Evreii „mâncători de excremente şi cadavre” din Cartea Neagră
6 octombrie 2023|Doctrină naţionalistă, Holocaust
Evreii „mâncători de fecale și cadavre” din Cartea Neagră
9 ianuarie 2023|Doctrină naţionalistă, Holocaust
Uniunea Vatra Românească Comisia AntiWiesel
Aţi minţit!
Aţi minţit!
Aţi minţit!
Documente adunate şi comentate de
Ion Coja
Petre Ţuţea: „Legionarii nu au ucis niciun evreu!”
În loc de prefaţă, câteva glose despre
Evreii „mâncători de excremente şi cadavre” din Cartea Neagră
Am mai spus-o: de ani de zile nu mai reuşesc să dau de un evreu deştept, cu care să pot sta şi eu de vorbă, printre alte subiecte pe care i le-aş propune fiind şi mirarea mea că Cartea Neagră a lui Matatias Carp a fost de curând tradusă în Franţa şi urmează a fi publicată. Ce este Cartea Neagră? Este o carte, în trei volume, publicată în 1946, care a dezvăluit monstruozitatea bine camuflată până la acea dată a poporului român, popor de ucigaşi şi genocidari, remarcabili (totuşi!) pentru inventivitate şi ingeniozitate în materie de batjocorit fiinţa umană adversă! Mai ales evreiască! Ce-i al lor e-al lor! Se pare că i-au întrecut pe toţi cu protocronismul lor antisemit!
Chiar şi Moses Rozen, unanim diagnosticat pentru exigenţa sa în materie de anti-semitism, a fost nevoit să recunoască, nesilit de nimeni, că holocaustul evreilor, orice ar zice detractorii noştri, aici la noi a început, în România, cică!… Că nu nemţii, ci românii se înscriu în istoria universală ca proto-detonatori ai Holocaustului! Iulie 1940, la Dorohoi în gară! (Cam jidan, ovreiul! Nu i-ar fi fost greu să aleagă altă locaţie, mai… Dar Dorohoi?! În comparaţie cu Auschwitz sau Buchenwald ori Treblinka, Dorohoi sună ca dracul, vorba altui evreu, mult mai jidan şi el… Cum să capete bietul Dorohoi rezonanţă şi circulaţie internaţională, domnilor?!… Ce turism sau pelerinaj să faci la Dorohoi, la dracu’ în praznic?! Adică facem un ditamai holocaustul şi nu ne alegem chiar cu nimic?!)
Deci asta e, n-am mai dat de un evreu diştept de ani de zile! Încât nici nu ştiu cui să mă adresez cu cele de faţă! Dar nici eu nu pot pretinde că-i cunosc pe toţi evreii, aşa că-mi rămâne nădejdea la evreul necunoscut, fratele meu poate încă nenăscut, care, spre deosebire de colegii şi prietenii mei evrei…
Da, spre deosebire de amărîţii ăştia de foşti şi actuali colegi sau prieteni, evreul necunoscut va înţelege cu ce intenţii îi atrag atenţia că ceilalţi evrei sunt pe cale de a săvârşi o prostănacă de greşeală mai mare decât tot Talmudul lor, ba sunt în stare să se mai şi bucure că-şi vor mondializa nerozia şi se vor face în final de rîsul rîsului şi al curcilor în văzul încântat al planetei albastre… Chiar nu e nimeni de-al lor ca să le-o spună în faţă?!
Mă întreb din prima cine a avut, oameni buni, ideea să dea la tradus Cartea Neagră?! (Nota bene: Nu cumva pe banii guvernului român s-a tradus?!…)
Bănuiala cade fără să clipesc asupra soţilor Lya Benjamin ! Am fost cândva într-o emisiune cu amândoi, la OTV sau DDTV, când s-a discutat cu aprindere despre Cartea Neagră, mai toată emisiunea, iar eu abia la sfârşit m-am şi i-am prins că nici unul nu citise Cartea Neagră, dar de jurat pe ea jurau de ani de zile… Evreu care n-a citit Cartea!…
Lucrurile s-au petrecut cam aşa: zice soţul ceva, de laudă, despre valoarea documentară excepţională a Cărţii, iar consoarta – doctoreasă în istorie, îl aprobă zgomotos. Atunci eu, mereu Gică contra, intervin de le stric toată regia emisiunii zicând că eu nu pot lua în serios o carte plină de cele mai inepte şi mai neroade acuzaţii la adresa mea! A dumitale?, s-a mirat corul mixt de la Ştefan Gheorghiu. Adică la adresa fiinţei umane în ipostaza ei românească! Şi mă explic: nu pot să iau nimic în serios de la un autor care afirmă că românii, ţăranii români ca să fiu mai exact, adică mama şi tata, cumpărau de la jandarmii tot români, la un preţ de batjocură, de-a dreptul insultător, cumpărau evrei din cireada mânată spre Nistru să-l treacă dintr-o sorbire, evrei mai rotofei, pe care apoi îi duceau acasă şi… şi… şi ce făceau babacii mei cu acei evrei, domnule Hary Culler?, l-am întrebat eu pe tovarăşul Haralambie Culea în direct la DDTV, postul TV cel mai urmărit de cenzura Cominternului. Ce făceau românaşii noştri cu ovreii dumitale, ai noştri şi ei, până la urmă? Hai, curaj, sunt sigur că ştiţi! N-aveţi cum să nu ştiţi că doar vă trageţi mai mult din Cartea Neagră decât din Talmud! Singur recunoaşteţi că vă e carte de căpătâi! Că fără ea rămâneaţi mai departe un umil şi necunoscut propagandist al PCR! Eh, spuneţi-mi, nu mie, căci eu ştiu, dar telespectatorii noştri nu, nu ştiu nici în vis, în visul lor cel mai urît sau în cel mai frumos vis – depinde cum priveşti lucrurile, nu au habar de Matatias Carp, ce spune nemernicul nemernicilor despre ţăranii români că făceau cu evreii târguiţi la margine de drum?! Spuneţi-le dumneavoastră, domnule Cullică, să nu moară proşti, proştii de români!… Sunt vestiţi de ignoranţi! Habar nu au la ce sunt buni evreii!…
N-a ştiut nici tovarăşul profesor de istoria marxism-leninismului, varianta pentru uz intern! Dar eu nu-l puteam crede că nu cunoaşte pe dinafară Cartea. Aveam informaţii precise în acest sens! Mi se părea la fel de absurd ca şi cum însăşi Lya Benjamin ar fi spus şi ea că nu ştie de ce românii se apucaseră pe vremea lui Ion Antonescu de agonisit evrei, mai rar la bucată, de obicei la un loc, soţ şi soţie, doi lei perechea!
…Ehe, era mare leul pe vremea Mareşalului!
Dar şi evreii ăştia ! Zău că făcea să-i cumperi, chiar dacă era vreme de război, şi chiar şi cu preţ dublu dacă te tocmeai niţel!… Eh, dumneavoastră vă amintiţi în ce scop, stimată doamnă Lya, îşi cumpărau ţăranii români evrei? Unii zic acum, post festum, că-i fereau astfel să ajungă în Transnistria cea sinistră, unde nu-i aştepta nimic bun! Ăsta să fi fost scopul? Nobilul ţel?
