Fapte istorice ignorate ale României contemporane și marotele din scrierile oficiale – Eseu (14)
Prof. univ. dr. Corvin Lupu 08 Decembrie 2024
Sov-Rom-Kvartit – 2024
În precedentul articol, am scris și despre aspectele pozitive ale naționalizării de la 11 iunie 1948, care a trecut 80 % din industria și capitalul din România, care fuseseră acaparate de evrei, în posesia poporului român și în administrarea statului român. Aceasta era situația juridică reală, care s-a păstrat până în anul 1990, când guvernul instaurat de trădătorii care au acaparat România, guvern condus de Petre Roman, fiul iudeo-cominternistului Ernö Neulander (devenit peste noapte Valter Roman), s-a transformat prin abuz de putere din administrator al bunurilor poporului român în proprietar al lor și a trecut la înstrăinarea și lichidarea averii uriașe a poporului român, construită în jumătate de secol de muncă intensă și de conducere competentă și patriotică.
Naționalizarea din 1948 nu a putut opri jaful economiei României în folos sovietic de către cele 16 întreprinderi sovieto-române (Sov-Rom), care s-au înființat între anii 1945-1952. Jaful se practica sub acoperirea nevoii de plată a datoriei de război, stabilită de Tratatul de Pace de la Paris (1947) la 300 de milioane de dolari, la valoarea dolarului din 1945. Datoria era obligatoriu de achitat până în 1964. Inițial, se făcuse o propunere ca România să fie obligată să plătească datoria de război în doar șase ani. Era o sumă uriașă. În 1945, prețul unciei de aur era de 35 de dolari. În momentul scrierii acestor rânduri, prețul unei uncii de aur este de 2.600 de dolari.
Cu toate că datoria era atât de mare, sovieticii au „recuperat” din România mult mai mult decât s-a stabilit. Cele mai de seamă bogăţii ale ţării noastre erau exploatate de sovrom-uri și exportate în U.R.S.S. cu preţuri derizorii, în timp ce aceleași produse lipseau de pe pieţele din România, sau erau vândute pe teritoriul național mult mai scump decât plăteau sovieticii pentru ele.
Întreprinderea „Sov-Rom-petrol” a fost înfiinţată în 1945. Aportul părţii sovietice la capitalul întreprinderii s-a constituit din utilajele germane din România, abandonate de trupele hitleriste în timpul retragerii și confiscate de către URSS, respectiv din utilajele germane aflate pe câmpurile de extracţie petrolieră.
La sfârșitul războiului, instalațiile petroliere fuseseră bombardate în mare parte de americani și britanici, până la 23 august 1944 și de către germani, după trecerea României de partea U.R.S.S. Declanșându-se Războiul Rece, guvernul S.U.A. a instituit embargo pentru livrările de echipamente necesare industriei de exploatare a țițeiului și gazelor naturale. Guvernul român a făcut apel la comunitatea evreiască să sprijine România să-și repună în funcțiune exploatarea țițeiului și a gazelor naturale, principala bogăție din care guvernul român putea obține venituri imediate în situația economico-financiară foarte grea în care se găsea. Conducerea comunității evreiești internațională a apreciat mult că România a fost singura țară din Europa supusă Germaniei, care a salvat aproximativ jumătate de milion de evrei de la moarte, le-a permis emigrarea în Palestina, i-a sprijinit pe evreii din Ungaria care s-au refugiat cu ajutor românesc în România, pentru a scăpa de deportarea în lagărele germane și a dat curs solicitării guvernului României. Încălcând embargoul, evreii au adus echipamentele din SUA cu vaporul, în portul Constanța. Recunoștința din acel moment istoric al conducătorilor poporului evreu față de comportamentul excepțional al românilor față de evrei în perioada celui de Al Doilea Război Mondial, a ajutat la repunerea în funcțiune în bune condițiuni a industrie extractive de petrol și gaze din România. Făcând această afirmație, nu doresc să ascund suferințele unor evrei din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Acestea au existat, dar de suferit a suferit toată populația țării, cel mai mult suferind etnia română.
