Eugen Simion – Cazul Paulescu

2021-08-19T23:51:26+03:0019 august 2021|Doctrină naţionalistă|

Cazul Paulescu

Eugen Simion Paulescu

Într-o carte apărută recent („Polemică Paulescu: știință, politică, memorie”, Editura Curtea Veche) se discuta despre opera științifică și atitudinea politică și morală a lui Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei. Printre cei care au recunoscut prioritatea și importantă acestei descoperiri s-a aflat și regretatul Nicolae Cajal, fost vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Federației Comunităților Evreiești din România. N-a fost și, după câte îmi dau seama, nu-i singurul om de știință român sau străin care consideră că Nicolae Paulescu a avut un rol important, dacă nu chiar decisiv, în descoperirea insulinei. Îl amintesc pe el pentru că autorii cărții citate mai înainte (medicul Peter Manu și istoricul Horia Bozdoghină) și postfațatorul ei, Radu Ioanid, îi reproșează faptul că a fost de acord cu primirea lui Nicolae Paulescu în Academia Româna ca membru postmortem (1990) și a susținut, apoi, ideea că trebuie făcută o deosebire, când judecăm personalitatea unui om de știință, între opera și opiniile sale politice. Opinii, trebuie precizat, reprobabile și regretabile în cazul lui Nicolae Paulescu, atunci când este vorba de comunitatea evreiască și, în genere, de democrația româneasca din epoca să. D-nii Petre Manu și Horia Bozdoghină încearca să dovedească, acum, că rolul lui Paulescu este minim în cercetarea și remediul acestei maladii raspândite și că supărarea românilor (mă rog: a susținătorilor din lumea academică) de a nu fi primit Premiul Nobel, cum s-ar fi cuvenit, este neîntemeiată.

N-am căderea să mă pronunț în această privința, nefiind un om de specialitate, las pe cei care cunosc bine domeniul de cercetare să analizeze și să tragă o concluzie pe cât posibil dreaptă. Ce-mi permit să spun este doar faptul că nici eu nu sunt de partea celor care exacerbează nenorocirile, injustițiile, frustrările noastre în istorie și, în genere, nu cultiv retorică jelaniei. Nu sunt un partizan fanatic al protocronismului și m-am opus de multe ori ca Academia Română să dea curs unor inițiative de acest fel. Această nu mă împiedică să fac o deosebire, de pildă, dintre valoarea unei opere științifice sau literare și atitudinile politice și morale ale autorului și să încerc să judec, cu obiectivitate, toți termenii ecuației.

Nu sunt convins, vreau să spun, că statuia lui Paulescu este goală pe dinăuntru, cum zice redactoarea cărții, d-na Doina Jela, și nici nu mă grăbesc să primesc cu bucurie vestea proastă pe care ne-o dă, și anume că: „ne maturizăm toți prin năruiri succesive de mituri și nu suntem niciodată destul de maturi ca să primim bine năruirea unuia”. Și tot ea: „ne e frică să nu ramânem fără mituri”… Mie, unuia, trebuie să recunosc, nu mi-ar face deloc plăcere să trăiesc și să scriu într-o cultură în care toate miturile s-ar prăbuși, dar această este o altă problema. Veche și confuză. Aștept, dar, ca diabetologii, biologii celulari și toți cei pricepuți și interesați de temă să ne spună dacă statuia pe care o invocă și o condamnă cu atâta vehemență d-na Doina Jela este sau nu goală și dacă a mai căzut sau nu un mit românesc.

Pâna atunci, revin la chestiunea morală pe care o ridică, în afară de redactoarea cărții, autorii volumului „Polemică Paulescu” și dl. Radu Ioanid, autorul postfeței. Ei reproșează, în termeni deloc grațioși, academicianului Nicolae Cajal și Academiei Române, în afară că l-a primit pe „antisemitul” Paulescu ca membru-postmortem în înalta instituție, faptul că, „de pe patul de moarte”, a susținut ideea de a instala la Spitalul „Hôtel Dieu” din Paris un bust în amintirea doctorului Paulescu care a lucrat aici… Autorii citați, dimpreună cu dl. Radu Ioanid, nu uită să-mi reproșeze și mie că am sprijinit, în calitate de președinte al Academiei Române, această inițiativă. Nu știu ce ar fi putut răspunde acad. Cajal, dar, în ceea ce mă privește, le pot da următoarele lămuriri, în ipoteza că acceptă să fie lămuriți:

