Reprezentanţii Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii au felicitat România pentru seriozitatea cu care a abordat problematica memoriei Holocaustului în ultimul deceniu, mesajul fiind transmis, joi, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţea.
„Reprezentanţii Muzeului Memorial al Holocaustului au felicitat România pentru seriozitatea cu care a abordat problematica memoriei Holocaustului în ultimul deceniu, inclusiv prin punerea în practică a recomandărilor Raportului Final elaborat de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România. Au exprimat apreciere pentru eforturile constante ale României legate de asumarea trecutului istoric şi onorarea memoriei victimelor Holocaustului, arătând că ţara noastră a parcurs un deceniu exemplar în politica de combatere a manifestărilor anti-semite, rasiste şi xenofobe”, informează MAE într-un comunicat transmis AGERPRES.
Titus Corlăţean a reiterat hotărârea României de a continua aceste demersuri în păstrarea memoriei Holocaustului şi promovarea educaţiei tinerei generaţii în spiritul toleranţei, nediscriminării şi respingerii antisemitismului.
Ministrul a subliniat că ţara noastră acţionează pentru conservarea moştenirii culturale şi spirituale a iudaismului românesc şi european prin punerea în valoare a patrimoniului simbolic, inclusiv printr-o colaborare activă cu toate organizaţiile evreieşti sau ale originarilor din România.
Titus Corlăţean şi reprezentanţii Muzeului Holocaustului şi-au exprimat îngrijorarea pentru tendinţele publice şi de natură politică, manifestate în ultima perioadă în Europa, amplificate de criza economică actuală, de revalorizarea unor acţiuni şi poziţii xenofobe şi antisemite şi au exprimat poziţii de condamnare a acestora. AGERPRES
9 mai 2013 Comunicat de presă
La 9 mai 2013 ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, i-a primit pe reprezentanţii Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, Paul Shapiro, director pentru studii avansate privind Holocaustul, şi Radu Ioanid, director pentru programe arhivistice internaţionale. Aceştia au fost însoţiţi de Duane Butcher, însărcinat cu afaceri interimar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.
Reprezentanţii Muzeului Memorial al Holocaustului au felicitat România pentru seriozitatea cu care a abordat problematica memoriei Holocaustului în ultimul deceniu, inclusiv prin punerea în practică a recomandărilor Raportului Final elaborat de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România. Au exprimat apreciere pentru eforturile constante ale României legate de asumarea trecutului istoric şi onorarea memoriei victimelor Holocaustului, arătând că ţara noastră a parcurs un deceniu exemplar în politica de combatere a manifestărilor anti-semite, rasiste şi xenofobe.
Titus Corlăţean a reiterat hotărârea României de a continua aceste demersuri în păstrarea memoriei Holocaustului şi promovarea educaţiei tinerei generaţii în spiritul toleranţei, nediscriminării şi respingerii antisemitismului.
Şeful diplomaţiei române a subliniat că ţara noastră acţionează pentru conservarea moştenirii culturale şi spirituale a iudaismului românesc şi european prin punerea în valoare a patrimoniului simbolic, inclusiv printr-o colaborare activă cu toate organizaţiile evreieşti sau ale originarilor din România.
Şeful diplomaţiei române şi reprezentanţii Muzeului Holocaustului şi-au exprimat cu ocazia întrevederii, îngrijorarea pentru tendinţele publice şi inclusiv de natură politică, manifestate în ultima perioadă în Europa, amplificate de criza economică actuală, de revalorizare a unor acţiuni şi poziţii xenofobe şi antisemite şi au exprimat poziţii de condamnare a acestora.
http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/194385-Comunicat-de-pres-MAE.html
Consiliul Memorial al Holocaustului din SUA va avea acces la arhiva MApN din perioada 1938 – 1964
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi Paul Shapiro, directorul Centrului pentru Studii Avansate privind Holocaustul, au semnat joi un amendament la protocolul încheiat de MApN cu Consiliului Memorial al Holocaustului din SUA prin care s-a extins accesul la arhivele şi documentele ministerului pentru perioada 1938 – 1964.
