Nr. 4067/13.09.2021
 
Stimate domnule SC,
    Am  aflat  cu  regretabilă  întârziere  de  publicarea  pe  site-ul  dvs. a  fragmentului  alăturat  din  lucrarea – document   „România  –  tara  fără  bănci  românești”  respectiv  fragmentul  intitulat  „Cronica  Antiromânismului –  Falimentul  fraudulos  al  Băncii  Internaționale  a  Religiilor –  act  de  crimă  organizată  și  corupție  instituționalizată”.
    Demersul  dvs. publicistic  a  fost  recepționat  cu  satisfacție  de  miile  de  acționați  ai  acestei  bănci  –   victime  nevinovate  ale  ilegalităților  săvârșite  pentru  a  se  obține  venituri  uriașe   prin  recurgerea  la  unele  inimaginabile  mârșăvii  tolerate  cu  suspecto-înspăimântătoare   bunăvoință / îngăduință  de  către  unele  instanțe  judecătorești,  autorități  ale  statului  (Consiliul  Suprem  de   Apărare  a  Țării,  Administrația  Prezidențială,  Parlamentul  României,  Guvernul  țării  noastre,  Banca  Națională  a  României,  Parchetul  de  pe  lângă  Înalta  Curte  de  Casație  și  Justiție  etc.)  și  o  formațiune  politică  (Partidul  Național  Liberal).
    Vă  adresăm  sincere  mulțumiri !

    La  solicitările  insistente  ale  persoanelor  care  ne-au  sesizat  publicarea  de   către  dvs.  a  fragmentului  anexat,  vă  atașăm  alăturat  link-ul  cu  lucrarea – document  sus-menționată: 
    Vă rugăm să constatați  că  în  această  lucrare  au  fost  incluse  nu  numai  un  studiu  de caz  privind  falimentul  fraudulos  al  Băncii  Internaționale  a  Religiilor (pag. 16-48),  ci  și  unele  documente  oficiale  privind  drama  vieții  noastre  pământene – documente  elaborate  de  autorități  ale  statului român.   Dintre  acestea  menționăm  următoarele:
  
    1.-  Raportul  comun  ale  celor  două  comisii  parlamentare  pentru  cercetarea   abuzurilor,  combaterea   corupției  și  petiții   privind   falimentul  fraudulos  al  Băncii  Internaționale  a  Religiilor (pag. 55-62);
    La  intervenția  virulentă  a  Băncii  Naționale  a  României  și  a  conducerii  Partidului  Național  Liberal,  până  în  prezent  acest  acest  Raport  nu  a  fost  supus  dezbaterilor / aprobării  în  cadrul  Parlamentului  României.
   
   2.-  Referatul   Consiliului  Suprem  de  Apărare  a  Țării  (CSAT)  privind  falimentul  fraudulos  al  Băncii  Internaționale  a  Religiilor  (pag. 64-68);
    Din  motive  cunoscute  numai  de  dnii  Traian  BĂSESCU,  Klaus  IOHANNIS  și  Mugur  ISĂRESCU,   dosarul  întocmit  de  CSAT  pe   această   temă   este  ținut  și  acum  în  nelucrare  la  Direcția  Națională   Anticorupție.
   
   3.-  Ordonanța  Direcției  Naționale  Anticorupție  din  4  februarie  2008  prin  care  se  recunoaște    O  F  I  C  I  A  L   prejudiciul  de  400.000.000  dolari  SUA  cauzat  acționarilor  Băncii  Internaționale  a  Religiilor  și  sunt  nominalizați  indivizii  care  au  pus  la  cale  falimentul  băncii  noastre  (pag. 69-71).
    Numai  dnii Traian  BĂSESCU  și  Daniel  MORAR  v-ar  putea  explica  motivul  care  i-a  determinat  să  dispună  anularea  acestei  Ordonanțe  și  elaborarea  altei  Ordonanțe  cu  o  soluție  totalmente  contrară  celei  din 4.02.2008,  respectiv  corespunzătoare  intereselor  indivizilor  implicați  în  falimentarea  Băncii  Internaționale  a   Religiilor.
   
     Lectură  plăcută !
 
Cu  recunoștință,
           Prof. Toma Bălășoiu
Una  din  miile  de  victime  nevinovate  ale  ilegalităților  săvârșite,  cu  implicarea  unor  instituții  fundamentale  ale  statului,   pentru  a  se  determina  falimentul  Băncii  Internaționale  a  Religiilor
*
Nota redacției – Circula în comunitatea evreiască din România pe la mijlocul anilor 1990  informația că rabinul Moses Rozen, participând la un conclav iudaic internațional, după ce s-a lăudat cu realizările sale și ale comunității, a fost adus cu picioarele pe pământ de intervenția celui ce conducea lucrările conferinței: „Cum puteți să vă lăudați cu isprăvile voastre când în România funcționează bănci cu capital românesc?! Așa ceva e de netolerat, iar pe dumneavoastră, lideri ai evreimii, nu vă deranjează deloc această anomalie!”
Banca Religiilor  a deranjat mai multe persoane și entități!