Evreii din Ukraina sunt scutiți de serviciul militar

FRICA Ideologiilor totalitare
Ideologiile totalitariste s-au ridicat pe fundalul răspândirii morții, s-au născut din moarte și au semănat și mai multă moarte. Orice zbierăt isteric pentru mai mult control, pentru represiune, pentru implicarea statului în cel mai mic detaliu al vieții personale nu este altceva decât un urlet pornit din frică. Leftarzii nu sunt altceva decât oameni care se tem să-și trăiască viața, se tem să ia decizii și să le poarte consecințele. Ultimul lor mieunat este unul uimit: cum? Tocmai pe mine mă sugușează sistemul pe care l-am susținut cu ardoare? Da, pentru că așa cum ți-ai dorit nu ești decât o piesă înlocuibilă.
Și mă uit cum se zguduie de frică și chiorlăie din toți bojocii minunata lume nouă în fața unui virus cu o mortalitate de sub 1%. Sau 2%. Zghihuiți de tremuriciul morții vor mai multă poliție pe străzi, vor ca jandarmii să dea mai vârtos din pulane, își toarnă aproapele, se visează mici piese într-o mașinărie unsă care să le dea siguranța zilei de mâine. Lipsiți de speranța credinței se simt din ce în ce mai abandonați, vor reguli, multe reguli și aplicarea lor cu ciomagul. Ne pregătim cu furie pentru o nouă formă de totalitarism.
Aparatul ideologic şi de propagandă al regimului comunist a constituit un mijloc represiv ȋn sine, arătând că adevărata esenţă a ideologiei comuniste a fost violenţa.
Aidoma şi alături de organele de partid şi securitate, aparatul propagandistic a avut misiunea de a reifica frica şi de a o transforma ȋntr-o marfă livrată de regim supuşilor săi.
Ȋn acelaşi timp, pentru elitele comuniste – cei care aveau ca meserie fabricarea fricii, propaganda a servit drept suport motivaţional, complementar legislaţiei comuniste care a oferit suportul unei reprezentări a justiţiei şi un cadru legal de desfăşurare a activităţilor represive ȋn conformitate cu convenţiile ideologice ale vremii. De altfel, propaganda comunistă a utilizat ȋn mod larg tehnici propagandistice care au folosit forţa destructivă a sentimentului fricii, printre care am amintit fear appeal-ul (tehnica apelului la frică) sau tehnica albatrosului.
Propaganda a reuşit să inculce ȋn diacronie un reflex de condiţionare la patternuri originate ȋn sentimentul fricii, făcându-l adeseori pe individ incapabil să disjungă ȋntre informaţii ca atare (ştirile, de exemplu) şi propagandă, ori dezvoltând chiar o necesitate constantă de a i se “servi” şi de a “consuma” aceste patternuri informaţionale, cu efecte.
Ȋn concluzii am subliniat faptul că sentimentul fricii a fost inoculat ȋn mentalul colectiv ȋn durata lungă a istoriei printr-o contagiune inter-generaţională, reuşind să creeze grile mentale de semnificare a realităţii care alterează notabil şi ȋn prezent atât comportamentele umane cât şi funcţionarea ȋn genere a societăţii, chiar dacă ameninţarea regimului comunist nu mai există ȋn mod real.
Limbajul şi reprezentările fricii se manifestă, ȋn forme mult mai greu detectabile, prin intermediul unei memorii procedurale, care a instituit diverse condiţionalităţi mentale şi sociale perfect funcţionale până ȋn zilele noastre.
Ȋn orice caz, problemele identitare personale şi colective ale prezentului ȋşi găsesc rădăcinile, dar şi vindecarea ȋn tenebrele terifiante ale Ţării comuniste a Fricii. După cum am semnalat, alături de alţi autori, un prim pas ȋnspre depăşirea problemelor generate ȋn mentalul colectiv şi ȋn funcţionarea “corpului” social este identificarea şi acceptarea fricilor care au alterat identitatea naţiunii pe toate palierele şi ȋn toate componentele sale.