Ceremonia de semnare a documentului s-a desfăşurat la sediul ministerului Apărării Naţionale. AGERPRES
nfl jersey is giving spanking new lifespan to the old topic. . . defacto common
professional moncler phalene womens jackets collar decorative belt blue online http://www.love2dance.biz/moncler-shoes/moncler-phalene-womens-jackets-collar-decorative-belt-blue-p-7781.html
[…] ultimul sau mesaj jurnalistic transmis prin intermediul e-mail-ului si al comentariilor facute pe blogul profesorului Ion Coja cu privire la un eveniment deranjant: cedarea arhivelor militare chiar celor care s-au dovedit de-a […]
[…] ultimul sau mesaj jurnalistic transmis prin intermediul e-mail-ului si al comentariilor facute pe blogul profesorului Ion Coja cu privire la un eveniment deranjant: cedarea arhivelor militare chiar celor care s-au dovedit de-a […]
[…] comentariul Profesorului Gh. Buzatu despre cedarea Arhivelor Militare, scris ca Nota la articolul Falsificatorii istoriei au primit acces liber la arhivele Armatei! publicat de […]
[…] si comentariul Profesorului Gh. Buzatu despre cedarea Arhivelor Militare, scris pe blogul […]
Observ cu bucurie ca sunt multi preocupati de simptome.
Dar hai sa trecem prin etapele de analiza si sa stabilim diagnosticul si sa aplicam TRATAMENTUL pentru a ajunge la VINDCARE.
CINE va face CE, CAND, CU CINE…
Nu va puneţi speranţe si nu va faceţi iluzii universităţile sunt pline de evrei deghizaţi şi de filosemiti.Andrei Marga a selectat atent toate care cadrele care au intrat in facultăţi.cei mai buni copii de tărani români au fost alungaţi inainte de a apuca sa-si depună dosarele de concurs pe posturi universitare.asa ca români adevărati .nu mai găsiti prin multe universităti.Marga a umplut UBB de evrei,unguri si ţigani.cei care nu aparţin etniilor amintite sunt impostori obedienţi celor care au ocupat universităţile româneşti.Marga evreu ungur a avut această misiune de a îndepărta copii valorosi români de la catedrele facultăţilor.De 23 de ani Marga e tot şef si a distrus sistematic elementul românesc din învăţământ şi cultură.Si românii au dormit asa cum se va intampla si cu arhivele.Iar SRI-ul nu mai lucrează demult pentru românia.oamenii lui Soros formaţi pe bursele lui abundă inSRI.deci românia e pe ducă.de asta se lasă totul in paragină intentionat pentru cei care vor prelua tara fără români.popor nedemn de înaintaşii care i au lăsat o ţarĂ.
de criticat ii criticam,dar atitudine cind luam ?
Domnule, evreii astia sunt de admirat. Sa munceasca si sa caute prin arhive, sa se umple de praf si de alergii. Si nu se lasa. Bravo lor.
Pai credeti ca au românii o asemenea inclinatie sa se duca prin arhive si sa caute ? Nici vorba.
De ani bun, fiind pensionar, ma tot duc pe la Arhivele Nationale din diverse judete sa-mi completez datele din arborele genealogic al familiei mele. Nu prea gasesc români pe acolo. Bate vantul. Mai mult gasesc unguri, sasi sau alte minoritati care au responsabilitatea si simtamantul stramosilor de-un sange cu ei.
Cum sa se apere românii in acest caz ? Majoritatea nu mentioneaza in scris ceea ce stiu despre stramosii lor. Unii ar putea zice ca nu consemneaza in scris de frica Securitatii. Eu zic ca din indiferenta, din lipsa de educatie sau de lene. Altii din lehamite pentru tot ceea ce se intampla.
Chiar si un preot ortodox de-al nostru mi-s ca la ce-mi foleseste sa stiu numele intreg al stramosilor. Daca doresc sa le fac parastas pot sa le spun doar numele mic(prenumele) sau nu mai spun niciun nume si zic ca sa-i ajute Dzeu pe toti mortii mei. Si Dzeu ii va mantui fara sa le spun numele mortilor.
Nu numai ca cei cei ce ai luat puterea in dec 1989 nu ne duc pe un drum bun, dar nici chiar cei di Romania profunda nu merg pe o cale care sa-i salveze pe lumea asta. Nu numai ca nu-i duc spre salvare ci-i duc mai degraba catre pieire.
[…] Scriu cele ce urmează siderat de nivelul la care a ajuns ticăloșia clasei politice “românești”. Detalii aici: […]
de ce sunteti ingrijorati ??
-daca documentele acelor ani nu exista (precum sustine cineva… fiind insusite de rusi)….nu se va gasi nimic.
-daca documentele exista …sperca vor fi studiate si vor arunca putina lumina asupra acelei perioade controversate.
Poate se va ajunge la concluzia(il citez pe don profesor din memorie) ca „nici un evreu n-a fost ucis pentru ca era evreu”.