…Eu unul nu cred! Ar fi prea frumos ca să fie adevărat!
Nu, nu-mi puteam imagina că nici Benjamina nu ştia, deci, logic, nu citise nici ea Cartea!, că doar îşi dăduse un doctorat strălucit pe Carte, comentând-o din doască în doască şi declarând-o Cartea din care s-a născut Holocaustul din România! Talmudul noii religii! Fără ea s-ar alege praful de tot Holocaustul românesc! O carte, a declarat laureata presei, o carte care ar trebui să fie cercetată şi studiată şi învăţată pe de rost în toate şcolile româneşti, în toate familiile, ca să afle tot românul ce făcea românul străbun cu evreii de două parale pe care îi cumpăra pe buza şanţului. Sau, dacă avea puţin noroc, îi putea lua şi pe gratis, căci unii evrei nu mai puteau merge mai departe şi, ajunşu la capătul puterilor, renunţau să mai vadă Transnistria, puoi mori!
Da, spre nesfârşita mea mirare i-am prins cu ocaua mică, cu lecţia necitită, pe cei doi corifei ai Şcolii de sâmbătă! Mi-a venit să-i întreb, dar m-am jenat de telespectatori – voi ce faceţi acasă, măi nebunatecilor, de nu aveţi timp nici să citiţi Biblia voastră de holocaustologii lui peşte, ce sunteţi?!
Nu, un nu hotărît! Cei doi, perechea de cominterniştii dracului din studioul DDTV, nu jucau teatru, nu jucau nici măcar teatru evreiesc de stat! Ci erau ca niciodată în viaţa lor de sinceri: nu ştiau! Pur şi simplu nu ştiau! De necrezut, dar…
…Nici eu nu ştiu ceva mai frumos şi mai onest decât să recunoşti că nu ştii?! Aşa făcea chiar însuşi Socrate! Iar eu l-am auzit chiar şi pe Petre Ţuţea de câteva ori zicând că nu ştie.
Nu ştiau sau nu-şi mai aduceau aminte?, s-ar putea băga în vorbă vreun cârcotaş. Unul mai decât mine ! Răspund: exclus! Când afli ce făceau românii cu evreii cumpăraţi pe mai nimica, nu mai poţi uita în vecii vecilor! Nici măcar în vis, precum spuneam! E de neuitat! Mai ales pentru un evreu! Dar mite când sunt două bucăţi de evrei, un fel de Sara şi Avram ai zilelor noastre?!
…Când însă cineva spune că nu ştie, când recunoaşte că nu ştie, omul ăla cel puţin pe jumătate nu mai este prost. Iar cu jumătatea cealaltă nu mai este ticălos!… Aşa că, simţindu-i ceva mai colegi pe cei doi – ce mai pereche !, numai bună de comercializat, m-am îndurat de ei: deci nu ştiţi? Nu ştim! Păi nu ştiţi nimica dacă nu ştiţi că tata îl lua binişor pe ovrei, de ureche sau de chică ori de beregată, şi mi ţi-l cresta, nenicule, la jugulară, acolo de unde-i curge şi porcului tot sângele din hoit, lăsându-l cusher şi bun de făcut pastramă, după reţeta marelui mehenghi numit nenea Iancălă!
Vă mai întreb o dată, ultima !, le-am zis. Nu se poate să nu vă aduceţi aminte, e scris în carte cu litere de-o şchioapă, special ca să-i rămână cititorului în tărtăcuţă la ce le trebuia, domnule, ţăranilor basarabeni atâta sânge evreiesc adunat cu grijă într-o covată? Nu ştiţi nici asta, nu vă aduceţi aminte?… Nu, îngăimară cei doi, deja livizi şi fără de sânge în obraji, măcar o picătură… Exsancvinaţi prin telepatie ? Nu cumva am întins coarda prea tare?!
Dar nici nu mai puteam da înapoi, cum aş fi vrut! Faci ce poţi în viaţă, nu ce vrei! Aşa că am încheiat cu precizarea finală: lubrifiant făceau, madam! Matatias Carp dixit! Însuşi Matatias prooracolul Holocaustului!
Lubri… Ce-i acela lubrifiant?, a întrebat ingenuă Benjaminoaia, fire total atehnică.
Adică unsoare, cucoană ! Românii, încă de la aducerea primilor iudei pe plaiurile mioritice, ung osia de la căruţe şi alte mecanisme din ogradă cu sânge, cu sânge evreiesc! Se pare că sângele evreiesc e sânge ca lumea, nu coagulează, nu miroase şi se păstrează la temperatura camerei cel mai bine. Oricum nu aveau frigidere, că nu au nici azi, nenorociţii!…
Pe cine-i faceţi nenorociţi?
Păi pe evreii ăia făcuţi unsoare, pe cine alţii?! Vă daţi seama, săracii, din ce motive prozaice, aproape penibile, au ratat Transnistria?!…
*
…Mai departe rezum, căci nu mai suport: perechea de evrei din studiou au declarat că aşa ceva nu se scrie şi nici nu scrie şi nici măcar nu poate să scrie în Cartea Neagră! E insuportabil ce faceţi, ce ziceţi!, şi m-au ameninţat cu tribunalul, cu Sanhedrinul, cu rabinul şi tot Cahalul, başca presa de peste ocean. Când mi-a venit însă rândul, eu le-am răspuns răspicat că prefer Carmelul, că nu vreau mai mult de trei sticle! Pun la bătaie un butoi cu vin din Valea Nucarilor, cea mai faină podgorie din Dobrogea, contra Carmel, trei sticloanţe! Cine pierde, plăteşte! Şi am bătut palma în faţa tuturor telespectatorilor: ei, adversarii mei, spunând, ba chiar sus-ţinând că în Cartea Neagră nu poate fi scrisă o asemenea, citez, «abjecţie», – aprecierea deci le aparţine, iar eu dimpotrivă, sus-ţineam mai departe că minunata poveste de Crăciun este cuprinsă în volumul întâi, la pagina 23, vedeţi că nu se poate uita?! Nu numai pagina, am dat şi citatul, corectându-l niţel la punctuaţie şi intonându-l cât mai expresiv: « Fascismul românesc a avut metodele sale originale de exterminare a evreilor.(…) Evreii erau bătuţi până la istovire şi expiere, sufocaţi în vagoane cu răsuflătorile astupate, vânduţi din mijlocul convoaielor… Până aici nimic nou. Nu reproşez nimic, nimănui! Acum vă rog să fiţi atenţi ! Aşa… reiau citatul: vânduţi din mijlocul convoaielor pentru a fi omorîţi şi a li se comercializa îmbrăcămintea, pentru a fi, atenţie !, pentru a fi tăiaţi bucăţi pentru ca… acu-i acu !, …cu sângele lor, să se ungă osiile căruţelor ş.a.m.d. » (s.n.) Exact aşa scrie : « ş.a.m.d. » Aşadar, osiile căruţelor… Scrie clar, la pagina 23, ediţia de după 1989! Pagina din dreapta, pe la mijloc, cules cu litere îngroşate, am uitat cum le zice. Aldine ?