– N-a fost niciodată vorba (oricum, nu în spațiul Academiei Române în perioada 1998-2006, când am fost președintele acestui for științific) de ideea de a ridica un bust al lui Paulescu la Paris, ci doar de intenția Societățîi de Diabetologie din România de a pune o placă pe zidul spitalului unde a lucrat în tinerețe Paulescu. La intervenția unui ziarist de la „Le Monde” delegația româna a renunțat la ideea de a fixă această placă. Cel puțin așa mi-au relatat cei care au participat la acest proiect eșuat. Nu Academia Româna a avut această idee, dar, trebuie să recunosc că, după ce Academia s-a consultat cu specialiștii ei (inclusiv cu admirabilul savant Nicolae Cajal), a considerat că omul de știință care a descoperit insulina poate primi această minimă atenție. Așa dar: nu un bust, ci o placă abandonată.

– Autorii volumului, redactoarea cărții și postfațatorul semnalează faptul că Nicolae Paulescu nu merită să i se acorde „onoarea unei prezente memorabile în Franța” (îl citez pe dl. Radu Ioanid) pentru că descoperitorul insulinei se dovedește a fi „părintele spiritual al mișcării legionare”, „cea mai importantă figura a antisemitismului românesc”… Istoricul Horia Bozdoghina mărturisește și el că a fost șocat de „antisemitismul grobian” al lui Paulescu și că, studiindu-i articolele și broșurile, a ajuns la concluzia că același Paulescu este „principalul mentor al antisemitismului din viață politică româneasca” și „un precursor al Holocaustului”… Merită, în aceste condiții, că Paulescu să fie primit în Academia Româna și să i se acorde onoarea unei plăci comemorative în Franța sau în România?… Mai ales că, așa cum declara cu tărie d-na Jela, „Paulescu nu a descoperit insulina”, ci a făcut doar efortul de a trata o boală severă…?! Răspunsul vine de la sine: nu merită. Dacă n-a descoperit nimic și tot ce spun despre el savanții români și străini este vorba goală, sigur că nu merită nimic. Nici chiar o carte scrisă de un medic ce pare mai calm și mai informat și de un istoric dezlănțuit, cu un limbaj tot atât de grobian că și subiectul sau de studiu…

Dar dacă, mă întreb, au dreptate cei care spun că Paulescu a fost un om de știință remarcabil și că descoperirea lui este esențială? Ce facem atunci, cum judecăm lucrurile? Am ajuns, după acest lung ocol, la miezul chestiunii. Aș defini-o pentru cine este interesat să știe în chipul următor: vorbind despre N. Paulescu și despre orice alt om de știință sau creator în sfera artelor, trebuie să spunem – pentru a fi drepți – tot adevărul despre ei. În cazul pe care îl discutăm: să spunem că medicul Nicolae Paulescu a avut un regretabil derapaj moral și ideologic și că opiniile lui despre lumea evreiască sunt de neacceptat. Citindu-le, rămâi, într-adevăr, stupefiat să afli că un intelectual eminent ca el poate să gândeasca în acest chip problema raselor și problema relațiilor umane într-o societate democratică… În literatură sunt exemple de mari scriitori (Céline este unul dintre ei) care, în plan politic și moral, au avut idei xenofobe și, când Franța a fost ocupată de hitleriști, ei au fost de partea ocupanților.

După încheierea războiului, francezii l-au judecat aspru pe autorul „Călătoriei la capătul nopții”, l-au deportat, apoi, după un număr de ani, l-au reprimit, l-au publicat și au comentat corect opera și biografia omului care a scris-o și care n-a fost totdeauna la înalțimea talentului sau. Tinerii filosofi din anii ’30 au avut simpatii pentru extremă dreapta, pe ei cum îi tratăm azi? Îi eliminăm din cultură? Dar cei care au răspândit ideile bolșevice (mulți dintre ei, evrei – n.r.) și au interzis valorile naționale din cultură româna în epoca totalitarismului comunist? Pe ei cum trebuie să-i citim și cum să-i judecăm? Îi putem citi cum vrem, dar, din punct de vedere critic (și moral), un fel mi se pare corect: nu să-i interzicem de plano (adică să-i scoatem din literatură), ci să spunem tot adevărul despre ei. Nu ocultându-le erorile, căderile morale, dar nici să vorbim numai despre ele, ocultând opera care poate fi importantă din punct de vedere estetic.