Dar existe si „reversul medaliei”si nu stiu de ce am impresia ca de asta va e frica dom profesor.
si daca a fost ucis un evreu,nu este acelasi lucru cu uciderea unui rus ?de ce trebuie facut atita tam-tam ?
Nu stiu, au trecut atatia ani de la 1989, iar domniile voastre cred ca evreii au lasat lucruri compromitatoare in urma?? Chestia asta , accesul la arhiva armatei, m-i se pare un soi de furtuna artificiala, ceva de distragerea atentiei. Tot ceea ce trebuia facut pentru sclavizarea Romaniei si romanilor s-a facut.S-a scotocit peste tot si a fost distrus tot ce trebuia distrus. Atentie insa la un alt aspect: evreii nu sunt niciodata linistiti, ei nu se culca pe o ureche cata vreme telul final nu a fost realizat. Aveti tot timpul momeli de genul asta, lor le e foarte usor sa va monitorizeze apoi, si eventual sa va anihileze.Ca o mica informatie pentru domiile voastre referitor la metodele de anihilare neconventionala: sotia Capitanului, Elena Zelea Codreanu, a murit la doua saptamani dupa ce, in apartamentul domniei sale au intrat niste „hoti”.Nu au furat nimic, doar au batut-o pe sarmana batrana,atat de rau, incat i-au gasit proteza dentara sparta, iar dansa in stare de inconstienta.Seful mi-a spus de existenta acestor unitati speciale numite Baa’taa, sau ceva asemanator, care se ocupa doar cu asa ceva.Domnilor, evreii nu dorm, ei citesc tot ce postati, si-si iau notite. Aveti grija!!!!
Nea Valerica,
Esti bun Domnule. Ai dreptate. Evreii nu dorm si neamul romanesc este ametit cu fel de fel de „chestii”.
Ce nu inteleg de ce nu se gaseste nimeni sa-l trezeasca din ameteala si s-al indrepte intai cu privirea spre viitor si apoi spre trecut. Dar se poate si invers, dar sa invete ca sa nu mai repete greselile din trecut.
Din trecut sa invete ca legionarismul inseamna moartea si neamul romanesc n-are nevoie sa mai aiba eroi morti, prea multi romani au murit.
Spre viitor ca sa invete(cum zicea Lenin : Invatati, Invatati, Invatati ! dar oameni rai i-au daramat statuia ca românul sa nu stie ca trebuie sa invete daca vrea sa reuseasca), sa se instruiasca la cel mai inalt nivel, sa fie educat, cult, moral, cu simtamantul datoriei civice, fara resentimente si deschis spre viitor.
Dar ce aflam noi in Romania, ca numarul bisericilor s-a triplat si al scolilor si spitalelor s-a injumatatit.
Citem deunazi ca un adolescent din Moldova noastra(nu cea stapanita de muscali) a fost dus in coma la spital din cauza vinului primit la pomana. O tanara tot din Moldova a fost dusa la spital, tot in coma, pentru ca bause spirt. Si exemple sunt nenumarate de cei comatati de la alcool, mai ales in Moldova noastra. Cine ar trebui sa-i invete pe oameni ca alcoolul nu-i sangele lui Cristos ci momeala Diavolului ? Ciudat este ca Moldova noastra este fieful FSN-USL al lui Ion Iliescu.
Trist sa dai vina pe bautura in loc sa dai pe oameni ca sint cretini si beau fara masura.
ONISIE-date ba cu capu de pereti.sau incearca sa mai citesti odata poate intelegi si tu ceva.
Oare de ce am sentimentul că acest…domn Bone…este unul din cei despre care se scrie aici ? A-l preaslăvi pe Lenin Creștinoctonul…nu-mi miroase a bine.
Stimate Domnule Profesor Coja,
Stimate KOBA,
Dusa vinde tara , nu doar arhivele
care vor fi modificate pentru a demonstra datoriile NOI-holocaustice(declarate restante vechi)!!! ale Romaniei fata de Izrael.
Ce faceti Dumneavoastra aici este sa aparati DE FAPT!!!EXISTENTA INSASI A Romaniei si a romanilor!
Sunteti extraordinari si de un curaj nebun caci haitele detractorilor s-au amplificat crasss!
Se planuieste indatorirea Romaniei prin intermediul unor astfel de institute private in genul aceluia din Washington intru propaganda holocaustului – cu poze demonstrat falsificate: uitati-va bine la mixtiunea de cadavre vechi umflate si rigide risipite intre oameni in asteptatre!!!vii!!! dar mai ales la cutia acoperita cu o haina si imediat sub ea, si in jur,bucati dintr-un trup trunchiat plus picioare/genunchi in vant!!! -exista numeroase astfel de poze trucate pe internet care diseca aspectele mincinoase care sunt folosite de falsificatorii adevarului istoric spre a amplifica si fonda propaganda holocaustului.
