Omagiu adus de Noua Dreapta
scriitorului francez care s-a SINUCIS
in catedrala Notre Dame

Un grup de militanţi ai Noii Drepte Bucureşti au omagiat jertfa scriitorului naţionalist care s-a sinucis luna trecută în catedrala Notre Dame din Paris, în semn de protest faţă de situaţia în care au ajuns Franţa în particular şi popoarele europene în general. Aceştia au afişat miercuri în faţa Ambasadei Franţei un banner cu mesajul “Honneur a Dominique Venner!” (Onoare lui Dominique Venner), însoţit de o cruce celtică.
“Gestul lui Venner constituie un prilej de meditaţie pentru toţi europenii, în contextul în care valorile fundamentale ale Europei tradiţionale sunt atacate mai violent ca niciodată. Totodată, spiritul de sacrificiu al lui Venner, într-o epocă a individualismului exacerbat, îl aşează pe acesta între eroii contemporani ai cauzei naţionaliste”, susţin iniţiatorii acestei acţiuni inedite.
Manifestări similare au avut loc în mai multe ţări de pe continent, Dominique Venner fiind privit ca un “samurai european”. Moartea simbolică a francezului a fost astfel comparată cu sinuciderea scriitorului naţionalist japonez Yukio Mishima, în 1970.
“Sunt sănătos la minte și la trup și îndrăgostit până peste cap de soția și copiii mei. Iubesc viața și nu aștept de la ea nimic altceva decât perpetuarea rasei și spiritului meu. Cu toate acestea, în amurgul vieții, în fața pericolelor imense pentru patria mea franceză și europeană, simt că trebuie să acționez atâta timp cât am încă forța de a o face. Cred că este necesar să mă sacrific pentru a rupe letargia care ne copleșește. Ofer ceea ce îmi rămâne din viață în intenția de a protesta și de a întemeia ceva. Am ales un loc de un înalt simbolism, catedrala Notre Dame din Parisul pe care îl respect și admir, cea care a fost edificată de geniul strămoșilor mei pe locurile lor de cult cele mai vechi, aducând aminte de originile noastre imemoriale.
Acum că atâția oameni se fac sclavii propriei vieți, gestul meu încarnează o etică a voinței. Mă dau morții cu scopul de a trezi conștiințele latente. Mă răzvrătesc împotriva fatalității.
Mă revolt împotriva otrăvurilor sufletului și împotriva dorințelor individuale omniprezente, care distrug temeliile noastre identitare și mai ales familia, soclu esențial al civilizației noastre multimilenare. În timp ce apăr identitatea tuturor popoarelor la ele acasă, mă răscol de asemenea împotriva crimei care vizează înlocuirea populațiilor noastre…”
Citeste mai mult pe: Front Press
Interpretarea faptului:
De ce nu s-a sinucis mai devremme?
De ce nu a ucis măcar un singur dușman?
Este posbil ca siniciderea să fi dat sens vieții lui.
Un japonez într-o carte a scris că dacă vrei să fii energic nu trebuie să te consumi în tine ci să transformi chiar și puțina energie pe care o ai în faptă. Fapta pe care o faci tu este energia ta nu enormul efort subiectiv, sufletesc pe care îl faci.
Aplicație a ideii japonezului:
Popimea română nu are acțiune ceea ce echivalează cu o existență vegetală sau cel mult animală.
Frnacezul printr-un sigur fapt de sinucidere a dovedit energie pentru că a produs efect. La vârsta aceea nu prea pute face altceva.
Totuși curajul de a fi murit pentru o cauză națională l-a avut. La noi nu îl are nici unul tânăr.
Propaganda capitalistă și manipularea psihică antiromânească i-a făcut impotenți politic pe români.
Un principiu sinucigaș al creștinismului este să îți iubești dușmanul. Iată o explicație a impotenței sinucigașe.