Fireşte că am câştigat pariul detaşat, dar… dar nici până azi nu am văzut măcar un gât de Carmel de la Benjamini!…
*
…Aşadar, acum, prin traducerea Cărţii, va căpăta circulaţie mondială informaţia că românii mei – dar nici nu-mi mai vine să mai zic că-s ai mei, nici măcar tata, criminalul!, tăiau vasăzică evreii bucăţi şi îi storceau bine de sânge şi de bani «ş.a.m.d.». Că-ţi vine să-i feliciţi şi să le strângi mâna recunoscător jandarmilor români care nu au tăiat bucăţi niciun evreu, nici unul dintre cei peste douăsute de mii, pe care i-au împuşcat, gest infinit mai generos, mai omenos, mai tradiţional românesc decât tranşarea în pacheţele de un kilogram, cel mult două, trebuie să ajungă la toată lumea aflată la coadă! Ia nu vă mai înghesuiţi ca la pomană! Şi linişte, vă rog! Mucles!
…Şi-l întreb pe evreul deştept sau măcar pe aproape, după care râvnesc ca apa după soare, cititor vreodată al acestor pagini, nu ca să-mi explice cum de a putut să scrie fratele său Matatias Carp asemenea mârşăvie – de imbecil şi de ticălos ce a fost a scris-o!, se ştie asta!, ci întreb de ce? pe coana Comunitate Evreiască din România, care nu poate fi străină de traducerea şi publicarea în străinătate a acestei cărţi mizerabile, de ce îi ţine hangul şi îşi simte interesele mai bine reprezentate şi apărate prin asemenea nemernicii?!
Căci mai sunt şi altele în de mâine-poimâine vestita în lumea toată Carte. Alte şi mai mari! Mizerii şi minciuni!! Mai «negre»! Nu vă vine a crede?! Ştiu… Dar nu puteam la televizor, de faţă cu lumea de bună calitate care urmăreşte emisiunile dlui Marian Oprea, să pun în discuţie chestii încă şi mai jenante. Nu mi-aş fi putut eu îmagina pe atunci o carieră internaţională a acestei culegeri de minciuni care nu mai sunt nici minciuni, sunt altceva, căci minciunile au farmecul şi hazul lor, sunt un soi mai ciudat de creaţii ale imaginaţiei, sunt deseori creaţii veritabile. Mecanismele minciunii sunt dintotdeauna interesante şi stârnesc amuzamentul ori chiar simpatia noastră. Minciuna de calitate este credibilă. Cât de cât credibilă. Sau te farmecă, te vrăjeşte ! Cum este şi acest ciudat sinonim pentru minciună, explicit numai în limba română : vrăjeală ! Asta ne face minciuna: ne vrăjeşte, ca-n Şeherezada ! Sau ca baronul ăla neamţ !(Mă înşel eu cumva şi nu-mi dau seama că povestea cu sângele de uns osiile este o poveste totuşi credibilă? Că există pe lumea asta cititorii evrei şi ne-evrei care s-o creadă?!… Aoleu, ce mă fac?!)
Se pare că va trebui să cedez evidenţei şi să accept că există, inclusiv în conducerea Comunităţii evreieşti din România, indivizi care cred că într-adevăr evreii au acceptat să fie tăiaţi bucăţi pentru ca cu sângele lor evreiesc taică-meu şi tot neamul lui românesc să ungă osia căruţelor, indiferent de naţionalitatea şi sexul acestora!…
Deh, mă gândesc eu abia acum : poate că nu i-ar fi tăiat bucăţi, ci numai împrejur, după tipic, dar nu mai aveau ce, aşa că…
Aşa că mergem mai departe şi să vedem dacă evreii aceştia îl pot crede şi poate îl vor fi crezând deja, chiar şi pe «martorul» care semnează sub declaraţia sa publicată în aceeaşi minunată Carte Neagră, că în Transnistria – ţineţi-vă bine !, evreii internaţi «neavând posibilitatea aprovizionării cu alimente, se hrăneau cu excremente omeneşti, iar mai târziu cu cadavre omeneşti.» Declaraţia este semnată de « dl M.Katz, fost preşedinte al Comitetului Evreiesc din Moghilău ». (Nu dau pagina, cine nu mă crede să pună pariu!) Aşadar, va căpăta circulaţie internaţională şi mizeria asta : evrei care se hrănesc cu excremente omeneşti!… Şi cine ne dă asigurări că-i adevărată dintotdeauna povestea asta? Însăşi întreaga comunitate evreiască din România, preşedinte unul Vainer, cine altul?! Başca cei trei preşedinţi români, Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, care au plâns cu batista la nas dinaintea monumentului fecalelor mâncate de evrei în timpul Holocaustului şi după!
Întâmplarea face că un alt fost preşedinte, al aceluiaşi comitet din Moghilău, Siegfried Jaegendorf, ajuns după război în America, a scris acolo o carte de sute de pagini despre cele văzute şi trăite de el în Transnistria, la Moghilău ! (Alt toponim de beleaua naibii !) Cartea a depus-o la Yad Vashem spre publicare, şi marii experţi, după ce au citit mărturia ovreiului, l-au luat la început cu binişorul şi i-au cerut să-şi schimbe viziunea asupra vieţii din Transnistria, căci, aşa cum reieşea din cartea sa, Transnistria le oferise celor interesaţi condiţii de viaţă inacceptabil de decente. Încăpăţânat şi apostaziatic, Jaegendorf a refuzat să mănânce în America ce n-a mâncat el în Transnistria, căcat adică, şi şi-a retras manuscrisul. Manevră zadarnică: manuscrisul a fost publicat după moartea suspectă a autorului, publicat cu vizibile intervenţii anonime asupra textului, modificându-i bine viziunea… (A se vedea şi Jurnalul lui Mihail Sebastian, mort şi publicat în aceleaşi condiţii !) Ne vom ocupa de acest caz, cu detalii, într-un volum viitor. Probabil al III-lea. Deocamdată să consemnăm că Comunitatea Evreiască din România, susţinând traducerea şi publicarea Cărţii Negre, îşi dă girul credibilităţii totale pentru ideea că în Transnistria evreii – desigur, nu toţi, ci numai prin reprezentanţi, şi nu toată vremea, ci numai în momente mai inspirate, s-au hrănit cu fecale, iar mai târziu – probabil când nu s-au mai găsit excremente, cu cadavre omeneşti…
Omeneşti, omeneşti ! Dar ale cui cadavre, oameni buni? Cadavre româneşti sau evreieşti?…
Ca şi fecalele ! Ale cui fecale? De goim sau de evreu? Şi ce fel de evreu? Căci dacă erau fecale de evreu mâncător şi el de fecale, valoarea lor nutritivă era egală cu zero! Un fel de excremente second hand ! Mai bine nu le mâncau! Le-au mâncat fără nici un aport caloric! Degeaba! Gratis! Fără niciun gheşeft!