Întreprinderea „Sov-Rom-petrol” exploata ţiţeiul din România. O parte a țițeiului era transportat în U.R.S.S. în contul datoriei de război și rafinat acolo. Restul țițeiului era rafinat în România, o parte din produsele rafinate exportate fiind o importantă sursă de venit a statului român. „Sov-Rom-petrol” a deţinut controlul total asupra industriei de petrol româneşti și a făcut investiţii importante în România. A fost construit un nou sistem de conducte subterane de transport ţiţei în Muntenia, Dobrogea şi Moldova, au fost deschise noi exploatări petroliere în Moldova, a fost construită Rafinăria de la Oneşti şi infrastructura de transport la rafinărie. Întreprinderea a fost dizolvată la 1 septembrie 1956, iar patrimoniul ei a trecut în totalitate în proprietatea statului român.
Întreprinderea „Sov-Rom-cuarţit” a fost înfiinţată în 1951. Ea a avut ca scop declarat extragerea cuarţului, dar în realitate, în mod camuflat, secret, a extras uraniu şi a cercetat zăcămintele de uraniu de pe teritoriul României. Participaţia de capital la această societate a celor două părţi, România şi U.R.S.S., ca de altfel la toate sovrom-urile, era egală, adică 50%-50%, iar beneficiile ar fi trebuit împărţite, cel puţin teoretic, tot în mod egal. În perioada ei de existenţă relativ scurtă, de numai 4 ani, întreprinderea a extras şi transportat în U.R.S.S., în contul datoriei de război, aproximativ 18.000 tone de uraniu-metal la un preţ subevaluat, materialul fiind utilizat în programul de înarmare nucleară a Uniunii Sovietice. În zonele unde a organizat exploatări miniere, „Sov-Rom-cuarţit” a făcut şi anumite investiţii, construcţii de infrastructură, mai ales căi ferate şi drumuri, cartiere de blocuri de locuinţe în centrele muncitoreşti, clădiri industriale şi linii de energie electrică. Societatea a înființat un număr important de locuri de muncă, ajungând la 16.000 de angajaţi.
Conducătorii români au fost nemulțumiți de prețul de achiziție al uraniului de către sovietici, motiv pentru care „Sov-Rom-cuarţit” s-a desfiinţat la 22 octombrie 1956. Investiţiile făcute au intrat în proprietatea statului român, care a înfiinţat Întreprinderea „Cuarţit”, care a preluat integral patrimoniul fostei „Sov-Rom-cuarţit”, convenindu-se totodată ca statul român să vândă în continuare uraniu către sovietici, dar la preţurile de pe piaţa internaţională. Partea de 50% din fosta „Sov-Rom-cuarţit” care a aparţinut U.R.S.S. a fost evaluată la 413 milioane ruble şi părţile română şi sovietică au convenit ca statul român să răscumpere participaţia sovietică în zece rate anuale fixe, începând cu anul 1961. Dar, în anul 1961, noul prim-ministru Ion Gheorghe-Maurer, apreciind că sovieticii și-au recuperat capitalul deținut prin prețul mic achitat pe uraniul trimis în U.R.S.S., a desfiinţat societatea „Cuarţit”, iar răscumpărarea de 413 milioane ruble nu a mai fost plătită niciodată.
„Sov-Rom-transport” a fost o societate de navigaţie mixtă sovieto-română, înfiinţată în 1945 şi dizolvată în 1954. La sfârşitul războiului, România avea o flotă de 16 nave care, în baza Convenţiei de armistiţiu, trebuiau puse la dispoziţia Uniunii Sovietice, ulterior fiind exploatate în comun cu partea sovietică, în vederea plătirii datoriei de război. La constituirea „Sov-Rom-transport”, partea sovietică a venit cu 4 cargouri, iar partea română cu două nave rămase neconfiscate de către sovietici, precum şi cu închirierea şantierelor navale de la Constanţa şi Brăila. Ulterior, au mai fost achiziţionate alte 4 cargouri. La desfiinţarea „Sov-Rom-transport”, în 1954, navele au rămas în proprietatea statului român şi în locul acestei societăţi a fost înfiinţată Întreprinderea „Navrom”, proprietate exclusivă a statului român, care a ajuns să dețină sute de nave, de toate capacitățile.
