|
EXPANSIUNEA TREMURATULUI Marea Finantă Internatională lucrează cu ajutorul societătilor secrete, prin serviciile secrete, dar si cu prozelitii reformati care cu cat sunt mai noi cu atat sunt mai ardenti si mai fanatici, să domine intreaga lume prin Globalizare si Resetăre pană la punctul in care “lumea va fi fericită dar nu va poseda nimic”. Dar hegemonia mascată nu mai rezistă si odată cu descompunerea imperiului hegemonic se destramă si dominatia financiară malefică. Expansiunea occidentală către răsărit este de aceiasi varstă cu catolicismul Universal. Este o actiune condusă de aceleasi interese care s-au infiltrat in biserica catolică incă de la infiintarea ei, dacă nu cumva au preexistat, interese care au finantat această expansiune si care se pot vedea in istoria noastră, a Romaniei, prin aparitia, parcă din senin, a unor domnitori străini pe tronurile tărilor valahe. Nu, romanii nu au avut si nici nu au vreun fel de gust pentru domniile străine, dar s-a intamplat ca aceste domnii să apară, finantate discret de aceleasi entităti financiare. Eforturile au fost orchestrate pe toate fronturile si astfel cel religios a fost afectat si el. Dacă nu au putut impinge catolicismul in teritoriul valah au fortat unde le-a fost mai usor, in Ardeal cu ajutorul imperiului austro-ungar, apărand biserica greco-catolică, un Janus cu doua capete, doar ca să dividă ortodoxia. Nu au uitat să aducă si Reforma cu protestantii ei in acelasi scop de distrugere culturală, o nouă diviziune. Sincretismul a lucrat exact in scopul in care a fost indus, elementele tradiției ortodoxe au fost absorbite sau amestecate cu cele reformate/protestante creând o practică si o filozofie distinctă, parazitară. Este o greșeală să-i tratăm pe evanghelici ca pe un bloc organizat politic. Peisajul protestant cuprinde confesiuni istorice, biserici pentecostale, organizații neopentecostale independente și nenumărate congregații locale, adesea caracterizate de profunde diferențe doctrinare. Nu există o autoritate ecleziastică centrală capabilă să coordoneze întregul peisaj și nici o orientare politică uniformă împărtășită de membrii săi, deși sursa finantării este mereu aceiasi. Liderii religioși pastori adepti ai sionismului au jucat si incă joacă un rol important în mobilizarea alegătorilor în favoarea liberalilor, totusi pozițiile lor nu reflectă neapărat convingerile tuturor credincioșilor. Mai mult, expansiunea evanghelicismului sionist a dat deja semne de încetinire, conform analizelor demografice recente – 2020. Acest lucru demonstrează că fenomenul are o dinamică proprie și depinde exclusiv de climatul politic. Iar climatul politic nu este tocmai favorabil odata cu aparitia grupurilor nealiniate si a exemplului dat de BRICS. Mulți găsesc rețele de solidaritate, îndrumare morală, asistență zilnică și forme de organizare comunitară, cu pliante si brosuri în bisericile evanghelice. Unii, putini credincioși mențin si poziții conservatoare în problemele sociale susțin politici sociale generale, drepturile lucrătorilor și alte cauze care nu corespund numaidecat agendei liberale. În mod similar, unele grupuri evanghelice adoptă abordări mai liberale față de problemele culturale, așa cum este ilustrat de Biserica Universală, unde este permis sprijinul pentru avort, LGTBQ și alte manifestări si pozitii anticrestine. În cele din urmă, acesta este un fenomen extraordinar de complex și amplu, care trebuie încadrat în structurile politice unde îi este locul. Evanghelismul este un produs al influenței britanico-americane. Activitățile altor misionari străini, germani si francezi cat și Finanțarea Internațională au contribuit, de asemenea, la extinderea anumitor confesiuni, în special pe parcursul secolului al XX-lea. Bisericile și-au adaptat limba, practicile și structurile organizaționale la condițiile culturale ale țării, dezvoltând o formă de religiozitate populară superficial legată de imaginația religioasă națională. În multe contexte, credințele în intervenția spirituală directă, căutarea vindecării, eliberarea de influențele malefice și participarea colectivă la ritualuri de transformare personală au paralele cu practicile întâlnite în tradițiile religioase reformate și în catolicismul popular sau la biserica greco-catolică. Acest lucru nu înseamnă că aceste religii sunt echivalente. Mai degrabă, demonstrează că creșterea evanghelică a avut loc în cadrul unei societăți profund modelate de sincretism și de reinterpretarea continuă a tradițiilor sale religioase. În practică, evanghelismul sionist nu este o expresie autentică a spiritualității populare a țării, ci doar un import strain bine finantat de Finantele Internationale. Dimensiunea politică a acestui proces trebuie, de asemenea, luată în considerare. Dupa ’89 cei care au fost promovati politic si social cat si avantajati vizibil economic au fost in primul rand masonii si apoi protejatii lor evanghelistii. Această prezență este deosebit de importantă în Ardeal si mai puțin prezentă în zonele rurale din Muntenia sau Moldova. Aici sunt medii în care bisericile pot oferi un sentiment de apartenență, disciplină comunitară, asistență materială și oportunități de “reconstruire” a vieții. Această realitate are o semnificație politică considerabilă, mai ales pentru că multe dintre aceste teritorii constituie bastioane electorale tradiționale ale Sălajului sau Clujului care ajung pe Dambovita. Este adevărat că identitățile politice și religioase nu trebuie să coincidă în întregime. Liberalismul a reușit să stabilească alianțe importante cu liderii evanghelici, mobilizând simboluri religioase și discurs “moral” ca parte a strategiei sale electorale. Pentru a construi o alternativă politică durabilă, progresiștii au tendința de a clasifica comunități întregi drept dușmani ideologici. Politica urii nu ii părăseste niciunde. Evanghelismul românesc este plural, înrădăcinat social și autonom cultural. Ignorarea acestei complexități înseamnă renunțarea la înțelegerea unui segment decisiv al societății românești. Atlanta 28/10/2026 |
|---|
CDDistribuie!