În fine, printre alte teme care acum, după traducerea Cărţii Negre, la cererea opiniei publice mondiale, va fi musai să fie aprofundate de Institutul Naţional pentru Cercetarea şi Răscercetarea Holocaustului – INCRHaş, îmi fac datoria să sper că va fi pusă şi problema aprovizionării cu cele necesare. M.Katz, confidentul lui Matatias Carp şi al Federaţiei Evreieşti din Bucureşti – preşedinte unul Vainer, spune textual că « neavând posibilitatea aprovizionării cu alimente, evreii se hrăneau cu escremente omeneşti, iar mai târziu cu cadavre omeneşti ». (Este, strict filologic vorbind, impresionantă şi de mare efect stilistic revenirea obsesivă a cuvîntului omenesc în reconstituirea acelui moment de graţie!..) Dar trecem peste subtilităţile textului… Şi fără să-i facem un reproş autorului – asta ar mai lipsi!, vom reţine totuşi caracterul vag al informaţiei, poate chiar lacunar: dacă evreii cacofagi nu reuşeau să se aprovizioneze cu alimente, cum făceau de reuşeau «să se aprovizioneze» în cantităţi satisfăcătoare cu (1) fecale alias excremente şi, respectiv şi ulterior, evreii necrofagi, cu (2) mortăciuni, adică cadavre? Întrebarea noastră poate să pară redundantă, chiar retorică, dar debarasându-ne de cuvinte, de povara lor metafizică, nu ne va fi uşor să reconstituim, fără prea multe documente din epocă, căci au fost deteriorate prin folosirea lor ca hârtie higienică pe cale bucală, nu ne va fi deloc uşor să reconstituim modalităţile prin care, teoretic vorbind, se putea practic face aprovizionarea cu de-ale gurii a unor comunităţi întregi!… Încercaţi să vă imaginaţi!…
Ba chiar invit oficial onor cititorii acestor rânduri să se pună în postura onorabilului M.Katz, dar şi a lui Matatias Carp, precum şi a celor care au tradus Cartea Neagră, inclusiv conducerea Federaţiei şi sponsorii traducerii, başca cei ce o vor citi, chiar dacă prin traducere îşi va pierde mult din parfumul autentic, şi să facă un exerciţiu de imaginaţie în sensul arătat. Vor descoperi că nu e deloc uşor să procuri în cantităţi satisfăcătoare şi la orice oră materia respectivă. Cu riscul de a mă repeta: pe vremea aceea nici nu putea fi vorba de frigidere! Ceea ce complică mult lucrurile. Ca să nu spun că trezeşte legitime suspiciuni. Chiar să fie aşa cum susţine Federaţia evreilor din România?! Fecale şi cadavre?! Excremente şi hoituri?!… Unde mai pui că era şi în vreme de război! Nu cumva e prea de tot?!
Parcă n-aş crede şi chiar nici nu am crezut până deunăzi, dar când am aflat că Federaţia respectivă şi Sanhedrinul adiacent, imclusiv Congresul Mondial Evreiesc, şi-au dat acordul pentru traducerea cărţii, pentru cariera ei internaţională, mi-am zis că gata! Tot ce scrie în Carte este adevărat, nebun cine nu crede! Ca mine! Adevărul cel mai adevărat, atât la o lectură literală, cât şi la una literară ! Aşadar, teoretic, niciun evreu nu contestă! Nici cartea, nici titlul acestor rânduri! Pas de te mai îndoieşte! Pas de mai neag-o! Negaţioniştii dracului ce suntem!
*
Un alt argument, o altă dovadă că Cartea nu minte, aşa cum, recunosc, încerc eu de ani de zile să păcălesc lumea că Cartea ar minţi, şi chiar pe mine amăgindu-mă că nu e adevărat, dar asta numai până deunăzi, până la zvonul cu traducerea !, este că niciun evreu n-a murit de foame în Transnistria! Nici unul măcar ! Au murit evreii din toate cauzele şi motivele posibile în timp de război: de tifos, de apendicită, de brâncă, de dalac, de bătături, de indigestie, de maţe încurcate, de glonţ, de otită, de gaze, de plictiseală, de orice, numai de foame nu! Or de foame s-a murit berechet în timpul războiului pretutindeni şi zi de zi! Numai în Transnistria, nu! Ceea ce confirmă teza şi explicaţia dumnealor Matatias Carp & M.Katz, cu fecalele şi cadavrele, dovedind tuturor scepticilor că nu sunt deloc inventate nici primele – respectiv excrementele, nici secundele, adică cadavrele… Au fost autentice, ca şi evreii care s-au înfruptat din ele. Este de-acum versiune oficială! Semnează sponsorii şi inspiratorii mult jinduitei traduceri! Inclusiv guvernul român dacă, aşa cum nu m-aş mira deloc, Levastina asta a fost plătită din bugetul naţional al României! Din fondurile de propagandă!
De precizat că, din păcate pentru această poveste, nimeni nu este perfectul ticălos, aşa că Matatias Carp în Cartea Neagră publică şi câteva texte semnate de disidentul Jaegendorf. Dacă le compari cu cele semnate de M.Katz, cam nu-ţi mai vine să crezi versiunea oficială, cea cu, pardon, fecalele şi excrementele, a(le) Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România… Aceasta este denumirea completă, aşa cum o să apară la Tribunal, după publicarea acestei traduceri calomnioase ! (Cum care traducere? Asta! Din mânuţa dumitale, iubite cititor franţuz!)
Îmi vine a minte o emisiune TV, la care un alt martor, un alt Katz, ceva mai mic, nu prea a ştiut să răspundă la întrebarea întrebărilor: «ce s-a întâmplat, bre, omule, cu cadavrele celor 250.000 de evrei ucişi de Antonescu în Transnistria?» Întrebare gordiană, în care s-au împotmolit până la gât în cacao atâţia istorici nerozi şi neinformaţi, de renume mondial, inclusiv evreul, degenerat pot zice, de la TV, care nici el nu citise Cartea Neagră, aşa că a tăcut încurcat şi n-a ştiut, prostuţul, să răspundă că acei evrei deveniţi cadavre, celebre cadavre de mâine încolo, au fost mâncaţi de ceilalţi evrei, supravieţuitori cu acest preţ deloc abominabil după unii sau, după alţii, deloc neglijabil!… Ce putea fi mai simplu?! Evreii şi-au mâncat cadavrele proprii! De aceea nu a fost nevoie în Transnistria nici de cuptoarele acelea nemţeşti atât de energofage şi, mai ales, scatofage! Şi se lămureşte astfel marele mister al celor 250 000 de cadavre din Transnistria: nu le-au mâncat câinii, Doamne, fereşte!, cum afirmă bezmetici istoricii din şcoala de gândire a holocaustrologilor de la Chişinău! Din nou lumina adevărului românesc răsare de la Bucureşti, din ograda Federaţiei evreieşti de specialitate, şi nu e prima oară: evreii din Transnistria au fost haliţi, cu fecale cu tot, de ceilalţi evrei din Transnistria, mai norocoşi… Evreii şi-au mâncat astfel unii pe alţii, între ei, fără nicio imixtiune străină, în cea mai pură tradiţie a ghettoului, vie şi azi, în Israel mai ales…
Limitat la puterea de circulaţie, infimă, a limbii române, acest adevăr va irumpe de mâine pe piaţa mondială prin traducerea în limba lui Celine şi a altora ca el! Ce victorie postumă, niciodată imaginată sau măcar visată! Al drăcuţului Aghiuţă, cum le aranjează el, mereu pe mâna altora! Că ce face omul cu mâna lui…
Viaţa bate filmul! Încă o dată ! Scor general = scor de maidan!
