIA și administrația americană făcând lucrul acesta în țările Americii Latine, metodele fiind mult mai sângeroase decât în România. Unele dintre crime au fost chiar recunoscute de CIA, care și-a asumat astfel deciziile, încercând să salveze administrația: o gogoașă umflată, pentru că administrația americană a fost implicată până-n gât, și o palmă deasupra.
A doua greșeală a României a fost acceptarea pe teritoriul țării a închisorilor CIA. Cea care a “salvat” SUA în fața comunității internaționale a fost…Laura Codruța Kovesi. Da, afirm răspicat:
Pe teritoriul României au fost Închisori ale CIA, iar cea care a mințit Congresul American și Comunitatea Internațională a fost Procurorul General al României, Laura Codruța Kovesi, care, cu știința FBI și CIA a semnat, fără a avea acest drept, comițând un fals de o gravitate excepțională, un document…IN NUMELE STATULUI ROMÂN!!! Doar Președintele și Primul Ministru au voie să angajeze Statul într-un document de o asemenea gravitate, acest document fiind un act de trădare națională, dar și un act de uzurpare de funcție și fals în acte la nivelul cel mai înalt.
Ca să fiu mai explicit, Congresul American a fost mințit printr-un document fals semnat de un înalt funcționar care nu avea și nu are dreptul, conform legislației naționale, să angajeze Statul Român. Reprezentanții Congresului American au fost mințiți că Procurorul General are această calitate, iar ei au concluzionat că Statul Român(?!) confirmă că pe teritoriul României nu au fost închisori CIA(!!!)
Ca urmare a semnării acestui document, Laura Codruța Kovesi a fost numită de către americani șefa DNA, și a fost mandatată să demareze Lupta Anticorupție, primii care trebuiau executați fiind cei care aveau cunoștință de acest document.
Fiind ultimul dintre cei care știu de existența documentului și care încă nu am fost executat, cu toate încercările lui Coldea, Kovesi și Helvigh, fac următoarea DECLARAȚIE către opinia publică națională și internațională:
Acest Document, acest fals de o Gravitate Excepțională Există și acum: El este în arhiva Ministerului Justiției din România și nu este clasificat.
Solicit Ministerului Justiției din România și Guvernului României să facă public acest document!
CAZUL CARACAL: Ați tot citit și ați auzit tot felul de băsmeli în ultima vreme: Tot ceea ce se întâmplă acum în zonă, inclusiv băsmelile cu rețele perorate de Cumpănașu, au un singur scop, acela de a ascunde cruntul adevăr:
În Oltenia există o Singură Rețea, care în nici un caz nu este condusă de la Caracal, ci din altă parte. O să scriu la un moment dat, dar informațiile sunt cutremurătoare. Această rețea este aceeași cu cea care “aprovizionează” militarii de la Deveselu, este practic una și aceeași rețea, de care are cunoștință SRI, DIICOT, BCCO, Parchetul, Poliția și Justiția din zonă. Există o încercare disperată de a duce discuția către așa zise rețele din Caracal, care sunt de fapt ramuri ale Rețelei care acționează în Oltenia, sub oblăduirea și chiar sprijinul Statului Român.
Acum ajungem la cazul Exxon Mobil. Pentru a vă face o idee, Exxon este mult mai importantă decât Bechtel, în ultimii zeci de ani SUA declanșând inclusiv războaie pentru introduce Exxon în exploatările de gaze și petrol de pe Mapamond. Inclusiv Declanșarea Războiului din Irak este atribuit lui Exxon.
Greșeala lui Dragnea față de americani a fost una singură: A cerut ca o parte din gazele noastre, repet, ale noastre, de pe platoul Continental al Mării Negre să ajungă și în România, nu numai în Ungaria, așa cum au decis SUA. Mai mult, Dragnea a cerut ca Exxon să plătească și impozitele către Statul Român, ceea ce i-a fost fatal.
A fost executat fără milă de americani. Acesta a fost motivul pentru care Iohannis a fost chemat la Casa Albă, pentru a asigura Administrația Americanâ că rezerva de gaze cea mai mare din Europa, mult mai mare de 1:500 de miliarde de metri cubi, dintre care 400 confirmate deja, sunt ale lui Exxon și ale Ungariei, nu ale României. Același motiv a făcut ca Tăriceanu să iasă de la Guvernare, primind ordinul de la Sterling.
De ce l-au declarat SUA și Donald Trump( pentru că Mike Pompeo nu ar fi luat o astfel de decizie peste capul lui Trump)?
Pentru a pieri oricui pofta de a se opune lui Exxon și pentru a arăta că cine i se mai opune, va păți la fel.
5 Septembrie 2019 este ziua care va rămâne în istorie ca ziua în care România a devenit oficial Colonie”, spune Gelu Vișan.
Comenteaza