Apoi, acest proces de recuperare şi de “ȋnsănătoşire” identitară trebuie să pornească ȋn mod necesar de la valorificarea sentimentului fricii şi suferinţei ca experienţă constructivă ȋn memoria colectivă, capabilă să ducă la o reȋnnoire socială şi astfel, implicit să prevină derapajele totalitare ale puterii.
Din nefericire, teribila hibridizare a fricii şi terorii comuniste a dus la punerea ȋn imposibilitatea de a identifica (şi de a expune ȋn piaţa publică) ȋncă la nivelul operaţional al conştiinţei aceste remanenţe ale sentimentului fricii şi astfel de a discerne ȋn mod onest – chestiune primordială de altfel – ȋntre cei doi poli ai fricii (ȋn special ȋntre agenţii şi pacienţii sentimentului), plasând individul zilelor noastre ȋntr-un context extrinsec vitalei problematici a reȋnnoirii societăţii. Ȋnainte chiar de a face apelul vital şi de netăgăduit la conceptele şi “grilele” morale, am considerat ca prim pas, derulat ȋn cadrele unei “fenomenologii” operaţionale, identificarea reprezentărilor fricii, a conceptelor operaţionale şi a imaginilor,ca o O condiţie sine qua non, cum ar spune Nicolae Steinhardt, a trecerii colective la awareness ȋn ceea ce priveşte regimul comunist şi insidioasa lui imixtiune ȋn dificultăţile prezentulucte vizibile ȋn comportamentul social sau politic actual.
La o ședință de parlament televizată, un parlamentar se ridică și pune problema de acuzare a Col.Vasile Zărnescu,care scrisese o carte privind holocaustul impus de evrei românilor.În carte nu se pomenea nimic de negarea Holocaustului,dar cei dela institutu I.N.S.H.R, îl acuza de negarea holocaustului. Situația era adresată grupului parlamentar jidănes. Ce au răspuns Ana și Caiafa ? Orice manifestare la adresa evreilor este antisemitism și ca atare se pedepsește. A fost supusă la la vot.
În unaminitate de voturi au ridicat mâna ca la o comandă, penturu trimitere în jusatiție a col.Zărnesci. Nici-unul nu s-a abținut, nici unul niu s-a mai ridicat să comenteze. Era un moment penibil,un tablou de imagini cu ZOMBII, care se temeau de o nouă acuzație a jidanilor.
În orașul meu era la poliție un căpitan țigan, care era recunoscut în toturi și bătăi. În localitate apăruse sloganul: “ai dreptate, n-ai dreptate, COȘCODARU tot te bate.”
În organizaiile de tineret ,sindicat,partid, bântuia principiul criticii și autocriticii care te făcea să abjuri ca la Inchiziție. Această teană s-aîntipărit în mentalul colectiv și s-a transmis și tinerelor generații care azi conduc statul român.Această temere are consecințe grave astăzi în politica românească.
Strategie de a trece cu bine prin probleme în politicile de guvernare clasa politică românească a recurs la lașitate.trădări și vot total fără rețineri.
Asemenea coportament se găsește la toate fostele țări comuniste.FRICA este azi îmbrățișată de oculta mondială. Care se reflectă în măsurile aberante emanate de Forul Economic Mondial.Este evident Institutul Wisel,protejați de legea antisemită votatată de Marii noștrii temători moștenitori ai ideologiei bolșevice.
Era un proverb românesc. Frica duce la progres și pace. Oare ? O societate civil-democrată se construiește cu daialog dar nu nu cu glonțul.
Clasa politică din România este un fel de zombi în colectiv, care votează și execută orice ordin extern cu teamă să nu se ajungă la conflict. Aceast comportament ciudat al politrucilor noștrii au contribuit mult la distrugerea statală și la jrfuirea țării în pace și onor,întrg poporul este sacrificat/
Marea speranță este într-o minune care se regăsește în profețiile babei Vanga, a unui indian și a altor vizionari mai mărunți. Și totuș mai avem români inteligenți și chiar buni patrioți care se luptă din greu să ocupe poziții în parlament.
EU am această credință că numai asemenea oameni vor salva Țara România.