Revin la Paulescu și la ideea autorilor volumului „Polemică Paulescu” că nu putem despărți pe omul de știință de derapajele lui morale. Înteleptul Cajal judecă, am credință, mai bine. Trecut prin multe și întelegând, în mod sigur, mai bine complexitatea unei personalități intelectuale, el face o deosebire între cel care a descoperit insulina (și nu s-a putut bucură de recunoașterea internațională) și omul public Paulescu cu atitudini și idei reprobabile. Iată cum judecă el lucrurile care inflamează, azi ca și ieri, spiritele: „În judecarea cazului Nicolae Paulescu este necesar să subliniem, de la început, că avem de-a face cu probleme de natură deosebită. Prima este importantă incontestabilă a descoperirii insulinei pentru istoria mondială a științei românesti. Personal, consider că meritele lui Nicolae Paulescu, sunt mari, sunt deosebite și trebuie relevate la valoarea lor. Pentru aceste merite l-am propus, în anul 1990, că membru post-mortem al Academiei Române, când Adunarea Generală l-a și ales prin vot secret. În acest context, se impune o disociere obligatorie între contribuțiile științifice în combaterea diabetului și opțiunile personale antisemite. Dacă este sau nu vinovat este o altă problema și, deci, se cuvine să judecăm ca atare. Eu respect părerile personale ale fiecărui om și cred că nu am voie să leg valoarea omului de știință de concepțiile sale, inclusiv cele antisemite. Sunt două probleme distincte și trebuie considerate ca atare. Nu se pot amesteca. Îmi amintesc că tatăl meu, care a fost studentul lui Nicolae Paulescu, îl respecta și îl admira, deși știa că era antisemit. Când judeca valoarea sa remarcabilă de profesor și de om de știință nu-l interesa concepția filosofică sau ideologică. Eu consider că fiecare om are dreptul să aibă propriile lui concepții, indiferent dacă mie îmi plac sau nu. Personal, nu împartasesc asemenea concepții, nu am cum, și într-un fel, pentru mine, e dramatică această situație. Însă din acest motiv nu am voie să neg meritele științifice reale ale lui Nicolae Paulescu, aportul sau cu totul deosebit la sănătatea oamenilor și cred că nimeni nu are un asemenea drept”.

Dl. Radu Ioanid mă asociază acestei cabale academice și-mi reproșează că, fiind președintele Academiei Române, l-am aparat „cu dârzenie” pe Paulescu… în nu știu ce împrejurare. După câte îmi amintesc, n-am aparat decât ideea expusă mai sus, și anume că, dacă nu vrem să facem ocultari și dezocultari, să eliminăm și expulzăm din lumea științei și a artelor pâna la sfârsitul istoriei pe cei culpabili moral și pe șovăielnici, e bine să acceptăm ideea că opera nu trebuie să patimeasca la infinit din cauza omului care a scris-o, nici opera nu poate izbăvi totdeauna și definitiv păcatele morale ale omului biografic.

Autorii cărții în discuție nu sunt de acord cu acest punct de vedere și consideră (referindu-se la intervenția Academicianului Cajal) că „pledoaria pentru o diferențiere strictă între descoperirea medicală și teoria politică a lui Paulescu este nepotrivită, fiindcă cele două laturi ale activității sale sunt strâns legate”… Nu știu cât de nepotrivită este această disociere, dar, după mintea mea, mai nepotrivită este ideea de a nu disocia, când este cazul unui mare om de știință, știință de politică. Pentru a-și susține opinia despre Paulescu autorii fac o istorie a antisemitismului românesc, aducând în discuție, de-a valma, pe Alecsandri și Vasile Conta, pe nepotul lui Stalin (Evgheni Iakovlevici Djugajvilii) și pe extremistul chilian de dreapta Miguel Serrana, pe Garaudy și pe prozatorul Radu Teodoru, pe Constantin Burlacu din America și, bineînteles, pe Nicolae Ceaușescu… Este dificil de înțeles cum se leagă între ele toate aceste referințe atât de disparate și cum, toate, se leagă de faptul că medicul Paulescu a descoperit sau nu insulină. Și, dacă a descoperit-o, de ce nu a fost și el onorat cu un premiu internațional așa cum au fost onorați cercetătorii canadieni.
Citându-mă între doi fanatici „antisemiți” (Nicolae Cajal și Maya Simionescu) nu știu de ce mă simt mai comod decât dacă dl. Radu Ioanid m-ar fi citat, să zicem, între dl. Horia Bozdoghina care-l trage de urechi pe Iorga și d-na Doina Jela care se simte bine, remarc, printre miturile năruite…