Întreprinderea „Sov-Rom-gaz” a fost înfiinţată în 1945 pentru exploatarea gazului metan din zăcămintele de la Bazna şi Copşa Mică. Cea mai mare parte a exploatării de gaz din zona Mediaş nu a făcut obiectul asocierii în „Sov-Rom-gaz”, rămânând în proprietatea exclusivă a statului român. Şi în Întreprinderea „Sov-Rom-gaz” partea sovietică a venit cu un aport constând în utilajele germane din timpului războiului, care au fost abandonate la faţa locului şi au fost confiscate de către sovietici, în conformitate cu prevederile Conferinţei de la Potsdam din 1945. În perioada ei de existenţă, societatea „Sov-Rom-gaz” a extras din România aproximativ 1 miliard 400 milioane m.c. gaze, pe care l-a transformat în negru de fum, la uzinele de profil din Copşa Mică, construite anume în acest scop, iar negrul de fum a fost exportat în U.R.S.S., în condiții pe care conducerea României nu le-a agreat, socotindu-le defavorabile României.
Întreprinderea „Sov-Rom-tractoare” s-a înființat la Brașov, în spațiile fostei fabrici de avioane I.A.R.. Printre condițiile impuse de sovietici României învinsă în război a fost și interdicția de a mai produce avioane și de a poseda flotă aeriană. Avioanele de luptă I.A.R. erau la nivelul mondial de vârf și au produs mari pierderi aviației și armatei sovietice în timpul războiului. În perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej sovieticii au deservit aviația civilă și militară din România. În compensație pentru Întreprinderea de Avioane confiscată, sovieticii au adus din U.R.S.S. fabrica de tractoare de la Brașov și s-a înființat Întreprinderea „Sov-Rom-tractoare”, participația statului român constând în teren, clădiri și banii pentru salarizarea angajaților. Industria aviatică a fost reînființată abia în timpul conducerii lui Nicolae Ceaușescu și din nou desființată după 1990.
Alte sovrom-uri au fost: „Sov-Rom-lemn”, „Sov-Rom-banc”, „Sov-Rom-cărbune”, „Sov-Rom-construct”, „Sov-Rom-film” etc. Suma totală transferată din România în URSS de către toate cele 16 sovrom-uri pe toată durata existenţei lor a fost estimată de către partea română la aproximativ 960 milioane dolari, adică de peste trei ori mai mult decât întreaga datorie de război a României față de U.R.S.S., așa cum a fost ea stabilită prin Tratatul de Pace de la Paris.
La 7 martie 1953, la doar două zile după ce s-a anunțat moartea lui Stalin (!), Gheorghiu-Dej a informat Comitetul Central al P.M.R. că sfătuitorii sovietici care controlau economia „trebuie să predea funcţiile pe care le-au deţinut până acum unor reprezentanţi din ţara noastră” . Gheorghiu-Dej era convins că sovrom-urile erau menite numai să exploateze România şi nu erau cu nimic mai bune decât instituţiile capitaliste din trecut. El formulase această opinie încă din 1947, ceea ce i-a creat tensiuni cu sovieticii. Tot în martie 1953, Gheorghiu-Dej a purtat o discuție telefonică cu Nikita Sergheevici Hrușciov, unul dintre triumvirii care au preluat puterea la Kremlin după asasinarea lui Stalin. Gheorghiu-Dej a reclamat faptul că sovrom-urile spoliază economia României, în sensul că împărțirea profitului nu este corectă. „Și ce propui, tovarășe Dej?”, a întrebat conducătorul iudeo-sovietic. „Să le desființăm!”, a răspuns Dej. Hrușciov a acceptat desființarea sovrom-urilor.
