Radu
222 aprobate
r.gogu@gmail.com
108.231.169.110

 

 

FRANȚA, EUROPA: PUNEȚI-VĂ CENTURILE DE SIGURANȚĂ!
De Andrea Zhok – https://www.estica.ro/news/franta-europa-puneti-va-centurile-de-siguranta

Imaginile flăcărilor care au cuprins primăria din Limoges, Franța, și ale prăbușirii turlei acesteia fac înconjurul lumii. Episoade precum acesta nu pot fi decât condamnate, la fel ca actele de jaf care au însoțit manifestațiile din numeroase regiuni ale Franței.

Totuși, dacă ne-am limita la acest nivel de reflecție, nu am face decât să ne dedăm unui exercițiu clasic de conservatorism mic-burghez, care are rațiunile sale, dar care este și tragic de miop. A ține predici morale despre mașinile incendiate și vitrinele sparte, fără a merge mai departe, este pur și simplu un semn că încă nu am înțeles gravitatea circumstanțelor în care ne aflăm.

Ceea ce vedem în Franța, dar de-acum și, sub forme diferite, în numeroase țări europene — Spania, Portugalia, Albania, Belgia și, începând de ieri, Italia — este orice altceva decât un eveniment irațional. Există, într-adevăr, evenimente istorice care sunt iraționale doar la scară locală, dar a căror raționalitate devine evidentă de îndată ce privim lucrurile de la o înălțime suficientă.

Rațional nu înseamnă lipsit de durere și nici lipsit de nedreptăți.
Trebuie să ne exersăm privirea pentru a putea ține împreună două niveluri de analiză: cel la care putem judeca anumite acte și anumite persoane drept barbare, lipsite de spirit civic, vandale, și cel la care putem — și trebuie — să înțelegem că istoria este întotdeauna un fluviu care poartă cu sine dărâmături și cadavre, dar pe care predicile nu îl pot opri.

Ceea ce se întâmplă urmează o logică colectivă implacabilă, chiar dacă cei care participă la aceste evenimente înțeleg adesea prea puțin din ea sau nu o înțeleg deloc.
De mulți ani, populațiile europene au de-a face cu clase conducătoare care se prezintă ca un organism tehnocratic anonim, un zid de cauciuc care se deplasează de la sine și înaintează în regim de „pilot automat”, într-o totală indiferență față de nevoile populației.

Pariul acestor categorii tehnocratice legate de lumea financiară a fost să reușească să adoarmă conștiințele cu ajutorul opiului contemporan al popoarelor, reprezentat de mass-media — divertismentul și informația transformată în spectacol — și să-i îmblânzească pe cei recalcitranți prin măsuri restrictive: câte o lovitură de baston ici, câte o închidere de conturi colo, câte o mică lege electorală într-un loc, câte o anulare a alegerilor în altul și așa mai departe.

Postulatul general, tacit și necontestat al conducătorilor europeni este că nu poți sta de vorbă cu plebea: tot ce poți face este să alternezi morcovul cu bățul.
Tot ceea ce se spune în public este întotdeauna o minciună interesată, fără excepție, cu excepția situațiilor întâmplătoare în care un adevăr poate fi, la rândul său, folosit în scopuri de manipulare.

Discursul public a devenit o comedie interminabilă, căreia îi pasă din ce în ce mai puțin să păstreze măcar aparența credibilității.
Astfel, nimeni întreg la minte nu crede cu adevărat că Rusia se pregătește să ne invadeze, dar asta nu-i împiedică pe cohorte întregi de mici saltimbanci instituționali să repete zilnic aceste prostii cu maximă seriozitate. Și, firește, toată lumea știe că, în acest joc al poveștilor umflate artificial de o presă plătită, singurul element care contează, pivotul care rămâne neschimbat indiferent de circumstanțe, este voința de a dispune în mod arbitrar de resursele publice și de a le direcționa către interese private.

În esență, clasele conducătoare s-au obișnuit de mult să trateze populația ca pe un animal idiot, cu care orice argumentație rațională este exclusă și care trebuie tratat, pe de o parte, prin lingușeli selective și privilegii acordate în mod țintit, iar pe de altă parte, prin reducerea sa la neputință.
Iar acest mecanism poate funcționa — și funcționează — multă vreme.
Până în ziua în care nu mai funcționează.

Și nu mai funcționează atunci când prea mulți oameni pierd prea multe lucruri pentru a-și mai putea permite să rămână în amorțeală.
Nu trebuie să înțelegem aici expresia „a pierde prea mult” ca referindu-se la o situație în care oamenii ajung să „moară de foame”.
Într-o societate modernă, oamenii ajung în situații de privare insuportabilă cu mult înainte de a „muri de foame”.

Astăzi, de exemplu, faptul că nu îți permiți să folosești o mașină sau să ai acces la internet înseamnă, pentru majoritatea populației, să fii rupt de lume, de muncă, de viața socială, de însăși viața. Iar faptul că, odinioară, mașinile și telefoanele mobile erau bunuri de lux nu schimbă cu nimic lucrurile: acestea reprezintă acum noul prag al „participării la viața colectivă”, linia de demarcație dintre a trăi și a nu trăi.

Populațiile întreținute ca niște animale de povară, cărora li se distribuie din când în când pâine și circ, slujbe de doi bani și palavre televizate, nu sunt și nu vor fi, în ziua în care acest mecanism se blochează, receptive la argumente despre respectarea spațiului public, a proprietății, a monumentelor și așa mai departe.

Cei care incendiază mașini, clădiri istorice și magazine sunt indivizi lipsiți de repere culturale și morale. Însă adevărații vinovați, cei care ar trebui trași la răspundere, sunt acele categorii conducătoare care au cultivat și au dorit această lipsă de repere, crezând că ea le va fi de folos.

Astăzi, oala sub presiune este pe punctul de a exploda. Chiar dacă acest val s-ar retrage, nu ar fi decât începutul, deoarece clasele conducătoare europene nu sunt capabile, nici material, nici cultural, să schimbe direcția. Așadar, puneți-vă centurile de siguranță, pentru că ne îndreptăm cu viteză direct spre zid.

http://euro-synergies.hautetfort.com/archive/2026/10/18/france-europe-attachez-vos-ceintures.html

Aprobă