P.S. Dl. Radu Ioanid nu uită să-mi reproșeze cu această ocazie și faptul că în 2009 am acordat premiul de eseistică lui Sorin Lavric pentru volumul „Noica și mișcarea legionară” apărut la Editura Humanitas. Țin să-i precizez că premiul a fost acordat prin vot secret de secția de Filologie și Literatură a Academiei Române și, contrar opiniilor sale, în carte nu-i vorba de o tendința de reabilitare a Gărzii de Fier, ci de o încercare de a analiză complexitatea și contradicțiile unui intelectual din generația „criterioniștilor”. Ca dovadă, iată ce scrie, de pildă, dl. Vladimir Tismăneanu despre această carte: „este o explorare lucidă, onestă și dezinhibată a logodnei dintre un aristocrat al spiritului, îndragostit de tradiția umanismului clasic, și o mișcare revoluționară de dreapta, care a cultivat naționalismul mistic și a celebrat cu morbidă patimă funcțiile pretins purificatoare ale violenței. Excelent scrisă, este o carte care îti da sentimentul că stai de vorba cu autorul, dar și cu subiectul ei […] Cu fină sensibilitate psihologică, Lavric detectează originea automutilarii intelectuale a lui Noica în îmbratisarea dogmei legionare […] Ceea ce vrei cu disperare este să întelegi mecanismul logic prin care un om de o indubitabilă ținută morală și de o ireproșabilă curățenie sufletească – era cazul lui Noica – ajunge să capete figura unui demon măcinat pe dinlăuntru de o încrâncenare neistovită […]”[1].

Aranjament grafic – I.M.

——————————————-
*
Nota redacției – Domnul profesor Eugen Simion este prea cumsecade cu preopinenții săi. Nu merită un răspuns propriu zis. Mă gândesc în primul rând la Radu Ioanid, un sperjur, care s-a dovedit un infam, un ins fără rușine, fără nicio cenzură morală. Nemernicul a locuit în România până pe la mijlocul anilor 1980, când a părăsit România. S-a întors în România după 1990 și a cerut să i se returneze apartamentul pe care l-a părăsit la plecare, în soseaua Nicolae Titulescu, blocul 7. Între timp apartamentul fusese ocupat de o familie de persoane nevoiașe, soț și soție nevăzători. Radu Ioanid i-a acționat în judecată, invocând abuzul statului român de a-i fi confiscat apartamentul. Abia în extremis avocatul familiei pe cale de a fi evacuați a descoperit în arhivele primăriei actul prin care, la plecarea din țară, apartamentul lui Radu Ioanid a fost cumpărat de statul român, plătindu-i lui Radu Ioanid contra-valoarea, conform legilor cu privire la persoanele care pleacă definitiv din România. Nemernicul de Radu Ioanid pe tot parcursul procesului se declarase a fi victima unui abuz, nu a pomenit nimic de prețul la care statul român îi cumpărase apartamentul! Un asemenea individ pretinde să vorbească în numele evreilor din România! Vai de capul lor!
Ion Coja

2 Comments

  1. CD 21 august 2021 la 1:57 am - Raspunde

    Continuare de la:
    Protocomunismul si Noua Ordine Mondiala

    REVOLUTIA CULTURALA O SARCINA DE PARTID A PROTOCOMUNISTILOR
    De la spiritism la masonerie la droguri si in sfarsit la muzica Rock
    Agregat de CD

    Motto:
    „NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare, pentru purificare.” ~ Alice Bailey

    Cand anarhismul si revolutiile bolsevica si national-socialista, nu mai au tractiune la public, fiind déjà uzate atunci apar principalele „alternative” la SISTEM. Ele par a lupta impotriva capitalismului, al sistemului financiar-bancar, insa toate au fost finantate de catre ELITE. Toate aceste revolutii au avut ca element comun anti-crestinismul, promovand ateismul sau paganismul. Toate promovau o lume noua, populata de oameni noi si egali intre ei. N-au fost insa decat sinistre laboratoare si etape in edificarea viitorului GUVERN MONDIAL.

    Momentul de a se pune ultimele caramizi a sosit insa. Cumulul de crize va scoate lumea in strada iar furia ei va fi directionata, ca si in trecut, impotriva pietei libere, a sistemului politic cunoscut ca democrat, a corporatiilor si a oricui este bogat, cazund victim in mare parte ca de obicei clasa de mijloc, care nu are mijloacele de a se apara de predatorii instigate de aparate de propaganda. Trebuie mentionat aici ca ELITELE nu figureaza in ochii maselor a fi printre bogati, ci doar locotenentii lor.
    Dupa al doilea razboi mondial, ELITELE nu sunt in topurile 300 si nu auzi de ele in presa la rubrica „ce au mai cheltuit VIP-urile” si nici nu apar in magazinul Forbes la cei mai bogati oameni ai planetei A-ti vazut vre-o data numele Rothschield sau Warburg in Forbes?. Ele si-au creat la varful piramidei o cooperativa a lor, unde au ingramadit intreaga avere acumulata si lucreaza in liniste. Pentru a da de ele este necesar un studiu indelungat al istoricului bancilor si corporatiilor, insa masele n-au timp de asa ceva.