Desființarea sovrom-urilor a deschis calea dezvoltării mai rapide a României și a mărit mult veniturile statului român. În același timp, desființarea sovrom-urilor a fost un pas important al proiectului de obținere a suveranității României.
Opinia publică nu avea cunoștință de aceste dispute româno-sovietice din spatele cortinei și de eforturile aripii naționaliste din conducerea României pentru obținerea libertății naționale. Opiniei publice i se prezenta doar o imagine idilică a raporturilor de „mare prietenie” între România și U.R.S.S., „între popoarele român și sovietic”.
In 1955 tatal meu ca sef in Securitate a arhivat in secret acte si dosare pe despagubirile reale platite sovieticilor si totul a fost furat in guvernul lui Petre Roman in amenintari grele pentru pastrarea secretului existentei acestor dosare. Furtul a venit la ordinul direct al presedintelui Ion Iliescu cand dosarul tatalui meu a fost aranjat pentru linistea lui Petre Roman…
Petre Roman si Ion Iliescu au furat dosare in amenintari si in santajuri cu sefi de servicii secrete.
Marea luptă pentru adevăr, este pe cai mari!
Marș javrelor ordinare! Marș la cușcă, pentru propaganda minciunii și a lui satan!
„Disputele romano-sovietice” sunt, la randul lor, in mare masura, tot o marota, alimentata de fostii sefi comunisti ai Romaniei, unii din ei bagati si aflati in inchisori din 1990, precum Niculescu-Mizil, de exemplu, „disputele” si eroismele fiind de fapt mai mult discutii in cadrul aceleiasi familii politice a lagarul socialisto-comunisto-sovietic din estul Europei. Chiar si unele initiative ale sovieticilor au fost prezentate de acestia rasturnat, ca eroisme „nationale” ale comunistilor romani.
Din cartea memorialistica in doua volume a lui Paul Niculescu Mizil (aparuta la aceeasi editura la care publica Corvin Lupu, o editura care il publica si pe Marx si vrea sa ii reabiliteze pe comunisti) se vede cum, fiind la parnaie ca fost tovaras al actiunilor lui N. Ceausescu, care a cerut sa se traga in populatie, Mizil facea corespondenta cu istoricii jurnalisti ai vremii, precum generalul Ionel Gal (fost director al Arhivelor Statului), care publicau in noua „presa libera”, pentru a se evidentia si impune in opinia publica cum ca el si altii, alaturi de Ceausescu, ar fi luptat cu Moscova comunista din anii 60, si deci nu avea ce cauta in 1992 in puscarie, unde a stat 3 ani si unde Mizil era foarte respectat de interlopii si borfasii de la Jilava, caci acestia fusesera prieteni de afaceri (de ”bisnita”) cu fiul sau, Serghei Mizil pe vremea comunistilor.
„Disputele romano-sovietice” e marota prin care fostii comunisti stalinisti ai Romaniei s-au eroizat, desi, revenind la exemplul Niculescu-Mizil, acesta, ca demnitar și membru deplin al C.P.Ex., și-a pus semnătura pe toate actele de represiune săvârșite de regimul Ceaușescu după 1965. Printre ele, reprimarea grevei minerilor din Valea Jiului din 1977, a Mișcării Goma (Paul Goma), a revoltei muncitoresti anticeausiste de la Brașov din 1987, iar in decembrie 1989, prin votul dat în Comitetul Politic Executiv, a aprobat represiunea prin foc armat împotriva manifestanților de la București și Timișoara.