Să mai dăm o dată, întru înfiorată neuitarea noastră planetară, citatul care prin generoasa iniţiativă, dezinteresat subvenţionată de onor guvernul român, îşi deschide azi largi aripile pentru a porni în zbor planat să facă ocolul Terrei, într-un de-acum perpetuu turneu al demascării impostorilor români – vezi mitologia omeniei la aceşti veritabili şi binecunoscuţi mâncători de… Dar nu !, nu-i mai poţi numi mâncători de căcat, acest brand se întoarce definitiv, aşa cum e drept, la cei care îl şi merită dintotdeauna: «Neavând posibiliattea aprovizionării cu alimente (cusher, se înţelege – n.n.), (evreii) se hrăneau cu excremente omeneşti, iar mai târziu cu cadavre omeneşti.»
Desigur, e posibil să se fi produs în această campanie salutară (salus reipublicae suprema lex!) şi niscai abuzuri, poate chiar acte de corupţie. Evreii sunt şi ei tot oameni, săracii. Nu e de mirare că s-au mâncat între ei, conform principiului Iuda Iudae lupus estem! E foarte probabil că dacă românii ar fi şi ei evrei, sau vice-versa, ar proceda la fel şi s-ar mânca şi ei unii pe alţii! Cu fulgi cu tot! Başca restul!…
*
…Da, ca lingvist pasionat de mecanismele sufleteşti ale graiului, am scris cu plăcere, cu pasiunea adevărului!, câteva zeci de pagini despre celebrul paradox al mincinosului, iar ani de zile, în faţa studenţilor, le-am îndemnat pe studente, când vor ajunge mame şi-şi vor (sur)prinde copilul că va spune prima oară o minciună, să se bucure ca de a doua naştere a odorului, nu cumva să-l descurajeze ori să-l pedepsească, căci minciuna, la copii, în primii ani de viaţă, nu este semn de proastă creştere, de nărav sau viţiu, ci dimpotrivă, este semnul dezvoltării intelectuale normale, semn că au depăşit limitele limbajului şi s-au instalat comod în metalimbaj! Dintre toate vieţuitoarele lăsate de bunul Doamne-Doamne, numai omul minte, căci poate despărţi semnificatul de semnificant, ceea ce alte vieţuitoare nu sunt în stare! Etc., etc.
Dar m-am înşelat! Şi-mi vine să strig ca Octavian Goga : M-ai învins, Israele! Mi-ai dat dovada că am greşit mereu! Minciuna mai poate fi şi semnul prostiei, ba chiar şi mai ales al paranoiei!
Iar paranoia fiind ceea ce este, o boală ereditară, cum să mă mai supăr eu pe autorii evrei care, deci, nu au minţit atunci când au afirmat bunăoară că românii, în bestialitatea lor dezlănţuită, nu le dădeau sare evreilor ca să-şi îndulcească cât de cât hrana mizeră !(Nu, nu vă mai gândiţi la fecalele de mai sus!) Penuria de sare îi făcea mai ales pe copii să sufere şi, natural, îi făcea să plângă. Împrejurare de care profitau vecinii familiei şi-şi puneau farfuria cu supă sub ochii lacrimogeni ca să-şi săreze astfel bucatele!… E chiar uşor ingenioasă povestea, este, da, o metaforă, mi-a zis Teşu Solomovici când m-am arătat fascinat de paradox: tocmai celor care sunt sarea pământului să le lipsească sarea!… Cât de subtili au fost românii în bestialitatea lor, auzi la ei, să nu le dea nici sare fraţilor lui Josef!
Din păcate, nici cu Teşu nu mi-e ruşine ! Iată-l ce scrie despre scufundarea vasului Merkure, plin de evrei: « Vasul a fost torpilat de un submarin german. Soldaţii germani i-au mitraliat pe evreii care încercau să se salveze şi asupra lor au fost lansaţi câini dresaţi ca să-i ucidă în apă »… Aşadar, câini dresaţi să sară în apă şi să ucidă, în apă, oamenii… Câini care stau zile şi săptămâni întregi pe un submarin, domule Teşu ?! Câini care vin la tine înot şi te muşcă, te trage cu capul la fund?!… Dragă domnule Teşu, nu aveai voie nici măcar să citezi asemenea inepţie ! Iar dacă nu dai sursa acestei «informaţii», dacă deci dumneata ţi-ai imaginat singur şi nesilit de nimeni această scenă, cu ochişorii minţii dumitale ţi-ai vizualizat-o, atunci se întâmplă ceva foarte grav cu mintea dumitale!… Şi zău că nu mă bucur ! Aşa cum nu mă bucur să aflu şi să ştiu că submarinul criminal a fost unul sovietic… Nu schimbă destinul pasagerilor de pe Merkure…Dar schimbă destinul cărţilor care propun asemenea nebunii! N-au ce căuta pe tarabele librarilor ori în casa unor oameni normali, cu frica lui Dumnezeu!
Câini “dresaţi să ucidă în apă”! E antologică! Iar antologia asta cum s-o numesc? A paranoiei holocaustice sau holocaustizante? Holocaustisite? Holocaustologiante, cumva? Care-i termenul potrivit? Capabil să exprime tot adevărul, dar numai adevărul despre suferinţele evreieşti din România, nu şi adevărul despre formele paranoiei iudaice!
*
Cam acesta este nivelul literaturii care promovează ideea de Holocaust în România… O literatură care compromite definitiv chiar şi minciuna, denaturând-o, depreciind-o, depravând-o! Cu această literatură îmi amărăsc zilele şi nopţile de mai bine de 15 ani! Mai întâi ca s-o citesc, s-o citesc cu atenţie, oricât de copleşitor ar fi dezgustul, căci nu m-a obligat nimeni la acest supliciu! Mai apoi ca să găsesc argumentele convingătoare. Risipă de inteligenţă şi de energie sufletească din partea mea, numai şi numai pentru că prea ne cred proşti cei care sunt asmuţiţi de semenii lor să vină dinaintea noastră cu scorniciuni atât de neroade! Cum să le taci ?! Mai ales când scopul le este atât de criminal: să te lase pe drumuri, alungându-te din ţara ta, din sălaşul tău!
…Numai că de la o vreme mă încearcă un sentiment tare nenorocit: dar dacă toate aceste inepţii nu sunt minciuni, ci, da, sunt neadevăruri, evident neadevăruri, dar neadevăruri smintite, căci cei care le propagă nu ştiu că mint, ci le consideră adevăruri şi cred în ele ca neoameni ce sunt?! Nu cumva?… Nu cumva am luat în serios nişte paranoiaci ?!
Caz în care aş simţi şi chiar asta şi simt, că am irosit caimacul din şansa dată de Dumnezeu care se cheamă viaţă. L-am irosit-o cu prostii şi cu proştii. Ani cei mai buni, cei mai puternici ! Iartă-mă, Doamne, că mi-am bătut joc de ei! Data viitoare promit că…
Ion Coja
*
Post scriptum – Cartea Ați mințit! Ați mințit! Ați mințit! se află în pregătire pentru tipar. Poate fi citită și on line, la Librăria Ion Coja. Vezi site-ul.