Actorul Adrian Pintea a spus inainte de a muri : „Traiti, traiti. A muri nu este nici o scofala!” si mare adevar a spus.
decit sa primim medici si alti specialisti tuciurii, mai bine bem ceaiuri si tinem post. nu va opingariti rasa frati romani. si mai ales surori romance!
Cu respect, dar nu sint de acord cu dumneata.Asa fac evreii ,se casatoresc ,in general ,numai intre ei si au ajuns sa sufere de asa zisele ,boli evreiesti ,un secret bine pastrat si cunoscut numai de citiva din interior.Au foarte multe probleme degenerative ,nu sint medic sa le numesc .Culoarea mai inchisa a pielii nu denota nici rautate nici prostie.Romanismul ca si evreismul sau pan-turcismul ,pan-slavismul sint niste curente culturale ,nu rasiale asa ai apartine unui club.Ce parere aveti de doctorul Raed Arafat ,un om de mare valoare ? Am cunoscut un negru din Congo-Brazaville care a studiat mineritul la noi si a devenit inginer de mine .Vorbea romaneste si spunea ,”sint mandru ca am studiat in Romania”.Amestecul raselor e ceva natural.Problemele nu sint rasiale ci educationale si de alea suferim si noi .Admit si existenta problemei spatiului vital.Nu poti sa primesti in casa prea multi „musafiri ” pentru ca la un moment dat te vor scoate ei pe tine afara din casa ta. Asta da este o problema.
Nici Darwin nu este de acord cu tine.
Conform teoriei evoluţioniste atunci când un bărbat superior genetic domina pe toţi din satul natal, şi din nevoi sexuale (un om are nevoie ca femeile să nu se repete) în momentul acela pleacă pe jos prin junglă şi se luptă cu animalele şi diverse pericole (cam 10 km era distanţa între clanuri-sate) acolo ucidea pe unul sau mai mulţi membri ai clanului până era acceptat, şi astfel se reproducea perpetuând specia.
Acum după două milioane de ani de evoluţie normală, un maimuţ din Africa se naşte fără păr pe corp şi se crede om, se urcă în avion şi ajunge la Bucureşti, acolo apare miliţia şi îl apără de orice derbedeu care vrea să-l provoace.
Fără luptă, fără sânge, fără să moară nimeni, nu se poate dovedi că acela este un exemplar superior genetic, ci unul inferior că doar a fost respins de tribul său.
Deci este împotriva naturii şi a normalităţii.
cititi Rasa si realitate de David Duke pentru a intelege complexitatea fenomenului. America e in pragul dezastrului si reteta a fost adusa in Europa. Vestul isi taie craca de sub picioare singur, in folosul unei rase care vrea sa stapineasca lumea…
Democratia este dusmanul neamurilor… vezi cazul rusilor, a romanilor, urmeaza francezii si englezii…
sinuciderea nu este o solutie.invitarea maselor la meetinguri repetate de protest poate da rezultate surprinzator de bune.gm
Am trait in Franta trei ani si am studiat un pic situatia.Francezii isi merita soarta .Au devenit victimele colonialismului lor.Pe 1815 ii masacrau pe Haitieni ,apoi le-au cerut daspagubiri ca au luptat sa se dezrobeasca .Au platit haitienii 150 de ani despagubiri,pentru propria lor libertate. In anii 60 ii omorau pe algerieni ca nu mai doreau sa fie colonie franceza ,apoi i-au adus la ei ca mana de lucru ieftina ,sa munceasca in costructii si sa le mature trotuarele ,francezii nu mai aveau chef de munca ,li se parea injositor sa dea cu matura ,desi aveau armate de closhari.Apoi au inceput masacrul vietnamezilor ,dupa care i-au adus in Franta.Vietnamezii macar s-au adaptat.Romanii s-au aciuit . Je suis dezolee ,le francais ,mais c’est vous meme que voulais avait fait tout c’est dezastre .