Si ideologul comunist Alexandru Barladeanu, moscovit de-al lui Iiescu, care a participat la rasturnarea lui Ceausescu si a devenit dupa aceea, ca FeSeNist de frunte, presedinte al Senatului României la inceputul anilor 90, a contribuit la aceasta marota sau perspectiva exagerata, umflata, a eroismului comunistilor romani in „disputele romano-sovietice”, in care sovieticii le aminteau comunistilor romani ca, pana la urma, ei detin puterea in Romania doar prin puterea Moscovei sovietice.
Sorin Bejan ești prostul care moare de grija altuia.
Bai aburitilor ce mancati cacao cu polonicul despre Miscarea Legionara aceasta a fost creata de Sfantul Dumnezeu si ce hotareste Sfantul Dumnezeu slujbasii Satanei pe acest Pamant nu pot invinge, Nu va mai consumati energia aiurea sa bateti campii, ca-i bateti de pomana. Indopati-va cu Agocalmin ca sa va treaca durerea de cap.
Sandu este un vrej ciuntit cu briciul care-si prezinta aberatiile intr-o veselie si pe Forum la Cotidianul. Acum a primit necesitatea de a bate campii si pe site la d-ul Ion Coja. In mod normal ar fi bine ca aberatiile imbalmajite de el sa nu-i mai fie afisate si aici. Ciuntiul asta-n vrej uraste Romania si pe noi, romanii.
Ar fi bine sa fi sa fii normal si echilibrat, Gelu Aramianu, postacule de „meserie”, dar ai pierdut de mult timp ocazia, dupa cum se vede! Ai himere! Nu am comentat niciodata pe Cotidianul iar ce am spus aici este purul adevar
https://www.google.com/search?q=%22Petre+Lepedeanu%22
https://www.google.com/search?q=%22Petre+Lepedeanu%22+%22Corvin+Lupu%22
Petru Lepedeanu, protectorul si promotorul de la P.M.R Sibiu („judeteana” partidului comunist pentru Sibiu) a lui Nicolae Lupu, pe cand avea varsta de doar 26 de ani, fara nici o experienta, director si om al partidului la Sibiu.
-„tov. Petre Lepedeanu, de la Comiteul Central al P.M.R., la acea dată responsabilul Secţiei de Agitaţie şi Propagandă şi membru în Biroul Comitetului judeţean Sibiu al Partidului.”
-„Petre Lepedeanu, aduce salutul organizaţiei judeţene a PMR. Ia apoi cuvântul d. Ernst Breitenstein si in expunere arată rolul nefast avut de aşa zisele aşezăminte de cultură vechi, simple unelte în mâna elitei burgheze dornică să ţină poporul muncitor în cea mai adâncă besnă” (România Viitoare, 1948. octombrie-decembrie / Anul 5, nr. 205-281).
Taica-sau lui Corvin Lupu, Nicolae Lupu, a fost pus de comunistii ocupatiei sovietice in 1948 pe functia de director al Muzeului Brukenthal ca sa faca nationalizarile fortate de la germani in Sibiu, alaturi de alti tovarasi ai sai, precum activistul comunist Petre Lepedeanu, unul din principalii protectori ai lui Nicolae Lupu in 1948, Lepedeanu, membru in primul guvern al comunistilor, nationalizand si fabricile germane din afara Sibiului. Au nationalizat la inceput Palatul Bruckenthal, in care Nicolae Lupu s-a mutat cu familia (in chirie zero, dar in conditii de lux) si in care a copilarit astfel copilul Corvin Lupu, „ca in rai” (raiul comunist, al privilegiatilor agreati de sovietici si de slugile lor, noii lideri). Si confiscarile de imobile germane sibiene au continuat sub comanda lui Nicolae Lupu si dupa 1948 („Au fost evacuaţi locatarii din Casa Albastră şi s-au organizat depozite şi birouri. În clădirea Primăriei Vechi a fost mutată direcţiunea muzeului şi serviciul administrativ şi a inceput dificila operaţie de evacuare a locatarilor”, se plange undeva Corvin Lupu).