Priviti ce alatura antena3 pe internet afisului meu de mai jos(drept raspuns, caci le-am trimis-o tuturor pe adresele lor individuale!!!)prin care arat omenirii cum gandeste un rabin despre goii care n-au dreptul sa traiasca pe pamant decat ca sa-l serveasca pe el si pe neamul lui (deci aici aveti pozele false de la antena3 iar mai jos de tot pe aceasta pagina aveti rabinul din Ierusalim cu crezul sau profund):
http://www.antena3.ro/oameni/omenia-siropoasa-n-are-ce-cauta-aici-fiti-fara-mila-cu-ei-povestea-scrisa-cu-sange-a-holocaustului-romanesc-175726.html
,si ptr a modificarea cifrele „victimelor evreiesti ale ‘holocaustului’ din Romania „.
Asta, spre a oficializa holocaustul cu un scop extrem de precis: extorcarea si indatorirea Romaniei intru anihilarea ei totala – exact asa cum face Izraelul cu Germania contra unor sume faraminoase si vesnic noi!
Priviti ce neholocaustic arata Dachau in 45:
http://balder.org/judea/pdf/Vincent-Reynouard-Holocauste-Ce-Que-Lon-Vous-Cache.pdf
Aceasta plata infinita face parte dintr-un plan religios de anihilarea natiilor, plan religios care sta la baza mesianismului iudaic care vrea „egalitate pentru toti ” PRIN ANIHILAREA NATIILOR – MINUS ovreimea!!!!!!!!!!! , care va domina tot mapamondul, IN LINISTE SI PACE, CACI NU SE VOR MAI CERTA NATIILE INTRE ELE!
E VORBA DE MITOLOGIE IUDAICA EXTREM DE ACTIV PUSA IN PRACTICA, MARXISMUL FIIND DOAR UN DERIVAT AL ACESTEI MITOLOGII, CU HECATOMBELE LUI GENOCIDARE, CU TOT!
CA TRADATORUL DUSA ESTE ORB(ca doar are si copii, nu , sau n’are si-l doare-n toc de ce vine dupa el?!), NU ESTE DOAR TREABA LUI CI A TUTUROR ROMANILOR CARE DACA NU IES IN STRADA SPRE A-SI APARA ARHIVELE, VOR FI INFOMETATI SI EXTERMINATI, CACI SE PREGATESTE CONFISCAREA ISTORIEI INTRU INFOMETAREA DEFINITIVA A NATIEI!!!SI DISPARITIA EI PRIN INDATORARE FARAMINOASA STIL GERMANIA!
PRIVITI ACEST RABIN care traieste intr-o lume a lui, aparte de a noastra, CARE PREDICA CA GOiii, adica noi, nu ne-am nascut decat ca sa-l servim pe el si neamul lui,scop fara de care noi nu avem nici-un rost pe pamant!!!predicand asta la tv in Ierusalim si veti intelege mitologia religiei iudaice la care vor sa ne supuna acesti evrei care vor sa ne pipaie arhivele originale:
http://globalfire.tv/nj/11en/jews/goyim_to_serve_the_jews.htm for you
Nu cred ca se poate vorbi despre holocaust al nemtilor daca majoritatea evreilor pusi in lagare de CONCENTRARE!!!(caci nici-un act scris nu exista care sa demonstreze ca aceste lagare au fost proiectate sa fie lagare de exterminare, nici Wikipedia nu indrazneste sa le numeasca de „exterminare” ci le numeste de „concentrare” pe primul loc”!!!si abea dupa aceasta denumire isi permite notiunea de „exterminare”) deci daca majoritatea evreilor din lagarele de concentrare AU MURIT DATORITA BOMBARDAMENTELOR ALIATILOR ASUPRA CAILOR FERATE CARE FACEAU APROVIZIONAREA LAGARELOR DE CONCENTRAREEEE!!!ASUPRA GARILOR ASUPRA ORASELOR CU COVOR DE BOMBE PESTE TOATAAAAAA GERMANIA, atunci nu poate fi vorba de lagare de exterminare ci doar de concentrare – priviti cum bombardau aliatii:
http://balder.org/judea/pdf/Vincent-Reynouard-Holocauste-Ce-Que-Lon-Vous-Cache.pdf
( cifre de morti in lagare , f mici,cum se stie acuma clar datorita documentelor recente ale Crucii Rosii poloneze, pe care Izraelul nu a mai reusit sa le confiste)devine clar ca nu au existat lagare de „exterminare” in Germania si deci nu s-a planificat un genocid al evreilor ci moartea internatilor din lagare a survenit odata cu a celorlalti germani din toate locurile bombardate de aliati cu COVOR DE BOMBEEEE!!!!!