    In lupta impotriva Crestinismului, a familiei si a morale in general s-a creat Revolutia Culturala si o bransa a acesteia este Revolutia Rock.
    Revolutia Rock defileaza cu lozinca “Do what thou wilt” (faceti ce doriti, in engleza veche) lozinca ce a influentat decisiv mentalul colectiv al generatiei tinere incepand cu anii 60.
    Cel care a lansat aceasta lozinca hippie nu era sub influenta LSD-ului ci el experimenta droguri mai vechi si sedinte de spiritism in stil Mason, era Mr. Crowley, da Mr Crowley cel ce apare in melodia cu acelasi nume a lui Ozzi Osbourne – Back Sabbath.
    https://www.youtube.com/watch?v=G3LvhdFEOqs

    Edward Alexander Crowley (1875–1947) a fost maestru mason si bisexual. In 1947, inainte de a muri, a lasat o schita a infatisarii unui “sef secret “, creaturi non umane din zona Tibetului ce au influentat si au dictat lucrari theosofice precum cele ale lui Madame Blavatsky, sau Alice Bailey (toti trei considerati a fi stalpi ai New Age) sau Benjamin Creme (cel ce spunea in 1959 ca acestia i-au transmis ca dupa aproximativ 20 de ani va apare pe pamant “maestrul maestrilor“, iar in 1982 declara: “Cristul este printre noi“ …
    In acea schita, bipedul arata aidoma extraterestrilor din “cultura UFO “.

    Ca si ceilalti inaintasi ai protocomunismului, Crowley si-a numit clar stapanul: Lucifer. A influentat organizatiile oculte Golden Dawn si Ordo Templi Orientis. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este The Book of the Law, al carei text central este noua filosofie a vietii denumita Thelema, a carei lozinca era „Do what thou wilt”. Aceasta filosofie a primit-o in Egipt in timpul unei experiente mistice din 1904, ocazie cu care zeul Horus l-a informat ca a inceput o noua epoca magica, al carei profet va fi Crowley. Tot atunci Horus (zeul vazduhului, stapanul noii ere si bestia printul-preot) i-a dictat si textul cartii.
    A practicat ritualuri magice sexuale cu femei si barbati.
    Pentru foarte mult timp a mai fost si agent al serviciilor secrete britanice, avand la un moment dat misiunea de a compromite idealurile germane sau irlandeze, prin propaganda aberanta.

    A fost unul din cei ce s-a ocupat cu intoxicarea serviciilor secrete germane cu “informatia” ca luxosul si gigantul transoceanic RMS Lusitania ar transporta cantitati urisase de materiale de razboi si ca incearca sa pacaleasca blocada submarinelor nemtesti. Acest fapt a dus la dramatica scufundare a vasului civil (al doilea dezastru ca marime dupa Titanic) si a reprezentat motivul intrarii SUA in primul razboi. In acelasi timp, isi promova articole in ziarele nemtesti The Fatherland si The International.

    A experimentat un spectru larg de stupefiante in cadrul experientelor sale magice.
    Vedetele rock, inclusiv miscarea hippie il considera un soi de zeu-patron al lor.
    Pentru cititorii atei, chiar daca nu cred in existenta diavolului, trebuie inteles ca personajele de mai sus, precum si varfurile masoneriei sau ale camatariei planetare sunt de alta parere, mai mult, ei sunt practicanti ai cultului paladin (inchinarea la Lucifer).

    Aleister Crowley este si inspiratorul si reinventatorul revolutiei sataniste – rock, sexualitate, droguri. Consecintele le observam déjà in zilele noastre intr-o proportie din ce in ce mai mare si la varste din ce in ce mai mici. Iar principala modalitate de promovare a acestor „valori” este … revolutia satanica inceputa inca din anii 60.

    Dupa cum bine se observa lucrarile spiritual-sataniste au o puternica atractie si influenta asupra cantaretilor de muzica rok, asupra starurilor din Holliwood si chiar din Europa. Ozzy Osbourne, solistul formatiei Black Sabbath -Sabatul Negru numindu-l pe Aleister Crowley “un fenomen al timpului sau” si dedicandu-i melodia “Mr. Crowley”.