Un comentariu
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
CRIZA STARLINK
De CD
Ati crezut si voi ca toată lumea că prietenia dintre Trump si Putin a dus la abandonarea Ukrainei de către SUA si lăsarea intregului război doar pe seama/cheltuiala europenilor din NATO.
Da, cum altfel, căci presa a speculat acest aspect curios al războiului unde STARLINKul nu mai este uzabil in Ukraina si totusi SUA livrează armament si munitii scumpe Europei, atat cat mai are, plătite tot de europeni.
Un gest de prietenie partială, pus pe seama zgarceniei lui Trump care nu se poate abtine să nu vandă cu profit gras ceva armament europenilor, nu direct Ukrainei, aparentele contează intr-o prietenie.
Dar criza din Ucraina privind restricțiile de utilizare militară a constelației de sateliți SpaceX în războiul Rusia-Ukraina nu va fi rezolvată ușor. Ucraina a încercat și a eșuat să blocheze accesul Rusiei la Starlink pentru a-și ghida propriile drone și a-și alimenta comunicațiile.
În centrul dramei Starlink se află o contradicție structurală ireconciliabilă. O platformă concepută pentru a fi disponibilă gratuit utilizatorilor civili la scară largă nu poate împiedica în mod fiabil actorii rău intenționați să-i exploateze capacitățile militare. Ukrainienii au fost primii care au folosit Starlinkul in scopuri militare[asa cum i-au invatat americanii de la Pentagon, care este adevăratul proprietar al constelatiei], iar rusii au hekuit reteaua si au folosit-o si ei mai dihai decat chiriasii ukrainieni.
Prologul a venit în decembrie 2025, când SUA a observat că forțele ruse au utilizarea Starlinkului pentru a-și ghida propriile drone militare la scară largă, așa cum făcuseră si forțele ucrainene cu succes de ani de zile.
Rusia folosise Starlink pentru comunicații staționare pe câmpul de luptă cel puțin de la sfârșitul anului 2023, practica fiind foarte răspândită. Punctul de cotitură a venit pe 26 ianuarie 2026, când o dronă controlată de Starlink a survolat Kievul necontestată și necontrolată timp de câteva ore.
Ucraina/SUA au răspuns prin introducerea unei așa-numite „liste albe”, un sistem de control al accesului în timp de război pentru această infrastructură de satelit cu “acum” dublă utilizare. Conform regulilor în vigoare din 2 februarie, un terminal Starlink oriunde în Ucraina poate funcționa numai dacă identificatorii săi apar pe lista albă. Ucraina întocmește lista terminalelor autorizate; SpaceX permite sau blochează accesul la nivel de rețea.
Acest lucru se potrivește cu abordarea preferată a inițiatorului listei albe, fostul ministru al Apărării, Mykhailo Fedorov: securitate prin obscuritate.
Este o filozofie victoriană, care susține că, dacă fetelor nu li se spune niciodată de unde vin bebelușii, niciunul nu va sosi nedorit.
Momentul adevărului a venit pe 24 iulie, când SBU a raportat descoperirea unei scheme în care un angajat poștal a ajutat la înregistrarea a 76 de terminale Starlink ilegitime. A doua zi, amploarea a atins un nivel de neconceput: SBU a declarat că a prins un agent rus care înregistrase peste 1.000 de terminale.
Amploarea și natura acestei utilizări rămân neclare, dar lista albă nu mai poate fi descrisă ca un succes necondiționat, nici la nivel victorian.
Ucrainenii au făcut din Starlink o componentă cheie a sistemelor de atac extrem de ieftine, produse în masă. Acest lucru le-a adus succese fenomenale pe câmpul de luptă, inclusiv înfrângerea Flotei Rusiei la Marea Neagră.
Rușii au urmat imediat exemplul, copiind îndeaproape abordarea ucraineană aproape la literă. Încercările ucrainenilor și americanilor de a împiedica inamicul să acceseze capacitățile Starlink s-au confruntat doar cu un succes limitat și nesigur.
Totuși, lecțiile crizei Starlink-Starshield din Ucraina merg mult mai adânc, iar consecințele acesteia ajung mult mai departe. În cele din urmă, criza actuală a expus fragilitatea tratării platformelor tehnologice ca elemente indispensabile ale puterii militare naționale. O a doua lecție se referă la eșecul Americii de a-și gestiona propriile platforme tehnologice odată ce acestea devin sisteme cu dublă utilizare.
Rezultatul este o erodare a încrederii la nivel general: în SpaceX, operatorii americani de sisteme pe orbită joasă a Pământului, în industria americană de înaltă tehnologie în sens larg și în SUA ca putere cu ambiții globale.
Deci criza STARLINK nu are nici o legătură cu “prietenia” Trump-Putin.
Atlanta 28/10/2026