Tot crucea rosie poloneza a stabilit un numar sub 300.000 in aceste lagare.
Institutul Holocaustului din Washington nu mai este luat in serios de istoricii ADEVARATI SI CARE SE RESPECTA RESPECTAND ADEVARUL!!! caci umbla cu poze falsificate!
Deci se confectioneaza falsuri si asupra Romaniei in acelasi sens!
Cu ce drept acorda acces tradatorul Dusa fara copii multiple!!! nu un singur rand, care nici ala nu exista inca!!!!!! ale arhivelor militare romane!!!?
Dusa trebuie aruncat pe loc de unde este si bagat la inchisoare daca face asa ceva ,dar mai ales institutiile mentionate de KOBA atat de doct, trebuie sa ceara copierea multipla urgent!!! , si blocarea oricarui acces fara un numar suficient de copii ale arhivelor, asa incat nimeni CU INTERESE CORUPTE!!! sa nu-si poata pune interesele in fuctiune, CACI SE PLANUIESTE LEGALIZAREA INDATORIRII FARAMINOASE A TARII CE VA DUCE LA ANIHILAREA DEFINITIVA A POPORULUI ROMAN!
VA ROG MULT CITITI AFISARILE MELE DIN INTERNET, citate mai sus!!!
CAROLINA-n-o mai baga cu DUSA vinde tare,daca tot vrei sa spui ceva spune cine l-a adus pe DUSA la masa asta ?ca n-o fi venit singur !
chiar as dori o parere despre ce se intimpla cu baietii astia dupa ce ajung in scaunele de ministrii. oare li se fac farmece, de o uita si pe ma-sa? unii apuca sa-si spuna crezul de bun simt si… imediat sunt adusi in turma. oare cum? chiar toti sunt santajabili?
daca le e amenintata familia, sa puinem in fata celibatari, fara rude, de ex. cei care au stat prin puscariile comuniste…
Odata ajunsi in posturi inalte, cei santajabili dinainte alesi merg in USA sa-si vada depozitele in $$ si totodata, indatoririle. Ei nu mai pot da inapoi, remuscarile nu sunt valabile si merg pe sens unic cu tradarea. Nu se poate ca ei sa nu fi stiut asta, dar banii i-au ademenit indeajuns pt. a trada.
Daca nu ma insel, Israel monitorizeaza bazele cu date personale ale romanilor (si nu numai), in urma unei decizii UE.
Acum acceseaza si arhivele…
Azi, maine, ne scot si mortii din morminte!
Sa luam aminte!
Perfect adevarat. Este vorba de o decizie semnata de prietena noastra, madame Reding, prin 2011. Iata aici decizia: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:027:0039:01:RO:HTML
plingeti ca precis se rezolva.
http://www.youtube.com/watch?v=90Pm2Zpbq_4
http://www.davidduke.com
Carl Bernstein is the most famous and respected journalists in the USA, and here he says exactly what I have said since before the Iraq War, it is a war created by the Jewish Zionists for Israel not for the United States. Only thing is this mass murder hundreds of thousands of innocent people was based on lies, and we in America paid for it with our treasure and our blood. And we pay for it with hatred and attacks against America for this Zionist War!
oare cand va intra pe tapet si holocaustul la care a fost supus si poporul roman?oare cei peste 1.200.000 de romani care auzacut in inchisorile comuniste intre 1944-1964 nu merita atentie??cimitirile penitenciarelor din acea epoca sunt pline de morminte fara cruci.dece nimeni nu zice nimic??gm
Cred ca n-ati inteles inca, Holocaustul este parte a sintagmei, alaturata numai cuvantului evrei. Orice mentionare a cuvantului holocaust alaturi de numele altor natiuni sau popoare este inadecvata si neproductiva si pot zice chiar indecenta pentru ca jigneste memoria evreilor morti in holocaust.
Pentru neamul romanesc sunt foarte bune sintagmele de genul „genocidul neamului romanesc”, „extintia neamului romanesc”, „masacrarea neamului romanesc”, etc, care se potriveste de minune la ceea ce ne-au facut unii si altii de-a lungul mileniilor si secolelor.