Burghezia Rosie traitoare in palate confiscate sau „nationalizate”, cum sa nu spuna acum, sub semnatura lui Corvin Lupu, ca ce bune au fost nationalizarile comuniste. Caci rusine nu au unii nici cand masluiess istoria ca sa glorifice epoca terorii comuniste!
Cum poate sa spuna mistificatorul Corvin Lupu ca „80 % din industria și capitalul din România” erau pana in iunie 1948 „acaparate de evrei”, si ca comunisti au indreptat situatia, cand inca de la primul guvern Tătărescu si apoi in timpul guvernului Goga-Cuza (1937-1938) evreii fusesera inlaturati de la privilegiile lor si din detinerea afacerilor pe care le monopolizasera sau a unor proprietati, inclusiv prin retragerea cetateniei multora dintre ei?
Guvern Tătărescu (ianuarie 1934 – decembrie 1937) a dat primele legi de care evreii s-au plans ca i-au „discriminat” si ca „i-au afectat în mod voit și disproporționat pe cetățenii evrei din România”:
– Legea pentru lichidarea datoriilor agricole și urbane (7 aprilie 1934)
– Legea pentru folosirea personalului românesc în întreprinderi (16 iulie 1934).
Apoi guvernul Goga-Cuza a dat Legea revizuirii cetățeniei in 22 ianuarie 1938, îndreptată în special împotriva celor care primiseră cetățenia dupa alcătuirea României Mari, adica a evreilor care si-au folosit influenta politica internationala impotriva Romaniei. Acelasi guvern a procedat la excluderea evreilor din toată administrația publică și a celor 1540 avocați evrei din Baroul București; la excluderea evreilor din comerțul cu produsele monopolurilor de stat (tutun, alcool, chibrituri) și din domeniul agricol; exproprierea pentru „nevoi de utilitate publică” a diverse proprietăți evreiești (întreprinderi agricole, imobile și proprietăți proprietate particulară sau aparținând unor instituții evreiești) etc.
In 1940 a urmat „Exproprierea rurală a evreilor” (inclusiv toate locuintele, terenurile arabile, fânețele, izlazurile, terenurile neproductive, bălțile, iazurile, viile, conacele, livezile de pomi fructiferi, pepinierele, crescătoriile de animale și păsări, stupăriile, grădinile de zarzavat, grădinile de flori…)
Tot in 1940 s-a aplicat „Exproprierea și interdicția evreilor de a avea în proprietate vapoare”.
Apoi din 1942 s-a aplicat „Expropierea proprietatilor urbane evreiești și trecerea acestora în administrarea statului” (prin Centrul National de Românizare).
Si multe alte masuri similare, aplicate intre 1934-1944 si cunoscute in istorie generic drept „Legi antievreiești în România”
Comunistii lui Lupu i-au readus pe evreii in administratia de stat, dupa e fusesera scosi de guvernul Goga-Cuza in 1938.
Iar ceea ce au confiscat comunistii romani dragi lui Corvin Lupu, s-a confiscat masiv nu de la evreii, ci de la toata lumea, in frunte cu romanii, si nu au intrat „în posesia poporului român” cum zice Corvin Lupu, prin intermediul „statului român”, vezi Doamne!.
Romanii au fost si ei masiv deposedati, ca si germanii, inclusiv taranii, in anii urmatori, de pamanturile luate cu forta, prin nenumarate crime si abuzuri, la „cooperativele” comuniste (C.A.P.-urile si I.A.S.-urile) la care taranii au fost inrobiti si inhamati, incercand chiar sa fuga la orase multi din ei.
„Testamentul lui Filderman” prezintă altfel expropierile evreiești în timpul mareșalului.
….d.le profesor … se apropie momentul.
numele d.tale si ale lui Zarnescu apar pe diferite situri ca ELOGIATORI ,ADMIRATORI SI PROPAQVAITORI AI LUI ANTONESCU SI AL LEGIONARISMULUI.
sincer sa fiu ….nu as dori sa fiu in pielea ta.
Nu mor armăsarii când vor câinii