MARELE EVREU TE URMĂREȘTE
– Psihologie semitică și statul de supraveghere
de Tobias Langdon – https://www.theoccidentalobserver.net/2025/08/01/big-jew-is-watching-you-semitic-psychology-and-the-surveillance-state
Deși sunt un mare admirator al evreului newyorkez Larry Auster (1949-2013), mă bucur că se pare că nu a avut niciodată copii. De ce mă bucur? Din cauza a ceva numit revenire la mediocritate. Conform standardelor evreiești, Auster era neobișnuit de simpatizant față de neevreii albi și neobișnuit de sincer în ceea ce privește criminalitatea non-albilor. Dacă ar fi avut copii, nu cred că ar fi împărtășit simpatia și onestitatea lui. Probabil ar fi revenit la mediocritatea evreiască de ostilitate față de albi și necinste față de non-albi.
Tată bun, fiu rău
Sau acei copii ar fi putut fi dezamăgitori în alte moduri. Am fost cândva un mare fan al scriitorului Isaac Asimov (1920-92), un evreu newyorkez la fel ca Auster. Așa că am fost dezamăgit să aud că în 1998, fiul lui Asimov, David Asimov, a fost prins cu „cea mai mare colecție de pornografie infantilă din istoria comitatului Sonoma”. Interesant este că nimeni altul decât Robert Mueller de la FBI l-a ajutat pe Asimov Jr. să evite o pedeapsă cu închisoarea și să execute doar detenția la domiciliu. Mueller a fost implicat și atunci când violatorul de copii evreu Jeffrey Epstein a fost tratat cu o indulgență similară. Mulți oameni au sugerat că privilegiul evreiesc a fost la lucru în ambele cazuri.
Sunt de acord cu sugestiile. De asemenea, i-aș compara atât pe Asimov, cât și pe Epstein cu Anthony Weiner, evreul newyorkez și democratul de succes, ale cărui activități sexuale energice online au contribuit la condamnarea campaniei lui Hillary Clinton pentru președinție. Și Isaac Asimov s-a prezentat ca fiind foarte energic sexual, deși nu (din câte se știe) într-un mod criminal.
Evreii par să aibă un libido mai mare și o tendință mai mare la perversiune sexuală decât neevreii albi. Dar acesta este unul dintre acele tipare pe care nu ar trebui să le observi. După cum am mai subliniat, evreica antirasistă Liz Fekete detestă „lunga istorie a rasializării infracțiunilor sexuale [în Marea Britanie] – evreii fiind asociați cu pedofilia în anii 1930, vest-indienii cu proxenetismul în anii 1950, iar acum accentul s-a mutat asupra «groomers» musulmani”.
Aberanțele evreiești
Dar aceste asocieri rasiale reflectă realitatea sau bigotismul? Aș spune că toate reflectă realitatea. Nu este o coincidență faptul că evreul Jeffrey Epstein a violat și traficat atât de multe fete albe minore sau că evreul David Asimov a avut o colecție atât de mare de pornografie infantilă. Ambii bărbați provin din mica minoritate evreiască din America, dar sunt aberanți sexuali, la fel cum mega-escrocii precum Bernie Madoff și Robert Maxwell sunt aberanți financiari.
Într-un mod mult mai pozitiv, matematicianul Grigori Perelman și campionul de șah Garry Kasparov sunt aberanți intelectuali. Când o minoritate mică furnizează atât de mulți excentrici de acest fel, se întâmplă ceva foarte interesant. Este legat atât de inteligența evreiască, cât și de „intensitatea psihologică” identificată de Kevin MacDonald ca fiind una dintre trăsăturile din spatele succesului evreilor.
Însă excentricii evrei precum Epstein și Maxwell prezintă o altă trăsătură evreiască: o desconsiderare cvasi-psihopatică față de bunăstarea grupului marginal neevreiesc. Ambii bărbați erau prădători care exploatau goyim fără milă pentru propriul lor câștig. Ceea ce nu înseamnă că goyim erau nevinovați: Epstein a găsit clienți gentili dispuși, precum Bill Clinton și Prințul Andrew, pentru rețeaua sa de prostituție infantilă. Sau cel puțin așa spun acuzațiile.
Într-adevăr, unii comentatori spun că Epstein lucra cu Statul Profund și Israel pentru a aduna materiale de șantaj asupra membrilor elitei. La fel ca pedofilia și abilitățile antreprenoriale ale lui Epstein, acest lucru s-ar potrivi și unui tipar evreiesc: acela al unei tendințe spre spionaj și voyeurism. După cum am descris în „Prețul paranoiei”, statul de supraveghere este un fenomen complet evreiesc.
O privire asupra Epocii de Piatră
„O mie nouăzeci și optzeci și patru” (1949) de Orwell este de departe cea mai faimoasă profeție despre statul de supraveghere, dar aș dori să analizez o tratare literară mai puțin faimoasă a temei supravegherii. Este scrisă de un scriitor pe care l-am menționat deja: evreul Isaac Asimov.
În 1956, Asimov a publicat o povestire scurtă intitulată „Trecutul mort”. Este un titlu ironic, deoarece povestea este despre cronoscopie, o invenție elaborată și foarte costisitoare care readuce trecutul la viață, permițând cercetătorilor să vadă și să audă scene reale din „Grecia, Roma, Cartagina, Egipt”, chiar și din „Epoca de Piatră”.
Sau cel puțin așa se susține în poveste. Din păcate, povestirile lui Asimov combină proza plumburie cu personaje de carton, motiv pentru care acum prefer faptele sale științifice science fiction-ului său.
Cu toate acestea, „Trecutul mort” este o poveste fascinantă, plină de idei și invenție, și a rămas cu mine după ce am citit-o prima dată acum zeci de ani. Începe cu un istoric pe nume Arnold Potterley care încearcă să obțină acces la un cronoscop. El vrea să demonstreze că vechii cartaginezi nu practicau de fapt sacrificiile de copii. Eforturile lui Potterley sunt respinse, dar el nu renunță, deoarece are motive personale puternice pentru a vrea să-i exonereze pe cartaginezi.
Nu există așa ceva ca intimitatea
Potterley recrutează un tânăr fizician, Jonas Foster, pentru a investiga domeniul curios de inactiv al cronoscopiei, care există de zeci de ani, dar a realizat foarte puțin. Se pare (alertă de spoiler) că guvernul suprimă în mod deliberat cercetarea și blochează domeniul, așa că Foster folosește tehnici noi și mai ieftine pentru a-și construi propriul cronoscop ilicit.
El află că guvernul a mințit publicul: cronoscopia nu poate vedea trecutul îndepărtat deoarece depinde de particule subatomice minuscule cunoscute sub numele de neutrini. Cu cât aceste particule călătoresc mai departe în timp, cu atât mai puțin precis pot fi focalizate. În consecință, cronoscopul poate vedea puțin mai mult de un secol în urmă.
Dar în cadrul acestei limite temporale, poate vedea orice s-a întâmplat oriunde pe Pământ. Și această omniviziune se dovedește a fi punctul central al poveștii lui Asimov. Un cronoscop este dispozitivul suprem de spionaj, deoarece trecutul „începe cu o clipă în urmă” și un cronoscop poate vizualiza cu ușurință toate momentele existenței oricărei persoane vii.
