„Evreii nu au măsură!”

DESPRE EI ASA CUM SUNT …
– Victimizarea competitivă
Agregat de CD

„Primul lucru care trebuie sa ne amintim, dacă nu dorim să ne pierdem mintile, este că suntem printre evrei” ~ Nietzsche

„În toată Europa ocupată de germani, au locuit 2,4 milioane de evrei înainte de al doilea război mondial, potrivit Enciclopediei Evreiești Mondiale.
După război, 3,8 milioane de evrei „Supraviețuitori ai Holocaustului” primeau pensii de la guvernul german.
În mod tragic, restul de 6 milioane au fost pierdute.”
https://www.veteranstoday.com/2021/07/03/the-strange-case-of-edgar-steele

Etnocentrismul iudaic
„Evreii se considerau speciali, diferiți, «selectați», și astfel au pus aceste idei în gura Dumnezeului lor. Desigur, nimeni nu ar nega o mândrie la oameni în sine. Dar aceste declarații extreme depășesc cu mult limitele normale. Ele indică un fel de auto-absorbție, o auto-glorificare, poate un narcisism, poate o îngâmfare. A fi ales de creatorul universului și a primi dreptul de a conduce, fără milă, asupra tuturor celorlalte națiuni, tradeaza un fel de megalomanie care este fără precedent în istorie. Există o dungă mizantropică adânc înrădăcinată la evrei, care continuă în epoca contemporană. Există ceva in cultura evreiască care inspiră dezgust și ură”
~ David Skrbina – „Farsa lui Isus”

„Goyim(neevreii) s-au născut doar ca să ne slujească. Fără aceasta, ei nu au loc în lume – doar pentru a servi poporul Israel. Vor lucra, vor ara, vor culege. Iar noi alesii vom sta ca un effendi să măncam ”
~ Rabinul Yosef – Jerusalem Post, 18 octombrie 2010.

În ciuda faptului că este cel mai bogat, cel mai bine conectat politic și influent grup din națiunile occidentale, evreii au cultivat asiduu și cu succes noțiunea că au fost întotdeauna și rămân, un grup de victime persecutat cu cruzime, care merită doar simpatia profundă a tuturor.
Povestea „Holocaustului” a fost, desigur, esențială pentru acest demers. Întreaga ordine socială și politică a Occidentului contemporan – bazată pe presupusele virtuți ale diversității rasiale și multiculturalismului – a fost ridicată pe bazele morale ale „Holocaustului”. Albii nu pot fi recunoscuți ca un grup cu interese pentru că: „niciodată, din nou sa se mai repete un holocaust”.
“Națiunile occidentale au obligația morală de a accepta imigrația nelimitată non-albă pentru că: „niciodată din nou”. Albii ar trebui să accepte cu blândețe strămutarea lor deliberată (și extincția finală), deoarece: „niciodată din nou sa se mai repete un holocaust.”
~ Brenton Sanderson – “Battle Lines: Essays on Western Culture, Jewish Influence and Anti-Semitism”

“Pentru a fi eficientă, ingineria socială nu trebuie sa fie percepută”.
~ Michael Jones – “Logo Rising”

„Nu faceți nici o greșeală cand observati ca: intenționăm să continuăm să lovim bărbații albi morți, și pe cei vii, și pe femei, până când construcția socială cunoscută sub numele de „rasa albă” este distrusă – nu „deconstruită”, ci distrusă.”
~ Noel Ignatiev, profesor american de istorie, Massachuttes College of Art – “Trădătorul rasei”