    Iata cateva versuri din lirica celebrei melodii:
    “Urmeza-ma si nu vei regreta
    Paraseste viata pe care o aveai inainte de a ma intalni
    Tu esti primul care primesti aceasta iubire a mea
    Impreuna cu mine pana la sfarsitul vremurilor
    Acum te am sub puterea mea
    Iubirea noastra devine din ce in ce mai puternica, cu fiecare ora
    Uita-te in ochii mei si vei vedea cine sunt
    Numele meu este Lucifer, te rog da-mi mana”

    Crowley spunea:
    “Mi-am dorit sa fiu chief of staff – seful de personal al diavolului”
    “Lucifer este ingerul meu pazitor. Satana nu este inamicul omului, el a facut bine rasei noastre, el cunoaste binele si raul si initeaza”

    Iata si versuri ale unei melodii a formatiei Mercyful Fate:
    „Ma dezic de Iisus Hristos
    Amagitorul
    Si ma lepad de credinta crestina
    Dispretuind-o
    Jur acum
    Sa-mi dau
    Mintea mea
    Trupul
    Si sufletul meu
    Ajutor
    Stapanului nostru satan”
    Iar ca refren repeta:
    „Do what thou wilt –[ Fa ce doresti]
    Trebuie sa fie o singura lege”

    https://www.youtube.com/watch?v=OXwQ2XWMNuM

    Alti propovaduitori ai filosofiei lui Crowley au fost de asemenea si Led Zeppelin, Jim Morrison, Clash, Marilyn Manson (adept infocat al satanismului lui Anton Szandor LaVey), Beatles, Red Hot Chili Papers (care la decernarea premiilor MTV multumeau lui satan), Ministry (albumul “Psalmul 69” fiind una din culmile mizeriei umane), Rolling Stones, Sting, David Bowie.

    Crowley spunea:
    “Lasati-ma sa-i ademenesc pe baieti … Apoi acesti baieti devenind barbati vor edifica noua lume”
    Tot el considera ca ideile sale prind foarte bine promovandu-se intens impreuna cu homosexualitatea si ca atare declara in lucrarile sale familia traditionala ca fiind inamicul public numarul 1. De aceea revolutia satanica are o tinta clara: tinerii rebeli, ce lupta pentru evadarea din normele familiei. In anii 60 sodomia era interzisa in toate statele americane, azi insa este aproape impusa.

    Rock-ul a reprezentat o revolutie muzicala care a promovat insa alte doua rele dupa el: drogurile si desfraul. Daca germenii revolutiei sexuale aparusera cu 50 de ani inainte, explozia consumului de stupefiante este insa strans legata de aceasta revolutie satanica stipendiata cu droguri noi sintetice tip LSD furnizate de CIA si a lovit in plin tocmai acolo unde plamada era mai frageda: la tineri.
    Va mai amintiti melodia Lucy in the Sky with Diamonds- anagrama este LSD.
    https://www.youtube.com/watch?v=O4hTUPFBaaQ

    Ce-l mai mare impact l-a avut in anii 60 formatia Beatles, creand in mintile tinerilor iluzia ca de atunci incolo ei vor decide ce vor face, cum sa se imbrace, cand si cu cine sa faca sex, etc. Aceasta formatie a fost folosita si in alt scop: „evadarea” din traditie a reprezentat si o intoarcere a spatelui de la valorile crestine si o indreptare a tinerilor spre cultura indo-tibetana. Tinerii hippie nu mai cautau adevarul din Biblie, ci sofisme plate de pe la tot felul de guru. Evident tot de atunci s-a raspandit masiv yoga si ratacirea reincarnarii. Formatia ajunsese atat de cunoscuta incat mass-media i-a declarat “mai faimosi ca Iisus Hristos”.

    Dar nimeni nu ajunge faimos in epoca moderna daca nu este promovat, iar interesul celor din spatele intregii actiuni era clar: odata cu muzica lor se promovau si “invataturile”.
    Foto: http://www.jesus-is-savior.com/Evils%20in%20America/Rock-n-Roll/sgt_peppers_large.jpg

    Este present in acest peisaj si unul din produsele extreme pe care le-a creat revolutia satanica: criminalul Charles Manson
    Vedeta Marilyn Manson, pe numele sau real Brian Hugh Warner (n1969-), si-a pus acest pseudonim dupa Marilyn Monroe si Charles Manson. Acesta spunea:
    “este timpul ca lumea lor sa fie distrusa (a crestinilor). Este timpul pentru new age, epoca lui Horus.”