Când un oficial guvernamental, Thaddeus Araman, descoperă cercetările ilegale ale lui Foster, el explică de ce guvernul nu dorește ca cronoscoapele să devină disponibile pe scară largă:
„Nu va exista așa ceva precum intimitatea. Linia partidului, ochii curioși din spatele cortinei nu vor fi nimic în comparație cu acestea. Vedetele video vor fi urmărite îndeaproape în permanență de toată lumea.
Fiecare om are propriul său voyeur și nu va exista nicio scăpare de la privitor. Nici măcar întunericul nu va fi o scăpare, deoarece cronoscopia poate fi ajustată la infraroșu, iar figurile umane pot fi văzute după propria căldură corporală. Figurile vor fi neclare, desigur, iar împrejurimile vor fi întunecate, dar asta va face ca excitația să fie și mai mare, poate… Chiar și oamenii care se ocupă de mașinărie experimentează acum uneori, în ciuda reglementărilor care interzic acest lucru.” („Trecutul mort”, 1956, text online)
Dar este prea târziu până atunci: noua cercetare a lui Foster nu poate fi suprimată, iar avertismentul sumbru al lui Araman va deveni curând realitate. După cum le spune Araman lui Foster și colaboratorilor săi: „La mulți ani în acvariul cu peștișori aurii vouă, mie, tuturor și fie ca fiecare dintre voi să se prăjească în iad pentru totdeauna.”
„Colet recomandat pentru doamna Levy” – banc evreiesc
După cum am spus, este o poveste interesantă și mi-a rămas în minte după ce am citit-o prima dată. Lui Asimov, evident, nu i-a plăcut ideea societății ca panopticon, unde toată lumea poate fi urmărită tot timpul. Dar este interesant că aspectul pornografic al supravegherii a fost central în gândirea sa: „excitarea tuturor acestor lucruri”.
De asemenea, este interesant să ne întrebăm de unde a venit pesimismul său cu privire la predilecția umană pentru spionaj. Poate că această glumă evreiască oferă câteva indicii:
Noul poștaș livrează un colet recomandat și are nevoie de o semnătură, așa că sună la ușă. Sadie își scoate capul pe fereastra dormitorului și spune:
– Nu [idiș pentru «Și?»] „sau «Ei bine?»], ce este?
– Am un colet recomandat pentru doamna Levy”, răspunde el.
– Este ambalat în hârtie de cadou elegantă sau doar hârtie maro simplă? întreabă Sadie.
– Hârtie maro obișnuită, doamnă, răspunde el.
– Deci, de la cine este? întreabă Sadie.
– Este de la magazinul universal Cohen, doamnă, răspunde el.
– Scrie din ce sucursală? întreabă Sadie.
– Da, doamnă , răspunde el, este de la sucursala de pe strada Jameson.
– Scrie ce conține? întreabă Sadie.
– Scrie că este de la raionul lor de Papetarie răspunde el. Ați putea veni acum jos și semna pentru el, vă rog?
– Îmi pare rău, răspunde Sadie, nu pot face asta.
– De ce nu? întreabă el.
– Pentru că, răspunde Sadie, eu sunt Sadie Cohen. Doamna Levy locuiește alături.
Este o glumă evreiască în două sensuri. În primul rând, este despre evrei și apare pe site-uri evreiești [ https://aish.com/51479187 ]. În al doilea rând, trebuie să fi fost creată de un evreu. Este un comentariu din interior despre psihologia și cultura evreiască.
Isaac Asimov, care s-a născut în Rusia și a crescut în New York, este posibil să fi fost influențat de aceeași psihologie și cultură atunci când a scris „Trecutul mort”. Spionajul, iscodirea și voyeurismul sunt, desigur, specifice evreilor si se pare că există o tendință mai puternică către aceste lucruri în rândul evreilor.
Guvernul american nu este virtuos
La urma urmei, informația este putere, iar în „Prețul paranoiei” am sugerat că rolul evreilor în statul de supraveghere a fost determinat parțial de paranoia lor față de neevrei. Dar supravegherea nu este pur și simplu utilitară, iar Asimov a avut dreptate să fie pesimist cu privire la ceea ce s-ar întâmpla dacă un dispozitiv panoptic de spionaj ar deveni disponibil pe scară largă.
Societatea s-ar transforma într-adevăr într-un „acvariu cu peștișori aurii” și viața nimănui nu ar fi în siguranță de ochii curioși. Dar cred că Asimov a greșit amarnic în privința a ceva: atitudinea guvernului față de un astfel de dispozitiv. În povestea sa, guvernul american este virtuos și nu folosește cronoscopul pentru a-și spiona propriul popor. Acest lucru nu se întâmplă în viața reală. După cum au demonstrat Edward Snowden și alții, guvernul american este dornic să folosească tehnologia pentru a spiona americanii și a aduna informații utile împotriva lor.
În parte, acest lucru se datorează faptului că guvernul[mai bine zis guvernul profund majoritar evreu] american nu mai consideră majoritatea albă drept propriul său popor. În schimb, este ostil față de ei și vrea să-i inunde cu imigrație în masă din lumea a treia. Același lucru este valabil și pentru alte națiuni cu majoritate albă, de la Irlanda, în extremul nord-vest, până la Noua Zeelandă, în extremul sud-est.
Suntem conduși de o elită ostilă, dominată de evrei și ghidată de atitudinile lor anti-albe și anti-creștine. Avem supraveghere de stat pentru că statul ne consideră dușmani, obstacole în calea viitorului glorios, multirasial și islamizat pe care ni-l pregătesc. Justificarea oficială pentru această supraveghere este uluitoare în îndrăzneala sa: ni se spune că trebuie să ne spioneze pentru a ne ține „în siguranță” de terorism și de „extremiștii” care „caută să ne divizeze”.
Creează boli reale, apoi oferă leacuri false
Dar terorismul nu ar exista fără imigrația în masă impusă de elitele noastre ostile. Și ce ar putea fi mai „divizibil” decât imigrația în masă din culturi primitive, străine?
Ei bine, un lucru ar putea fi: imigrația în masă însoțită de propagandă antirasistă masivă, sponsorizată de stat, care îi învinovățește pe albi pentru toate eșecurile non-albilor. Și exact asta avem: imigrație în masă însoțită de propagandă masivă anti-albă. Elita ostilă creează bolile pentru care oferă presupusele leacuri.
Desigur, deși bolile sunt reale, leacurile sunt false. Acestea sunt menite să întărească elita ostilă și să slăbească majoritatea albă, nu să combată bolile. Un leac pe care elita ostilă este disperată să îl introducă în America este controlul strict al armelor.
Până acum, mă bucur să spun că elita ostilă a eșuat. Prea mulți americani albi sunt de acord cu William S. Burroughs (1914-97), care a spus: „Cu siguranță nu aș vrea să trăiesc într-o societate în care singurii oameni cărora li se permite să poarte arme sunt poliția și armata.” Burroughs a mai spus ceva foarte relevant pentru statul de supraveghere: „Majoritatea problemelor din lume au fost cauzate de zece până la douăzeci la sută dintre oamenii care nu se pot ocupa de treburile lor, pentru că nu au nicio treabă proprie de făcut, la fel ca un virus al variolei.”