Prea tarziu sa trezit muzeul holocaustului din Statele Unite sa vrea sa cerceteze arhivele MAPN-ului, ele au fost ridicate inca din 1944 de sovietici. Asa ca cel mai bine ar trebui sa ceara permisiunea rusilor de a le studia.
Marea tragedie a zilelor noastre este ca toata clasa politica indiferent ca e de stinga ,dreapta sau centru sta in pozitia ghiocelului in fata holokaustologilor de serviciu .
Cel mai graitor exemplu e cazul Sova care a incercat timid sa zica ceva ,cum ca ….afooost ,cum ca n-a fooost si imediat au sarit pe el cu totii si adversari politici si colegiilui din PSD si l-au facut pachet ,l-au trimis la penitenta in America la muzeul holocaustului sa vada holocaustul cu ochii lui si apoi la intoarcere sa-si faca mea culpa .
Singurele voci care mai incearca sa faca lumina in acest controversat subiect sint ale unor istorici destoinici si curajosi .
Dar nu ei stabilesc pozitia politica a statului Roman in chestiunea holocaustului.
Pentru a li se taia acestor istorici sursa de documentare, Holokaustologii au cerut si li s-a dat acces liber la arhivele armatei din perioada 38-64.
Baietii lucreaza sistematic si temeinic.
Intrebare : Este Romania condusa de romani si interesul romanilor?
Raspunsul e dat de starea actuala a societatii si economiei romanesti si de obedienta clasei politice fata de papusarii ei straini care o manevreaza fara fereala si fara jena .
Asta spune ceva: ca partidele politice de azi nu sunt decat niste oficine ale holocausticilor. Concluziile le trageti singuri.
Ma ingrozesc.
Oare nu realizam aceasta mare tradare de interes national? Opinia publica, cred ca nu cunoaste acestea. Imi vine sa stig: La arme!
Sa ne aparam tara de acesti ocupanti iudeo-masoni.
Sa fie judecati si condamnatii acesti semnatari,tradatori de neam si tara
Cind vom iesi in strada sa schimbam acest guvern,parlament ateu si sa adoptam o constitutie crestina si pe tricolor sa fie crucea si corana?
Sunt pentru iesirea din UE si vreau sa constientizam acestea care ne distruge credinta si neamul. Ne-a facut o colonie de sclavi si uitam de stramosii nostrii care care sau jertfit pentru ca noi sa mai existam astazi
As vrea ca oamenii din SRI sa fie crestini ortodoxi, iubitori de neam si tara si sa faca tot posibilul sa apere neamul. Cu toata dragoste mea pentru Romania si neamul romanesc.
Traiasca legiunea si Capitanul
Kremlin, 11 mai 2013 – KOBA/ЌОБА constată: Cititorii trebuie, Stimate Domnule Profesor Ion COJA, să vă exprime sincere felicitări pentru afişarea acestui material, dar, îndeosebi, pentru activitatea ştiinţifică amplă şi rodnică privind problema aşa-zisului … holocaust în România anilor 1940-1944 (trimit, în acest sens, la lucrarea „Holocaust în România”, Bucureşti, Editura Kogaion, 2002, 95 pag.). Holocaust, inventat chiar de către cei care, azi, solicită şi au obţinut deja, România fiind o ţară OCUPATĂ, deschiderea arhivelor militare din Bucureşti şi Piteşti, deşi, la ei acasă, în SUA şi deopotrivă în Israel, stau literalmente pe tone de documente, adunate din toate ţările … Vă felicit, Domnule Profesor, şi pentru re-editarea volumului la care vă referiţi: „Al Doilea Război Mondial – Situaţia Evreilor din România”, I/1, 1939-1941, coordonatori Al. Duţu şi C. Botoran, Bucureşti, Editura Ţara Noastră/Uniunea Vatra Românească, 2003, 408 pag. Volumul respectiv urma să apară în 1994, sub egida Fundaţiei Culturale Române (Director – Augustin Buzura), dar – din raţiuni … înalte (evident, de stat ?!) – a fost TOPIT, însă
s-au salvat unele exemplare, după care aţi realizat Dv. ediţia menţionată din 2003. Să ştiţi însă că se imprimase şi vol. I/2, dar acesta, cu adevărat, rămâne o raritate … Până când, cine mai ştie (?), o să re-apară într-o nouă ediţie din „Istoria cărţilor cenzurate în România” …
În ordinea a II-a, KOBA/ЌОБА zice: RUŞINE! Vă reamintiţi, neîndoielnic, de remarcabilul C. Tănase (1880-1945), care, cu numai câteva zile înainte de a muri la 29 august 1945, lansase în Bucureşti faimosul cuplet ce-i punea
faţă-n faţă pe foştii „aliaţi” (germani) din 1940-44 şi pe „eliberatorii” (ruşi) din 1944-45:
Rău era cu «der, die, das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»…
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton,
Davai ceas, davai moșie,
Harașo, tovărășie!