    Nici formatia Iron Maiden (fecioara de fier, dupa numele vestitei unelte de tortura) nu se lasa mai prejos:
    „Aduti fiica
    Aduti fiica
    La sacrificare”
    Firesc, caci tot ei „explica”:
    „Ne referim la chestii precum tarot si la idei precum cele ale lui Aleister Crowley”

    Dupa cum se poate observa, revolutia satanica are diferite segmente si nu tuturor li se ofera varianta dura. Multi adepti a avut „flower power” o „alternativa” ingaduita de SISTEM si spre care au bulucit cei ce doreau pace pe pamant si care erau in opozitie cu politica oficiala a statelor occidentale.
    E limpede ca muzica lor nu putea avea un asemenea succes daca nu era puternic si obsesiv promovata.

    Iata mai jos detalii ale catorva personaje ce s-au ocupat de aceasta promovare, toti evrei:
    -Don Arden (1926 – 2007), nascut Harry Levy, Anglia, manager in industria muzicala, afacerist, promotor al grupurilor rock Small Faces, Electric Light Orchestra si Black Sabbath. Este socrul lui Ozzy Osbourne (Black Sabbath).
    – Gerry Bron, record producer britanic. Promotor Motörhead si Uriah Heep.
    – Edgar Miles Bronfman, Jr. (1955 -) , fost vice-chairman al Vivendi Universal, CEO al Warner Music Group, face parte din una dintre cele mai influente familii evreiesti din Canada. Membru al CFR – Council On Foreign Relations.
    – Bradford Phillip Delson (1977 -), SUA, muzician, chitarist, fondator al grupului Linkin Park. De asemenea A&R Representative al Machine Shop Recordings.
    – Bob Dylan (1941 -) , nascut Robert Allen Zimmerman, cantaret, poet si pictor american
    – Brian Samuel Epstein (1934 – 1967), managerul formatiei The Beatles, homosexual, a murit din cauza unei supradoze de drog.
    – Bob Ezrin (1949 -), muzician si record producer: Alice Cooper, Lou Reed, Pink Floyd, Peter Gabriel si Kiss. A produs The Wall.

    – David Geffen (1943-), record executive, producator de film si teatru american, homosexual. Vechi coleg cu Barry Diller, fondeaza in 1970 Asylum Records unde au inregistrat Jackson Browne, The Eagles, Joni Mitchell, Bob Dylan, Tom Waits, Linda Ronstadt si J.D. Souther.
    Compania se uneste in 1972 cu Elektra Records si devine Elektra/Asylum Records in care ramane pana in 1975 cand pleaca la studiourile de film Warner Brothers ca Vice Chairman.
    In 1980 fondeaza Geffen Records si il recruteaza ca presedinte pe Ed Rosenblatt de la Warner Brothers Records. Inregistreaza Donna Summer, Asia cu Steve Howe si John Wetton, Elton John The Fox album, Cher, Sonic Youth, Aerosmith, XTC, Peter Gabriel, Lone Justice, Blink-182, Guns N’ Roses, Pat Metheny, Sloan, Nirvana, The Stone Roses, Neil Young, Weezer si Rufus Wainwright.
    Marca este vanduta in 1990 catre MCA, azi fiind parte a Interscope-Geffen-A&M divizie a succesorului MCA, Universal Music Group.
    In 1994 cofondeaza studiourile DreamWorks SKG impreuna cu Steven Spielberg si Jeffrey Katzenberg.
    L-a sprijinit pe Barack Obama in campania prezidentiala.
    Despre sotii Clinton spunea: “Toti in politica mint , dar ei o fac cu atata de usorinta incat devine suparator “.

    -Albert Bernard Grossman (1926 – 1986) , antreprenor si manager in muzica folk, managerul lui Bob Dylan.
    – Allen Klein (1931 -), afacerist american. I-a promovat pe The Beatles si The Rolling Stones.
    – David Knopfler (1952 -), chitarist, pianist, cantaret si compozitior englez. Fondatorul trupei Dire Straits.
    – Artie Kornfeld (1942 -), nascut Arthur Lawrence Kornfeld, musician , record producer american. Impreuna cu John Roberts, Joel Rosenman si Michael Lang, planuiesc si produc Woodstock Rock Festival in 1969.
    – Andrew Loog Oldham (1944 -), producator englez, impresar : The Rolling Stones.

