„Hai, sictir! Încă o dată!”
Vezi articolul
4
4 comentarii aprobate1010 comentarii în așteptare
23.12.2017 la 20:20
Selectare comentariu Akritas
0 aprobate
fjgfkgfjfkjfh@gmail.com
188.25.149.116
„…Şi ce străluciţi într-adevăr, ce neasemănat de mari sînt reprezentanţii din trecut ai neatîrnării statelor române faţă cu epoca noastră? Oare Mircea I, în cei 38 de ani, Ştefan cel Mare în cei 46 de ani ai domniilor lor au avut o altă preocupare decît neatîrnarea ţării?

Mircea I -acest prototip luminos şi al artei războinice şi al celei diplomatice la români- n-a gândit toată viaţa lui decît la menţinerea neatîrnărei. La 1394 bate pe Baiazid Ilderim în memorabila luptă de la Rovine, păstrată în memoria întregei Peninsule Balcanice; la 1395 încheie tractat de alianţă cu Ungaria; la 1396 ia parte la bătălia de la Nicopole, la 1398 bate el singur pe Baiazid lîngă Dunăre; la 1406 îşi întinde mîna în Asia şi scoate pe Musa ca pretendent în contra lui Soliman I, îl susţine cu bani şi arme şi îl face împărat; la 1412 scoate un alt pretendent, pe Mustafa, în contra lui Mahomed I, ba chiar în anul morţii sale, 1418, a ajutat cu bani şi arme pe un sectator momentan, anume Mahmud Bedreddin, sperînd succese politice din sciziuni religioase între turci.

O politică analogă a contrapunerii iscusite a puterilor creştine, a luptei directe cu turcii, au susţinut Ştefan cel Mare.

Din atitudinea acestor doi Domni se esplică cum de ţările noastre au putut să se închine puterei turceşti păstrîndu-şi cu toate acestea întreaga lor suveranitate înlăuntru şi-n afară, cum s-au putut să se introducă în tractate de supunere proibiţiunea pentru mahometani de-a se aşeza în ţară, cum s-au răsfrînt pînă chiar asupra umbrelor de fanarioţi o rază din vechea neatîrnare, căci şi aceştia îndrăzneau a se numi Domni din mila lui Dumnezeu, deşi erau numiţi şi scoşi prin firman, deşi se ştie că titlul Deigratia nu se cuvine decît numai suveranilor.
………
Vom întreba mai întîi cu mîna pe conştiinţă pe orice bun român dacă crede întradevăr că ţara trebuie să se simtă fericită în situaţia actuală.

Examinînd mai întîi starea noastră politică internaţională, constatăm cu înlesnire că nu numai toate atributele suveranităţii statului au fost cîştigate înainte de 1866, ci asemenea că recunoaşterea unei dinastii ereditare era însăşi recunoaşterea suveranităţii reale a ţării – toate acestea fără nici un sacrificiu. Nu rămînea cu mult mai mult de cîştigat decît firma deschisă, titulaturile, analoge stării de lucruri, ale agenţiilor diplomatice.

Condiţiile impuse nouă prin Tractatul de la Berlin însă, ba chiar în urma Tractatului pentru obţinerea recunoaşterii firmei independenţei (recunoaştere pe care chiar organele oficioase ale guvernului o declară drept un act de simplă formalitate), condiţiile impuse deci pentru îndeplinirea unei simple formalităţi ne-au impus sacrificii din care unele, pe lîngă gravitatea lor, mai constituie şi o izbire directă în autonomia de legislaţie internă de care pururea ne-am bucurat în trecut.

S-ar fi putut aştepta ca, în urma sacrificiilor ce ne-am impus prin participarea la războiul oriental, să conservăm măcar simpatia acelei puteri cu care ne-am luptat alăturea; n-am conservat-o însă nici pe aceea. Am avut şi mai puţin încă simpatia acelor puteri cari au privit cu un ochi de neîncredere participarea noastră la război, şi astfel am putut constata că nici o voce amică nu s-a ridicat în Congresul de la Berlin în favorul României, şi astăzi încă, după doi ani, recunoaşterea e problematizată de misterioasele asigurări formale despre care nu ştim nimic.
……..
Astfel cu articolul 44 al Tractatului de Berlin, care nu era numai o cestiune de încetăţenire, ci era de-a dreptul declararea României în teritoriu neutru, colonizabil cu toate semninţiile.
Nu putem tăgădui că ţara se cutremură de spaimă la perspectiva deschisă de acel articol, care americaniza pe deplin teritoriul nostru.

Asadar, iata ca marele patriot si nationalist Mihai Eminescu ne arata inca o data de unde ni se trage, ne arata radacina raului, cum au profitat occidentalii, cum au impus influenta lor transformand tara in colonie „americanizata” atunci cand au impus eliminarea art. 7 din Constitutie, cum au profitat si au luat totul de-a gata fara sa contribuie cu nimic la Independenta, ba au cautat si cauta prin toate mijloacele pana in ziua de azi sa ne invrajbeasca cu cei care ne-au ajutat efectiv la castigarea Independentei, cu rusii, sa nu conservam simpatia fata de ei…pentru ca nu-i asa trebuiau sa ne jefuiasca nemteste, ca un lucru bine facut, nederanjati de nimeni….
iata cum ne mai arata marele Eminescu cum s-au luptat stramosii nostri pentru neatarnare, pentru Independenta pentru suveranitate, cum isi dovedeau adevarata dragoste fata de tara ca domni ai pamantului, pamanteni, autohtoni, ai tarii, sange din sangele neamului, amintind de capitulatiile semnate de ei cu otomanii in care interziceau mahomedanismul si construirea moscheilor pe pamantul romanesc, in contrast cu strainii cu lupii in blana de oaie de atunci si de acum….ce face zisul rege carol 1? pai in spirit total occidental de liberalism antihristic si de politica „corecta” criminala, in spirit strain de neamul nostru si in batjocora fata de sangele inaintasilor, construiestre moscheie la Constanta….asta dupa ce a avut grija sa protejeze interesele strainilor lui cum bine zice si dl Mircea Dogaru…. rascoalele taranesti 1888, 1907, tratatul secret cu ai lui, afaceri de coruptie gen Strousberg…..fapte atit de evidente….pentru un roman desigur….strainii vad numai ce-i avantajeaza….