Vremurile s-au schimbat, iar, după 1989-1990, cupletele de asemenea … Devenise la modă se ştie:
Cine-a stat cinci ani la ruşi
Nu poate gândi ca Bush! …
Acum, pentru unii, şi „der, die, das”, şi „davai ceas”, şi „cinci ani” au devenit desuete … Pentru unii, cum ziceam, la ordinea zilei se află: DAVAI DOKUMENTE! O să spuneţi că nu-i posibil, şi, totuşi, DA!
Iată ce s-a petrecut acum 1-2 zile: Se spunea că … România NU A PIERDUT – cum ne asigura şi cartea de şcoală ce-şi mai spune „Istorie” – Războiul în 1945, graţie „actului salvator” (în fapt urmare a TRĂDĂRII) de la 23 august 1944, dar iată că Onor. Ministerul Apărării Naţionale din Bucureşti a semnat NU DESCHIDEREA, CI CEDAREA Arhivelor Militare pentru a pune la dispoziţia … somităţilor ştiinţifice (a se citi: FALSIFICATORILOR ISTORIEI) reprezentând un institut privat evreiesc din Washington (Centrul pentru Studii Avansate privind Holocaustul) fondurile AMR (inclusiv inventarele) pentru anii 1938-1964! „Acordul”, în fapt, un codicil la un protocol din 2000, a fost semnat chiar de Ziua Victoriei, adică,la 9 mai 2013, de către Domnii Mircea Duşa, Ministru, şi Paul Shapiro, Director. Explicaţia dată de Ministru în faţă americanilor get-beget nu este nicicum apulitică (în sensul lui Păstorel), ci, pur şi simplu, şcolărească şi, obligatoriu, menită să revoluţioneze, prin sacrificiul proverbial al Bucureştilor, activitatea ştiinţifică viitoarea a arhiviştilor de la noi şi a falsificatorilor istoriei (din toate ţările – uniţi-vă): „Arhivele sunt interesante şi sunt importante pentru stabilirea adevărului istoric”… Care Adevăr, Neicusorule, vrei să spui – te întreb şi mă întreb – MISTIFICAREA trecutului şi atingerea cotei stabilite în martie recent, tot la Washington, de 15-20 milioane victime sub „holocaust” – vezi, dumitale, că, mai an, ştia foarte bine Nea Şova, dar, pentru a rămâne în guvern, acum îl bântuie amnezia. S-ar putea crede, după ştirile pornite de la guvern, că s-ar fi produs un eveniment cardinal … Dar, nu-i bai, nu va surveni nimic! Nici măcar nu va fi – fiind asiguraţi la apărare de arhiviştii MILITARI, căci ARMATĂ dosfidaniie – … un REZBEL cât de mic, de vreme ce, dimpotrivă, i s-a parafat SFÂRŞITUL … Întrucât Ministrul, în fond, a dat semnalul benefic – OMENIREA, ÎNGROZITĂ, ÎL AŞTEPTA CU SUFLETUL LA GURĂ – al încetării focului, acceptând NIMIC ALTCEVA DECÂT CAPITULAREA = TURTUCAIA ARHIVELOR MILITARE! Altfel spus, ceea ce arhiviştii români din cadrul Secţiei istorice a Armatei NU AU ACCEPTAT prin 1944-1946 să cedeze sub ameninţarea şi în prezenţa trupelor roşii ale lui Stalin (multe documentele originale fiind trimise la Moscova doar numai DUPĂ efectuarea unor copii), acum intervine un biet ministru şi cedează TOTUL peste noapte … Cui? Prietenilor de ieri, de azi şi de mâine şi cu care, fără exagerări inutile, am avut, avem şi vom avea (precum şi cu ruşii, ungurii, bulgarii), dacă nu conflicte, controverse în mod sigur … Ştie de aceste negocieri arhivistice „documentare” Academia Română? Au fost avertizate centrele de cercetare istorică şi universităţile? Dar, mai mult, cunosc ceva alde SIE, SRI şi CNSAS, UE şi NATO, FSB şi CIA, ONU ? Vor afla, desigur, ceva data viitoare, după ce vor dispărea documentele şi după ce vor fi modificate unele cote, iar interpretările vor rămâne la latitudinea tovarăşilor lui Wiesel care – după ce au promovat cu tam-tam năvalnic „holocaustul” – acum au eşuat şi promovează cel mai agresiv şi cvasi-exclusiv HOLOCASHUL ! Pe deasupra: schimbu-i schimb, iar, dacă dai ceva, CE OBŢII ÎN SCHIMB? Dar, nu-i aşa, nu-i bine să fim cu totul nedrepţi … Mă gândesc că pentru Ministrul Duşa şi sfetnicii lui s-ar impune şi felicitări, dat fiind că ei au devansat cu puţini ani – ce forţă de previziune! – serbările oricum programate pentru Centenarul nenorocitului eşec al trupelor române din septembrie 1916 de la TURTUCAIA … De asemenea, se împlineşte – s-ar putea spune – un veritabil act de dreptate multi-etnică aşteptat de veacuri … din moment ce Arhivele Militare Naţionale din Bucureşti, cuprinzând, repetăm, documente din anii 1938-1964, şi-au recâştigat în sfârşit DUBLA ŞI ABSOLUT NECESARA IDENTITATE (era să scriu – proprietate) ROMÂNO-EVREIASCĂ … Vor urma şi alte identităţi – turco-tătare, ungro-ceangăieşti, somaleze, hinduse şi, la sfârşit dar nu în cele din urmă, tunguse … Iar, în final, o singură speranţă: aceea că Arhivele Militare Române vor face publică LISTA COMPLETĂ a documentelor cedate ?! Şi, dacă-i posibilă, LISTA PIERDERILOR COLATERALE ?! Nu de altceva, ci fiind cunoscut că, de regulă, hoţul totdeauna este mai … vocal …
SALVEAZĂ, DOAMNE, ROMÂNIA!
PS – Este surprinzător şi de neîngăduit faptul că, până în acest moment, domnii de la Guvern ori din Arhive etc. nu sunt informaţi în privinţa MARII DEZBATERI ce se desfăşoară pe INTERNET (reviste şi ziare online, bloguri etc.) relativ la AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ÎN ANSAMBLU. Acest „ansamblu” INCLUDE problemele „holocaustului”, LE SUBSUMEAZĂ, IAR NU LE AŞEAZĂ DEASUPRA ori ÎN AFARA CONTEXTULUI. Nu este vorba doar de sutele sau miile de cărţi apărute anual sub egida editurilor faimoase din Paris, Londra, New York, Moscova, Roma, Frankfurt, Tel Aviv etc. ci de zecile de mii de pagini afişate şi în care/pe care noutăţile sau surprizele se succed adesea în ritmul zilelor, orelor şi minutelor … Ne convine ori nu, dar este momentul să admitem că, scăpat de CENZURĂ şi de CONTROLUL GUVERNELOR sau al SERVICIILOR SECRETE,
ADEVĂRUL VINE DE-ACUM CU PRIORITATE PE INTERNET şi – refractar propagandei de orice fel – EL, ADEVĂRUL, NU ESTE NICIDECUM ANTISEMIT! Iată de ce se va impune în context STUDIUL COMPARATIV AL HOLOCAUSTULUI ROŞU (STALINIST) ŞI AL CELUI GALBEN (NAZIST), ÎN ORDINEA ŞI LEGĂTURILE LOR CAUZALE, FIREŞTI, STRICT DOCUMENTATE, CELE CARE AU FOST ŞI NU – VAI, DOMNILOR DE PRIN GUVERNE ŞI OFICII SECRETE! – AŞA CUM A M DORI SĂ FI FOST!
PS 2 – Stimate Domnule Profesor Ion COJA, vă rog să-i asiguraţi pe cititori: Oriunde şi oricând Adevărul a fost sacrificat – guvernele AU PLECAT, ISTORICII – NU ! Eu însumi, când mă gândesc la anii de la Kremlin, sunt şocat: Ce de istorici stalinişti am crescut, cât de anti-stalinişti s-au declarat apoi şi cât de mulţi comunişti au rămas, pretutindeni, ÎN TOATĂ LUMEA!
Vă rog, aşadar, să admiteţi: N-A FOST ÎN ZADAR!
Ministrul cu breton, nu are mai nimic sub breton! Vă faceți iluzii, domnule profesor, că -l interesează altceva decât afacerile și prelungirea ministeriatului. Ca și Ponta și toți ceilalți de care au fost precedați! Chiar nu trecem la fapte? Cât ne mai lăsăm loviți, furați, asasinați?!
Am să vă caut la telefon, vă rog să nu-mi refuzați o discuție față către față!