Considerând utilizarea inteligentă a cuvintelor de către Ignatiev în categoria ideologiilor evreiești deconspirate în cultura criticii, MacDonald a scris:
„Interpretarea noastră este că opiniile lui Ignatiev nu sunt altceva decât competiție etnică. Ca evreu de stânga, el face parte dintr-o lungă tradiție care s-a opus intereselor și identității albilor – conform cu cultura criticii care a devenit cultura sinuciderii occidentale. Și ca atâția evrei bine identificați, ura lui pentru poporul și cultura Occidentului strălucește.
Ignatiev este doar un alt intelectual evreu într-o linie lungă care se duce pana la Franz Boas, Școala de la Frankfurt, și nenumărate alte orientari care domină acum cultura sinuciderii occidentale. El se poate numi un trădător de rasă, dar există toate motivele să credem că el are un sentiment de credință față de propriul său popor și lunga istorie de ostilitate față de oamenii și cultura Occidentului, care este atât de tipică evreilor foarte dedicați. Pentru el, a fi un trădător de rasă vine ușor și natural; E laptele matern al socializării ca evreu.
Oameni ca Ignatiev, care, fără îndoială, au un puternic sentiment al propriei identități și interese etnice, au reușit să patologizeze orice sentiment de identitate etnică și interese în rândul europenilor și al popoarelor de origine europeană – și nimeni altcineva”

„Am ajuns la punctul în care doar unii sunt cu un pas înainte pentru a sublinia adevărul evident că TCR-Teoria Criticii Rasiale este, de fapt, „rasismul anti-alb.” Spre surprinderea mea, am văzut puține sau deloc dovezi că oamenii au inteles problema mult mai instructiv că, acesta a fost propagat de de evrei de mai bine de cincizeci de ani. Acest lucru se datorează faptului că evreii sunt intr-un război pe viata si pe moarte împotriva albilor, cu exemple anterioare, cum ar fi epoca bolșevică în Rusia, Holodomor, și diverse alte strategii documentate în cultura critică, cum ar fi stimularea imigrației non-alba și deprimanta formare/educare a familiei albe. Acesta este punctul care mă doare ca trebui să-l subliniez.”
~ Edmund Connelly – “Teoria rasei critice ca armă intelectuală evreiască”
https://www.theoccidentalobserver.net/2021/06/21/critical-race-theory-as-a-jewish-intellectual-weapon

Admirat de Bill Gates, Angela Merkel și Mark Zuckerberg, israelianul Yuval Noah Hariri este unul dintre cei mai apreciați intelectuali publici de astăzi.
Despre această „clasă inutilă” în creștere, termenul ii apartine, Hariri comentează: „Cea mai importantă întrebare din economia secolului XXI ar putea fi ce să facem cu toți oamenii inutili. Ce vor face oamenii conștienți, odată ce vom avea algoritmi extrem de inteligenți non-conștienți care pot face aproape totul mai bine?”
„În secolul xxi am putea asista la crearea unei noi clase masive nelucrătoare oameni lipsiți de orice valoare economică, politică sau chiar artistică, care nu contribuie cu nimic la prosperitatea, puterea și gloria societății. Această „clasă inutilă” nu va fi doar șomeră — va fi de neangajat.
Cred că viața n’are nici un sens.”
Pentru Hariri, oamenii nu au sine interior, cu atât mai puțin suflete. Total amăgiti și în mare parte incompetenti, vom fi computere învechite destul de curând. Deja mai inteligente decât noi, mașinile vor fi, de asemenea, mai artistice și mai pline de suflet.

„Beneficiile politice și economice și, prin urmare, biologice derivate din victimizarea competitivă reprezintă omniprezența narațiunilor victimelor evreiești în cultura occidentală contemporană și de ce istoriografia evreiască abundă în relatări exagerate despre calamități istorice, persecuție, exil, deportări și pogromuri. Conform relatării evreiești standard, faraonul biblic, Amalek și Haman din Persia au încercat să-i anihileze pe evrei, urmată de o lungă secvență de dușmanii, masacre, deportări, inchiziții și pogromuri. Prin această prismă de victimizare lacrimogena – “lachrymose victimhood” evreiasca, „Holocaustul” este doar cea mai recentă din această serie de victimizări recurente.
Această mentalitate de victimă evreiască este hrănită de procesele de socializare care îi învață pe evrei „că victimizarea are câștiguri potențiale și că agresivitatea poate fi legitimă și doar dacă o parte a suferit de pe urma adversarului său.”
~ M. Nasie, A.H. Diamond & D. Bar-Tal, „Copii mici în conflictul greu de rezolvat: cazul israelian”, Personality and Social Psychology Review, 20, 2016, 365-92.