„E distractiv să spionezi oamenii”
Politica și mass-media occidentale sunt pline de oameni care nu se pot ocupa de treburile lor. Dar nu aș fi de acord că interferența lor în viața altor oameni este la fel de nechibzuită ca cea a unui virus variolei. Dacă citiți dezvăluirile lui Edward Snowden, veți descoperi că mulți angajați ai Agenției Naționale de Securitate (NSA) s-au bucurat enorm de șansa de a invada intimitatea străinilor. După cum a remarcat Isaac Asimov: dacă le oferi oamenilor șansa de a spiona, o vor profita.
Dar cât de mult diferă impulsul de a spiona și controla între rase?
Sunt alb și mi-ar plăcea să cred că mulți alți albi ar fi la fel de îngroziți.
Pionierii Israelului privatizează spionajul
Europa a avut o istorie mult mai centrifugă și individualistă, dar un grup genetic distinct din Europa nu a împărtășit această istorie. După cum a descris Kevin MacDonald, evreii au, de asemenea, o lungă tradiție de autoritarism, adesea bazată pe rabini carismatici și pe discipolii lor adoratori.
Dar acei evrei care au pus la îndoială iudaismul erau în pericol serios. De exemplu, în secolul al XVII-lea, evreii olandezi l-au excomunicat și probabil l-ar fi ucis pe ereticul Baruch Spinoza (1632-77) dacă acesta nu ar fi putut trăi printre neevrei olandezi mai toleranți și individualiști (vezi discuția lui Andrew Joyce despre Spinoza la TOO).
În secolul XXI, evreii sunt excepții în ceea ce privește supravegherea, la fel cum sunt în ceea ce privește abuzul asupra copiilor și frauda. NSA din America este mult mai faimoasă decât Unitatea 8200, echivalentul ei din Israel, dar absolvenții Unității 8200 sunt pionieri ai ceea ce New York Times numește „spionaj privatizat”:
Omul responsabil de campania nemiloasă a Arabiei Saudite de a înăbuși disidența a căutat modalități de a spiona oameni pe care îi considera amenințări la adresa regatului. Știa unde să meargă: o companie israeliană secretă care oferea tehnologie dezvoltată de foști agenți de informații.
Era sfârșitul anului 2017, iar Saud al-Qahtani – pe atunci consilier de top al puternicului prinț moștenitor al Arabiei Saudite – urmărea disidenții saudiți din întreaga lume, parte a eforturilor sale extinse de supraveghere care au dus în cele din urmă la uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi.
În mesajele schimbate cu angajații companiei, NSO Group, domnul al-Qahtani a vorbit despre planuri mărețe de a utiliza instrumentele sale de supraveghere în tot Orientul Mijlociu și Europa, cum ar fi Turcia și Qatarul sau Franța și Marea Britanie. …
Înainte ca NSO să ajute guvernul saudit să-și urmărească adversarii din afara regatului și să ajute guvernul mexican să vâneze baronii drogurilor și să câștige sute de milioane de dolari lucrând pentru zeci de țări de pe șase continente, compania era formată din doi prieteni de liceu din nordul Israelului cu o idee relativ banală.
Folosind tehnologia dezvoltată de absolvenții Unității de Informații 8200 – echivalentul israelian al NSA [Agenția Națională de Securitate] – Shalev Hulio și Omri Lavie au înființat o companie în 2008 care permitea firmelor de telefonie mobilă să obțină acces de la distanță la dispozitivele clienților lor pentru a efectua lucrări de întreținere.
Vestea s-a răspândit la serviciile de spionaj occidentale, ai căror agenți au observat o oportunitate. La acea vreme, oficialii americani și europeni avertizau că Apple, Facebook, Google și alți giganți tehnologici dezvoltau tehnologii care permiteau infractorilor și teroriștilor să comunice prin canale criptate, indescifrabile pentru agențiile de informații și de aplicare a legii. Ei au numit fenomenul „întunecare”.
Dl. Hulio și dl. Lavie au oferit o modalitate de a ocoli această problemă prin piratarea punctelor finale ale comunicațiilor – telefoanele în sine – după ce datele erau decriptate. … (O nouă eră a războiului: Cum se luptă mercenarii de pe internet pentru guverne autoritare, The New York Times, 21 martie 2019)
Nu-mi place New York Times la fel de mult cum nu-mi place Guardian, dar să le dăm meritul unde se cuvine: aceste două ziare au muncit din greu pentru a expune și critica statul de supraveghere. Articolul acela din Times este un alt bun exemplu.Omri Lavie și Shalev Hulio, fondatorii israelieni ai Grupului NSO, prietenos cu totalitarismul, ar putea fi cu ușurință o pereche de magnați ai pornografiei. Arată sordid și amoral și cred că exact asta sunt ei(printre altele). Aceeași psihologie care le permite evreilor să prospere în pornografie le permite acum evreilor să prospere în „spionaj privatizat”.
Unitatea 8200 te urmărește
Dar acel spionaj privatizat este construit pe spionaj oficial, desigur. După cum notează Times, Lavie și Hulio sunt amândoi „absolvenți ai Unității de Informații 8200”. Iar Unitatea 8200 ar trebui să fie mult mai cunoscută decât este. În primul rând, dacă ești cititor al Occidental Observer, este foarte probabil ca Unitatea 8200 sau o agenție israeliană similară să te cunoască și să-ți fi urmărit activitatea pe internet.
Dar poate că Unitatea 8200 nu a fost prima care te-a prins în flagrant delict – gândește-te. Ar fi putut fi NSA în America sau GCHQ în Marea Britanie sau numeroasele lor echivalente din Germania, Franța și așa mai departe. Una dintre profețiile lui George Orwell din 1984 s-a adeverit:
Big Brother ne urmărește zi și noapte, nesfârșit de însetat de informații pe care le poate folosi împotriva noastră.
În prezent, criminalii mentali nu sunt târâți pentru tortură și curățare mentală în pivnițele Ministerului Iubirii, dar nu aveți nicio îndoială: există o mulțime de oameni care ar dori ca acest lucru să se întâmple. De fapt, aș spune că Omri Lavie și Shalev Hulio ar fi bucuroși să conducă un serviciu complet Big Brother, de la adulmecarea gânditorilor criminali până la arestarea și torturarea lor pentru a se conforma.
Transmiterea în direct a sesiunilor de tortură ar putea fi foarte profitabilă. Orwell a ratat ideea de tiranie comercializată în 1984, dar a surprins elementele esențiale ale statului modern de supraveghere într-un mod straniu de precis. Ne-a avertizat foarte clar și nu l-am ascultat.
Postfață: Am terminat acest articol în 2019. Nu-mi amintesc de ce nu a fost publicat atunci în Occidental Observer, dar acum, că a fost publicat, constat că temele sale de supraveghere semitică și tiranie comercializată au fost pe deplin justificate.
Vedeți această discuție de la Unz despre „Palantir AI Police State Control Grid” de către un membru al Andrew Anglin Collective. Vedeți și „Profiling Palantir” de Janko Vukic, pe care Vukic o descrie ca fiind „firma de tehnologie iubită de WEF și fondată de Peter Thiel și zelotul sionist Alex Karp – care urmărește fiecare mișcare pe care o faci”.
Și vedeți comentariul lui Bruce Charlton despre motivul pentru care numele lui Tolkien – Palantir este unul dintre ele – sunt folosite de Clown World pentru tehnologie care servește unor scopuri malefice.