    – Georgios Kyriacos Panayiotou (1963 -), cantaret englez, fost la trupa Wham!, homosexual.
    – Sumner Murray Rothstein (1923 -), actionar principal si Chairman of the Board al National Amusements. Impreuna cu familia sa actionari principali in CBS Corporation, Viacom, Midway Games, MTV Networks, BET, Paramount Pictures DreamWorks si MovieTickets.com. A cumparat Blockbuster Entertainment (inclusiv compania de productie Aaron Spelling), cea mai mare retea de inchiriei DVD si jocuri video din lume.
    – Bernard Rhodes a fost managerul legendarei trupe punk rock engleze The Clash.
    – Sir Howard Stringer ( 1942 – ), Chairman si CEO al Sony Corporation, corporatie membru in CFR – Council On Foreign Relations, responsabil cu intreaga activitate Sony, inclusiv subsidiarele media si electronica precum: Sony Computer Entertainment, Sony Music Entertainment, Sony Electronics, Sony Pictures Entertainment si Sony Financial Holdings.

    Promovarea homosexualitatii si distrugerea familiei a explodat in anii 60, insa n-a inceput atunci, anii hippie au fost o perioada a recrudescentei cunoscuta de cumplita campanie a elitelor kosher impotriva religiilor, nationalismului ca o cale spre Noua Ordine Mondiala.

    Surse: https://en.wikipedia.org
    https://saccsiv.wordpress.com
    https://youtube.com

  2. Robert Horvath SUA 20 august 2021 la 7:43 am - Raspunde

    Ion Coja : Robert Horvath te rog inchide pravalia !
    Stefan Dumitrescu : SCRISOARE DE SUSȚINERE A DOMNULUI ROBER HORVATH

    FIE CA DOMNUL SA-I TREZEASCĂ PE ROMANI DIN SOMNUL MORȚII, AL LAȘITĂȚII ȘI TRĂDĂRII

    DOMNUL SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE ȘI SĂ VĂ ÎNTĂREASCĂ, STIMATE DOMNUL ROBERT HORVATH

    Există în țara aceasta sărmană, nefericită, jefuită, atât de plină de lichele, de profitori, de inconștienți și de trădători de țară, și atât de săracă în români adevărați și în patrioți, OAMENI DE O FRUMUSEȚE UMANĂ EXTRAORDINARĂ. De o demnitate și de o măreție umană care te impresionează. Un asemenea om este domnul Robert Horvat, român, de profesie cineast, care trăiește la New York, și care în zilele acestea, indignat și revoltat, se pregătește să facă greva foamei în fața ICR de le New-York. Ce îl revoltă pe dl Rober Horvat este faptul că românii care lucrează în acest Institut Cultural de la New York, a căror misiune, datorie este să promoveze valorile românești în Statele Unite, nu își fac treaba pentru care sunt plătiți. Nu promovează valorile românești, dimpotrivă, le sabotează, nu îl promovează pe Mihai Eminescu, fapt care intră în sarcina, în datoria lucrătorilor din această Instituție.

    Ba mai mult în ICR New York nu se vorbește românește. Domnul Horvath dorește ca Institutul să fie cu adevărat o Instituție care cultivă și promovează cultura românească în marea Țara a Statelor Unite. Și ca Institutul de aici să se numească Mihai Eminescu. Domnul Horvat mai cere ca valorile românești să fie respectate în acest Institut, și în Țară. Corect, este lucrul cel mai normal. Avem o Lege care condamnă rasismul și anitisemitismul, ceea ce este bine, dar nu avem o lege care să condamne antiromânismul, astfel că toți nenorociții își permit să urineze pe valorile românești, să le nege, să le batjocorească, și să scuipe pe România.

    Biroul de Viitorologie de la București îl susține pe dl Robert Horvath în demersul său, îl felicită și i se alătură. De asemenea apelăm la patrioții români (atât de puțini cât mai există) din Țară și din întreaga Lume, să îl susțină pe dl Horvath. Să îi trimită Scrisori de susținere și încurajare, așa cum facem noi, să știe dânsul că nu este singur. Nu, nu este nici o rușine să fii patriot român. Dimpotrivă, este cel mai normal și decent lucru. Este minunat să fii patriot în oricare Țară ai trăi ! Foarte rușinos este să nu fii !

    Așadar, vă felicităm, stimate domnule Robert Horvath, vă susținem și suntem alături de dumneavoastră, îndemnându-i pe toți români să vi se alăture. Român de naționalitate maghiară, dumneavoastră sunteți un exemplu de normalitate, de patriotism, de decență, de noblețe, atât pentru maghiarii din România, cât și pentru români ! Bine ar fi să existe mulți patrioți români ca dumneavoastră. Fie ca Domnul să vă ajute, să ne ajute pe toți românii cinstiți și patrioți, care mai ținem la Țara aceasta ! Și să învingem în demersul nostru de a fi Oameni și Români adevărați ! Amin !

    Cu respect și prețuire, prof Ștefan Dumitrescu, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Purtătorul de cuvânt al Biroului de Viitorologie de la București.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top