„Israelienii evrei tind să adăpostească o reprezentare „victimizare perpetuă” a istoriei lor, ca un grup care a suferit persecuție, discriminare și amenințări de anihilare de-a lungul generațiilor, culminând cu Holocaustul. Astăzi, prezența Holocaustului în Israel este omniprezentă, iar majoritatea israelienilor evrei recunosc Holocaustul ca parte a identității lor colective și au internalizat această victimizare ca o caracteristică de bază a identității lor israeliene. Astfel, israelienii evrei sunt crescuți într-o cultură care subliniază continuitatea dintre suferința din trecut și suferința prezentă.”
~ Johanna Ray Vollhardt, The Social Psychology of Collective Victimhood (Oxford: Oxford University Press, 2020) 372.

La fel de dăunător pentru interesele rasei albe a fost asaltul asupra familiei începând cu anii 1960 – parte a unei mari schimbări culturale de la afirmare la repudierea valorilor moștenite.
“Legăturile familiale, religioase și etnice ale albilor au fost prezentate ca o povară opresivă impusă de trecut — un mod în care părinții își împovărează urmașii cu o moștenire de norme disfuncționale. Intelectualii Școlii de la Frankfurt au insistat că structura familiei tradiționale europene este patogenă și un teren de reproducere „pentru producerea de ‘personalități autoritare’ care sunt înclinate să se supună autorităților dominante, oricât de iraționale”.
~ Wilhelm Reich, Psihologia în masă a fascismului (Londra: Penguin, 1970) 64.

Acest punct de vedere a avut ecou la intelectualul evreu post-freudian Wilhelm Reich, care a insistat că familia autoritară are o importanță critică pentru statul autoritar, deoarece familia „devine fabrica în care structura și ideologia statului sunt modelate.”
Crucială pentru Reich a fost reprimarea sexualității din copilărie, care, în opinia sa, a creat copii care sunt docili, temători de autoritate și, în general, anxioși și supusi. Reich a susținut că rolul moralității sexuale occidentale „represive” tradiționale a fost „de a produce subiecți acceptați care, în ciuda suferinței și umilinței, sunt adaptați la ordinea autoritară”.
Herbert Marcuse a fost de acord, insistând că „eliberarea sexualității și crearea unor structuri democratice non-ierarhice în familie, la locul de muncă și în societate în general ar crea personalități rezistente la fascism.”

De aceea avem acum revolutia sexual in apogeul ei, care desi inceputa prin anii’60 a reusit acum sa domine scena social ape plan mondial.

“Evreii, în măsura în care recunosc implicarea lor în aceste mișcări intelectuale și politici sociale dăunătoare modelate de ei, se portretizează adesea ca o „apărare” etnică necesară împotriva antisemitismului.”
~ Regizorul evreu Jill Soloway a mai susținut, de exemplu, că evreii de la Hollywood „recreează cultura pentru a ne apăra după Holocaust”.

„Victimizarea competitivă” este un cadru intelectual util pentru conceptualizarea unui element cheie al activismului etnic evreiesc și poate fi privit ca un aspect important al iudaismului ca o strategie evolutivă de grup.
Această strategie este multipolara:
– promovarea evreilor ca cele mai importante victime din lume, în ciuda statutului lor de clasă etnică conducătoare în societățile occidentale;
– suprimă agresiv toate narațiunile care contestă acest statut, în special cele care reprezintă cu exactitate evreii ca victimizatori și, în cele din urmă,
– să se angajeze în victimizarea competitivă în numele grupurilor non-albe împotriva albilor
– în timp ce încearcă simultan să-le refuze acestora din urmă orice identitate colectivă pozitivă.
Această strategie pe mai multe niveluri conduce în cele din urmă la același obiectiv primordial: de a priva poporul alb de autoritate morală, încredere, putere politică, resurse economice și oportunități de reproducere.
În timp ce mulți evrei privesc acest lucru ca pe o apărare etnică necesară, din perspectiva albilor insa, acesta este un atac agresiv care amenință supraviețuirea noastră pe termen lung ca semintie albă.